Caria prezidenţială sluţeşte zâmbetul ţării mele

Sau, mai simplu şi într-un alt re­gistru, politica este dantura cu care zâmbeşti. Ca să ai cu ce zâmbi, trebuie să te speli – nu din când în când, ci regulat – pe dinţi. Ca să ajungi să te speli pe dinţi, trebuie să ai o mamă sau un tată care să te înveţe să te speli pe dinţi, căci tu singur n-ai s-o faci, pentru că pare inutil şi e uşor neplă­cut. Îmi cer iertare pentru imper­fec­ţiu­nea cu care zâmbesc, pentru că n-am făcut-o niciodată. Am învăţat din mers ce este pasta de dinţi; periuţa, cleştele, anestezia, sângele, freza, leşinul, porţelanul, nota de plată. Am încercat să zâmbesc cu ce am, cu in­ven­tivitate, cu consecvenţă, cu pof­tă de a trai liber. Micul meu demers protestatar este, în primul rând, bucuria de a descoperi cât de plăcută este profilaxia politică, aceea prin care refuzi caria prezidenţiala care sluţeşte zâmbetul ţării mele.

Afişele mele nu cred că pot extrage măseaua cariată şi lipsită de minte de la Cotroceni, dar o pot clătina. Incit la profilaxie. Sunt gata să mor pentru ideea că fiecare dintre noi este dator să facă, profilactic, un pic de politică, cât să nu mai apară în zâmbetul ţării noastre, astăzi un judeţ din marea Europa, infecţii de tipul celor care au apărut în primii 20 de ani ai normalităţii din ţara mea.

 • Lucian Dobrovicescu, St. Leu, Reunion