Ceauşescu şi războiul psihologic

Enigme ale "epocii Ceauşescu"
Căt de departe s-a mers in vremea lui Ceauşescu in jocul de-a imita marile puteri? Orădeanul Mihai Piţura declară că in armata romănă din anii ’70, la fel ca şi in America şi URSS, se investigau tehnici de domeniul "războiului psihologic". Poveşti adevărate cu spioni şi persoane cu capacităţi excepţionale.

Războiul rece, parapsihologia şi armata populară

Căt de departe s-a mers in vremea lui Ceauşescu in jocul de-a imita marile puteri? Orădeanul Mihai Piţura declară că in armata romănă din anii ’70, la fel ca şi in America şi Uniunea Sovietică, se investigau tehnici de domeniul "războiului psihologic".

• Jurnalul Naţional: Cum aţi descoperit, domnule doctor, că aveţi calităţile pentru care vă caută acum pacienţii?

Mihai Piţura: Din intămplare. Eram in 1969, tănăr soldat in unitatea militară din Zalău. Din joacă s-a produs un accident. Un coleg era culcat, altul a ţinut arma in jos, aşa, la 2 cm, cu un cartuş de manevră şi l-a impuşcat pe celălalt in fesă! Bineinţeles că s-a făcut rană şi a inceput să curgă sănge. Cel care trăsese cu arma s-a speriat şi a fugit de-acolo. Cum mă aflam lăngă rănit, am făcut ce-ar fi făcut oricine: am luat boneta şi am apăsat unde curgea sănge. Comandantul de baterie s-a dus, a chemat maşina şi l-am dus de la poligon in unitate. Vreo trei ore a durat toată povestea. Am insoţit omul la infirmerie şi medicul m-a intrebat cănd s-a intămplat accidentul. "De vreo două ceasuri, trei", zic eu. Cine a umblat aici? In armată, primul lucru ce-l inveţi o dată cu salutul este "eu nu!". Măi, zice, asta-i rană de trei săptămăni. asta e chiar plecat cu pluta, mi-am zis eu. Cum trei săptămăni, că aveam sănge intre degete şi boneta era plină de sănge?! Dar rana se cicatrizase deasupra şi doctorul a trebuit să rupă crusta cu penseta ca să cureţe praful de puşcă. Aşa s-a intămplat. Doctorul a raportat la unitate, la comandant şi m-au dat la infirmerie. Am stat acolo 6 luni, cele mai fericite din viaţa mea. Măncare, somn şi... nu trebuia să fac nimic. Aducea soldaţi bolnavi şi-mi spunea "pune măna aici!". El nota şi eu rădeam in sinea mea de el.

• Cum se numea acest medic militar?

Maiorul Duma. "E, domnule, eşti ţăcănit!", ziceam eu. M-am trezit intr-o zi că-mi dă ţinută nouă şi mă trimite la Spitalul Militar din Bucureşti. Vorbisem cu şeful meu, colonelul Manea, comandantul regimentului. "Tovarăşe colonel, am zis, nu vă luaţi după toţi nebunii să avem necazuri!" "Tu te duci şi raportezi acolo, spui care-i treaba. La revedere!", mi-a tăiat-o el.

• Nu ştiaţi nimic, nu vi s-a spus despre cercetările asupra paranormalului din armatele marilor puteri?

Nu, de unde să ştiu?! Singura dovadă ce-o aveam că intr-adevăr e ceva cu mine, au fost impregnările unor figuri geometrice pe suportul de hărtie a căror formă o schiţasem deasupra, fără să ating hărtia. Asta am putut să văd in laborator. Se imprimase energia! De acolo s-a schimbat viaţa mea! Erau mai mulţi medici de diverse specialităţi. Ce-mi spuneau ei, aia făceam, bineinţeles. Aveam 20 de pacienţi de care mă ocupam, dar nu ştiam ce se dorea de la mine. Acolo am simţit că e ceva cu mine şi "să cunosc" culorile din halo-ul cuiva.

• Nu este tema noastră această capacitate de diagnoză. Dar din mărturisirile pacienţilor dvs. de acum - unii cu calificare de psihologi! - reiese că măna "ghiceşte" suferinţa şi alină... Ce simţiţi?

Cănd intră cineva, "văd" halo-ul lui! Acesta se poate vedea, de altfel, şi in condiţii de laborator. Culorile lui, aşa cum le "văd" eu, diferă in raport cu disfuncţia energetică de care suferă omul. Am invăţat in spital din observaţiile asupra bolnavilor la care eram trimis, de ce persistă o anume culoare şi cărei suferinţe corespunde. Am invăţat să deosebesc disfuncţiile organice cănd trec cu măna şi simt variaţiile calorice! Un fel de radar energetic.

• Ca făntănarii de demult care descopereau izvoare!? Portocaliul ce indică, bunăoară?

Portocaliul, in general, este sistemul osos deficitar. Ei, dar sistemul osos este mare. Cănd un om e bolnav, atunci culorile sunt delimitate. Iar cănd apare indigoul, este un cancer terminal unde cu ora pot să ştiu căt mai e de trăit!

• Sistemul acesta de decodaj este general valabil sau vă aparţine?

Poate că este codul meu personal. Suntem diferiţi unul de altul, insă cănd eu văd o anume culoare şi o anume intensitate, ştiu ce se intămplă.

• La Spitalul Militar inţeleg că această capacitate era confruntată cu diagnosticul medicilor de specialitate. V-au şi angajat in armată?

Sigur. La batalionul chimic. Am rămas tot civil in armată, dar pe statul de plată eram ofiţer. Nu mi s-a dat uniformă, eram imbrăcat ca orice cadru medical militar. Ceea ce am invăţat acolo au fost frănturi. Am inceput cu fitoterapie, cu tratament prin plante. Ca să mă desluşesc pe mine, mi-a trebuit mai mult timp. Pot să afirm insă cu certitudine că diagnosticul meu este exact. Nu pentru că sunt foarte deştept, ci pentru că am putut să desluşesc culorile care semnifică un anume gen de boală, de suferinţă. Am fost trimis la Facultatea de Medicină, după care m-am axat pe fitoterapie. Kineto, fitoterapie combinate, ştiţi panaceul universal. Fac ceea ce se numeşte masaj energetic.

• Căţi eraţi in felul acesta in armată?

Eram şapte-opt in Spitalul Militar. Selectaţi la fel ca mine. Ştiu asta de la ei. Am fost relativ izolaţi, dar am avut tot ce ne trebuie. Asupra misiunilor pe care le aveai, ca oriunde in armată, semnai angajament. N-aveai voie să povesteşti nici cine-i bolnav, nici cine-i internat, nici cu ce boli, nici ce faci. Pacienţii erau ofiţeri superiori, erau generali, dar şi soldaţi. Comunicarea mea cu pacientul era insă nulă şi numai in prezenţa medicului... Nu ţineam evidenţa evoluţiei bolii, n-aveai voie să intrebi, să discuţi. Tu trebuia să iţi faci treaba ta. Cum aţi aduce un aparat...

• Dar despre experimentele care se făceau in URSS la Institutul de Parapsihologie de la Moscova vă povestea cineva?

Da, aveam un maior Tomescu. El ne-a explicat cum a apărut acest fenomen al telepatiei de care se ocupa. Imi amintesc că spunea că avem posibilitatea să comunicăm mai bine fără telefon decăt cu telefon.

• In anii aceia credibilitatea la nivel inalt in parapsihologie ajunsese atăt de departe, incăt pănă şi Brejnev era tratat de "vindecătoarea" Djuna...

Am văzut-o şi eu pe Djuna. Am fost trimis la Moscova, sub acoperire de spectator la Olimpiadă. Misiunea mea ar fi fost să intru la ea in calitate de pacient, să văd cum lucrează şi ce capacitate are.

• S-o evaluaţi, adică. Aţi reuşit?

N-am reuşit să stau personal de vorbă cu ea. La ea se stătea la coadă ca la mausoleu la Lenin. Venea din toată Rusia foarte multă lume. Era o clădire imensă cu o curte interioară mare. Unde se făcea o coloană, să zic aşa, pe trei rănduri căt era curtea. Am ajuns in curte după trei zile de aşteptare. Am fost insă retras după ce-am observat că acolo erau şi băieţii lor cu ochi albaştri. Nu era ceva fix, nu era program. Am văzut-o aşa, să zicem la distanţă de vreo 10 metri. Un cetăţean de-acolo scăpase o cutie de chibrituri, omul a vrut să se aplece după ea, dar a făcut o grimasă de durere. Ea a văzut, a intins degetul şi... a venit cutia de chibrituri. Nu a fost ceva regizat, dar bineinţeles că era ceva de neuitat. Am mai stat incă o zi, două, n-a mai apărut. Nu am reuşit şi am venit acasă. Am venit, deja se stricase treaba, băieţii de la ochi albaştri incepuseră să ne bage beţe in roate. Greşeala cred că a fost a armatei, că n-a colaborat cu Securitatea in domeniu. Sunt convins că din cauza aceasta a fost faultată armata. Povestea cu meditaţia care incepuse la noi i-a deranjat.

• In 1982, peste 250 de intelectuali au fost trimişi de Ceauşescu la "munca de jos" (muncitori necalificaţi) pentru că participaseră la "Meditaţia transcendentală" de la Institutul de Cercetări Pedagogice şi Psihologice Bucureşti. Unii dintre cei pedepsiţi şi chiar directorul ICPP făcuseră specializări şi studii de psihologie la Moscova. O afacere nelămurită in punctele esenţiale nici acum, pentru că experimentele fuseseră aprobate iniţial de inaltele foruri de partid. Aţi fost in legătură cu ei?

Nu, nici nu ni s-a spus că-i transcedentală. Se urmărea formarea unor deprinderi de concentrare in urma cărora să poţi asimila repede multe informaţii. A inceput cam prin 1973. Meditaţia transcendentală tot de la ruşi e venită.

• Probabil că experimentaţi şi tehnici utile invăţării rapide de limbi străine de către trimişii in misiuni in străinătate.

Era util şi pentru invăţarea rapidă, şi pentru a-i determina pe cei care găndesc negativ să-şi schimbe ideile. Ca psihoterapie intr-o vreme cănd nu se vorbea despre asta in Romănia. Pe motivaţia stresului punem acum boli şi necazuri. O cauză care... nu există. Tatăl meu a făcut două războaie şi 20 de ani inchisoare - deţinut politic, cuzist, a avut 17 copii. N-a fost stresat oare? Dar a trăit 98 de ani. Omul este stresat cănd nu-şi acceptă condiţia in care ajunge.

• Cum anume s-a renunţat la grupurile acestea de oameni cu inzestrări speciale?

Am fost scoşi din armată, inclusiv degradaţi! Am avut şi un proces, in ’81, atunci s-a terminat cu procesul.

• Cum s-a ajuns la proces?

Pur şi simplu ne-a arestat. Cine? Securitatea. Ne-au luat din spital, eu eram in secţia patologie. Cei cu "afacerea meditaţia transcendentală" au intrat, săracii, după noi. Ne-au dus la Hotelul Majestic şi după aceea in arestul de la Inspectoratul General al Miliţiei, unde am stat 11 zile. La Tribunalul Militar ni s-a citit o sentinţă de grup.

• Aţi fost anchetaţi?

Nimic. Sentinţa a fost in grup, degradare militară şi domiciliu forţat. Scurt! Am fost trimis la Spitalul TBC din Zalău şi nu am avut voie să părăsesc localitatea. De 9 mai, de 23 august, 1 mai trebuia să mă duc la Miliţie! Cănd am ajuns in Zalău, Securitatea a ştiut. Primii oameni care m-au căutat şi ajutat au fost securiştii. Ei ştiau ce se intămplase...

• V-au devenit şi pacienţi?

Prietenii, neamurile lor la mine veneau. După ei... ceilalţi. Iar Spitalul TBC s-a pus bine pe picioare. Am avut domiciliu forţat pănă in 1989... Dacă stau să mă găndesc la ce făceam noi, lucrurile de la ruşi au venit, dar in armată era un antisovietism foarte pronunţat.

In anii ’70, războiul rece dintre superputerile militare URSS şi SUA duce, după cum mărturisesc personaje de inalt nivel din ambele tabere, la sondarea şi evaluarea tuturor potenţialităţilor. Cursa inarmărilor dintre marii coloşi declanşează şi pregătiri pentru un "război psihologic", păstrate sub incidenţa aceloraşi interdicţii ca şi secretele de fabricaţie ale noilor arme de distrugere in masă. Cursa pentru această neobişnuită competiţie incepuse datorită mărturisirilor făcute CIA de un inalt ofiţer din serviciile speciale sovietice care "trecuse la inamic". La Moscova, spunea printre altele acesta, funcţiona un Institut de Parapsihologie, unde cercetările ajunseseră atăt de avansate, incăt era posibilă uciderea prin forţa telepatiei, capabilă să frăngă coloana vertebrală a unui adversar sau indezirabil. Să fi fost pretextul unor asemenea mărturisiri un mijloc de presiune pentru obţinerea de noi fonduri de cercetare de către anumite instituţii americane? Cert este că, in urma lor, la Universitatea Standford incep experimentele in domeniu şi antrenamentele telepatice pentru unii astronauţi americani. Oficial, Pentagonul a pus capăt acestui gen de cercetări in 1995. Pentru găsirea unor persoane dispărute sau unor ostateci fără adresă se recurge insă in continuare la persoane considerate a avea proprietăţi paranormale, multe secţii de poliţie din SUA şi Italia făcănd apel la parapsihologi.
In ceea ce priveşte Romănia, şeful secţiei psihologie militară, dr. Edmond Cracsner, ne-a declarat zilele acestea că nu are cunoştinţă de asemenea cercetări, pe care nici un document nu le menţionează.

In 1978, in Filipine a avut loc celebrul meci dintre Anatol Karpov şi Oleg Korcinoi pentru desemnarea campionului mondial de şah. După numeroase partide care s-au prelungit pe parcursul a trei luni, căştigător a fost declarat Karpov. Korcinoi, care emigrase din URSS, a pus eşecul pe seama influenţelor telepatice ale enigmaticului doctor Zuchar, personaj cu proprietăţi paranormale din panoplia KGB-ului. Meciul a fost extrem de mediatizat şi din cauza altercaţiilor parapshihologice. Pentru a contracara influenţa lui Zuchar in sprijinul lui Korcinoi au fost aduşi doi ioghini locali.

In plină epocă a materialismului ştiinţific, L.I. Brejnev (foto) (1907-1982) recurgea pentru tratarea bolilor sale la Djuna. Ajuns numărul unu al Kremlinului la o vărstă destul de inaintată, "vindecătoarea" i-a fost adusă dintr-un indepărtat sat asiatic lui Brejnev de serviciile speciale. Despre proprietăţile sale paranormale se scria in acea vreme
şi in presa romănească. Djuna "citeşte" locul şi cauza suferinţei, alină durerea şi tratează boala prin atingerea măinilor, care transmit fluxuri binefăcătoare de energie, şi mai ales invinge legea gravitaţiei cu forţa minţii, deplasănd sau ridicănd obiectele cu privirea.

Conform dicţionarelor, termenul de paranormal se referă la ansamblul fenomenelor situate in afara explicaţiei legilor ştiinţifice. Paranormale sunt considerate percepţiile extrasenzoriale (telepatia, premoniţiile etc.), experienţele declarate de supravieţuitorii unor morţi clinice, psihokinezia (studiul punerii in mişcare a unor obiecte materiale prin forţa psihică), criptzoologia (studiul unor specii necunoscute) etc. Numite "fenomene psi", acestea se află in atenţia studiului pluridisciplinar al parapsihologiei, care incearcă să le investigheze cu ajutorul metodelor experimentale.