Cu Marean la curtea prinţului Charles

Pentru că s-a spurcat la America, Europa îi vine acum la degetul cel mic lui Marean Vanghelie. Voievodul diplomaţiei bucureştene, Marean vrea să facă schimb de experienţă cu prinţul Charles. Pentru asta, a început deja demersurile să-i calce pragul castelului cândva prin aprilie, când s-o face smogu’ mai frumos şi or ieşi pă¬sărelele să ciripeşte. Între timp, îşi caută o umbrelă mai ca lumea şi şi-a pro¬curat de pe un site obscur (să nu-l ştie nimeni) un manual de învăţat en¬gleza în 24 de ore. Gud lac, mr. Vanghelie! Jurnalul Naţional anticipează imaginar întâlnirea dintre cei doi. A! Că tot e acolo, mistăr Vanghelie a zis că vrea să facă schimb de ex¬perenţă… scuze… experienţă şi cu pri¬marul Londrei, Boris Johnson.

Într-o citadelă, într-un vechi castel,/ Unde cură-n poale un râu mă¬ri¬cel,/ Se cam tânguieşte prinţul Char¬les niţel/ Că nu ştie încă ce program să-şi facă/ Cum să-l mai lărgească, cum să-l mai conceapă,/ Pe Vanghele însuşi ca să mi-l încapă/ Între două ceaiuri făcute apă.

Ochii săi britanici ard în lă¬cri¬me¬le,/ Lucesc pe Tamisa ca şi două stele,/ Pă¬ru-i grizonatu-i plânge cu mă¬trea¬ţă/ Iar primarul Londrei bâjbâie prin ceaţă./ Boris stă cu prinţul faţă către faţă./ Vrea ca româneşte repede să-nva¬ţă/ Cu pâine şi sare vrea să mi-l pri¬meas¬că/ Pe Marean Vanghele să-l adă¬postească/ Prin umila Londră să-l călăuzească,/ Să-i explice singur şi cum se descurcă/ Cum conduce Londra fără să se-ncurcă.

Orologiul sună ziua la jumate/ În castel în poartă oare cine bate?/ "Io sunt, prinţe dragă, iaca, am venit!/ Io! Şi din Bucale mă întorc rănit."/ "Da’ de ce, Mareane, cine ţi-a greşit?"/ "Da’ deschide-odată! Rănile mă doare,/ Vântu’ suflă iute, io stau în picioare!"

Când aude, Boris la fereastră sare:/ "Hau ar iu, Mareane, că mult te-aş¬teptai,/ Ba crezusem chiar că nu mai veneai!/ Stai acolo, dragă, căci acuma prinţul/ Coboară în grabă să-ţi deschidă şpriţul."/ "De şpriţ n-am nevoie! Poarta mi-o deschideţi!/ Şi vorbi-vom dupe! (Of, ce nătăfleţi!)"./ Apoi Charles la poartă atunci a ieşit/ Şi în smogul zilei aşa i-a grăit:/ "Ce faci tu, Mareane? Iată c-ai ajuns!/ Eşti frumos ca bezna cea de ne¬pă¬truns!"/ "Şi tu arăţi bine." "E, DECĂT m-am tuns"/ "Sper s-avem discuţii foarte excelente/ Nu doar replici goale, ci eficiente"./ "Dar pofteşte, intră, fără formalisme!/ Doar suntem prieteni, n-avem jigodisme!"/ "Sen¬c iu, prinţe dragă, îţi mulţumesc mult/ De primirea caldă care mi-ai făcut"/ "Nat ăt ol, Mareane, scuze de-aş¬tep¬tare/ Da’ fusei o oră pân’ la… coana mare…/ Îţi răspund la toate, tot ce-o să mă-ntrebi."/ "Îndrăznesc atuncea cu o întrebare:/ Cum se face, prinţe, că aşa o ţară de valoare mare/ Se prezintă bine la interioare?"/ "Îţi explic îndată, noi ne-am dumirit:/ Fără disciplină, n-am fi reuşit!/ Însă dacă cerul, vrând să-ngreuieze/ Anii vieţii mele şi să mă testeze,/ Iată, am alături un primar feroce/ Pe care nici Papa măcar nu-l întrece!/ El conduce Londra cu mână de fiară"/ "D-aia are lumea locuri în parcară!/ Cu golanii cum staţi? Dar cu imigrarea?/ Aia de îi zice că-i cam ilegală?"/ "Avem şi dintr-ăştia, dar nu că mă laud/ Cum veniră proştii, tot aşa plecară!"/ "Stai pu¬ţin, măi, prinţe, să-mi iau car¬ne¬ţelul/ Să-mi notez ca lumea, că-mi pierd bileţelul"/ "Da! Notează-ţi bine! Şi să scrii de toată/ Ca să-ţi fie ţara foarte-ndatorată!"
Marean îşi notează,/ Boris îi dic¬tează/ Prinţul Charles departe,/ Stă şi îl veghează.

Aşa se termină vizita lui Vanghelie la Londra. Rămaşi pe aeroport, Charles şi Boris priveau la avionul care se îndepărta în ceruri. Fluturau cu batista la punctul ce avea să dispară numaidecât în albastrul cel de ne¬pătruns. Ce experienţă colosală! Ce întâlnire istorică! Ce bine e să ştii ce vrei! Aşa mai zicem şi noi primar! Nu e de mirare că sectorul cinci e ăl mai înfloritor sector dintre toate! De sub tonele de gunoi neridicat din vară, de sub pătura de seringi folosite şi refolosite, din blocurile de garso¬niere ocupate de oameni fără identitate, zvârliţi de colo-colo prin ţara asta mică şi nepăsătoare, oamenii clipesc des către Vanghelie şi-i arată mâna. De obicei, mâna dreaptă, cu un deget îndreptat în sus. Încă nu s-a dumirit nimeni de ce e tocmai degetul mijlociu. Vorba cântecului, "Când toţi prefăcuţii se prefac că ştiu/ Tu/ Ridică doar degetu’ mijlociu".