Arhiva
Special.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Cumetrii şi rubedenii în politica locală

6 ianuarie 2010
Norocul părea să fi lovit familia Ridzi. Ea ministru, el primar. Ghinion însă. Monica  Iacob-Ridzi a băgat adânc mâna în buzunarul public şi a rămas fără funcţie. Doar Tiberiu Iacob-Ridzi mai este la butoane
  

Există familii de politicieni care încep să devină adevărate "clanuri", cu un cuvânt greu de spus în politica locală. Reţeta e simplă: se afirmă unul, câştigă influenţă prin căsătorii, cumetrii sau terţi şi după aceea trage tot neamul după el. Şi aşa apare un singur nume şi ca primar, şi ca "şef de deconcentrată" sau de altă instituţie a statului în teritoriu. Nu s-a clonat, ci e vorba de rubedenii bine plasate.

FAMILIA RIDZI
Monica Iacob-Ridzi (PD-L) este soţia primarului municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi. Monica Iacob-Ridzi este pentru a doua oară deputat în Parlamentul României. A fost şi ministru al Tineretului şi Sportului, iar în luna iunie a anului trecut a fost implicată într-un scandal de proporţii ce a ţinut prima pagină a ziarelor sau a deschis buletinele de ştiri ale televiziunilor şi posturilor de radio.

Presa a dezvăluit atunci sumele nejustificat de mari plătite pentru manifestările organizate cu ocazia Zilei Tineretului. Totul a pornit de la scena amplasată la Costineşti, pentru care Ministerul Tineretului ar fi plătit 75.000 de euro, iar trupele invitate să concerteze ar fi primit 60.000 de euro. Întregul scandal a luat o turnură politică. Liberalii au cerut public constituirea unei comisii parlamentare de anchetă şi începerea urmăririi penale în cazul ministrului Tineretului. De altfel, a fost înfiinţată o comisie parlamentară de anchetă a ministrului Monica Iacob-Ridzi.

Lucrările au fost mult îngreunate. În final, comisia parlamentară a găsit-o vinovată şi a cerut anchetarea ministrului pentru mai multe infracţiuni. Monica Iacob-Ridzi a demisionat din funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului la jumătatea lunii iulie. Pe de altă parte, ea este deputat în colegiul format din Petroşani, Petrila şi Aninoasa. Soţul său, Tiberiu Iacob-Ridzi, este primar al municipiului Petroşani, tot din partea PD-L, unde a reuşit să câştige de două ori, din primul tur de fiecare dată, alegerile pentru acest post.

Mai mult, el este şi preşedinte interimar al Organizaţiei Judeţene a PD-L Hunedoara, post pe care riscă să îl piardă după ce filiala pe care o conduce a scos un scor slab la alegerile prezidenţiale.

"PINGELICĂ" DE LA PETROŞANI
Un apropiat al familiei Ridzi este Siminel Iordache, zis Pingelică, patronul Clubului Keops din Petroşani. Potrivit unor surse politice din Valea Jiului, Iordache câştiga în mod constant licitaţii organizate de Primăria Petroşani, condusă de Tiberiu Iacob-Ridzi. De altfel, sediul de campanie al Elenei Băsescu a fost în localul lui Pingelică. Pe de altă parte, alte zvonuri circulă frecvent în Valea Jiului. Potrivit acestora, Dan Martin, zis "Ceangaly", şi Constantin Grecu, două personaje controversate, ar fi în relaţii apropiate cu soţii Ridzi, dar şi cu mai mulţi poliţişti.

Oamenii vorbesc că cei doi ar fi fost implicaţi în Anglia în jocuri ilegale precum alba-neagra, dar şi jafuri sau alte infracţiuni. De asemenea, prin Petroşani se vorbeşte că Dan Martin, zis "Ceangaly", ar fi cumpărat o casă ce era ridicată exact pe locul pe care urma să se construiască un supermarket "Lidl". De altfel, firma ar fi cumpărat acea casă de la "Ceangaly".

FAMILIA RESMERIŢĂ
O altă familie care face legea în Valea Jiului este cea a primarului din municipiul Lupeni, Cornel Resmeriţă (PSD). El este la al treilea mandat, iar fiul său, Cristian Resmeriţă, a fost ales ca deputat în colegiul care cuprinde localităţile Uricani, Vulcan, dar şi municipiul Lupeni, acolo unde este edil-şef tatăl său. Deşi a fost în permanenţă o persoană controversată, căreia i s-au pus în cârcă tot felul de afaceri dubioase, o avere care nu ar putea fi justificată şi un angajament de colaborator al fostei Securităţi, tatăl tânărului deputat, primarul Lupeniului, Cornel Resmeriţă, a câştigat în 2008, din primul tur, alegerile pentru funcţia de edil-şef. Fiului i-au lipsit doar nouă voturi ca să obţină din prima mandatul de deputat.





FAMILIA TIMIŞ
Familia Timiş se poate considera şi ea extrem de norocoasă în politică, cel puţin. Ioan Timiş (PNL) este la al cincilea mandat de deputat şi este singurul parlamentar din judeţ care a reuşit să stea în Legislativ atâţia ani. El a lipsit din Camera Deputaţilor doar patru ani, din 1990 încoace. Deputatul Ioan Timiş (PNL) este fratele primarului oraşului Haţeg, Nicolae Timiş (PNL), localitate aflată în colegiul în care este cel mai vechi parlamentar din judeţ. La rândul său, Nicolae Timiş se află la al treilea mandat în fruntea urbei.

Mai mult, în ochii alegătorilor nu a contat în ce partide s-au aflat cei doi şi au fost votaţi chiar dacă erau membri ai PD, PSD, PNL, PSDR sau PC. Cei doi mai au un frate, Iosif, care a deţinut până de curând funcţia de director economic al Spitalului Orăşenesc din Haţeg.

FAMILIA LEU
O altă familie care s-a impus în ultimii ani în politica hunedoreană este cea a fostului campion mondial la box profesionist, Mihai Leu. El este membru al Partidului Conservator, fiind ales consilier local la Hunedoara, după ce a ocupat locul al treilea în cursa pentru fotoliul de primar. Fratele lui, Victor, este consilier judeţean din partea PRM. Unchiul celor doi, Victor, este membru al PD-L, a condus câţiva ani Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Hunedoara, iar acum este adjunct la AJOFM.

A FOST ODATĂ...
În urmă cu câţiva ani, o altă familie dicta în judeţul Hunedoara. Mihail Rudeanu era preşedintele Consiliului Judeţean, iar fratele său, Ioan-Octavian, deţinea funcţia de director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional. Când Mihail a pierdut, în 2004, realegerea în fruntea CJ Hunedoara, familia Rudeanu a rămas şi fără putere.

Încet şi sigur, toţi aliaţii l-au părăsit pe fostul preşedinte. S-a reîntors în politică de puţină vreme, iar în prezent, deşi este membru al PSD, Mihail Rudeanu şi-a păstrat postul de director coordonator al Direcţiei Sanitar-Veterinare Hunedoara. Acest lucru să se datoreze cumva tot relaţiilor de familie?! Fiul fratelui lui Rudeanu este căsătorit cu fata cea mare a lui Vasile Blaga.

 

Cumetrii à la Cluj
Nu de puţine ori, politicienii locali pot fi văzuţi la nunţi, botezuri, dar mai niciodată nu se afişează în altă calitate decât cea de invitaţi. În afară de îndelung discutata relaţie de naş-fin dintre Emil Boc şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, aleşii clujeni s-au păzit ca de foc de cumetriile la vedere. Potrivit paginii de internet "News Interceptor" (http://www.interceptor.ro/module-Pagesetter-viewpub-tid-3-pid-67872.phtml), la Cluj ar exista câteva relaţii naş-fin bine plasate.

Astfel, spune sursa citată, există o relaţie naş-fin între preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe şi Horaţiu Catarig, care a ocupat pentru o scurtă perioadă şefia Inspectoratului de Stat în Construcţii, ajungând ulterior directorul societăţii de stat Hidroelectrica Cluj. O altă relaţie sus-pusă ar fi cea dintre deputatul Petru Călian, care ar fi naşul şefului Direcţiei Regionale de Poştă, Ovidiu Călin, şi el, la rândul său, fiind naşul consilierului local Mircea Petric. Potrivit aceleiaşi surse, consilierul prezidenţial Radu Carp ar fi naşul deputatului PD-L, Adrian Guzău, în timp ce Valentin Cuibus, actualmente director al Palatului Copiilor şi fost prefect al judeţului Cluj, este ginerele fostului ministru al Culturii, Grigore Zanc, în prezent membru al CNA.

  ● Lacrima Andreica

Taguri asociate:     special
Comentarii
Cumetrii şi rubedenii în politica locală
7 comentarii
pol.com. timisoara.
La politia comunitara din Timisoara, peste 60%dintre agenti sunt de la malul Dunarii,zona Eselnita,Dubova,Orsova ,etc.
Majoritatea cu grade de rudenii cu fostul Colonel de militie Balan, director adjunct la politia comunitara Timisoara.
Sa ajuns ca efectivele politiei comunitare Timisoara sa fie mai multi agenti din Mehedinti si Caras Severin decat cei din Timisoara.
De ... Citeşte întreg comentariul
06/01/2010 19:50:53 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Stallone din Petrosani
Cu parere de rau dar "clanurile" prezentate nu prea sunt clanuri. se vede ca autoarea ori a scirs dupa ureche ori nu i-a placut revelionul la Keops la Petrosani.
Greseli sau minciuni:
1. sediul de campanie al Elenei Băsescu a fost în localul lui Pingelică. Fals. A fost chiar in sediul PDL.
2. Presupunerile autoarei, mai tari decat realitatea: "alte zvonuri ... Citeşte întreg comentariul
06/01/2010 17:10:19 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
un oarecare
Cum se zice , fiecare popor isi are conducatorul/rii pe care ii merita.
Pacat de tzara asta ca e si locuita ...de stupid people ca mine etc...ca altfel de Marinero chior si EBa si Udrea si alte pitzipoance& pitzifelnici nu e problema , sunt destui...si tot apar ca Prigoana Jr. ...
Bleah , mi-e scarba ca sunt roman!
06/01/2010 15:44:43 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
lolo
daca te tine....de ce nu spui nimic de Clanurile Sarbu, Mitrea...? sa vezi aici frate...ia uita-te cu ce JJobb e deshisa cartea de munca a europarlamentoasei....Aha....ho ho ho-ul lui Base e fals....ia ciuruit pe romanii simpli nu pe asa/zisii dusimani politici, cu care are si el o para de impartit. Ce neam prost vere......ROMAN!!! de kkt
06/01/2010 08:32:52 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
iuius
Base ai auzit?? Astia-s mogulii pe care-i cauti!!! Laba pe ei,omoara-i din fasa cat sunt mici! Succese!
06/01/2010 07:56:03 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
(VIDEO) Cum se vede o ploaie de meteoriţi din spaţiu
(VIDEO) Cum se vede o ploaie de meteoriţi din spaţiu Astronautul Don Pettit, aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale a trimis către NASA ... Citește articolul
Obreja: "În contract există revanşa. Se poate recureri titlul la Montreal sau oridunde în altă parte"
Obreja: "În contract există revanşa. Se poate recureri titlul la Montreal sau oridunde în altă parte" Preşedintele FR Box, Rudel Obreja, a declarat că pugilistul Lucian Bute a pierdut mult prea uşor ... Citește articolul
Carl Froch: "Mulţi m-au desconsiderat! Bute e un mare campion, dar acum trebuie să vorbim despre mine!"
Carl Froch: "Mulţi m-au desconsiderat! Bute e un mare campion, dar acum trebuie să vorbim despre mine!" Carl Froch, boxerul care a reuşit să-i ia centura lui Lucian Bute, a explicat care a fost secretul ... Citește articolul
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!"
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!" Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute, a vorbit despre înfrîngerea ... Citește articolul
imopedia.ro
Vila in Berceni

3 camere

Suprafata utila: 77 mp

69.900 EU

Apartament in Unirii

2 camere

Suprafata utila: 65 mp

119.900 EU

PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul