Daruri minunate de ziua iubirii

Aşteptarea devine insuportabilă în anumite situaţii. El ştia să aştepte, numai că de data asta simţea că înebuneşte, aşa că a coborât să întâmpine comisionarul la intrare.

IDEAL - PLIN DE MISTER ŞI DE SAVOARE

Aşteptarea devine insuportabilă în anumite situaţii. El ştia să aştepte, numai că de data asta simţea că înebuneşte, aşa că a coborât să întâmpine comisionarul la intrare.

Frântă de oboseală, dar plină de fericire, încerca să-şi pună părul în ordine şi să arate cât mai bine. Îl aştepta şi dorea din tot sufletul să arate ce simte şi să-i placă mai mult ca oricând. Ştia că el este acolo, undeva, în preajmă şi că sufletul lui este alături de ea.

Acum începuse să se îngrijoreze. El nu-şi făcea apariţia, deşi era sigură că e acolo! Oare nu-l lăsau să intre? Oare s-a întâmplat ceva neprevăzut şi n-a putut veni, iar simţurile ei o înşelau? Gânduri negre începură să-i dea târcoale.

Se ridică uşor din pat şi se duse la fereastră. Nu se vedea nici maşina. Se îndreptă către oglindă şi începu să-şi aranjeze părul, îşi dădu o urmă de ruj, îşi aranjă halatul şi încercă să stea cât mai drept. Respiră adânc şi se mai duse odată către fereastră. Nimic. Se întoarse la pat, se aşeză pe margine şi începu a face ordine pe noptieră, mai mult ca să-şi găsească de lucru, să-şi alunge îngrijorarea şi aşteptarea. Se băgă iar în pat şi-şi trase pătura cât mai sus, de parcă o cuprinsese frigul. Se gândea că, poate, nu s-a putut învoi, că i s-a întâmplat ceva cu maşina, că a venit mama-soacră şi a trebuit să o ia de la gară… Poate n-a găsit cămaşa care-i trebuia… Poate a băut ceva şi i-a fost rău… Poate a măncat ceva şi i-a fost rău! Da, probabil asta e. Are stomacul sensibil şi, dacă ea n-a fost acasă, a mâncat ce a găsit prin oraş. Bietul de el! Trebuie să-i fie îngrozitor de rău! Dar ea ştie că va veni imediat ce se va simţi mai bine. Trebuie să aibă răbdare. Trebuie să vină! Şi închise ochii încercând să alunge gândurile negre.

În timpul ăsta, el tremura de emoţie şi nerăbdare, aşteptând comisionarul care, probabil, întârzia din cauza traficului. Şi gândea că normal era ca toate comenzile ce veneau din acest loc, de la această adresă, să fie executate cu prioritate. Ce Dumnezeu! Era aşa de greu pentru cineva să înţeleagă importanţa acestor comenzi?! Ce fel de patron era ăla care nu pricepea acest lucru!? Se fâţâia încoace şi încolo pe treptele din faţa intrării, evitând să-i împiedice pe cei care intrau şi ieşeau. Până la urmă, a intrat în hol şi s-a aşezat pe un scaun. Dintr-o încăpere a ieşit o doamnă foarte palidă. Brusc, şi-a adus aminte de iubita lui. De momentele prin care trecuse. Momente grele în care el nu a avut cum să o ajute! Abia acum şi-a dat seama că există ceva unic, ceva care-i aparţine numai ei. Un drept al ei! Ceva care o defineşte! Aşa ceva nu-i cu putinţă! Acceptase asta atunci, când era doar o teorie, dar acum… Simţea că-l doare capul. Trebuia să se gândească mai mult la problema asta. Apăru şi comisionarul pe care-l ocărî pentru întârziere şi înşfăcă pachetul.

Urcă scările câte două şi ajunse la uşa ei. Bătu uşurel şi deschise. O văzu întinsă pe pat.

Făcu un pas şi ea deschise ochii, învăluindu-l în albastrul lor. Puse darul pe pat şi o ridică uşurel. O sărută cu emoţie, îi sărută mâinile, o strânse uşurel la piept şi-i puse în poală pachetul. Ea îl desfăcu şi descoperi un minunat pepene galben cu mirodenii, desertul ei preferat. Se întoarse către el şi-l împinse dincolo de perdeaua din pânză albă. Ea se aplecă şi luă dintr-un pătuţ un ghemuleţ “de aur” pe care i-l oferi. Bărbatul întinse braţele şi cuprinse ghemuleţul care se întinse, parcă spunând “ah, ce bine e!” şi deschise ochişorii albaştri. O căldură imensă îi cuprinse sufletul şi trupul îi vibra. Nu ştia ce să facă! Cum să facă! Dar mâna ei caldă, fermă îl prinse de cot şi-l împinse uşurel către marginea patului unde-l aşeză. O privi şi-şi dădu seama că era tot cea dinainte, tot cea pe care o iubea şi că erau împreună. Gândul acela neruşinat, cu mulţimi de griji care aveau să-l năpădească şi el nu va putea să le facă faţă, fu alungat. Ea îşi luă pepenele şi o linguriţă. El ţinea în braţe “boţul lor de aură”. Şi fericiţi gândeau că de Dragobetele ăsta şi-au făcut daruri minunate.