De ce am ieşit? Ceea ce se întâmplă în societatea în care trăim e treaba noastră

Sâmbătă, duminică şi luni am ieşit în stradă alături de ceilalţi manifestanţi, împreună cu prietenii mei, studenţi şi proaspăt absolvenţi. De ce am ieşit? Pentru că pur şi simplu nu am mai simţit că trăim într-o ţară liberă.

La fel ca toţi tinerii din generaţia noastră, care nu-şi mai amintesc mare lucru din perioada comunistă sau care s-au născut după, şi noi am fost manipulaţi de mass-media şi politic. Ni s-a spus că ceea ce se întâmplă în societatea în care trăim nu e treaba noastră. Că oamenii educaţi nu se amestecă cu oamenii de rând. Că noi nu avem problemele lor, că la noi în ţară nimic nu se face ca lumea şi că asta e starea de fapt. Că a te revolta împotriva acestor stări de fapt este sinonim cu a fi imatur, needucat. Că noi oricum o să plecăm afară şi o să scăpăm din ţara asta imposibilă.

Totuşi, ce-am văzut la televizor aducea cam mult cu o filmare celebră pe net, de la mineriade, în care un brav ocnaş povestea despre cum au intrat în Bucureşti ca să oprească teroriştii şi să le confişte "maşinile de scris automate", "creioanele cu care scriu manifeste" şi, bineînţeles, drogurile.

Am vrut să vedem cu ochii noştri ce se întâmplă de fapt. Am ieşit cu camerele. Din păcate, nu am ieşit şi cu adidaşii de alergat, dar moda revoluţionară se învaţă din mers.

Nu sunt în măsură să fac o analiză completă a fenomenelor din ultimele zile. Pot în schimb să vă prezint câteva scurte episoade pe care le-am trăit personal luni şi marţi, în timpul unei vizite la Secţia 3.

Jandarmeria primeşte ordin să intervină mai ferm
Luni, 16 ianuarie 2012,  am simţit această fermitate pe propria piele. Eram în mulţime cu B., cu camerele de filmat. La un moment dat, un grup mare de tineri a pornit înspre Piaţa Unirii. Noi oricum trebuia să mergem înspre Tineretului ca să încărcăm una dintre camere, aşa că am decis să urmăm grupul, în ideea că poate mai surprindem nişte cadre şi pe drum.

Protestatarii au intrat, la un moment dat, pe stradă. Jandarmeria a făcut cordon, şi a închis mulţimea. Din păcate, mulţimea revenise deja pe trotuar de bunăvoie în momentul intervenţiei. Mulţi oameni care veneau pur şi simplu din centrul vechi, de la o seară în oraş, sau care erau în faţa chioşcurilor din zonă au fost prinşi la mijloc şi reţinuţi. Cineva era cu brânza telemea în plasă, încercând să le explice forţelor de ordine că o cumpărase pentru el, nu ca să o folosească în scopuri violente.

Oamenii au vrut să se legitimeze. Scoseseră actele şi le ţineau în faţa jandarmilor, dar acest drept le-a fost refuzat. S-a tras cu gaze lacrimogene sau, dacă e să îi credem pe cei de la Jandarmerie, agitaţia a ridicat în aer praf îmbibat cu gaz lacrimogen de ieri.

Când vestea despre acţiunile forţelor de ordine a ajuns la urechile celor de la Universitate, mulţi au venit să vadă dacă prietenii lor sunt în regulă. Unii au intrat în mulţime, să-şi vadă prietenii, crezând în naivitatea lor că nici acest lucru nu e ilegal. Au fost reţinuţi, de asemenea, sub pretextul că "Acum nu mai pot pleca". Nu ni s-a dat nici o explicaţie. Oamenii cereau insistent percheziţie şi legitimare la faţa locului, în conformitate cu Legea 550 din Codul Penal. Din păcate, mulţimea şi jandarmeria nu au putut să rezolve această dispută legislativă decât la secţii.

Sa învăţăm să circulăm corect!
Am auzit că în duba mare au urcat şi doi copii, de 13-14 ani. Personal nu i-am văzut, dar, o dată ce am ajuns la secţie, un afiş m-a iluminat despre un posibil motiv pentru reţinerea lor: "Trebuie să învăţăm să circulăm corect de mici".

Preocuparea pentru orientarea în trafic era, de fapt, una prioritară pentru forţele de ordine, aşa cum urma să descoperim în dubă. După ce ne-au plimbat un pic pe bulevard, escortele noastre şi-au dat seama că, de fapt, nu ştiu unde merg, fiindcă nimeni din coloana de maşini nu ştia unde e Secţia 3. După ce am aflat, cu chiu cu vai, ce stradă căutăm, câţiva dintre noi s-au oferit să-i ajute pe băieţii de la volan să se orienteze.

Secţia 3 – un loc de altfel liniştit
La Secţia 3, unde ne-au dus pe noi, toată lumea se purta civilizat. În afară de câteva referiri fugare la sistemul reproducător al cabalinelor, jandarmii şi ofiţerii de poliţie au fost calmi şi politicoşi. Propoziţiile care începeau şi se terminau cu "Manca-v-aş" nu ar fi putut să fie privite ca o ameninţare decât de bietul cetăţean pomenit mai devreme, care ajunsese cu telemeaua la secţie.

Am stat pe coridoarele secţiei, decorate cu zvastici şi urme de palme negre lăsate de vizitatorii care fuseseră amprentaţi înaintea noastră. Arta contemporană de pe pereţi se asorta minunat cu guma de mestecat înnegrită de pe jos. Aparatul de cafea nu funcţiona, iar unul dintre jandarmi, care tocmai savura o băutură caldă dintr-un pahar de automat de cafea/ceai, ne spunea că nu avem de unde să găsim altceva de băut aici – "decât apa de la baie".

La o bârfă, să mai treacă timpul
Am refuzat politicos să fiu amprentat şi fotografiat, alături de alţi câţiva reţinuţi care nu se grăbeau suficient de tare acasă încât "să termine mai repede, cu o amendă mică". În nesimţirea noastră, punctată subtil de unul dintre ofiţeri, nu ne gândeam şi la actele pe care ei le au de completat în urma refuzului.

Printre discuţiile despre comportamentul nonverbal şi felul în care a fost el tratat în filmul "Lie to Me", purtate cu un jandarm foarte simpatic, mai auzeam şi conversaţiile din camera de amprentare: "Oooo, domnule Cutare, cântaţi un pic la pian?". Tonul se schimba în funcţie de profilul celui care intra, iar ofiţerii erau foarte talentaţi când venea vorba de a ne împărţi în categorii sociale. Cred că asta le-a permis, de altfel, să aibă şi un număr de arestări pe măsura aşteptărilor superiorilor lor.

Între timp, colegele mele de la muncă au venit, cu câţiva reprezentanţi ai presei, în faţa secţiei. B. şi-a chemat şi avocatul, dar a stat afară, alături de colegii mei.

Acasă cu voi
Interogatoriul s-a concentrat, cel puţin în cazul meu, pe funcţionarea unei fundaţii. Nu cumva e suspect că spun că lucrez acolo, că doar fundaţiile funcţionează cu volnutari, nu? Dar cât câştig? Ce înseamnă "decent după standardele din România" şi alte astfel de întrebări relevante.

Cu toate acestea, tonul celor de la secţie nu a fost niciodată agresiv, nici faţă de mine, nici faţă de cei mai vocali din grupul de "huligani". Mulţi dintre jandarmi ne-au spus că pur şi simplu ne aflăm la locul nepotrivit în momentul nepotrivit. Mai bine stăm calmi, mergem, semnăm, facem poze, şi după, "acasă cu voi".

Pe la 3:40 am ieşit din secţie, în uralele nejustificate ale prietneilor şi colegilor de muncă, după patru-cinci ore incitante. Din păcate, nu am putut să le încânt urechile cu poveşti de război. "Poliţiştii torţionari" nu au apărut de nicăieri să ne "ajute să coborâm scările", cum credeam că se va întâmpla.

Diseară, probabil ne vom întâlni din nou cu pritenii noştri amatori de muzică de salon. Din păcate, în ciuda orelor de pian pe care le-am luat când eram mic, cred că va trebui să refuz şi de data aceasta un posibil recital în biroul de "Imagetrak". Concluzia ar fi că mama a aruncat banii pe geam cu lecţiile alea.

Închei cu un apel la calm şi nonviolenţă. Personal, voi încerca să strâng un grup cât mai mare de oameni care să vină la ei cu copii ale Legilor 550 şi 60, pe care să le înmânăm jandarmilor din Piaţa Universităţii. Iniţial m-am gândit la copii integrale ale Codului Penal, dar dacă am avea bani de astfel de accesorii intelectualiste, probabil că nu am mai ieşi în stradă.