Detectivi pe urmele sfinţilor

Scheletul I şi scheletul II
Conform rapoartelor  întocmite de arheologi „Săpăturile au dus la descoperirea, sub altarul bazilicii de la Halmyris, a unei cripte care adăpostea oseminte umane. Cripta, care era compusă din două camere, dintre care prima era camera funerară propriu-zisă iar a doua, cu trepte de coborâre, juca rolul de dromos, a fost jefuită încă din Antichitate, prin spargerea şi dărâmarea bolţii. În prima cameră au fost descoperite oseminte, amestecate şi fără conexiuni anatomice”. Sacralitatea locului în care au fost descoperite vechile oseminte au adus imediat ideea că ele ar avea o importanţă deosebită. Motiv pentru care au fost preluate, spre cercetare de către Dr. Nicolae Miriţoiu de la Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române.

La finalul investigaţiilor, omul de ştiinţă a întocmit un „Studiu antropologic” un document de specialitate care seamănă izbitor cu rezultatul unei expertize medico-legale efectuată în cadrul unei anchete criminalistice. Cele care ne interesează aici sunt după cum spune savantului „Oasele amestecate din scheletele a două persoane care, datorită unor diferenţe dimensionale şi mai ales patologice, specifice fiecăruia dintre ele, au putut fi atribuite cu destulă precizie. Până la identificarea lor, fie ea şi ipotetică, acestea au fost notate antropologic ca «Scheletul 1» şi «Scheletul 2». Precizăm că aceste oseminte prezintă o patină specifică, gălbui maronie”.

Prima constatare a specialistului a fost că ambelor schelete le lipsesc craniile. Deosebit de laborioasă, cerce­tarea osemintelor, făcută cu respec­tarea riguroasă a procedurilor specifice a urmărit să dezvăluie toate informaţiile posibile, de la sex şi vârstă până la bolile de care au suferit cei doi oameni în timpul vieţii lor. Şi mai ales să dezvăluie condiţiile în care au murit, în urmă cu o mie şapte sute de ani.
Folosind aceleaşi indicii utilizate în medicina legală specialistul a stabilit că scheletele au aparţinut unor bărbaţi, unul în vârstă, de apro­ximativ 64 de ani, iar celălalt de 30-35 de ani. Ambii aveau o înălţime de circa 1,76 metri, peste media din acele vremuri. Vârstnicul avea dantura uzată, cu multe carii dar şi cu câteva măsele lipsă.

Cea mai grav afectată pare şi-i fi fost însă coloana vertebrală care avea ligamentele vertebrelor din zona toracelui osificate şi aproape lipite între ele.
Puse una peste alta, omul era măcinat de boli degenerative ale sistemului osos, specifice unei vârste înaintate. Nici cel tânăr nu se bucurase de o sănătate înfloritoare. Copil sau adolescent fiind el avusese un accident la coloana vertebrală din cauza căruia rămăsese cu o cifoză care îl obliga să meargă puţin cocoşat, aplecat din mijloc.

Urmele cele mai impresionante sunt însă cele legate de ultimele lor zile de viaţă. O falcă fracturată a tânărului atestă o lovitură deosebit de dură, aplicată în zona capului. Ambii aveau mai multe oase fracturate care vorbeau, şi ele, despre bătăi crunte care le-au fost aplicate cu obiecte dure şi contondente. Nu se ştie de ce le lipsesc craniile. Dar urma cea mai dramatică apare pe scheletul tânărului. În această privinţă, studiul întocmit de dr. Miriţoiu menţionează: „În mod excepţional, prima vertebră cervicală, atlasul, dovedeşte că moartea a survenit în urma decapitării. Vertebra, foarte bine păstrată prezintă faţetele articulare inferioare secţionate dinspre posterior spre anterior, de o lovitură executată cu un obiect foarte ascuţit, foarte probabil o sabie”. Acestea sunt concluziile savantului, care în studiul menţionat sunt cu mult mai amănunţite  decât le-am prezentat aici. Exact ca într-o anchetă penală, probele materiale sunt confirmate, în mod strălucit, de către un martor, care a fost de faţă la torturarea şi uciderea celor doi. Este vorba despre acel Vigilantius, şi de spusele sale consemnate în „Acta Sanctorum”.

Cei care au avut ocvazia să studieze această scriere antică afirmă că martorul a descris amănunţit, aproape ca un reporter, tot  ceea ce a văzut. Iar spusele lui confirmă concluziile savanţilor. Spune Vigilantus: „... auzind acestea, comandantul s-a înfuriat peste măsură şi a dat poruncă să fie dezbrăcaţi şi biciuiţi cu toată puterea. După care a poruncit slujitorilor să-i lovească peste gură cu pietre şi să-i lege din nou,(n.r: probabil aşa i-a fost fracturat maxilarul tânărului). Apoi a poruncit ca ei să fie ridicaţi pe stinghia de tortură şi sfâşiaţi cu cârlige de fier. Dar pentru că şi în urma acestor chi­nuri ei au rămas senini şi veseli, dregătorul a dat ultima poruncă, cerând să fie din cetate şi acolo să li se taie capul”. Fapte confirmate, în amănunt, de expertiza antropologică.
Sfinţii de la Halmyris nu sunt singurii martiri descoperiţi în Dobrogea. Alte două grupuri au fost identificate, tot în bazilici antice la Niculiţel şi la Adamclisi.

Dar Epictet şi Astion snut un caz unic în lumea creştină, când adevărul unor fapte înscrise în documentele religioase au fost confirmate de chiar ştiinţa zilelor noastre.

Sfinţii soldaţi
Niculiţel vare anului 1971: ploile abundente au produs o surpare de teren care a scos la lumină o criptă asunsă la temelia basilicii Sfântul Atanasie cel Mare, construită în sec. IV-V şi refacută cândva prin sec. XIII. Chemaţi la faţa locului, arheologii au descoperit în criptă un sicriu comun unde se aflau patru schelete umane. Scrisă cu litere eline, pe un perete al criptei exista inscripţia „Martires tou Hristou”, iar pe cel opus „Zotikos, Attalos, Kamasis şi Filippos”, numele celor cinci martiri creştini. Ei sunt menţionaţi în „Martiriologul siriac” şi în cel al Fericitului Ieronim, unde se spune că ar fi fost soldaţi romani convertiţi la creştinism. Înainte de a fi preluate de autorităţile bisericeşti, moaş­tele au fost studiate de specialiştii antropologi care au identificat pe oasele lor urme explicite ale torturilor la care ai au fost supuşi. Dar concluziile studiului, la fel ca şi moaştele, au fost ascunse mulţi ani, de teama regimului ateist aflat atunci la putere în România.

Sfinţii anonimi
Tropaeum Traiani, cetate celebră mai ales datorită monumentului comemorativ legat de războaiele daco-romane. Săpăturile arheologice de acolo au scos însă la ivea­lă şi urmele unui vechi lăcaş de cult numit de specialişti „Basilica A”. În cursul campaniilor din anii 1971-73 acolo, într-o criptă aflată sub altar, arheologii au găsit ose­mintele a cinci bărbaţi, despre care iniţial s-a crezut că sunt sol­daţi romani. Studiile antropologice ulterioare au demonstrat însă că trei dintre ei aveau oasele antebraţelor secţionate cu semne clare de tăieturi şi rupturi violente. Iar un altul prezenta urme care de­monstrau clar că fusese decapitat. Toate acestea, împreună cu pre­zen­ţa lor în spaţiul sacru de lângă altar demonstrează că şi aceştia sunt martiri creştini, ale căror nume nu sunt însă cunoscute.

Chipul sfântului, reconsituit de omul de ştiinţă
De obicei noi cunoaştem chipurile sfinţilor din imaginile pictate pe icoane, aşa cum le-au păstrat tradiţia şi cum şi le-au închipuit, de-a lungul secolelor, artiştii, mai mult sau mai puţin celebri. Prin anii ‘70, celebrul antropolog român Cantemir Rişcuţia a inventat o metodă revoluţionară cu ajutorul căreia chipul unei persoane putea fi reconstituit pornind de la craniul său. Deosebit de complexă, metoda lui, strict ştiinţifică, se baza atât pe cunoştinţe anatomice de înalt nivel, cât şi pe calcule geome­trice deosebit de laborioase.  Acum există programe de calculator care simplifică munca specialiştilor şi execută în scurt timp toate operaţiunile necesare. Printre multe reconstituiri făcute decenii la rând, Rişcuţia a readus la viaţă chipul unuia dintre sfinţii anonimi descoperiţi la Adamclisi. Chipul pe care vi-l prezentăm pentru prima dată în ultimele câteva decenii ne arată un om obişnuit, cu nimic deosebit de cei din zilele noastre. Şi totuşi el este unul dintre sfinţii martiri care acum aproape 1.800 de ani şi-au jertfit viaţa pentru credinţa în Dumnezeul unic.