Arhiva
Special.
Joi, 24 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol5.jpg
SHOP

DEZASTRU / Băneasa, defrişată în miez de noapte

Autor: IULIA BARBU
13 decembrie 2008
  

Staţiunea Pomicolă Băneasa a fost defrişată în urmă cu două nopţi. 522 de meri au fost puşi la pământ. Poliţia se stră­duieşte acum să găsească vinovatul, în condiţiile în care nu se prea ştie al cui este terenul. Jurnalul Naţional a anunţat încă din vară cronica acestui dezastru. A relatat atunci modul în care două bătrâne au căzut pradă mafiei imobiliare, care le-a lăsat fără pământ şi fără bani. Potrivit Cărţii Funciare, pe moştenirea femeilor s-au încasat deja 4 milioane de euro. Terenul a fost vândut de nenumărate ori. Paguba staţiunii pomicole nu va fi amortizată însă cu bani, pentru că bucureştenii nu respiră bani! Jurnalul Naţional a scris de nenumărate ori despre afacerile dubioase din nordul Bucureştiului, care se desfăşoară sub ochii blajini ai autorităţilor. Cazurile relatate cu lux de amănunte par desprinse din scenarii de lumea a treia. Nici o instituţie a statului nu a luat vreo măsură. Rezultatul? Pomicola Băneasa a mai pierdut o plantaţie, pentru binele băieţilor deştepţi din imobi­liare. Două femei în vârstă au fost păgubite monstruos, iar Jurnalul Naţional a scris, se pare, numai pentru cunoscători! 


Ieri-noapte au fost puşi la pământ mişeleşte peste 500 de pomi fructiferi din Staţiunea Pomicolă Băneasa. Un hectar de teren a fost defrişat fără ca aşa-zisul nou proprietar să fi prezentat vreun aviz necesar în astfel de cazuri. Nu se ştie dacă terenul are aprobare de scoatere din circuitul agricol. Mai mult, în condiţiile în care terenul era în litigiu, prin sesizarea în instanţă de către staţiune a instituţiilor ce au semnat retrocedarea cu pricina, un aviz de scoatere din circuitul agricol nu ar fi trebuit aprobat.

Suprafaţa de un hectar a fost retrocedată în urmă cu mai bine de un an. Haram Adriana şi Luminiţa Petrescu sunt, cel puţin pe acte, beneficiarele terenului din nordul Bucureştiului. Jurnalul Naţional a arătat în vara acestui an încrengătura unei afaceri de 4 milioane de euro, atât cât s-a obţinut cel puţin în mod oficial din vânzarea repetată a terenului deţinut de cele două femei. Acestea s-au adresat cotidianului nostru pentru a ne cere sprijinul. Nici o instituţie abilitată nu s-a arătat însă interesată de acest caz. Jurnalul Naţional a dezvăluit la acea vreme cu lux de amănunte şi dovezi modul în care terenul celor două bătrâne a ajuns pe mâna afaceriştilor imobiliar şi modul în care cele două au rămas numai cu speranţa. Rezultatul indiferenţei statului nu s-a lăsat aşteptat, asta pentru că, ieri-noapte, noul proprietar a defrişat colecţia de meri a unităţii. “Colecţia era tânără, avea zece ani şi se găsea în plin rod. Îmi pare rău că nu am o poză din vară să vă arăt cât de încărcaţi erau aceşti pomi. Or, o plantaţie de meri se amortizează în 40 de ani! Din păcate, tot ce nă rămâne în acest moment de făcut este să cerem despăgubiri materiale. Numai să identificăm proprietarul, care a vândut şi a tot vândut! De mulţi ani ne luptăm cu diverşi şmecheri imobiliari şi nici o instituţie a statului nu ne-a fost aproape”, a declarat pentru Jurnalul Naţional Marius Roman, inginerul-şef al staţiunii. 

CUM A ÎNCEPUT
Haram Adriana şi Luminiţa Petrescu sunt surori şi au moştenit de la tatăl lor peste trei hectare de pămînt în nordul Bucureştiului. Trecute de 60 de ani şi fără să bănuiască averea de care se făceau vinovate, femeile s-au gândit că ar trebui să îşi recupereze pământul. În interiorul Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa aveau două hectare de teren, iar pe malul lacului Băneasa încă un hectar.

În urmă cu patru ani, surorile au întocmit o cerere comună şi au depus actele necesare pentru retrocedarea celor două parcele la Primăria Sectorului 1.

La ceva timp după înregistrarea actelor, la uşă le bate un “om de bine”, Maser Villy-Marian. Acesta le-a spus femeilor că vrea să le ajute să îşi recupereze terenul din Băneasa. “Eu am avut multe necazuri în viaţă, tata a fost deţinut politic şi cu greu am reuşit să fac liceul. Acum sunt pensionară şi locuiesc într-o garsonieră. Împreună cu sora mea am decis să folosim aceste acte de la tata ca să luăm terenul lăsat moştenire. Pensia este mică, iar nişte bani în plus ne-ar ajuta foarte mult. Iniţial am apelat la avocaţi, darnu  am reuşit să rezolvăm nimic. Aşa că, atunci când a venit acest Villy, eram deznădăjduite şi i-a fost uşor să ne câştige încrederea. Multă vreme l-am crezut om serios”, a relatat Adriana Haram pentru Jurnalul Naţional. Lui Maser nu i-a fost greu să le asigure că fără ajutorul lui nu au nici o şansă să intre în posesia bunurilor. Lucru oarecum adevărat! Toate dosarele de retrocedare întocmite în nordul Bucureştiului ascund drepturi litigioase, nume mari, interese şi mai mari şi foarte mulţi bani.

FĂRĂ BANI, FĂRĂ PĂMÂNT
În cazul celor două femei, mandatarul nu numai că nu a plătit suma pe care le-o promisese, dar a şi vândut terenul în terţe părţi astfel încât să i se piardă urma. “Lucrurile s-au mişcat într-un ritm ameţitor. În foarte scurt timp am semnat diverse procuri. Am greşit în primul rând, pentru că am avut încredere în el, dar la cât de bolnavă sunt şi la tratamentele pe care le iau nu ştiu cât de lucidă şi atentă am fost. Noi suntem femei simple. Viaţa noastră se desfăşoară printre puţinii vecini pe care îi avem. De unde era să ştiu că nu voi lua nici un bănuţ pe dreptul meu şi că acel teren era chiar atât de valoros”, a explicat Adriana Haram.

AFACERE ONEROASĂ
Individul, cu pârghii serioase pe piaţa imobiliară, s-a apucat de treabă. La vremea în care se întâmplau toate aceste scenarii de film mafiot, afacerile cu teren erau adevărate mine de aur. Astfel că, Maser a avut interese solide în a rezolva problema celor două, mai exact să devină proprietarul direct al moştenirii acestora. Singura lui obligaţie, stipulată timid într-unul din multele contracte semnate de bătrâne şi de “binefăcătorul” lor prevedea ca pentru una dintre parcelele, aflată pe malul lacului Băneasa să le plătească Adrianei şi Luminiţei suma de 350.000 de euro.

MILIOANELE DE DOLARI
Pentru terenul din curtea staţiunii pomicole, defrişat mişeleşte în urmă cu două nopţi, femeile nu au mai primit nici un cent. Potrivit unor acte oficiale de la Cartea Funciară, s-au încasat peste 4 milioane de euro pe averea bătrânelor. Mandatarul lor a avut însă grijă ca totul să fie legal, motiv pentru care le-a blindat pe femei de acte, acte prin care ele nu aveau nimic, dar el avea totul. Apropiaţii se întreabă cum a fost posibil ca notarii să nu ceară acestor femei avize medicale! În perioada în care Adriana a semnat majoritatea actelor, se găsea sub un tratament care îi provoca stări de ameţeală şi somnolenţă.

De altfel, dovadă stau şi analizele medicale făcute între timp.

Cu toate acestea, ele au fost apte în faţa notarilor. Au urmat luni întregi în care femeile au semnat tot ce le-a pus mandatarul Villy pe masă. În spatele actelor se învârteau însă sume importante de bani, sume la care cele două nici nu ar fi îndrăznit să viseze.

CINE A TĂIAT POMII?
Poliţia a venit ieri la faţa locului în încercarea de a indentifica autorul defrişării de la Pomicola Băneasa. Masacrul din curtea staţiunii pare desprins din scenarii demne de junglă şi nu de o ţară care se mai pretinde şi europeană! Jurnalul Naţional a intrat pe firul dosarului şi i-a identificat pe câţiva dintre posibilii proprietari ai terenului. Dinu Ion, cumnatul primarului din Frumuşani a apărut la un moment dat în ecuaţia din Băneasa. “Dinu Ion a plătit 200.000 de euro pentru terenul nostru, a venit la notar şi el. Acest Villy a dispărut şi noi am rămas cu soţia şi cu Dinu Ion, care era cam stânjenit aşa. Am vorbit după câteva luni cu el şi mi-a zis că l-a împrumutat pe Villy cu foarte mulţi bani, era disperat îşi voia banii înapoi”, a povestit Adriana Haram. În acelaşi scenariu, deşi este greu de imaginat, mai apare un păgubit. Maser a semnat cu acesta un antecontract de vânzare – cumpărare. Deleanu Costel, în schimbul sumei de 600.000 de euro ar fi trebuit să devină proprietarul a 500 de metri pătraţi în Băneasa. Eroare, bărbatul a ramas cu banii daţi şi fără teren, întrucât acesta a fost vândut fără ştirea lui.

În acest moment, păgubitul îşi caută dreptatea în instanţă.   În martie 2008, acelaşi teren, defrişat în urmă cu două zile, a fost împărţit în parcele şi vândut. Astfel, Moşteanu Lucian cumpără 5.000 de metri pătraţi în schimbul sumei “oficiale” de 2 milioane de euro. Alţi 10.000 de metri pătraţi sunt vânduţi în aceeaşi zi către Gică Alexandru pentru 2.200.000 de euro. Urmează alte vânzări, alte parcelări, mai bine-zis promisiuni de vânzări care ar fi trebuit finalizate în luna iunie a acestui an. Cele două hectare din Băneasa au fost vândute de atâtea ori, încât sunt pe punctul de a-şi pierde urma. La finalul “afacerii Băneasa”, mandatarul Villy a ajuns milionar. Haram Adriana şi Petrescu Luminiţa au rămas fără nimic. Pomicola Băneasa a pierdut o plantaţie bună de meri. Autorităţile statului au stat cu mâna în sân. Jurnalul Naţional a scris, se pare, numai pentru cunoscători! 

 

Bătrânii, paravan al afacerilor imobiliare

Jurnalul Naţional a relatat modul în care bătrânii sunt folosiţi drept paravan pentru afaceri imobiliare de sute de milioane de euro. Astfel, pentru şapte pensionari, cu vârste între 60 şi 97 de ani, renumitul Top 300 ar trebui să îşi modifice ordinea clasamentelor. La capitolul tranzacţii imobiliare, aceşti oameni ar trebui să fie printre cei mai bogaţi români. În total au primit de la statul român 362 de hectare numai în Capitală. Nu vedeau în veci nici un petic de pământ dacă mafia imobiliară nu intra pe fir. Ei au fost doar paravan, şi-au vândut drepturile litigioase şi au rămas în final doar cu pensiile. Toate cazurile seamănă izbitor cu cel relatat astăzi de cotidianul nostru. În ciuda demersului cotidianului nostru, nici o instituţie a statului nu a luat nici o măsură.

Taguri asociate:     băneasa | două | terenul | national | jurnalul | special
Comentarii
DEZASTRU / Băneasa, defrişată în miez de noapte
24 comentarii
Dinu Paul
Să mute naiba staţiunea la Poplaca şi să dea terenurile oamenilor înapoi...
10/01/2009 16:03:26 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
L;uca Octavian
----67%din fondul forestier defrisat , 86% sistemul de hidroamelioratii si irigatii vanadlizat si scos din circuit ECONOMIC , industrii si bunuri ale statului scoase la licitatii , vindute si "privatizate " intrate pa mana borfsilor cu gulere albe autohtoni sau scursuri venite din afara la marele "prasnic " al disparitiei -tarii romanesti , haos , anarhie , talharii si crime odioase , dictaura ... Citeşte întreg comentariul
13/12/2008 20:55:34 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
REVOLTATII
NU MAI E NIMIC DE COMENTAT, PENTRU CA SE FURA DE SUS SI PÂNA JOS. JUSTITIE ÎN ROMÂNIA NU MAI EXISTA DIN 1945. OLTENII SPUN: "FURA PRIMARUL, FURA NOTARUL, FURA SECRETARUL, FURA TOTI". Era vorba de o participare la o SEDINTA COMUNISTA. SE FURA CA ÎN "CODRUL VLASIEI". VINO VODA TEPES ODATA SI TRAGE-I ÎN TEAPA PE ACESTI INTRUSI CARE AU DISTRUS O TARA SI-UN POPOR.
13/12/2008 19:46:59 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Trotzki
Nu stiti cine este proprietarul? Ia platiti voi, de la ziar, cativa someri, sa sape acolo un sant si sa se faca ca se-apuca de construit ceva. Orice.
Sa vedeti ca in 5 minute apare si proprietarul!!!
Greu bai frate...greu de tot....
13/12/2008 19:15:06 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
mihai
Nimai in Romania se poate intampla asa ceva ....Altii dau orice sa aiba un copac si noi ne batem joc...RUSINE
13/12/2008 19:12:15 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
  • Galerie Foto Dintre toate cele 18 ţări concurente în prima semifinală Eurovision din Baku Crystall Hall, România a fost singura văduvită de monitorizarea din cască. De ce tocmai cu noi, organizatorii s-au făcut de baftă?! "A fost foarte dificil să cânt fără să aud nimic. Mă bucur că am reuşit să nu vă dezamăgesc şi să cânt...
  • În România trăiesc 461 de persoane cu vârsta de 100 de ani sau mai mare decât această etate, iar cel mai bătrân locuitor al ţării este o femeie de 112 ani din Tulcea. Informaţia a fost publicată de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din MAI.Din totalul celor care au împlinit...
  • Hidrologii au emis o nouă avertizare Cod Portocaliu de inundaţii valabilă începând de miercuri, de la ora 16:00, pentru 13 bazine hidrografice. Informarea completează atenţionarea de Cod Galben publicată anterior şi care, la rândul ei, rămâne în vigoare.Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a...
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Astăzi e ziua ta: General (r) prof. dr. Vasile Cândea
Astăzi e ziua ta: General (r) prof. dr. Vasile Cândea General (r) prof. dr. Vasile Cândea, preşedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă din ... Citește articolul
Caricatura zilei: 24 mai 2012
Caricatura zilei: 24 mai 2012 Mai multe caricaturi pe www.gazdaru.ro Citește articolul
Horoscop zilnic, joi 24 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Acum 100 de ani: Capitala îşi schimbă fizionomia
Acum 100 de ani: Capitala îşi schimbă fizionomia Bucureştii în prefacereAcei ce cunosc Bucureştii de mai mult sau de mai puţin timp vor fi ... Citește articolul
Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor
Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor Creştin ortodocşii prăznuiesc, în joia din cea de-a şasea săptămână după Sfintele ... Citește articolul
imopedia.ro
PUBLICITATE
Loading from
Jaguar se asteapta la dublarea vanzarilor in Romania
Jaguar se asteapta la dublarea vanzarilor in Romania Premium Auto, importatorul oficial al marcilor Jaguar si Land Rover pentru Romania, se asteapta la ... Citește articolul
Ponta: Cu cat la TV se transmit stiri inadmisibile legate de leu-euro, cu atat ar putea fi mai rau
Ponta: Cu cat la TV se transmit stiri inadmisibile legate de leu-euro, cu atat ar putea fi mai rau Premierul Ponta considera ca stirile transmise de posturile TV prin care se anunta prabusirea ... Citește articolul
Lumina (sub)acvatica asupra afacerilor cu microhidrocentrale: "Multi vorbesc, putini cunosc!"
Lumina (sub)acvatica asupra afacerilor cu microhidrocentrale: "Multi vorbesc, putini cunosc!" “Afectarea grava a sistemului acvatic”, “dezastru ecologic”, ... Citește articolul