Diamantele Reginei Maria

Nu o dată contemporanii săi au scris că Suverana României se “acoperea de giuvaere”, aceasta iubea pietrele preţioase şi nu s-a resemnat niciodată cu gândul că toate bijuteriile ei au rămas în “mâinile bolşevicilor”.

În oricare dintre portretele sau fotografiile sale, tânăra prinţesă moştenitoare şi viitoare regină Maria poartă sofisticate dantelării din diamante, safire şi perle atât pe cap, cât şi la gât, la urechi sau pe degete. Regina Maria avea atât piese nou-create, cât şi bijuterii cu valoare istorică, moştenite de la bunica sa, Regina Victoria a Marii Britanii, dar mai ales de la familia Romanov, întrucât mama sa era fiica ţarului Alexandru al II-lea. În scrisorile şi memoriile sale, Regina men­ţi­o­nează câteva nume celebre de bijutieri: fraţii Cartier, rusul Peter Carl Fabergé şi parizianul Lucien Falize. Începând din 1920, Casa Regală a României a achiziţionat sau comandat piese, în special, de la Cartier, renumiţi pentru pietrele preţioase rare, pentru rafinament şi pentru rigurosul control al calităţii bijuteriilor. În colecţia ei domina tema albului, prefera diamantele, perlele şi safirele, indiferent de maniera în care erau tăiate: cabochon, briolette, brilliant, toate fiind montate în platină sau aur alb, pentru a le accentua culoarea.

Dintre fiicele ei, Elisabeta îi moştenise fas­ci­naţia pentru bijuterii. Regina Maria afirma cu sin­ceritate: “Şi mie îmi plac foarte mult bijuteriile, dar nu se compară cu pasiunea ei”. Elisabeta “iubeşte bijuteriile într-un mod greu de descris, ca şi cum ar fi vii. Ele înseamnă pentru ea mai mult decât oricine altcineva, cu excepţia lui Ferdinand al Bulgariei. Le ţine într-un mod aproape tulburător. Ochii îi strălucesc”. De altfel, Elisabeta spunea că erau “un viciu, aşa cum cineva nu poate rezista să bea sau să joace cărţi”.

Rămasă fără pietrele preţioase despre care spunea că sunt “incredibil de frumoase, cu forme lungi magnifice, atât de perfecte, încât nu par a fi reale”, Regina Maria se simţea inferioară, umilită. Poate de aceea Suverana afirma în 1920 că “o rochie à la dernière mode şi un salon de trăncăneală nu-mi mai sunt suficiente. Acele vanităţi au pierit o dată cu războiul şi cu bijuteriile mele. Nu mai am o broşă sau un lanţ de purtat, aşa că lăsaţi-mă să merg înainte fără diamante şi să lucrez”. În 1919, îşi descria ţinuta: “Am fost toată îmbrăcată în alb (...), nu am bijuterii, aşa că nu pot niciodată să arăt foarte elegantă, dar mă străduiesc”. La o recepţie la Paris în 1919, încercând să salveze aparenţele, a purtat decoraţia Steaua Legiunii de Onoare. La începutul anului 1920, într-un fragment din Însemnări, Regina îşi manifesta bucuria că a putut să cumpere de la un bijutier parizian o pereche de cercei pentru Elisabeta, pe care îi plătise “cu nişte bani pe care-i câştigasem publicând un articol în America”.

Din documentele de arhivă reiese ce scump a costat-o pe Regină momentul “colectiv de panică”, în care s-a hotărât trimiterea tezaurului la Moscova, despărţindu-se de bijuterii “împotriva instinctului ei”. “A fost plata pe care a făcut-o Coroanei României întregite”, spunea I.G. Duca. Povestea “giuvaerurilor” care nu s-au întors niciodată nu are un sfârşit. Astăzi nu se ştiu detalii despre valoarea, calitatea sau istoria acestor bijuterii şi pietre preţioase (tăietură, carate, culoare), de asemenea, nu se cunoaşte din ce colecţii proveneau, ce bijutieri le-au creat etc. Ne putem face o impresie sumară despre colecţia Suveranei dacă comparăm lista bijuteriilor menţionate în testamentul din 1912, întocmit înainte de naşterea Prinţului Mircea, cu cea din testamentul din 1926, întrucât ultimul ei testament, din 29 iunie 1933, nu este la fel de detaliat. În 1933 preciza că îi lasă lui Mihai “diamantul dăruit de Regele Ferdinand”, rugându-i pe Carol şi Nicolae “să nu facă nici un fel de obiecţiuni cu privire la bijuterii sau la valoarea lor, căci nu se cuprind în patrimoniul meu. Fiicele mele ştiu cui aparţine fiecare”.

În testamentul din 29 decembrie 1912, lui Carol îi reveneau “crucea cu safirul cel mare şi cu diamant cu terminaţie în formă de ancoră, broşa cu diamante, cu o tăietură adâncă şerpuită cu un safir la un cap şi un diamant la alt cap, şi brăţara din diamante” pe care o avea de la soacra ei. Elisabeta ar fi primit “diadema cu cercuri bătute în diamante, pe care o am de la mama, lanţul din diamante şi perle cu o cruce din perle şi diamante, broşa în formă de coroană, primită la încoronarea din Rusia, zgarda bătută în diamante cu o piatră de safir, o broşă mică în formă de ancoră cu safir şi diamante, o broşă cu o piatră mare de safir şi diamante de la mama, o pereche de cercei cu un singur diamant mare, o pereche de cercei cu diamante şi ametiste, o brăţară de aur cu o perlă la fiecare capăt, o brăţară împletită cu safire încrustate din loc în loc, o brăţară împletită cu o perlă şi safire aşezate în formă de treflă, un lanţ lung cu încuietoare în email alb în care atârnă safire simple, un inel cu o perlă gri care a aparţinut tatălui meu, o pereche de cercei cu piatră simplă de smarald, brăţară din aur împletită cu diamante şi un rubin, brăţară din aur împletită cu capete de şarpe, un safir şi un diamant”.

Maria sau Mignon, cum era alintată, ar fi moştenit “diadema cu safire şi diamante, crucea cu o piatră mare de safir, primite de la Principe, micul şir de perle pe care îl port, brăţara împletită din aur ma­siv cu safir şi diamante, lanţul lung cu mici diamante, broşa cu diamante mari, cu o perlă gri de la mama, o pereche de cercei cu smarald încon­ju­rat de diamante primită la botezul Mariei, bu­to­nii cu patru smaralde înconjurate de diamante daţi mie la botezul Mariei de Principe, broşa cu sma­rald şi diamante mari aşezate în formă de tre­flă, brăţara împletită cu smarald şi diamant la fi­e­­c­are capăt, cercei cu safire mari înconjurate şi un diamant la fiecare capăt, cercei cu safire mari în­con­jurate de diamante, broşa mică rotundă cu di­a­mante cu perle în formă de ou, brăţară împletită cu diamante mici şi smaralde, cercei cu un singur diamant, brăţară împletită cu perle şi diamante la fiecare capăt, brăţară groasă împletită cu rubin înconjurat de diamante”. Nicolae ar fi primit întreaga colecţie de turcoaze: “diadema din turcoaze şi crucea de diamant, o broşă mare pendant din turcoaze, toate celelalte broşe şi brăţări din turcoaze, ceasul din turcoaze şi diamante, crucea mai mică din turcoaze şi diamante, broşa mea de diamante cu două inele lungi legate între ele, broşa tăiată în safire şi diamante oferită mie de ţarul rus la botezul lui Nicolae, broşa în formă de inimă cu o piatră roşie care atârnă încrustată în mici diamante”.

Ileana urma să moştenească “şiragul lung de perle, crucea simplă din diamante, broşa din diamante cu o perlă mare în mijloc, broşa din diamant cu două încolăciri terminate în diamante mai mari, broşa cu diamante şi o perlă mică în formă de cruce, broşa mare cu acvamarine oferită mie la botezul Ilenei de rege, un inel cu piatră mare din email înconjurată de diamante, o mică brăţară în formă de lanţ cu perle şi diamant, platină şi un ceas cu curea de piele pe care le-am purtat întotdeauna”.

În cazul morţii sale lăsa copilului care urma să se nască “brăţara cu diamante cu o perlă foarte frumoasă în centru oferită mie de mama, un lanţ plat din perle cu diamante, un lanţ cu o cruce dublă cu safire în stea şi diamante, orice bijuterie mi se va da la naşterea lui, o cruce rotundă în diamant şi cu rubin circular, o broşă mare rotundă cu diamante, cu rubin în centru şi un pandantiv să se asorteze”. Regina Maria ar fi fost generoasă atât cu surorile, cu apropiaţii, cât şi cu servitoarele ei.

În decembrie 1922, gândurile Suveranei se îndreptau către nesiguranţa vremurilor: “Mai înainte nu m-aş fi preocupat să am bani, o avere pe care să pot conta pentru eventuale necazuri, dar acum mă gândesc la asta şi recent, când mi s-a propus să renunţ la orice pretenţie în legătură cu bijuteriile mele, care s-au pierdut în Rusia, pentru ca, prin cedarea tezaurului nostru în aur care se află în mâinile bolşevicilor şi a bijuteriilor mele, ruşii să recunoască dreptul nostru asupra Basarabiei, am simţit o bruscă şi aproape primitivă revoltă. Eu nu am nici o avere, ţara nu mi-a dat mie personal nimic, nici un penny, nici un dar, nici o recunoaştere publică a vreuneia din activităţile mele, nici măcar un semn de asigurare a viitorului.