Arhiva
Special.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Dinastia Popovici

Autor: TIBERIU KISS
25 august 2008
LANŢUL SLĂBICIUNILOR. Popovici populează Direcţia de Finanţe Timiş cu fraţi şi nepoţi
  

NEPOTISM ŞI FAVORITISM ● Familia finanţelor bănăţene dă cu băţul în baltă!
Dumitru Popovici, şeful Finanţelor timişene, a ajuns în funcţie pe mîna liberalilor. Mai precis, graţie prefectului de Timiş, Ovidiu Virgil Drăgă-nescu, cu care de altfel este şi rudă prin alianţă. Odată căţărat în vîrful piramidei, Dumitru Popovici a început să facă ce ştia mai bine, evident, în ordinea priorităţilor. Primul lucru, a dat de ronţăit cîte un os la toată familia. Normal, unde în altă parte decît în cadrul Direcţiei de Finanţe Publice Timiş. Ulterior, avînd controlul asupra intrărilor şi ieşirilor din "parohia fiscală", mai-marele controlorilor financiari din Banat a dat drumul, pe tobogan, la o serie de combinaţii economice, "în spiritul legii".



NEPOTISM ŞI FAVORITISM ● Familia finanţelor bănăţene dă cu băţul în baltă!
Dumitru Popovici, şeful Finanţelor timişene, a ajuns în funcţie pe mîna liberalilor. Mai precis, graţie prefectului de Timiş, Ovidiu Virgil Drăgă-nescu, cu care de altfel este şi rudă prin alianţă. Odată căţărat în vîrful piramidei, Dumitru Popovici a început să facă ce ştia mai bine, evident, în ordinea priorităţilor. Primul lucru, a dat de ronţăit cîte un os la toată familia. Normal, unde în altă parte decît în cadrul Direcţiei de Finanţe Publice Timiş. Ulterior, avînd controlul asupra intrărilor şi ieşirilor din "parohia fiscală", mai-marele controlorilor financiari din Banat a dat drumul, pe tobogan, la o serie de combinaţii economice, "în spiritul legii".

Funcţia de şef al DGFP Timiş i-a venit întotdeauna ca o mănuşă economistului Dumitru Popovici. Şi asta pentru că finanţistul a mai ţinut frîiele instituţiei de stat şi în perioada 1999-2000, cînd a părăsit sediul cu scandal, ca urmare a afacerii "Untim", în care cea mai importantă secţie de lactate din Timişoara a ajuns pe mîinile unui sirian celebru. În fine, în 2005, revenit în postul de director al DGFP Timiş, Dumitru Popovici şi-a văzut de-ale lui. Şi-a promovat fratele, Adrian Popovici, pînă atunci inspector simplu, în funcţia de şef serviciu inspecţie fiscală la contribuabili mijlocii. A urmat nepotul, Ionuţ Popovici, pe care, în 2007, a reuşit să-l aducă la DGFP Timiş tocmai din PCTF Moraviţa. La 1 iulie a.c., tînărul a fost promovat în funcţia de şef al Administraţiei Financiare Timişoara pe o perioadă de şase luni, pînă la susţinerea definitivatului, pe postul lăsat liber de Klara Piroska, reţinută de DNA într-un dosar de corupţie. Că Ionuţ Popovici are studii economice, fără nici o legătură cu fiscalitatea, nu a mai contat pentru Daniel Chiţoiu, şeful ANAF. Liberal să fie, că-n rest se descurcă!

PRECEDENT PERICULOS. Experienţa "Europlan" SRL nu a fost suficientă pentru DGFP Timiş, condusă de Dumitru Popovici. Nici măcar cînd presa scria că patronul firmei, Marius Leontiuc, autoproclamat pastor luteran şi arhitect fantezist, e un ţepar imobiliar, escroc patentat şi un mare vînzător de iluzii. La 15 august a.c., Leontiuc a fost arestat pentru că a înşelat mai mult de 100 de persoane, cu peste 1 milion de euro. Potrivit anchetatorilor, Leontiuc a luat cu titlu de avans, în perioada noiembrie 2005 – mai 2007, sume cuprinse între 3.000 şi 30.000 de euro pentru apartamente dintr-un bloc-fantomă din Cluj-Napoca, care nu a mai fost construit. Cazul "Europlan" nu e singular, şi directorul Dumitru Popovici ştie acest lucru, atîta timp cît de ceva vreme tot mass-media a atras atenţia asupra unei alte firme de "developeri imobiliari", aflaţi tot în parohia finanţelor bănăţene: Radisson Investment Group SRL. Cum a reacţionat DGFP Timiş? Simplu: a ţinut de şase la cacealma, a dat răspunsuri în băşcălie şi nereale către IJP Timiş şi a încurcat pe toată lumea, în special o serie de creditori, persoane fizice şi juridice.

NORMAREA MUNCII. Poliţia Timiş a depus, la data de 9 iunie a.c., la Administraţia Financiară Timişoara, condusă de Ionuţ Popovici, adresa cu nr. 4359, prin care a solicitat efectuarea unei verificări de specialitate la trei firme, printre care şi Radisson Investment Group. Două săptămîni mai tîrziu, directorul AFT solicită DGFP Timiş "un punct de vedere cu privire la oportunitatea unei inspecţii fiscale" la investitorul imobiliar. O corespondenţă între nepot şi unchi, total inutilă, avînd în vedere că între timp asociatul, şi nu administratorul Radisson, Ciprian Nistor, declarase în scris, chiar la sediul Finanţelor timişene, că "societatea noastră nu are resursele financiare necesare plăţii obligaţiilor către DGFP". Deci, motiv suficient pentru a concluziona că debitorul la bugetul de stat prezintă un risc fiscal mare! Mai mult, acest lucru este recunoscut printr-o adresă de însuşi directorul adjunct al Finanţelor bănăţene, Gheorghe Daia, care susţine, negru pe alb, că jocul de picioare făcut între AFT şi DGFP este păgubos pentru bugetul de stat, din două motive: "Aspectele prezentate în adresa IJP Timiş erau suficiente pentru a constata că acest contribuabil prezintă un risc major" şi "este de notorietate publică activitatea păguboasă a grupului Radisson, pe care o realizează pentru clienţii săi".

JOC DE GLEZNE. Şi asta nu e nimic, în comparaţie cu două coincidenţe absolut suspecte, unde DGFP Timiş a avut rolul evident de complice de serviciu. Pe scurt, la începutul lunii iulie a.c., Radisson Investment Group se denunţă la DGFP, prin acţionarul unic şi nu prin administrator, "că are debite la AFP Timişoara". Chiar dacă declaraţia nu a fost însoţită de nici un înscris, care să facă dovada obligaţiei de plată, în aceeşi zi, AFT face un triplusalt mortal: ia de bună informaţia de la agentul comercial, emite titlurile executorii şi dimineaţa, la ora 9 (?), încheie procesul-verbal de sechestru. Performanţă, nu alta, menită doar să blocheze la mantinelă creditorii societăţii, care ar fi trebuit, două zile mai tîrziu, să scoată la licitaţie un teren al Radisson, ca să-şi recupereze debite de peste 2 milioane de euro. Stop cadru. Normal, dacă AFT i-a trebuit doar o oră ca să-i blocheze la mantinelă pe creditori, ca să le comunice acestora debitele societăţii, a durat patru zile mari şi late! Oamenii au plătit 68.000 RON, în numele Radisson, şi au stabilit un nou termen pentru licitaţie. Surpriză, investitorul imobiliar face un nou denunţ fiscal şi îşi aduce aminte că are şi TVA de plată la bugetul de stat. Şi din nou, AFT se mişcă deloc subtil, după un scenariu prestabilit, vizibil de la o poştă, chiar şi de DNA.

Foc de artificii sub nasul Inspectoratului de Poliţie

În ciuda semnalelor de alarmă, motivate în scris, atît de IJP Timiş, cît şi de alţi finanţişti, prin adresa cu nr. 4867 din 25 iulie a.c., AFT trage o concluzie stupefiantă: "Societatea nu prezintă risc ridicat de evaziune fiscală". Atît. Nici o vorbă în plus sau vreo motivaţie pertinentă. În aceeaşi manieră, tot în luna iulie, Administraţia Financiară Timişoara, prin adresa 4445, rîde în nas poliţiei bănăţene, care se încărcase deja cu zeci de plîngeri penale la adresa Radisson Investment Group. Iată concluzia scrisă a directorului adjunct al DGFP Timiş, Gheorghe Daia, vizavi de această nebuloasă:
"…De asemenea, ne surprinde răspunsul scris înaintat IJP Timiş, prin care AFT se eschivează de la efectuarea inspecţiei fiscale, invocînd netemeinic şi fără o analiză prealabilă OG 92-2003. AFT era obligată să redirecţioneze solicitarea IJP Timiş către secţia Timiş a Gărzii Financiare, iar în cazul în care aceasta ar fi constatat aspecte de natură fiscală, ar fi trebuit să solicite cuprinderea contribuabilului în programul de activitate. Considerăm că la nivelul conducerii AFT trebuie să se reanalizeze elementele de risc fiscal şi să se decidă asupra oportunităţii efectuării inspecţiei fiscale". Mai clar nu se poate!
Taguri asociate:     timiş | popovici | dgfp | radisson | Dumitru Popovici | special
Comentarii
Dinastia Popovici
9 comentarii
cineva
Poate ar fi interesant pentru toti cei care au doar opinii laudative la adresa d-nului Popovici sa studieze si declaratia de avere a dansului. Nu contest ca acest personaj are si parti bune, dar atitudinea pe care o are vis-a-vis de subordonati este strigatoare la cer. Probabil considera ca angajatii DGFP Timis sunt "doar niste slugi" care nu merita nici o urma de respect. Iar in ceea ce priveste ... Citeşte întreg comentariul
04/09/2008 22:15:09 | Îmi place (1) | Raportează limbaj indecent
Eu radisson
Ati pierdut ceva din discutia voastra: RADISSON-ul care a vandut sute de apartamente (numai pe Str DEJ aveau 33 de apartamente de construit si ei au cel putin 80 de clienti care au dat avans).
sa nu mai zic de blocul de pe strada Lidia, si autoritatile ce fac? Isi trimit scriori uneia alteia? Sunt sute de oameni disperati si autoritatile nu fac nimic, chiar daca pana acum sunt mai mult de ... Citeşte întreg comentariul
28/08/2008 15:49:42 | Îmi place (1) | Raportează limbaj indecent
Corina
Este de neimaginat cum inca mai putem suporta lipsa de profesionalism a unuor ziaristi- caci jurnalisti ar fi un termen care s-ar putea sa-i ofenseze-(a se intelege pe langa competenta cerinte etice minime), care reproduc in articole materiale scrise pe coltul mesei sau pe genunchi de tot felul de indivizi care au pretentii de agenti secreti, dar care de fapt isi folosesc imaginatia pentru a ... Citeşte întreg comentariul
26/08/2008 19:26:36 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Almajanul
Dul Popovici Dumitru nu este vinovat de vanzarea UNTIMULUi adevarati vinovati sunt conducerile fostului FPS Timis prin reprezentantii partidului taranist si a fostului perfect din anii 1999-2000,ei au i9nsistat a se vinde cat mai urgent iar Primarul a aprobat demolarea,demolarea unui obiectiv de importanta internationala si cu dotari la ultimul nivel tehnic.
26/08/2008 02:30:56 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Anca M
Nu inteleg de ce va legati de d-nul Popovici eswtecumva un articol comandat politic? sau cer sa inteleg. Domnule ziarist inainte de toate verificati informatiile cere va parvin pentru ca riscati un proces in cazul de fata fratele d-nului Popovici nu era un "simplu inspector" ci este de multa vreme sef serviciu, si hai sa fim seriosi fiecare dintre noi chiar si dv domnule jurnalist am face la fel ... Citeşte întreg comentariul
25/08/2008 20:59:35 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute îşi apără titlul mondial în faţa lui Froch. Meciul începe la ora 02:00
Bute îşi apără titlul mondial în faţa lui Froch. Meciul începe la ora 02:00 Lucian Bute îşi va apăra pentru a zecea oară centura de campion mondial IBF, la ... Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia.  MANDINGA s-a clasat pe locul 12 UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ... Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ... Citește articolul
Între fluturaşi de stradă, consiliere politică şi rock alternativ
Între fluturaşi de stradă, consiliere politică şi rock alternativ A absolvit Ştiinţe Politice şi un Master în Relaţii Internaţionale şi Diplomaţie, şi-a-nceput ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul