Dinica: Un diplomat prin cenusa imperiului

ARHIVA JURNALUL
"Jocul cu moartea", o carte in care Andrei Blaier a vazut Decalogul.

• CRISTIAN GROSU

Filmul a fost turnat dupa cartea "Jocul cu moartea" a lui Zaharia Stancu, dupa un scenariu facut de fiul scriitorului, Horia, adaptat, in timpul filmarilor, la rigorile cinematografice de regizorul Andrei Blaier. Istoria sa, de la carte la actorii care au intrat in pielea personajelor, a fost inca de la inceput stranie. Regizorul Andrei Blaier spune ca el a propus initial filmul, dupa care el a fost preluat de un alt regizor, care i-a distribuit in rolurile principale pe Mircea Diaconu si Toma Caragiu. Imediat dupa inceperea filmarilor insa, regizorul a plecat in strainatate si nu s-a mai intors. Asa ca Blaier a trebuit sa o ia de la capat, dar cu un buget mai mic decat cel initial, pentru ca se scazusera cheltuielile facute intre timp.

"In filmul asta am vazut Decalogul"

In 1975, Blaier a reluat filmarile, dupa ce a schimbat totul. "In "Jocul cu moartea" am vazut pur si simplu Decalogul. Era in cartea asta tot raul si tot binele si eram hotarat sa-l fac cu orice pret." Pentru rolul Diplomatului - personaj care traieste din amestecul de perfidie, orgoliu, miselie si cinism - l-a ales pe Gheorghe Dinica, iar in rolul lui Darie - tanarul taran, cu constiinta inca pura, dar atos si hotarat sa-si vanda cat mai scump pielea - l-a distribuit pe Gabriel Oseciuc. Dupa care a urmat calvarul turnarii in Romania a unui film a carui actiune se petrece in patru tari.

Filmari in 40 de locuri

Filmul a fost facut in doar sase luni si a inceput in august 1975. A fost un chin pentru actori, care au fost nevoiti sa joace afara, pe timp de toamna si iarna. Au filmat la Dunare, la Turnu-Severin, la munte la Valeni, la Malu’ cu flori, la Harsova, pe Valea Telejenului, in total vreo 40 de locuri, cu lungi si istovitoare deplasari. Cum o buna parte din scenariu se petrece in tren, a fost nevoie sa compuna, din vagoane adunate din toata tara, un tren de pe la 1917. Se filma greu, din pozitii imposibile, zile in sir, in conditiile in care pentru 5 minute de filmare pe o cale ferata era nevoie de zeci de telefoane si aprobari. In plus, chiar scenariul cerea filmarea unor conditii vitrege si mizerabile, pe care trebuiau sa le traiasca actorii. Statea sa ninga in ziua in care Dinica si Oseciuc au intrat goi, in apa rece ca gheata, pentru scena cu baia si furtul hainelor.

Nu se mai pun la socoteala problemele care apareau la fata locului, iar solutiile si improvizatiile de moment rezolvau situatii aparent fara iesire. Nu aveau voie, de pilda, sa filmeze decat in Romania, si asta in situatia in care, la intoarcerea in tara a personajelor, trebuiau sa filmeze Dunarea curgand in sens invers. Pentru ca nu se putea trece granita la bulgari sau sarbi, a fost nevoie sa se filmeze pe un canal al Dunarii, de la Orsova. "A fost un film incredibil de greu de facut, dar a meritat. A fost un chin superb", spune astazi Andrei Blaier.

Dinica ranjea o ora, sa i se usuce dintii

Nici cu machiajul si trucajele nu era, la acea vreme, chiar simplu. Astazi, spune Andrei Blaier, e foarte simplu sa machiezi pe cineva asa incat sa para ca are dintii cariati. Pe atunci insa, Dinica statea cate un ceas cu dintii ranjiti sa i se usuce vopseaua neagra si verde cu care i se manjea dantura, si era nevoie ca in fiecare dimineata sa se rada, pentru a-i pastra personajului chelia de deasupra fruntii.

Noroc de feluritele intamplari cu haz, care faceau oarecum suportabile conditiile de filmare. Gheorghe Dinica isi aminteste, de pilda, de intamplarea cu tiganii, din comuna Cetateni, din Targoviste. "Intre doua cadre, vine o tigancusa,de vreo 13-14 ani la mine - aveam palarie, probabil ca ma credea vreun fel de sef - si-mi zice: "Ma, da-mi-l mie p’asta blondu’ sa ma duc cu el in casa". Blondu’, adica Osenciuc. Stiam eu de ce vrea sa mearga cu el, asta era inalt, frumos... Si-atunci i-am zis: "Da, da’ mai intai sa ma iei pe mine". A stat tigancusa, s-a gandit, s-a mai uitat la mine, cum eram, jerpelit, cu hainele alea, murdar, cu dintii negri, si de-odata face un semn asa, cum mana, se stramba si se hotaraste brusc: "Bine, atunci, hai, intai matale"."

O alta intamplare, care acum ii amuza pe cei care-au trait-o, dar care atunci le-a dat batai de cap, a fost cea cu magarii. Au filmat mai intai la Dunare, cu o pereche de magari, apoi la Targoviste, cu o alta. Cei din urma insa aveau alta culoare, asa ca a trebuit sa vopseasca magarii, dar nu i-au putut filma imediat pentru ca a venit ploaia, i-a spalat, iar animalele au mai fost vopsite o data.

Titlul filmului - dat de cenzura

Andrei Blaier spune ca titlul initial a fost dupa carte: "Jocul cu moartea". La vizionare insa, vestitul Dumitru Popescu a hotarat altfel. Unul din personaje spunea la un moment dat o replica: "Toate imperiile se fac praf si pulbere ". Asta i-a placut cenzorului, care a ordonat ca in 24 de ore filmul sa aiba un titlu despre cum imperiile se fac praf si pulbere. Asa ca, in cele din urma, s-a mers pe varianta cu "cenusa imperiului ". Desi, spune Blaier, "asta nu era decat o conotatie a filmului, intre toate celelalte, dar probabil ca asta l-a si salvat sa treaca mai usor de cenzura ".

La Karlovy Vary, rusii au parasit vizionarea

Imediat dupa lansare, filmul a castigat numeroase premii in strainatate. Printre care si Marele premiu al Festivalului de la Karlovy Vary. Trebuie sa fi stiut ceva Dumitru Popescu atunci cand a insistat pe titlul "anti-imperialist", de vreme ce rusii au reactionat imediat. Dupa 10 minute de proiectie, delegatia sovietica prezenta la festival a parasit sala, in semn de protest.

Ceausescu era innebunit dupa film

Intre cele patru casete cu filme gasite la Revolutie in sala de proiectie a lui Ceausescu se afla si "Prin cenusa imperiului". Dictatorului ii placea foarte mult filmul, poate si pentru sonoritatea titlului. Asta nu insemna ca actorii sai erau privilegiati. Pentru turnarea unui film, un actor bun castiga cel mult 25.000 de lei, indiferent cate luni durau filmarile. "Grila" nu permitea mai mult, chiar daca viata, in lunile intregi de deplasari prin tara, era foarte scumpa, iar actorii nu primeau diurna.

PERSONAJUL
La aproape 30 de ani de la turnare, Gheorghe Dinica e convins ca intre personajele de film pe care le-a trait, cel al Diplomatului din "Prin cenusa imperiului " l-a pus cel mai mult in valoare. "A fost personajul meu de film numarul unu, in toata activitatea. E un caz rar sa dai de un personaj care sa te solicite la maximum, care sa-ti ofere posibilitatea de a te pune in valoare, de a trece prin toate. Si cred ca am simtit toate nuantele personajului, iar asta e o intamplare unica in viata. Chiar daca mai tarziu, mi-am dat seama ca au fost lucruri pe care puteam sa le fac mai bine."

E drept, actorul recunoaste ca Blaier, cu care este prieten, i-a acordat toata libertatea in a-si construi personajul. Pe de alta parte, Gheorghe Dinica crede ca astazi n-ar mai putea juca un asemenea rol. A fost foarte solicitant, atat fizic, cat si psihic. Atat in ce priveste conditiile de filmare, de deplasare - "cazne" prin care actorul trece o data cu personajul sau, cat si privind capacitatea sa de-a mai suporta rigorile si capriciile unui asemenea personaj. ""Jocul cu moartea" m-a fascinat de la prima lectura. E o lume intreaga in acest personaj, in Diplomatul ala. Am muncit enorm sa-l fac, a fost un adevarat chin, dar astazi zic ca a meritat. Pentru ca am avut de pe urma lui mari satisfactii. Atat premiile, cat mai ales faptul ca totul a iesit bine."

La randul sau, Andrei Blaier spune ca din prima clipa a fost convins ca rolul i se potriveste ca o manusa lui Dinica. "Ghinionul lui e ca s-a nascut in Romania. Daca facea film in strainatate, Dinica nu ar fi fost cu nimic mai prejos de De Niro sau Al Pacino.

CONTINUARE: Bachus - mafiotul "Epocii de Aur"