Arhiva
Special.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Ediţie de colecţie: România în odiseea spaţială

8 mai 2011

Ediţia de colecţie a Jurnalului Naţional care va apărea joi, 12 mai 2011, sub genericul "România în odiseea spaţială" este dedicată lui Dumitru-Dorin Prunariu, primul şi până acum singurul român care a ajuns în spaţiul cosmic.

Extraordinara sa aventură extraterestră a început în seara de 14 mai 1981, la orele 2016'38'', când, de pe Platforma nr.17 a cosmodromului Baikonur, astronava Soiuz-40 a decolat într-o nouă misiune cosmică internaţională, parte componentă a programului "Intercosmos". Atunci, la comanda navei s-a aflat colonelul rus Leonid Ivanovici Popov, as al spaţiului, care avea deja la activ un record absolut: 185 de zile şi nopţi petrecute la bordul staţiei Salyut 6. Coechipierul său era un român, locotenentul major inginer Dumitru-Dorin Prunariu.

Odată ajunsă în cosmos, nava Saiuz-40 s-a cuplat cu staţia orbitală Salyut 6 ­ Soyuz T-4, aflată deja pe traiectorie. Iar în următoarele şapte zile, România, fie ea şi socialistă, reprezentată personal de către Dumitru Prunariu, s-a întins până sus, în slava cerului. Acum, în această primăvară capricioasă se împlinesc exact 30 de ani de la acea aventură extraordinară.

În paginile "Ediţiei de Colecţie" vom relata cititorilor noştri, pas cu pas, drumul parcurs de Prunariu, de la participarea sa la selecţionarea candidaţilor care au aspirat la câştigarea "rangului" de cosmonaut, până la triumful prezenţei lui în cosmos. Triumf care a înscris în istorie cea mai importantă participare a României în odiseea spaţială mondială.

Comentarii
Ediţie de colecţie: România în odiseea spaţială
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute îşi apără titlul mondial în faţa lui Froch. Meciul începe la ora 02:00
Bute îşi apără titlul mondial în faţa lui Froch. Meciul începe la ora 02:00 Lucian Bute îşi va apăra pentru a zecea oară centura de campion mondial IBF, la ... Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012: MANDINGA a intrat în concurs cu numărul 14. Cum vi s-a părut?- LIVE TEXT
FINALA EUROVISION 2012: MANDINGA a intrat în concurs cu numărul 14. Cum vi s-a părut?- LIVE TEXT UPDATE 01.00 Clasamentul se prezintă astfel la această oră: Suedia, Serbia, Rusia. UPDATE 00.45 A ... Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ... Citește articolul
Între fluturaşi de stradă, consiliere politică şi rock alternativ
Între fluturaşi de stradă, consiliere politică şi rock alternativ A absolvit Ştiinţe Politice şi un Master în Relaţii Internaţionale şi Diplomaţie, şi-a-nceput ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul