Spectacole, târguri, evenimente, deplasări interne şi externe, campanii de promovare a zonelor turistice din ţară, dar mai ales a imaginii personale. De când este ministru al Turismului, Elena Udrea a mers în 12 deplasări externe şi în nenumărate deplasări interne, unde a avut grijă să fie "actorul" principal.
În fiecare zi am putut-o vedea pe micile ecrane: călare ba pe cal, ba pe bicicletă sau pe bolizi auto, schimbând geanta Vuiton cu o traistă bucovineană, degustând sărmăluţe, cârnăciori sau pălincă, în căruţă, în costum popular sau în echipament de tenis, smerită la slujba de Paşte sau cu fustă scurtă la întâlnirea cu investitorii din Dubai, alături ba de preşedintele Băsescu, ba de fiica cea mică a acestuia, doinind din fluier sau torcând lână ca o expertă în artele populare. Iar lista excentricităţilor Elenei Udrea poate continua, ele fiind fidel relatate de alaiul de jurnalişti din presa scrisă şi televiziune care o însoţesc peste tot.
Unde se termină promovarea turismului românesc şi unde începe promovarea personală a Elenei Udrea? Linia de demarcaţie este foarte fină, iar ministrul a avut grijă să ia toate măsurile ca imaginea sa lipită de cea a turismului românesc să fie cât mai bine arătată de presă.
FUNCŢIONARII DIN MASS MEDIA
Criza financiară nu a ajuns la Ministerul Turismului dacă ne uităm la generozitatea cu care cheltuieşte bani Elena Udrea. Sumele alocate pentru promovarea şi dezvoltarea turismului în 2009 sunt de 13,3 milioane lei (peste 3 milioane euro).
În Hotărârea de Guvern nr 314/18 martie 2009 privind aprobarea Programului anual de marketing şi promovare şi a Programului anual de dezvoltare a produselor turistice, Udrea stabileşte clar ce cheltuieli poate finanţa pentru promovarea turismului. Un capitol important este alocat transportului, cazării şi diurnei pentru reprezentanţii mass-media. Adică pentru alaiul de jurnalişti care relatează fidel tot ce face blonda de la turism. Diurna pe care o acordă cu generozitate, dar şi cât se poate de legal, Ministerul Turismului îi pune pe jurnalişti în situaţia de a putea fi consideraţi funcţionari ai statului. Ministerul Turismului nu a răspuns încă solicitărilor Jurnalului Naţional referitoare la sumele totale cheltuite pentru deplasarea presei în ţară şi străinătate alături de Elena Udrea.
IMN TURISTIC LANSAT CĂLĂRE
O imagine asupra chetuielilor ne putem face însă uitându-ne la cifrele deja făcute publice. La evenimentele organizate pe litoral cu ocazia lansării Imnului Turistic "România - land of choice", ministerul a cheltuit circa 4.400 de euro pentru deplasarea, cazarea şi masa celor 17 jurnalişti aduşi din Bucureşti. Deşi potrivit caietului de sarcini cazarea trebuia să fie asigurată la hotel de patru stele, jurnaliştii au fost cazaţi la Hotelul Ambasador, de trei stele, din staţiunea Mamaia. Jurnaliştilor li s-a asigurat şi micul dejun, şi cina, fiecare dintre acestea în limita sumei de 30 de lei pe zi şi au beneficiat de transport cu autocarul de la Bucureşti la Mamaia şi înapoi şi la obiectivele incluse în program.
În mulţimea strânsă pe plaja din zona Castel, unde a fost lansat imnul, s-au "amestecat" şi preşedintele Traian Băsescu, fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, precum şi fiica cea mică a preşedintelui, Elena Băsescu, aflată în campanie electorală pentru Parlamentul European. Programul ministrului a continuat pe 2 mai cu o plimbare cu bicicleta din Neptun la Vama Veche şi o vizită la Herghelia Mangalia. "Am vrut să merg până la vama cu Bulgaria, pentru a mă convinge că nici o maşină din România nu mai merge la mare la vecini de 1 Mai", declara Elena Udrea. O declaraţie ruptă de realitatea acelor zile, când românii au luat cu asalt litoralul bulgăresc.
Însoţită de jurnalişti, de televiziuni şi îndemnată de Loredana Groza, Udrea a încălecat pe un cal pursânge arab, declarând că, deşi nu a mai călărit niciodată, acum se sacrifică de dragul turismului. "Dacă prin asta promovez turismul, dacă schimbă în bine imaginea Hergheliei de la Mangalia, atunci mă sacrific, mă urc pe cal", a spus Udrea.
PLIMBĂRI EXTERNE
Udrea a participat, personal, la 12 deplasări în delegaţii externe, în state precum Rusia, Austria, Franţa, Germania sau Spania, în afara celor în care l-a însoţit pe preşedintele statului, Traian Băsescu. Presa a însoţit-o la Târgul Internaţional de Turism de la Berlin şi în deplasarea la Paris, unde a debutat campania de promovare a României ca destinaţie turistică. Udrea nu a ratat nici acum ocazia de a face spectacol: a dansat cu turiştii la Târgul Internaţional de la Stuttgart pe muzica lui Gheorghe Zamfir şi a jucat tenis cu Ilie Năstase în faţa primăriei din Paris. Totul în lumina reflectoarelor televiziunilor. Potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii ministerului, cheltuielile cu cazarea, transportul, asigurările de călătorie şi diurna ziariştilor care au însoţit-o pe Udrea la Paris s-au ridicat la 8.850 de euro. Ministerul Turismului nu a precizat cât a fost diurna acordată jurnaliştilor. Deja Realitatea TV a luat decizia de a desface contractele de muncă a cameramanului şi reporterului care au participat la deplasarea de la Paris şi au primit diurnă atât de la minister, cât şi de la staţie.
BILANŢUL DEPLASĂRILOR
De la înfiinţarea Ministerului Turismului, România a participat la 49 de târguri internaţionale de turism, ţara noastră fiind coorganizator la Târgul de la Stuttgart, la Târgul culinar de la Strasbourg, la Târgul de turism de la Bucureşti, invitat de onoare la Târgul de turism din Cipru, potrivit bilanţului transmis de MT.
"Pentru prima oară, România a fost prezentă la Târgul de turism din Dubai, cel mai mare de pe piaţa arabă", afirmă mândră Elena Udrea. "Din delegaţiile externe efectuate de ministrul Turismului, Elena Udrea, nu a făcut parte nici un jurnalist. Pentru a reduce cheltuielile am fost nevoiţi să trimitem strict persoanele din cadrul ministerului care se ocupau de problemele ce urmau a fi dezbătute în deplasare.
Mai mult, în Dubai, chiar a fost nevoie ca ministrul să achite o parte din bani din buzunarul propriu, deoarece suma alocată prin buget pentru astfel de deplasări nu era suficientă pentru a achita costurile totale. Cu banii de la bugetul ministerului nu putea plăti nici măcar cazarea la un hotel din Dubai", ne-a explicat Luminiţa Kohalmi, consiliera ministrului Turismului.
Pe turism intern, ministerul a avut două campanii de promovare a litoralului şi Bucovinei ca destinaţii pentru Paşte şi 1 Mai.
INDICATOARE DE 500.000 €
În plină criză economică şi în ciuda tuturor materialelor apărute în presă cu privire la risipirea banilor publici, Udrea plăteşte circa 500.000 de euro pentru a achiziţiona 3.750 de indicatoare de informare în zone turistice şi în destinaţii care includ monumente din patrimoniul mondial UNESCO. Pentru achiziţionarea şi montarea indicatoarelor, Ministerul Turismului va organiza o licitaţie, doritorii putând depune oferte până la data de 28 august. Finanţarea este asigurată din fonduri de la bugetul de stat, proiectul urmând să fie finalizat la trei luni de la semnarea contractului, potrivit anunţului de participare la licitaţie. Ministerul a prevăzut câteva condiţii pentru firmele interesate, printre care depunerea unei garanţii de participare de 9.000 de euro, precum şi una de bună execuţie în valoare de 10% din valoarea contractului. În România există peste 800 de zone cu resurse turistice în cele 41 de judeţe ale ţării şi în municipiul Bucureşti, potrivit OUG 142/2008. Din România, pe lista UNESCO se află Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, Mănăstirea Horezu, cetăţile dacice de la Orăştie, bisericile maramureşene din lemn şi centrul istoric al oraşului Sighişoara, mănăstirile Voroneţ, Arbore, Moldoviţa, Pătrăuţi, Probota, "Adormirea Maicii Domnului şi Sfântului Gheorghe" a fostei Mănăstiri Humor.
CHELTUIELI PENTRU IMAGINE
Generozitatea cheltuielilor nu se opreşte însă la diurnă şi cheltuieli de deplasare ale presei. Potrivit site-ului paginademedia.ro, trustul PRO este un client constant al banilor de la Ministerul Turismului, urmând să primească bani şi pentru promovarea programului "Turist în România".
Deşi ministerul nu menţionează numele posturilor vizate, se vorbeşte despre "primul canal de televiziune generalist", "primul canal de televiziune de ştiri" şi "al doilea canal de ştiri". Cu alte cuvinte, Pro TV, Realitatea TV şi Antena 3. Din bugetul total alocat pentru promovarea programului "Turist în România" în valoare de 924.000 de euro (fără TVA), Pro TV va primi 415.000 de euro, Realitatea TV - 323.000 de euro şi Antena 3 - 184.000 de euro. Pe lângă acest contract, Realitatea TV a mai încasat de la Turism 200.000 de euro pentru a realiza emisiunea "All Inclusive" şi alţi 50.000 de euro pentru difuzarea spoturilor Paşte în Bucovina şi Paşte la mare.
După încheierea acestor contracte, suma alocată de MT către Realitatea TV va ajunge la 600.000 de euro, mai puţin decât va contabiliza cei de la trustul PRO, care din contractele încheiate în primăvară şi acesta pentru promovarea programului Turist în România vor încasa în total 765.000 de euro.

Comentarii
Elena Udrea cumpără imagine pentru ea
51 comentarii

ami
unde ati mai vazut ministru cu tatele la vedere!? numai in romania putea fi...

eu
uite cum sunteti voi ziaristi, voi ati fixat preturile astea de imagine noi le-am platit. voi ati difuzat clipurile alea de 2 bani si acum va luati de frumoasa noastra ministra. luativa de bestia aia de ....

adytzu
cred ca presa a inceput sa iaba ceva cu ministrii buni ai cabinetului Boc, ministrii care se preocupa sa faca ceva pentru ministerul pe care il conduc si implicit pentru tara. de ce nimeni nu mai pomeneste nimic d eministrul de la IMM, de Nita, pentru ca in afara de avere nu face nimic, si avere pentru el, sau de Nemirschi, care face avere, dar pentru Mazare nu pentru el. sunt prea slabi pentru a ...
Citeşte întreg comentariul

andy
ROI (return on investment)
nu cred ca este vreo problema daca exista o unitate de masurare a rezultatelor Dnei Ministru. daca bagi 1 milion si scoti 10, 50, 100 milioane, poate merita. dar cum stim daca au sau nu rezultate actiunile ei? aici este problema cea mai mare atit cu min turismului, cit si cu celelalte ministere. nu exista unitati de masuri pt a vedea rezultatele. motiv ca vine ... Citeşte întreg comentariul

me
Asa si? Ce reusiti sa dovediti CONCRET?
Sunteti un ziar de 3 lei, iar matracuca asta e prea shmechera pentru voi. Ati vazut ce a facut Tolo si GSP, pentru care am tot respectul, si hop poate va iese si voua. Numai ca intre voi si cei de la GSP e diferenta ca de la cer la pamant, in materie de profesinalism. De fapt, daca ma gandesc ca inchipuitul de Ciutacu e redactor sef aici, ... Citeşte întreg comentariul

-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Citeşte şi
Contractul pentru publicitate outdoor la Paris încheiat de Ministerul Turismului este viciat în formă şi în fond, ... Citeşte articolul
Tăcere suspectă la Ministerul Turismului asupra modului în care s-au cheltuit 3 milioane de euro pentru acţiuni de promovare a turismului. O ... Citeşte articolul
Parte din "cooperativa" pupilelor lui Traian Băsescu ca şi Monica Iacob Ridzi, ministrul Turismului, Elena Udrea, a folosit aceeaşi metodă în a toca ... Citeşte articolul
"Cazul Ridzi este doar vârful aisbergului", declara misterios şi ameninţător Traian Băsescu, marţi după-amiază, la învestirea în funcţie a noului ... Citeşte articolul
Acţiunile de promovare a turismului românesc, având-o în prim plan pe ministrul Elena Udrea, scot la iveală noi ... Citeşte articolul
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Reînhumarea poetului Nyiro Jozsef a fost anulată. Va avea loc doar o slujbă de pomenire
Reînhumarea scriitorului Nyiro Jozsef, care urma să aibă loc, azi, la Odorheiu Secuiesc, a ...
Citește articolul
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugă şi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa
Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai ...
Citește articolul
(VIDEO) Cum se vede o ploaie de meteoriţi din spaţiu
Astronautul Don Pettit, aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale a trimis către NASA ...
Citește articolul
Obreja: "În contract există revanşa. Se poate recureri titlul la Montreal sau oridunde în altă parte"
Preşedintele FR Box, Rudel Obreja, a declarat că pugilistul Lucian Bute a pierdut mult prea uşor ...
Citește articolul
Carl Froch: "Mulţi m-au desconsiderat! Bute e un mare campion, dar acum trebuie să vorbim despre mine!"
Carl Froch, boxerul care a reuşit să-i ia centura lui Lucian Bute, a explicat care a fost secretul ...
Citește articolul
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
Alte ştiri
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită