Arhiva
Special.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

„Eu sunt un număr pentru ei. Nu le pasă, sunt doar un vot”

Cezar Avrămuţă a devenit figura emblematică a protestelor din Piaţa Universităţii, după ce a stat cocoţat pe fereastra Facultăţii de Geografie
10 februarie 2012
Romanian Prime Minister Emil Boc announced resignation
 Foto: ROBERT GHEMENT / EPA

E cea mai câinească seară în cele trei săptămâni de protest. Pe lângă gerul năprasnic, un vifor înverşunat încearcă să smulgă orice întâlneşte în cale. Protestatarii îşi îndeasă bine căciulile pe urechi, îşi înfig zdravăn picioarele în pământ. Se clatină tot, copertine, gherete, bannere, oameni, stâlpi, copaci. Pancartele protestata­rilor zboară în aer. Drapelul imens pe care îl poatră cu el s-a transformat într-un fel de velă şi-l poartă nesigur în direcţia vântului, în timp ce omul se căzneşte din răsputeri să stea lângă mulţime. La gât poartă, legată ca o eşarfă, o pereche de papuci portocalii. E un mesaj simbolic pentru politicieni. Să plece! După cele opt ore de stat în ger, în barbă i-au crescut ţurţuri. „Cum vă cheamă?”, întreabă reporterul. „Un Vot”, răspunde. Aşa îl ştie acum toată Piaţa, drept „Cetăţeanul Un Vot”. „Am vrut să spun că lor nu le pasă, că reprezint pentru ei doar atât, un vot”, mă lămureşte.

Ne-am ispăşit pedepsele şi acum ne eliberăm
Însoţit de un drapel imens pe care l-a confecţionat singur, Un Vot s-a mutat, de pe fereastra Facultăţii de Geografie, pe înălţimile statuilor din faţa Teatrului Naţional. Cel mai mult a stat căţărat acolo opt ore. „A fost un gest spontan, aşa sunt eu de fel, mai cu iniţiativă. N-am putut să stau în banca mea, am fost mereu un revoltat”, îşi explică Cezar gestul. În plus, e supărat. E supărat că poporul român tace şi că cei care îl conduc îşi bat joc.

„Ei cred că aici, în Piaţă, sunt numai ăia care nu sunt în stare de nimic. Eu am patru licenţe: matematică-informatică, drept, administraţie publică, finanţe. Am două posturi universitare, o duc foarte bine, întotdeauna am dus-o aşa. Am lucrat şi în guvern pe vremea CDR-ului. Dar nu-mi place că oamenii se pitesc în spatele măştilor. De vreme ce noi acceptăm ca preşedintele României să-l pună ca prim-ministru pe şeful serviciilor, înseamnă că acceptăm să râdă de noi. Această tăcere vinovată, aceasta laşitate nu o vreau. Toată România trebuia să fie în Piaţă în secunda doi. Dar mentalitatea comunistă încă e o caracteristică a poporului ăsta. O să treacă şi asta, e momentul în care trecem dincolo, ne-am ispăşit pedepsele şi acum ne eliberăm”, crede Cezar.

Pentru această eliberare i-a venit şi ideea unui referendum „soft”: „Fiecare dintre cei care vor ca Băse să plece sunt invitaţi să-şi exprime votul punând în ferestră o pereche de papuci, împreună cu un mesaj. Şi aşteptăm în continuare papuci, galoşi, cizme în Piaţa Universităţii, cu acelaşi mesaj”.

Asta este Revoluţia Inimilor!
Pe Cetăţeanul Un Vot îl ştiu toţi ca pe un cal breaz. O grămadă de inşi au venit să-i întindă mâna cât timp am stat de vorbă la un ceai, în pasajul de la Universitate. „Ai lipsit, mă, o zi!? Ce-i al lui e-al lui, frate”, îşi exprimă câţiva admiraţia. De trei săptămâni, de când flutură steagul în gerul crâncen, cel mai mult l-a impresio­nat pe Un Vot faptul că Piaţa este plină de fete: „M-a marcat. Jumătate dintre manifestanţii de aici sunt tinere, asta arată schimbarea. Cum să lupţi, mă, cu jandarmii împotriva unor fete de 15-25 de ani?! Asta este Revoluţia Inimilor! Duminica aia a fost o mare înscenare, a fost evident de la început. Totul e un caraghioslâc”, spune el despre ziua în care au avut loc violenţele între jandarmi şi protestatari. „S-a încercat un fel de revoluţie ca în ’89, o înscenare de mintea copiilor. După 20 de ani, serviciile n-au evoluat deloc, nu i-a dus mintea să pună şi ei la cale ceva mai bine organizat”, se ambalează Cezar.

În Piaţă i s-au întâmplat până acum tot felul de lucruri. Îşi aminteşte că acum vreo săptămână l-a căutat Securitatea. „Au vrut să mă racoleze. După ce s-a terminat protestul, pe la 11 noaptea, a venit la mine un individ care mi-a spus că el şi alţii vor să organizeze o lovitură şi să mă pună pe mine în frunte, că sunt un lider, o figură a Pieţii. L-am trimis la plimbare.”

Cetăţeanul Un Vot crede că demisia lui Boc e un pas înainte, că lui Traian Băsescu nu-i pasă de nimeni, nici măcar de PDL, că există o alternativă politică, chiar dacă ea nu este evidentă acum, că USL şi PDL nu „e aceeaşi mizerie”, cum se strigă în Piaţă. „Sunt mizerii de ranguri diferite. Nu a fost jefuită România nici de fanarioţi în modul în care au jefuit-o, fără nici un fel de limite, pedeliştii”. Protestatarul Cezar Avrămuţă crede că plecarea lui Traian Băsescu este necesară, dar nu este o soluţie în sine. „Soluţia este ca socie­tatea civilă să înceapă să trăiască, să pună presiune pe clasa politică, aceasta să nu mai aibă privi­legii. Băsescu are putere prin cei care l-au girat, aşa-zisa «intelighenţie» românească: Pleşu, Patapievici, Liiceau. Şi ei trebuie să recunoască public că au greşit”,  spune Cezar.

„Ce-mi doresc eu? Un popor moral şi nu lideri morali. Un popor educat întru moralitate, va şti să-şi pună în frunte doar oameni morali. Un popor moral e un popor fericit”, comentează el virulent. Cetăţeanul Un Vot vrea ca românul să nu se mai ascundă, să prindă un strop de curaj, să nu mai accepte minciuna: „Puţin adevăr şi viaţa ni se va schimba în mod radical. Eu ştiu că se va întâmpla schimbarea. Inima mea asta simte”, zice. Pentru asta vine în Piaţă seară de seară, pentru asta flutură cu mâinile degerate steagul gigantic. Pentru că „oamenii vor să fie auziţi. Cu păsurile lor, mai mari, mai mici, pragmatice sau idealiste.”

Taguri asociate:     special | proteste piata universitatii
Comentarii
„Eu sunt un număr pentru ei. Nu le pasă, sunt doar un vot”
15 comentarii
naidin
nu cred nici un cuvint din spusele acestui "nimeni''cum nu cred ca are patru licente,mai degraba cred ca este un propagandist care ia bai frumosi de la dan diaconescu care la rindul lui este un mare inbirligator,chiar nu vedeti ca este austeritate peste tot in lume ,sa zicem mersi ca nu am ajuns precum grecii.cu patru licente si nare servici ? hai a fim seriosi asta e cea mai tare minciuna ... Citeşte întreg comentariul
10/02/2012 15:42:08 | Îmi place (1) | Raportează limbaj indecent
spectator
Apel către lichele
Camarila intelectuală a lui Traian Băsescu
sau despre
onoarea de a fi român.
- Lista deschisă -
Horia-Roman Patapievici
Gabriel Liiceanu
Mircea Cărtărescu
Andrei Plesu
Vladimir Tismăneanu
Mircea Mihăieș
Sever Voinescu Cotoi
Traian Ungureanu
Monica Macovei
Daniel Funeriu
Citeşte întreg comentariul
10/02/2012 14:49:55 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
sonerie
au plecat o tura de jefuitori si au venit urmatorii jefuitori la cascaval. asa, ca sa se infrupte toata lumea. pai ce, credeati ca sponsorii alegerilor au sponsorizat doar pe cei din cabinetul Boc? i-au sponsorizat si pe astia de acum si a venit scadenta, adica sa vina si randul lor la dat si facut blaturi in favoarea sponsorilor. nu? NU?
10/02/2012 14:04:03 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Stefan Jicol
Il cunosc pe Cezar din Piata. Eu il numesc " Leonidas",
pentru ca seamana atat cu personajul spartan legendar cat si
cu actorul din " 300". Nu este membru al PP-DD
si nici nu a semnat vreo adeziune. Dan Diaconescu l'a
folosit electoral prezentandu'l in mod fals ca membru al PP-DD...
Personal il admir pe "Leonidas' si mi'as dori sa existe ... Citeşte întreg comentariul
10/02/2012 11:57:04 | Îmi place (3) | Raportează limbaj indecent
emil
Daca nu ma insel steagul are dimensiunea 6 x 4 metrii si a fost facut la comanda unei organizatii politice (si nu PP_DD) la fabrica de steaguri. Fara nume! Altfel are tot respectul meu. Cat priveste PP DD este o mizerie plina ochi de "vai mama lor" controlata de robotelul verde DD :)))
10/02/2012 11:05:48 | Îmi place (3) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute îşi apără titlul mondial în faţa lui Froch. Meciul începe la ora 02:00
Bute îşi apără titlul mondial în faţa lui Froch. Meciul începe la ora 02:00 Lucian Bute îşi va apăra pentru a zecea oară centura de campion mondial IBF, la ... Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia.  MANDINGA s-a clasat pe locul 12 UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ... Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ... Citește articolul
Între fluturaşi de stradă, consiliere politică şi rock alternativ
Între fluturaşi de stradă, consiliere politică şi rock alternativ A absolvit Ştiinţe Politice şi un Master în Relaţii Internaţionale şi Diplomaţie, şi-a-nceput ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul