Există viaţă după serviciu

După opt ore de muncă sau mai multe, puţini sunt cei care reuşesc să facă şi ceva în timpul liber, în afara sportului extrem de a butona telecomanda sau ieşitului la bere/suc. Doi tineri au pus bazele unui proiect ce vrea să arate românilor că există viaţă după serviciu şi că, pe lângă rolul obositor de a fi om mare toată ziua, îţi poţi permite din când în când să te joci.

Iulian are 31 de ani şi lucrează la o firmă importantă din domeniul IT. O zi obişnuită din viaţa lui arată astfel: se trezeşte la ora 9:00, lucrează câteva ore de acasă, apoi merge la serviciu, de unde pleacă pe la ora 21:00. Seara, când nu cade frânt de oboseală, citeşte, merge la tenis sau învaţă să cânte la chitară. Nu mai are timp şi nici energie să-şi caute alte hobby-uri. Vinerea trecută, Iulian s-a hotărât să facă ceva diferit: s-a îmbrăcat lejer după ce a venit de la muncă şi a pornit spre statuia-violoncel din Parcul Colţea din centrul Bucureştiului. Acesta a fost primul indiciu pe care l-a primit pe mail pentru a începe "aventura urbană".

Din colţurile parcului încep să se adune la ora stabilită în jur de 20 de oameni de diferite vârste. Elena Marineci, una din iniţiatoarele proiectului Life After Work (LAW), proiect ce îşi propune să îi reînveţe pe oamenii mari să se joace, îi împarte în cinci echipe cu nume de desene animate. Iulian face parte din echipa Sailor Moon şi aşteaptă cu nerăbdare lista cu sarcini de îndeplinit în răstimp de două ore. Forfota începe o dată ce fiecare echipă a primit instrucţiunile. Unele probe par imposibile, dar au cele mai mari punctaje, aşa că nimeni nu dă înapoi. La semnul Elenei, echipele se răsfiră în centrul Bucureştiului pentru a duce la bun sfârşit cât mai multe dintre provocări. Câştigul? Premii simbolice şi o seară de copilărit.

"Când am pornit această idee, am vrut să reîndrăgostim oamenii de Bucureşti. Pentru asta aveam nevoie de poveşti. Şi aşa a luat naştere LAW şi aventurile urbane. La aceste activităţi participanţii au indicii, trebuie să găsească anumite locuri din Bucureşti. Şi asta le poate deschide pofta de a le vedea, de a le reţine şi de a le vizita amănunţit cu altă ocazie", crede Elena.

Petru Varvara e broker. Din atitudine şi dacă te iei după aparenţa vârstei l-ai vedea cel mai bine într-un birou, la costum. În fruntea echipei The Mask pune însă toată inventivitatea şi seriozitatea unei negocieri. Nu se dă în lături de la proba cea mai grea, aceea de a convinge un poliţist să-l încătuşeze pentru a face o poză. "Nu credeam că în toată distracţia găseşti şi adrenalina pericolului. Un poliţist a zis că-l iau peste picior, că suntem de la camera ascunsă şi mi-a zis să-l las, că altfel mă arestează pe bune", râde în aplauzele echipei. "Mai palpitant a fost când s-a apropiat apoi de noi un malac de 2 pe 2 şi a zis: «Şefu', până mâine îţi face eu rost de brăţări şi de uniformă de poliţist. Numai să zici cât dai»", povesteşte din peripeţiile celor două ore de colindat.

Petru spune că îi place că-şi mai poate permite să dea în mintea copiilor. A aflat de proiect în cadrul unui eveniment organizat într-o cafenea pe care o frecventează şi de-atunci e nelipsit de la activităţile LAW. "Toţi oamenii care vin aici sunt legaţi de o anumită mentalitate. Ne place să ne jucăm şi aşa facem faţă realităţii mai bine, alte mijloace nu prea mai avem. Unii mai ies în stradă să facă greve, noi prindem gângănii în oraş", spune acesta, făcând aluzie la una din probe, ce presupunea prinderea şi aducerea la locul de întâlnire a unei insecte.

Life After Work a pornit de la observaţiile Elenei şi ale lui Horia, iniţiatorii proiectului, că, în timp, oamenii îşi pierd culorile. "De câte ori îi întrebam la traininguri, meseria mea de bază asta fiind, care le sunt pasiunile, se făcea o linişte...", îşi aminteşte Elena. Răspundeau că habar n-au, sau că n-au timp, sau că au copii. "Suntem îmbătrâniţi, drumul predefinit ne îmbătrâneşte. Avem anumite obligaţii sociale pe care trebuie să le bifăm, nu mai experimentăm. O viaţă strictă îţi oferă avantaje şi confort, dar te şi paralizează", adaugă aceasta. Horia Codrean, "vrăjitorul-şef" al proiectului, recunoaşte că, la rândul lui, începea să simtă efectele rutinei şi ale programului previzibil serviciu-pat. "Şi am zis să interpunem ceva între astea două, ceva nu ca un training, că cine mai are chef de asimilat după ce te-au stors la muncă?", zâmbeşte când îşi aminteşte cum a pornit totul în urmă cu un an.

Dana a ajuns la aventura urbană la recomandarea şefei prietenului ei. "E şi ea aici", ne arată o rivală de la o echipă concurentă. Tinerei i-a plăcut când echipa a trebuit să se fotografieze fetele îmbrăcate bărbăteşte şi bărbaţii în rochii. Au îngrozit vânzătoarele dintr-un mall, dar până la urmă doamnele au reacţionat bine şi chiar îl întrebau pe Iulian, tânărul inginer, ce măsură ar avea nevoie la rochie. Deşi părea o probă simplă, a convinge pe cineva să interpreteze timp de câteva minute în faţa camerei o melodie din Bucureştiul de altădată s-a dovedit un chin. Trecătorii găseau mereu scuze că n-au voce, că nu ştiu melodia, alţii erau arţăgoşi şi suspicioşi. Echipa Sailor Moon a găsit până la urmă un tânăr care i-a uns la inimă cu "Drumurile noastre toate".

Un telefon şi un nou indiciu pun pe jar echipele la jumătatea timpului expirat. Li se spune să vină la o cafenea ce poartă numele unui personaj celebru care şi-a tăiat o ureche. Aici trebuie să găsească un individ cu un câine pe tricou, de la el urmând să primească noi instrucţiuni. Pe hârtia înmânată de Dani, un ajutor al organizatorilor, sunt mai multe ghicitori în spatele cărora se găsesc obiective din Centrul Istoric. Cei care reuşesc să se fotografieze în faţa cât mai multora dintre ele au bonusuri de 30 de puncte. "Negustor turc şi hotel" nu poate fi decât Hanul lui Manuc, alte indicii duc la Biserica Stavropoleos şi clădirea CEC. Doi parizieni care participă la "aventura urbană" spun că i-a ajutat mult ghidul despre Bucureşti cumpărat la începutul vizitei în România, dar, având în vedere că nu ştiu limba română, li se poate ierta "scurtătura".

"Cei care vor să aibă viaţă după serviciu sunt, în general, oameni tineri de carieră. Şi toţi cei care vor să experimenteze, fără să le fie ruşine «că au o vârstă»", explică Horia scopul acestor activităţi.
Cum poate schimba jocul un grup de oameni reţinuţi într-o gaşcă veselă şi plină de energie? "Am avut un eveniment cu o comunitate business. Domni îmbrăcaţi la pantaloni la dungă, doamne pe tocuri şi cu toate accesoriile la locul lor. Când au intrat în «câmpul de joacă», unde avem un Twister de vreo 10 metri pătraţi, erau mai mult decât reticenţi. După ce am spart gheaţa cu câteva jocuri, atmosfera a fost senzaţională. Nu mai voiau să plece, inventau tot felul de jocuri", povesteşte vrăjitorul-şef. Oamenii mari redeveniseră pentru o seară oameni mici.

După ce au expirat cele două ore de alergat după indicii şi îndeplinit probe, echipele se întâlnesc într-un pub din Centrul Vechi. Fotografiile şi filmele sunt descărcate pentru a demonstra că probele s-au făcut. Când Petru apare pe videoproiector cu un pistol de jucărie la ceafă, ameninţat de o domnişoară poliţist care-i pune cătuşele, hohotele nu se mai opresc. Pentru că au fost refuzaţi de toţi oamenii în uniformă, echipa The Mask s-a gândit că vor putea îndeplini condiţiile probei şi altfel. Au intrat într-un sex-shop şi au găsit uniforma de poliţist şi cătuşele necesare. Pistolul a fost bonus. Câştigătorii primesc diplome de navigator autorizat al vieţii de după serviciu, coctailuri şi jocuri ce se joacă în echipă. "Jobul, mediul corporatist, confortul te pot paraliza. Procesul de «dezparalizare» trebuie să fie distractiv. Dacă nu e fun (n.r. - distractiv) înseamnă că nu-l faci cum trebuie", trage concluzia serii Elena, organizatoarea aventurii urbane.