Fănuş Neagu, către jurnalişti: Urât mai trăiţi, domnilor!

Există legi şi norme care obligă la respectarea dreptului la viaţă privată, la intimitate, la păstrarea secretului medical inclusiv pe ziariştii care, invocînd dreptul la a informa şi de a fi informat, intră cu bocancii în viaţa multora, provocînd suferinţă atunci cînd ar trebui de fapt să o curme. Şi aceasta ajutaţi de cei care ar trebui să respecte jurămîntul lui Hipocrat.

De multe ori, ziariştii, înarmaţi cu informaţii de la cadre medicale, s-au comportat ca nişte hiene, punînd diagnostice şi dînd verdicte de viaţă şi de moarte. Prin comportamentul lor, atît ziariştii, cît şi cadrele medicale au încălcat normele ce le guvernează profesia. Şi nu numai atît. Însăşi Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. Articolul 8 al Convenţiei prevede că "oricare persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale".

Codul deontologic

De asemenea, articolul 4 din Codul Deontologic al Ziaristului, adoptat de Clubul Român de Presă, prevede că jurnalistul "este obligat să respecte viaţa privată a cetăţenilor şi nu se va folosi de metode interzise de lege pentru a obţine informaţii sau imagini despre aceasta. Atunci cînd comportamentul privat al unor personalităţi publice poate avea urmări asupra societăţii, principiul neintruziunii în viaţa privată ar putea fi eludat.

Minorii şi bolnavii aflaţi în situaţii dificile şi victimele unor infracţiuni beneficiază de păstrarea confidenţialităţii identităţii. Se va menţiona rasa, naţionalitatea, apartenenţa la o anumită minoritate (religioasă, lingvistică, sexuală) numai în cazurile în care informaţia publicată se referă la un fapt strict legat de respectiva problemă. Ziaristul va evita detalierea unor vicii sau a unor elemente morbide legate de crime".

Drepturile pacientului

Multe dintre informaţiile cu privire la sănătatea unui pacient ajung în presă chiar de la medicii curanţi, deşi ei nu au voie să furnizeze cuiva aceste date. Medicul îşi asumă responsabilitatea păstrării secretului medical din clipa în care rosteşte Jurămîntul lui Hipocrate: "Orice aş vedea şi aş auzi în timp ce îmi fac meseria sau chiar în afară de aceasta, nu voi vorbi despre ceea ce nu-i nici o nevoie să fie destăinuit, socotind că, în asemenea împrejurări, păstrarea tainei este o datorie". De altfel, şi Codul Deontologic specifică foarte clar că medicul trebuie să păstreze confidenţialitatea informaţiilor medicale ale pacienţilor săi. Potrivit art. 21 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, "toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sînt confidenţiale chiar şi după decesul acestuia". Art. 22 al aceleiaşi legi spune că informaţiile cu caracter confidenţial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul îşi dă consimţămîntul explicit sau dacă legea o cere în mod expres.

Abatere foarte gravă

"Numai pacientul este cel care poate avea acces la informaţii despre rezultatele investigaţiilor medicale sau tratamentul pe care îl urmează. Medicul nu poate furniza aceste date, iar dacă o face, considerăm acest lucru o abatere foarte gravă, care se sancţionează cu excluderea sa din Colegiul Medicilor şi pierderea dreptului de liberă practică", spune preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr Vasile Astărăstoae. Pînă în prezent, nici o sesizare de încălcare a confidenţialităţii nu a fost depusă la CMR împotriva vreunui medic din România, mai spune prof. Astărăstoae. Au existat însă medici acuzaţi de neglijenţă, fiindcă nu au supravegheat foile de observaţie medicală şi au permis
astfel accesul altor persoane la ele.