Fericirea şi satisfacţia românilor în prezent, comparativ cu perioada de dinainte de 1989

Începem astăzi prezentarea cercetării CURS cu o analiză realizată de sociologul Dorel Abraham pe tema "Fericirea şi satisfacţia românilor în prezent, comparativ cu perioada de dinainte de 1989":

Starea de fericire şi starea de satisfacţie a populaţiei în prezent (2009) comparativ cu perioada comunistă (înainte de 1989) ridică unele probleme de definire, măsurare şi interpretare. Fericirea a constituit un subiect de reflecţie pentru gânditori încă din Antichitate, când acest concept era privit atât din perspectiva hedonistă, ca acumulare sau consum pasiv de experienţe şi vise plăcute, cât şi din perspectivă opusă, ca împlinire a potenţialităţilor umane.

Înţelegerea fericirii a evoluat până în secolul al XIX-lea, când, o dată cu émile Durkheim (1858-1917), unul dintre fondatorii sociologiei, problema­tica fericirii a început să fie abordată ştiinţific, din perspectivă sociologică, pornind de la ideea că fericirea, în sens psihologic şi utilitarist, nu progresează o dată cu  evoluţia societăţii, plăcerile noi generate de progres fiind compensate de neplăce­rile cauzate de diviziunea muncii, astfel încât fericirea poate fi explicată mai degrabă prin intensitatea sociabilităţii decât prin consumul de trăiri plăcute. Din acest punct de vedere, pentru măsurarea fericirii trebuie să fie luate în calcul atât variaţiile individuale, cât şi influenţa socială.

Pentru a o măsura, fericirea este asimilată în sociologie cu termenii de "bunăstare" a subiectului, calitate subiectivă a vieţii, stare de bine percepută, satisfacţie în viaţă, stare psihologică bună etc. Dincolo de indicatorii afectivi (nivelul hedonic), tot mai des fericirea era evaluată prin indicatori ai nivelului cognitiv, fiind măsurată prin scale ale satisfacţiei cu viaţa (sau faţă de viaţă). Sunt utilizate diferite scale pentru a evalua satisfacţia cu viaţa sau bunăstarea subiectivă. De exemplu, "Affect Balance Scale" (cu emoţii pozitive şi negative) a lui N.M. Bradburn (1969) are 10 trepte cu care se măsoară bunăstarea percepută: "În ultimele săptămâni, v-aţi simţit vreodată"...
  1) Deosebit de interesat(ă) sau pasionat(ă) de ceva?
  2) Aşa de agitat că nu puteaţi sta pe scaun?
  3) Mândru(ă) pentru că cineva v-a lăudat pentru ce aţi făcut?
  4) Foarte singur(ă) sau îndepărtat(ă) de ceilalţi oameni?
  5) Bucuros(oasă) pentru că aţi realizat ceva?
  6) Plictisit(ă)?
  7) În al nouălea cer?
  8) Deprimat(ă) sau foarte nefericit(ă)?
  9) Aţi simţit că lucrurile merg aşa cum vreţi?
10) Supărat(ă) pentru că cineva v-a criticat?

De regulă, satisfacţia cu viaţa este înţeleasă ca fiind "gradul în care fiecare este momentan mulţumit cu situaţia lui generală de viaţă". (S. Băltăţeanu, Fericirea în contextul social al tranziţiei postcomuniste din România, Editura Universităţii din Oradea, 2009).

Între cele două concepte, "fericire" şi "satisfacţie" (sau mulţumire) cu viaţa, există o strânsă corelaţie. În general, starea de fericire semnifică mai mult decât simpla mulţumire sau satisfacţie cu viaţa, deoarece implică într-o măsură mai mare elementul afectiv şi spiritual. Un om poate să fie fericit dacă este mulţumit de calitatea vieţii sale, are toate bunurile materiale pe care şi le doreşte, dar poate să fie fericit şi dacă nu are aceste bunuri, dar are trăiri spirituale intense, cum ar fi cele de natură religioasă sau sentimentală, care-i conferă, de pildă, aşa-numita "nirvana".

Din punct de vedere sociologic, starea de mulţumire (sau de satisfacţie) este înţeleasă ca o dimensiune esenţială a calităţii vieţii populaţiei. Satisfacţia generală sau "satisfacţia cu viaţa", cum se spune în literatura de specialitate, reprezintă un indicator sintetic, rezultat al nivelului de mulţumire a populaţiei în raport cu unele domenii particulare ale vieţii, cum sunt satisfacţia în familie, faţă de muncă şi/sau la locul de muncă, relaţiile cu prietenii şi vecinii, satisfacţia faţă de comunitate şi societate etc. Chiar şi calitatea mediului politic sau a guvernării au un anumit grad de influenţă asupra satisfacţiei generale a populaţiei.


Cât de mulţumită este populaţia României în vârstă de peste 18 ani de felul în care trăieşte?
La nivel naţional, pe ansamblul populaţiei în vârstă de 18 ani şi peste, răspunsurile la întrebarea "Vă rugăm să ne spuneţi cât de mulţumit (satisfăcut) sunteţi de felul în care trăiţi în prezent" se polarizează pe cele două categorii ale scalei "mulţumit - nemulţumit". Aşa cum se observă din grafic, aproape jumătate (47%) din cei intervievaţi se declară "mulţumiţi" şi "foarte mulţumiţi", iar peste jumătate (52%) dintre respondenţi apreciază că sunt "nemulţumiţi" şi "foarte nemulţumiţi". Concluzia ar fi că nu se poate afirma în mod maniheist că populaţia este, pe ansamblu, nemulţumită sau mulţumită de felul în care trăieşte în prezent, existând categorii la fel de importante de oameni care se declară fie mulţumiţi, fie nemulţumiţi. Gradul de nemulţumire creşte dacă întrebările vizează situaţia economică a gospodăriei, nivelul veniturilor etc., adică aspecte mai concrete ale vieţii.

Desigur că nu toată lumea este la fel de mulţumită de felul în care trăieşte. De pildă, tinerii până în 30 de ani sunt mai satisfăcuţi de felul în care trăiesc (62%) decât  cei în vârstă de peste 31 de ani. La fel, cei cu studii superioare sunt mai mulţumiţi de felul în care trăiesc (61%) decât cei cu un nivel de educaţie subliceal (41%, procentul celor mulţumiţi şi foarte mulţumiţi din această categorie). Respondenţii care au în gospodărie persoane plecate la muncă în străinătate sunt mulţumiţi de viaţă în proporţie de 53%, faţă de 46% cât este ponderea celor care nu au în gospodărie pe cineva plecat la muncă în străinătate.

Exemplele pot continua; bărbaţii sunt mai mulţumiţi cu viaţa lor decât femeile, cei necăsătoriţi faţă de cei căsătoriţi, maghiarii faţă de români, moldovenii faţă de cei care locuiesc în alte regiuni ş.a.m.d. Privite pe ansamblu, aceste date pot oferi o hartă mentală a mulţumirilor şi nemulţumirilor românilor.  



Cât de fericită şi mulţumită este,  în prezent, populaţia în vârstă de peste 38 de ani (adică cei care au trăit ca adulţi şi înainte de 1989) faţă de perioada comunistă?
În prezent, populaţia în vârstă de peste 38 ani se consideră în proporţie de 47% "fericită" şi "foarte fericită" şi 42% "mulţumită" şi "foarte mulţumită" de felul în care trăieşte.

Din analiza comparativă a datelor privind nivelul de fericire în prezent şi cel înainte de 1989 se observă că, pe ansamblu, în trecutul comunist aceiaşi oameni se considerau mai fericiţi decât în prezent. Astfel, proporţia populaţiei care se considera "foarte fericită" şi "destul de fericită" înainte de 1989 era de 72% (din care 12% "foarte fericită"), faţă de 21% ponderea celor care se considerau "nu prea fericiţi" (19%) şi "foarte nefericiţi" (doar 2%). Circa 7% nu au făcut aprecieri în acest sens.
Aceiaşi oameni (mai în vârstă astăzi) se consideră "fericiţi" în prezent în proporţie de 47% (4% "foarte fericiţi") şi "nefericiţi" în proporţie de 51% (7% "foarte nefericiţi"). Situaţia este similară cu cea obţinută în alte studii, cum este Barometrul de Opinie Publică din 2005, când 44% din populaţia în vârstă de peste 18 ani se considera "fericită".

Desigur că evaluarea pozitivă a trecutului ţine, aşa cum se ştie, de vârstă (tinereţea nu este împovărată de îngrijorări la fel de mult ca bătrâneţea), sărăcia sau sărăcirea multor oameni, în special pensionari (categorie care deţine jumătate ca pondere în eşantionul celor de peste 38 de ani), selectivitatea memoriei umane de a reţine mai degrabă ceea ce este pozitiv decât negativ etc.

În mod similar, şi satisfacţia sau gradul de mulţumire al oamenilor faţă de felul în care trăiesc este semnificativ pozitivă ca percepţie când ne referim la ce era înainte de 1989, comparativ cu situaţia prezentă. Astfel, felul în care trăia populaţia este apreciat ca "foarte mulţumit" şi "mulţumit" de 77% (16% "foarte mulţumit") faţă de 20% ponderea celor care consideră că erau "nemulţumiţiî şi "foarte nemulţumiţi" în acea perioadă (doar 3% "foarte ne­mul­ţu­miţi").

Din nou, şi din perspectiva scalei de satisfacţie, percepţia este pozitivă în ceea ce priveşte trecutul, comparativ cu prezentul. Factorii explicativi ţin în principal de situaţia acestei categorii de populaţie relativ îmbătrânite, care a suportat din plin avatarurile tranziţiei, dar ţin şi de legităţile percepţiei trecutului, aşa cum am arătat în cazul aprecierii nivelului de fericire.