Fix acum 100 de ani, bucureştenii erau atacaţi la baionetă de jandarmi

În decembrie 1911, opoziţia s-a retras din Parlament. Parlamentarii opo­zi­ţi­ei de azi doar ameninţă s-o facă. În ia­nuarie 1912, delegaţii „opoziţiei unite”, veniţi din toată ţara la un mare miting, au fost antrenaţi în lupte de stradă, sedii de magazine şi de partide au fost devastate, manifestanţii au ajuns în beciurile Poliţiei sau la spital. Vi se pare cunoscut?

În esenţă, este însă vorba despre proteste provocate de scumpirea vieţii şi încălcarea principiilor statului de drept. Despre motivele pentru care liderii opoziţiei – Ion I.C. Bră­tia­nu (Partidul Naţional Liberal) şi Take Ionescu (Partidul Conservator De­mo­crat) – au decis retragerea din Parlament, în 16 decembrie 1911, am mai scris. Ei i-au chemat atunci pe membrii de partid şi pe simpatizanţi la un mare miting în Capitală.

Nu ne vom opri asupra discursu­ri­lor ţinute, pe 8 ia­nua­rie 1912, în sala Băilor Eforiei, de capii opoziţiei. Nici asupra a ceea ce s-a întâmplat dincolo de uşile închise. Vom rămâne „în stradă”, în Piaţa Teatrului Na­ţio­nal unde mul­ţi­mea este respinsă cu baionetele, se trag focuri de revolver, oamenii sunt răniţi sau arestaţi.

Mulţimea, care înainta pe Calea Victoriei, este oprită înainte de a ajunge în dreptul palatului regal. „Soldaţii începură să respingă lumea cu baionetele”, scriu ziarele, prima victimă fiind însă... căpitanul ser­gen­ţi­lor de oraş, care e lovit la cap în în­văl­măşeală. Al doilea incident are loc la sediul Partidului Conservator (de guvernământ), unde ma­ni­fes­tan­ţii sparg geamurile, iar... un membru conservator aruncă asupra mulţimii o cutie cu vax (ceară). „Scandalul din faţa clubului conservator a durat aproape o oră, spărgându-se toate geamurile clubului şi ale magazinelor din parter. (…)  Luând arma la mână, cu baioneta întinsă, jandarmii înaintară încet doi paşi (…) apoi deodată începură o şarjă repede şi violentă.” Lumea intră în panică, unii sunt loviţi cu baioneta sau cu patul puştii, alţii sunt călcaţi în picioare de mulţimea înspăimântată, se sparg capete, iar în­ cazurile grave intervine ambulanţa „Salvării”. „Dar panica a devenit şi mai grozavă când la spatele mulţimii s-au auzit focuri.”

Manifestanţii au fost goniţi până în dreptul cofetăriei Capşa. Cei retraşi pe stradela Teatrului sunt încolţiţi de jandarmi şi de o ceată de bătăuşi „fără să se ţie socoteală că lumea care se refugiase era inofensivă”. Se fac şi pri­mele arestări. Încep anchetele. Unul dintre cei arestaţi e acuzat că ar fi tras cu revolverul în jandarmi, de la o fereastră a hotelului Continental. Acesta, susţine gene­ralul Popovici, secretarul general al Mi­nisterului de Război, a fost şi mo­ti­vul pentru care, „surescitaţi”, sol­da­ţii ar fi încărcat – „fără ordin!” – puş­tile şi unul dintre ei ar fi tras un glonte Manlicher nu spre mulţime, ci spre cel din fereastră... În vremea asta, manifestanţii sunt bătuţi crunt în mai multe puncte din centrul Capitalei. Presa scrie despre „încăierarea din strada Academiei”, în care au fost implicaţi „mai mulţi agenţi şi bătăuşi angajaţi de govern”, care i-au bătut pe cetăţeni „sub protecţia jandarmilor” (adică jandarmii au avut grijă ca bătăuşii să nu pă­ţeas­că ceva...). Mulţi sunt grav răniţi, iar un delegat craiovean moare. 

Cum a reacţionat Regele Carol I?
Regele Carol I nu s-a mulţumit cu versiunea oficială asupra mani­fes­ta­ţiilor din 8 ianuarie 1912, respectiv că au fost răniţi 25 de manifestanţi, 10 jandarmi, 8 sergenţi de oraş şi doi agenţi de poliţie, că un comisar ar fi fost crunt bătut şi lovit cu ciomagul în cap, iar un căpitan al sergenţilor de oraş lovit cu baioneta, din greşeală, de un soldat (presa scrie că s-a întâmplat asta pentru că acesta era îmbrăcat civil şi amestecat în mulţime, soldatul nerecunoscându-l). Directorul prefecturii Poliţiei Capitalei a fost şi el „lovit cu un baston în cap, rupându-i-se pălăria”. În ce-l priveşte pe brăileanul care a tras în jandarmi, în dosarul ajuns la vodă martorii sunt... procurorul general şi generalul Deşliu. Nu le poţi contesta credibi­litatea (!).

Pe la 4 şi jumătate, Carol I şi-a trimis aghiotanţii regali şi funcţionarii superiori de la Palat să observe situaţia şi să-l informeze. A doua zi, la orele 6 seara, i-a primit în audienţă pe şefii opoziţiei, Ion I.C. Brătianu şi Take Ionescu, care i-au prezentat moţiunea votată la întâlnirea de la Eforie. Imediat după plecarea lor, la palat a sosit Titu Maiorescu, pe care Regele l-a rugat să ajungă la un consens cu opoziţia. Care sunt urmările acestor audienţe la Rege? După ce, în martie 1912, tribunalul declară neconstituţională Legea tramvaielor (cea care fusese scânteia acţiunilor opoziţiei), P.P. Carp îşi dă demisia, iar Titu Maiorescu e desemnat prim-ministru.

Opoziţia revine în Parlament tot în martie (un amănunt picant: la prima şedinţă de revalidare a parlamentarilor liberali şi conservator-democraţi, Take Ionescu nu e validat, fiind nevoie de încă un vot, a doua zi). Până în toamnă, Maiorescu şi Take Ionescu tot negociază, iar în noiembrie „tăkiştii” intră oficial la gu­ver­na­re, alături de conservatori. Libe­ralii rămân în opoziţie. (Tudor Cireş)

Provincia,  în Capitală
În dimineaţa zilei de 8 ianuarie, trenurile cu delegaţi sosesc în Gara de nord. Presa („Universul”, „Dimineaţa”, „Epoca” ş.a.) constată că pe unele dintre liniile de cale fe­ra­tă delegaţii sunt opriţi în drum din pricina unor accidente neaş­tep­tate. La ora mitingului de la Sala Eforie sunt atât de mulţi delegaţi, încât nici mă­car un sfert dintre ei nu încap înăntru. „De pe la 10 şi jumătate, aglomeraţia devine din ce în ce mai mare (…), în majoritate fi­guri noi, provinciali, care mer­geau în grupuri compacte”.

Ajun­­se în dreptul Palatului Re­gal, scandează: „Ura! Trăiască Regele! Trăiască opoziţia unită! Jos Gu­ver­nul!”. În epocă, în ciu­da nemulţumirilor populaţiei pe spatele căreia se puneau taxe noi, în pofida disensiunilor po­li­tice exista un factor de echilibru, la care toţi priveau cu speranţă, şi acela era Regele Carol I.

Măsuri de forţă
Centrul Bucureştiului era mai plin ca la 10 mai. Şi nu erau doar contestatari, ci şi forţe de or­di­ne: „S-au luat straşnice mă­suri de pază. (…) În Strada Sf. Io­ni­că, în  dreptul clădirii Mun­te­lui de pietate şi la intersecţia cu Stra­da Câmpineanu era pos­tat un dublu cordon de gardişti şi de soldaţi din regi­men­­tul 6 Mihai Viteazul. Curtea Bisericii Creţulescu era plină de gardişti şi de o companie din batalionul 5 vânători. Strada din dosul pa­la­tului unde sunt grajdurile re­ga­le era înţesată de gardişti, jandarmi şi soldaţi. În Calea Victoriei, pe trotuarul cafenelei High-Life şi pe trotuarul de peste drum se afla postat un dublu cordon de jandarmi rurali cu ba­io­netele la carabină. În Strada C.A. Rosetti (Cle­men­ţei) (…) se aflau de asemenea soldaţi şi gardişti. În Strada Vie­nei (…) un dublu cordon de gar­dişti şi de vânători. În faţa Ministerului de Interne se aflau vreo 200 de jandarmi ru­rali cu baio­ne­tele la carabină”... Avem cordoane de jandarmi, plutoane, batali­oa­ne şi regimente de sol­daţi, gata să intervină, în vreme ce Parchetul civil, cu toţi capii lui, îşi mută sediul, provizoriu, cât mai aproa­­pe de miezul posibilelor evenimente: „Acolo se aflau, pentru orice eventualitate, pro­cu­rorul general, primul pro­curor şi procurorul de serviciu”...

Balurile puterii
Până către orele 5 şi jumătate, revolta era stinsă, iar es­ca­droa­ne­le de cavalerie defilau prin oraş. Pe seară, cei care se adu­nau la grădini şi cinematografe au fost trimişi acasă. Puterea începuse să sufle şi-n iaurt: dacă din lumea de celuloid ar fi sărit scânteia altei revolte! Apropo... ce făcea partidul de gu­ver­nă­mânt în vremea asta? Ţinea primele baluri ale conservatorilor, pe 1912, în ora­şe­le din ţară. Cel mai mare a fost balul de la Dorohoi, unde au dansat mai toţi conservatorii de vază...