Arhiva
Special.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Guvernul aruncă 30 de milioane de euro pe funcţii de lux

22 ianuarie 2010

"Prin suplimentarea numărului de posturi se elimină pericolul de depăşire a termenului prevăzut de lege pentru rezolvarea contestaţiilor care ar putea avea implicaţii majore În procesul de derulare a investiţiilor"



Nota de fundamentare a hotărârii de guvern

În ciuda declaraţiilor heirupiste ale premierului Emil Boc privind reducerea cheltuielilor bugetare şi a disponibilizărilor masive din sectorul bugetar propovăduite de Sebastian Vlădescu, ministrul Finanţelor, Daniela Andreescu, secretarul general al Guvernului, a propus Executivului înfiinţarea a 30 de noi posturi într-o instituţie aflată în subordonarea sa. Cheltuielile pentru aceste posturi se ridică la nu mai puţin de 30 de milioane de euro pe an.

Sub semnătura Danielei Andreescu, în şedinţa pregătitoare de Guvern din 18 ianuarie s-a discutat un proiect de hotărâre de guvern care prevede înfiinţarea a nu mai puţin de 30 de posturi în cadrul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), dintre care şase posturi de membri ai consiliului, iar 24 alocate pentru personalul tehnico-administrativ (auditor, economişti, experţi tehnici, juridici şi economici). Actul poartă semnăturile de avizare ale ministrului Finanţelor, Sebastian Vlădescu, ministrului Muncii, Mihai Şeitan, şi pe cea ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, precum şi pe cea a reprezentantului Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, Szakal Zsolt. Chiar în actul normativ propus se prezintă şi cu cât vor creşte, în acest an, cheltuielile de personal pentru cele 30 de posturi nou-înfiinţate: 120 de milioane de lei, adică nu mai puţin de 30 de milioane de euro. Aceste posturi se adaugă la cele 97 existente, 33 revenindu-le membrilor consiliului, iar 34 revenind personalului tehnico-administrativ. Proiectul de hotărâre a fost scos de pe ordinea de zi a şedinţei Guvernului din 20 ianuarie în ultimul moment, urmând să fie discutat într-o şedinţă viitoare.

Consiliul funcţionează în directa coordonare a Secretariatului General al Guvernului şi răspunde de soluţionarea contestaţiilor în domeniul achiziţiilor publice. CNSC a fost înfiinţat în 2006, ca organism administrativ-jurisdicţional pe lângă Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor, autoritate devenită celebră anul trecut după "albirea" procedurilor de achiziţie desfăşurate de fostul ministru al Tineretului Monica Ridzi, achiziţii care au dus-o pe aceasta pe mâna procurorilor. În decembrie 2008, la formarea noului Guvern şi la elaborarea programului de guvernare, ca o soluţie pentru eficientizarea procedurilor de achiziţii publice, s-a luat în calcul şi notat într-o primă formă a documentului tocmai eliminarea CNSC. Ulterior, varianta aceasta a fost abandonată.

Taguri asociate:     special
Comentarii
Guvernul aruncă 30 de milioane de euro pe funcţii de lux
11 comentarii
elena
de fapt era vorba despre "mii lei", nu "milioane lei", si oricum era o varianta de lucru.
ati fi putut verifica site-ul SGG inainte sa dezinformati.
22/01/2010 17:10:04 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
leana
...pe functii de lux si 50 de mii euro la saracii din Haiti
22/01/2010 14:10:20 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Pensionar...obisnuit....nu "SPECIAL"
Chiar daca nu s-a concretizat ramane ca o incercare ,o smecherie,a SGG si daca tinea ...?era bine pentru doamna aceasta nu-i asa? Daca dl Boc ar fi corect ar penaliza chiar si intentia..
22/01/2010 13:20:06 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
gelu
este vorba de o propunere a SGG, care a fost retrasa de pe ordinea de zi
22/01/2010 12:57:04 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Dani
Iar o stire fara final. Cu astfel de stiri nu faceti decat sa aduce-ti romaniii impotriva Guvernului, de ce nu postati direct finalul, sa stie omul daca proba sau nu. Daca nu aproba comentariile de aici sunt de pisos, si daca apoba atunci sunt indreptatiti sa comenteze.
22/01/2010 12:41:07 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Reînhumarea poetului Nyiro Jozsef a fost anulată. Va avea loc doar o slujbă de pomenire
Reînhumarea poetului Nyiro Jozsef a fost anulată. Va avea loc doar o slujbă de pomenire Reînhumarea scriitorului Nyiro Jozsef, care urma să aibă loc, azi, la Odorheiu Secuiesc, a ... Citește articolul
(VIDEO) Cum se vede o ploaie de meteoriţi din spaţiu
(VIDEO) Cum se vede o ploaie de meteoriţi din spaţiu Astronautul Don Pettit, aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale a trimis către NASA ... Citește articolul
Obreja: "În contract există revanşa. Se poate recureri titlul la Montreal sau oridunde în altă parte"
Obreja: "În contract există revanşa. Se poate recureri titlul la Montreal sau oridunde în altă parte" Preşedintele FR Box, Rudel Obreja, a declarat că pugilistul Lucian Bute a pierdut mult prea uşor ... Citește articolul
Carl Froch: "Mulţi m-au desconsiderat! Bute e un mare campion, dar acum trebuie să vorbim despre mine!"
Carl Froch: "Mulţi m-au desconsiderat! Bute e un mare campion, dar acum trebuie să vorbim despre mine!" Carl Froch, boxerul care a reuşit să-i ia centura lui Lucian Bute, a explicat care a fost secretul ... Citește articolul
imopedia.ro
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul