Hotărârile CEDO, ignorate de România

Ministerul Justiţiei a anunţat acum câteva zile că a trimis Consiliului Superior al Magistraturii spre avizare mai multe proiecte de legi. Printre ele, liberalizarea profesiei de expert criminalist. "Am încercat să nu transformăm monopolul de stat deţinut prin Institutul Naţional de Expertiză Criminalistică - INEC într-un monopol privat, adică să nu schimbăm un rău cu alt rău. Am spart acest nod gordian", a declarat ministrul Cătălin Predoiu, recunoscând astfel dezastrul din institutul subordonat ministerului pe care îl conduce. Predoiu, probabil singurul capabil să spargă nodul gordian şi nu să-l taie, a uitat însă să adauge că România a ignorat constant hotărârile CEDO şi că Ministerul de Justiţie a intervenit activ în actul de justiţie.

Cătălin Grigoraş a fost director adjunct al INEC, are doctoratul în procesarea digitală a semnalelor cu aplicaţii în expertiza judiciară a înregistrărilor audio-video şi a făcut un curs postdoctoral la Cambridge. A fost timp de doi ani şeful grupului experţilor judiciari audio ai European Network of Forensic Science Institutes, a coordonat workshop-uri ale European Academy of Forensic Sciences şi a făcut parte din comisii internaţionale de experţi.
L-am intervievat în legătură cu noile propuneri ale Ministerului Justiţiei.

Jurnalul Naţional: Cum comentaţi decizia ministerului?

Cătălin Grigoraş: Am rămas ultimii cu monopol de stat în expertizele criminalistice. Codul nostru este copy/paste după codul de procedură penală al Uniunii Sovietice. În 2000-2002, Moldova, Bulgaria sau Albania lucrau la noile coduri şi, ca urmare, de aproape jumătate de deceniu au coduri noi, iar în România se traducea de la ruşi care au modificat ulterior codul lor de procedură penală. În 2000, la putere era încă Convenţia, nu PSD. Prin 2002, ungurii au deschis porţile experţilor străini. Urmarea a fost că 75% din experţii medico-legali sunt trimişi în judecată, pentru că expertiza este ca o mărturie. Este evident de ce în România nu s-a vrut aşa ceva.

Care este istoricul expertului în sistemul judiciar românesc?

În perioada interbelică a existat corpul experţilor de pe lângă tribunale. Experţii erau somităţi ştiinţifice în domeniu, profesori universitari. Însă toate somităţile făceau parte şi din partide politice, iar când au venit comuniştii la putere au înfundat puşcăriile şi canalul cu aceştia, decapitând astfel corpul experţilor. În 1956 a fost creat Laboratorul de expertize criminalistice de la Ministerul Public, iar în 1958 a fost mutat la Ministerul de Justiţie - MJ pentru a-i da o formă mai umană. Astfel că de atunci noi avem acest sistem sovietic. În timpul vizitei în Franţa, Ceauşescu a fost însoţit şi de câteva persoane care au conştientizat şi au realizat că experţii criminalişti din România, majoritatea jurişti şcoliţi la Moscova, nu aveau pregătirea necesară pentru a răspunde unor probleme ştiinţifice de chimie, fizică. Astfel au creat expertul tehnic judiciar care tot expertiză face, tot la întrebări ştiinţifice are de răspuns, dar care este un specialist desăvârşit în meseria lui, nu un jurist. INEC este un institut de sorginte sovietică. Mai regăsim astfel de institute la Moscova, Kiev, Minsk, dar în ţările UE, nu. Asta pentru că ministerul justiţiei ca reprezentant al puterii executive nu are ce interfera în actul de justiţie. Nu este permis.

Ce poate face un magistrat care are în dosar o singură expertiză?

Deja aici discutăm despre persoane care pot sta în puşcărie din cauza unor expertize de acest fel. În România, expertul care greşeşte nu are responsabilitatea juridică conform legislaţiei actuale. Este un blocaj total în cazul în care un expert este dat în judecată. Sistemul este aberant şi halucinant. Mai mult, există procurori şi judecători în România care nu fac distincţia sau le vine foarte greu să înţeleagă distincţia dintre expertize: tehnică judiciară şi criminalistică. În cazul în care în instanţă cineva contestă pregătirea expertului, judecătorul nu poate face nimic. Au fost situaţii de acest gen, dar conducerea MJ a întocmit hârtii prin care a arătat că aceşti oameni sunt competenţi. Cum, tu, ca ministru, ai o pregătire profesională ca să spui că cineva este competent ca expert? Atunci trăim în Africa! Aceasta este o dovadă a imixtiunii factorului politic şi a executivului în actul de justiţie, pentru că puterea executivă prin ministrul Justiţiei şi secretarii de stat pot dispune organizarea unor concursuri sau blocarea unor posturi. Gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat în cazul Stănoiu (n.r. - fost ministru al Justiţiei acuzat că a colaborat cu Securitatea) dacă CNSAS putea apela la un expert independent din străinătate? Din cauza legislaţiei a trebuit să apeleze la INEC, unde experţii nu au remarcat că e vorba despre trei mine de pix identice la intervale de câte zece ani. Ceea ce înseamnă că se poate interveni. Există documente ce au fost expertizate în INEC în care experţii au dat concluzii diferite.

Cum a încălcat Ministerul Justiţiei hotărârile CEDO?

O problemă o reprezintă imposibilitatea părţilor de a se apăra conform CEDO. Există patru cazuri majore în acest sens.

Bonisch vs Austria, Prepeliţă vs Moldova, Mirilashvili vs Rusia şi Popescu vs România. Ultimul este din 2007 şi se spune foarte clar că o instituţie, în acest caz SRI, nu poate să facă interceptările, transcrierea şi expertiza. E absurd! Halucinant! Năucitor! În cazul Bonisch vs Austria de acum 25 de ani se arată foarte clar că expertul apărării nu a beneficiat de aceleaşi prerogative ca şi cel al apărării. În cazul Moldovei, CEDO a constatat că prin intermediul Institutului Republican pentru Expertize Judiciare şi Criminalistice, subordonat MJ de la Chişinău (omologul INEC), statul este parte la proceduri. În cazul Rusiei, CEDO a arătat că expertului părţii i s-a permis doar să exprime opinii cu privire la concluziile experţilor desemnaţi de procuror să efectueze expertiza şi nu i s-a permis participarea nemijlocită la efectuarea acesteia (exact ceea ce se întâmplă în acest moment în România). România încalcă hotărârile CEDO cu bună ştiinţă.

Sunt persoane cărora le convine de minune sistemul actual. Spre finalul anului 2008, când CEDO ne condamnase, un secretar din MJ susţinea că nu este oportun subiectul. Cum ar veni, dă-o dracu de CEDO! Că ăia-s proşti, iar deştepţii sunt aici în România. Acum două săptămâni, SRI a trimis în Danemarca la training o expertă. Acolo, trainerul am fost eu. Apoi, doamna vine în ţară să-şi instruiască colegii. Din punctul de vedere al secretarului de stat în MJ, Alina Bica, expertul independent nu poate funcţiona acasă într-o cămăruţă, dar doamna Bica uită să spună că în INEC oamenii lucrează câte patru într-o cameră. În accepţiunea ei, îţi trebuie ditamai restaurantul... În majoritatea situaţiilor pentru efectuarea unei expertize este nevoie de ochi, computer, materialul de expertiză şi softurile necesare.

Experţii din străinătate...

Conform legislaţiei actuale, expertul trebuie să fie cetăţean român. Eu pot să fiu expert şi sunt desemnat ca expert în alte state. Pot să fiu expert independent, dar nu pot fi expert independent în România, în propria ţară. Există două categorii diferite de experţi: criminalişti şi tehnici judiciari. Străinii trebuie să facă vizita medicală în România. Eu am spus că dacă cineva crede că un expert străin vine în România, acceptă să intre în policlinica aia şi se lasă injectat să i se ia sânge în condiţii insalubre, se înşală amarnic! Vestul şi practica CEDO spun foarte clar că expertul este un martor. În România, orice informaţie ai avea despre ministrul Justiţiei că ia şpagă, despre un secretar de stat că se ocupă de măgării, achiziţii, contracte frauduloase şi altele, nu ai cum să-l documentezi printr-o expertiză.

Pentru că asta ar însemna ca expertiza să fie făcută în minister de subordonaţii lor. La fel şi la Interne. Ce să mai zic despre SRI, care este o instituţie militarizată! Avem o mare problemă în cazul în care vorbim despre MJ şi Interne. Poliţiştii criminalişti de la faţa locului colectează probele şi este absurd ca aceeaşi instituţie să culeagă probele şi tot ea să facă expertiza. Sau dacă faci aşa ceva, permite-i părţii să se apere! În Vest ai posibilitatea de a alege experţii de pe liste sau somităţile în respectivul domeniu, care sunt cunoscute prin cărţile pe care le-au publicat, prin articolele de specialitate pe care le-au scris, prezentări, participări la conferinţe, metode promovate, CV profesional practic.

Pot ei să aibă un cuvânt în sistemul judiciar românesc?

Experţii străini sunt obligaţi să cunoască limba română şi să facă vizita medicală la policlinica MJ. Nu este neapărat nevoie să înţelegi ce se vorbeşte pe o înregistrare audio ca să faci o expertiză în care să spui dacă este autentică sau nu. La fel şi cu expertiza de fotografii. Trebuie să cunoşti limba română ca să decizi dacă o fotografie digitală este contrafăcută sau nu? La fel cu amprentele digitale... poţi să fii chinez, japonez, eschimos, nu contează. Mie nu mi-a cerut nimeni să ştiu franceza sau olandeza şi am lucrat în cinci ţări până în prezent. Experţii străini nu vin la noi pentru că nu le permite legislaţia şi nu e prevăzut ce nivel de cunoaştere a limbii române este necesar şi cine eliberează adeverinţele, atestatele de cunoaştere a limbii! Este foarte uşor să introduci nişte tâmpenii în lege dacă nu le gândeşti sau le gândeşti tendenţios ca să blochezi sistemul să funcţioneze. De altfel, pe plan internaţional se şi recomandă ca raportul să fie scris în limba maternă sau într-una pe care o cunoşti foarte bine. E ca şi cu echipe de medici români. Aţi auzit de vreo echipă să opereze în străinătate? Nu! Dar medici străini care să opereze în România, da! Pe experţii străini nu-i interesează să vină aici şi multe ori nu este nevoie să-i chemi, poţi să le trimiţi prin poştă materialele de expertizat. Sau dacă ai fişiere audio, fotografii digitale, poţi folosi internetul.

Ce se va întâmpla dacă profesia va fi liberalizată şi experţi străini vor putea fi angajaţi de una dintre părţile dintr-un proces?

Dacă se creează un astfel de sistem competitiv, vin somităţile din Vest şi dovedesc practic că unii experţi ai MJ sunt nonvalori, ca în cazul Ungariei. Ştiinţific. În cazul accidentelor rutiere, avem Codul Rutier şi Codul de Procedură Penală şi există experţi tehnici judiciari care pot face astfel de expertize, dar sunt şi experţi criminalişti oficiali ai INEC care fac acelaşi lucru. Nici experţii tehnici judiciari nu sunt toţi corecţi, dar nici cei de la INEC. Aceeaşi procedură este denumită fie expertiză criminalistică, fie expertiză tehnică judiciară, dar formulele de calcul sunt aceleaşi, metodologia de lucru este aceeaşi. Dinamica producerii accidentului la fel se calculează, softurile sunt aceleaşi. În cazul accidentelor navale, există Codul Naval şi există specialiştii care au construit nava şi o analizează. La accidentele aviatice există Codul Aviatic şi sunt firmele mari Boeing, Airbus etc., singurele capabile să decripteze cutia neagră. În acest caz există un paradox.

Deşi legislaţia românească impune cunoaşterea limbii române acestor experţi, ei nu se supun acestei reguli. De ce în alte cazuri această prevedere legată de limba română e obligatorie, iar în altele nu? Poate îşi dau seama cei de la MJ de vechimea sistemului. La accidentele rutiere sunt nişte faze memorabile. Lecţie despre cum se blochează o anchetă: de exemplu, Volvo, Mercedes, BMW, Audi, Renault au autoturisme prevăzute cu computer de bord care în cazul unui accident trebuie analizat. Au fost făcute expertize "celebre" în care viteza şi dinamica accidentului au fost calculate pe baza urmelor de frânare. A reieşit ceva ciudat, pentru că ABS-ul cu care este echipată maşina nu lasă aceleaşi urme de frânare ca Daciile de pe vremuri şi nu poţi face interpretări dacă nu ştii cât de bine a funcţionat ABS-ul. Computerul de bord se citeşte de specialiştii firmelor producătoare de maşini, care au inventat aşa ceva. Astfel, în momentul în care ai citit datele oferite de computerul de bord, se poate vedea dinamica accidentului. Nu mai este nevoie de altă expertiză, iar firmele de asigurări au folosit datele obţinute de la firmele producătoare şi au dat cu flit experţilor români.

La proces, judecătorul primeşte raportul de expertiză de la INEC şi raportul de expertiză de la firma de asigurări. Când vorbim despre accidente majore se apelează la specialiştii firmelor producătoare. Astfel că judecătorul, dacă e cu capul pe umeri, vede ce expertiză este mai bună. Asta s-a şi întâmplat. Firme de asigurări din România au câştigat procese, iar asta duce la lipsa de credibilitate a unora dintre experţi, ceea ce se răsfrânge şi asupra magistraţilor. Un procuror a cerut un mandat de arestare, un judecător l-a prelungit în baza unei expertize... Există un cancer în justiţie pe care îl cunosc toţi cei care au fost miniştri ai Justiţiei, dar care a fost menţinut. România ar trebui să aibă un singur institut, la Interne, pentru că oamenii ăia au de-a face cu crime, spargeri, accidente, ridică probe de la locul faptei. E normal să fie aşa. În schimb, SRI îşi justifică Institutul pentru Tehnologii Avansate prin siguranţa naţională, dar lucrează pentru DIICOT.

Problemele sistemului
Dacă un şef din MJ, MI sau SRI ar cere o expertiză pentru el, cum ar reacţiona subalternii? Ştiu că există documente expertizate chiar de cei care le-au contrafăcut. Mafia imobiliară înseamnă notar, avocat, angajat al Primăriei, expert. Monopolul de stat înseamnă lipsa unei competiţii. În România nu are cum să dovedească nimeni malpraxisul. De aici apar erori judiciare şi rapoarte de expertiză cu concluzii contradictorii, utilizând acelaşi material de expertizat, aceeaşi aparatură, aceleaşi metode. Expertul nu are responsabilitate juridică. Imposibilitatea părţilor de a se apăra conform CEDO. Unii oficiali ai MJ nu înţeleg că expertiza criminalistică şi expertiza tehnică judiciară sunt identice. Întrebarea este de ce există două legi diferite pentru acelaşi lucru: OG 75 şi OG 2?