"I’m not famous, but I’m Aromanian", primul film jucat în aromână

Mitul spune că adevărul absolut al aromânilor e purtat de o fată pe nume Armânamea, ultima descendentă din stirpea lor. Toni se decide să întreprindă o lungă călătorie, în cursul căreia se întâlneşte cu zeci de fete din mai multe ţări în care trăiesc aromâni (oficial, circa 100.000, dar se vorbeşte chiar şi de două milioane), având spe­ranţa că soarta îi va scoate în cale al 13-lea adevăr absolut, dar mai ales femeia la care visează. Le va găsi? Şi dacă da, cu ce preţ?

Iată care este, în esenţă, acţiunea producţiei cinematografice „I’m not famous, but I’m Aromanian” (Nu sunt faimos, dar sunt Aromân; în aromână, sună cam aşa: „Nu hiu faimos, ama hiu Armân”), ale cărei filmări s-au încheiat cu câteva zile în urmă. Vorbim de un film aparte, pentru că este primul jucat în aromână, primul cu o distribuţie integral aromână şi primul care reconstituie, artistic, mediul unde trăiesc aromânii, fie că e vorba de România, de Macedonia, de Grecia sau de SUA.

Regizorul Toma Enache, cunoscut îndeosebi pentru succesele sale la teatrul radiofonic, debutează în film plecând de la premisa că a fost predestinat să realizeze această peliculă, care apare la 100 de ani distanţă în timp de documentarele fraţilor Ianachi şi Milton Manachia, cei care au înregistrat, în imagini mişcătoare, viaţa aromânilor din Bitolia. „E foarte important să faci filme în care crezi, ne spunea, la precedenta noastră întâlnire, autorul scenariului şi regiei, Toma Enache. Eu nu fac film pentru că vreau să fac film, ci cred cu tărie în acest proiect.

Cred, de asemenea, că sunt cel mai potrivit regizor pentru a face acest film despre aromâni, cu esenţa aromânească, dar care să fie privit şi de ceilalţi, ca să ne descopere, într-un fel. Titlul, filmului, «Nu sunt faimos, dar sunt Aromân», conţine, paradoxal, ambiţia machidonilor (aromânilor) de a fi faimoşi; parcă ceva îi împinge spre asta şi doresc să iasă în evidenţă, indiferent de ţara în care trăiesc...”
Ne-am reîntâlnit cu Toma Enache pe culoarele Radio România Internaţional, acolo unde coordonează emisiunile în aromână, şi am adus, împreună, la zi, stadiul producţiei filmului despre care se spune că va fi o mare surpriză pentru cei care îl aşteaptă, şi nu doar la Bucureşti (în Afganistan, de pildă).

Toma se întorsese recent din SUA, unde a filmat câteva scene pe Walk of Fame şi la Kodak Theater, locuri pe unde păşeşte personajul principal al filmului, cel pe care îl şi interpretează, faimosul regizor Toni Caramuşat. Evident, şi lui Toma i s-a confecţionat o stea a celebrităţilor în mărime naturală, pe care, spre deosebire de una reală, şi-a putut-o lua, după filmări, acasă. În SUA, a avut parte de o echipă de tehnicieni profesionişti, în frunte cu directorul de imagine, germanul Alex Sachs, şi a fost înconjurat de numeroşi etnici aromâni, prezenţi  în echipă sau ca sponsori („cu orice şi la orice a fost nevoie”), cum e cazul congresmanului din Florida, Michael Bileca: „Aromânii au fost mereu providenţiali pentru filmul său, când apăreau, oportun, fie că erau  medici, taximetrişti ori simpli trecători”. „Nici nu mi-am imaginat că există atâţia aromâni în toată lumea asta. Acum”, ne spune Toma Enache, „ne pregătim pentru postproducţia filmului: montaj, coloană sonoră şi toate celelalte.

Suntem în discuţie cu firme ca să vedem unde facem colorizarea… e posibibil chiar în SUA ori în Germania, depinde unde vom găsi cel mai bun preţ”. Pentru coloana sonoră, filmul are suportul celor mai importante voci din muzica aromâna: Stelu Enache, Sirma Guci, Dini Trandu, Mara şi formaţia Pindu. Multă muzică balcanică, alegorii, caleidoscop… şi totuşi nu vom vedea un film gen Kusturiţa, ne asigură autorul său.

Ne întoarcem la lumea americană a filmului, aşa cum a văzut-o el. „Mi se pare, ne spune, că acolo, la Hollywood sau pe Walk of Fame, în sala Kodak Theater, unde tocmai avea loc premiera unui film de Oscar», acolo se face conexiunea ombilicală cu lumea filmului, de acolo pleacă totul. Niciodată, ca la Los Angeles, n-am avut această simţire profundă… că vorbesc limba filmului mai bine decât engleza… Pe Walk of Fame  aveam sentimentul că totul e posibil, că oricine poate să-şi împlinească visele şi că, pentru mine, acest film e un vis împlinit, acolo, în miezul cinematografiei mondiale, acolo unde se fac cele mai bune producţii din toate timpurile. Cum am păşit pe stele? Ca personajul meu, Toni Caramuşat.

Rămâne să vedem, în timp, dacă a fost un personaj fictiv sau unul real. În fond, care actor n-ar visa să aibă o stea pe Walk of Fame?” Dacă ar fi să compar ceea ce simte Toma Enache la întoarcerea din SUA cred că numai una din muncile lui Hercule i s-ar potrivi. Trimis de aromânii lui să aducă „lâna de aur”, el se întoarce cu ea şi, completând aromâneşte legenda greacă, începe s-o toarcă împreună cu marea lui familie.

Momentele cele mai grele ale filmărilor au fost cele din peştera Ponicova, de pe partea ro­mâ­neas­că a Du­nă­rii, şi oboseala avansată din Macedonia, după ce au fost nevoiţi să stea, fără explicaţii, 12 ore, noap­tea, la trecerea graniţei. „Cred că a meritat”, ne spune. „În plus, am mână bună la făcut distribuţii. Rolul Armânamea e interpretat de actriţa Linda Croitoru, care trăieşte la Los Angeles, rolul tatălui meu, Tanasi Caramuşat, e susţinut de Lică Gherghilescu, iar cel al bătrânului Iorgu, care îmi dă cartea cu cele 12 adevăruri şi mă trimite în căutarea celui de-al 13-lea, de Rudy Rosenfeld. Un rol foarte bun face şi Teodora Calagiu-Garofil, dar de ce n-aş pomeni toată echipa de tineri şi bătrâni care au filmat în Grecia şi în Macedonia, alături de mine?” 

În final, totuşi cât va costa acest film? Toma nu vrea să ne spună. „Oricum, zice, mai puţin decât ar fi trebuit să coste. Eu, echipa, sponsorii, am pus umărul şi atunci Dumnezeu a văzut şi a pus şi el mâna…” Iar unde pune Dumnezeu mâna, creşte. Premiera filmului va fi în septembrie 2012. Rămâneţi aproape!

Cine e Toma Enache?
A regizat, la „Teatrul Radiofonic”, „Bărbierul din Sevilla”, „Sodoma şi Gomora”, „Chantecler” sau „Bucharest Underground” (pentru care a fost premiat în Croaţia). Publicului din sala de teatru regizorul i-a oferit un „Richard III”, un „Ama­deus”, „O noapte furtunoasă” şi un „Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, jucate cu mari actori. Unele dintre aceste piese au variante în aromână şi fac turnee balcanice de succes. Pe de altă parte, notabilă este şi activitatea literară a regizorului-actor, care, după ce a încercat mai multe meserii (hamal, tehnician veterinar, ospătar), s-a dedat poeziei publicând trei volume de autor şi mai multe traduceri în aromână.