În intimitatea Elenei Ceauşescu

Relaţia foarte strânsă dintre soţii Ceauşescu este confimată şi de Violeta Năstăsescu. "Ceea ce se spune că ea îl influenţa este adevărat. Ea a par­ticipat în mod activ alături de el la luarea deciziilor. Decizia era a lui, dar până atunci ea era acolo. El o consulta permanent. Am fost odată martoră la o asemenea împrejurare, când ea m-a invitat într-o problema personală la Institut, în timp ce discutam noi două într-un cabinet, a sunat el şi i-a cerut părerea într-o problemă de stat, şi ea i-a dat-o."

Discuţii particulare au mai purtat şi în alte ocazii, şi-a amintit interpreta de engleză a Elenei Ceauşescu. Una dintre principalele ei griji erau copiii. "Era foarte ambiţioasă cu co­piii, copiii o preocupau, viaţa lor, cariera, avea ambiţii mari pentru ei. Cu studiile, cu doctoratele, mereu spunea că pot mai mult, «ei pot mai mult, pot, pot», era foarte ambiţioasă. Îmi spunea «Violeta, mie mereu mi-a plăcut să îi văd curaţi, cu lecţiile făcute şi cu capul sus», aşa le spunea, să stea cu capul sus, că altfel nu te respectă nimeni.
Îmi spunea că ea ştie să facă de toate: să împletească, să coasă, să facă mâncare. «Curăţenie aşa cum îmi fac eu nu îmi face nimeni, eu prin toate-am trecut, nimic nu mi-a venit de-a gata. Cât am avut copiii mici, noaptea făceam cu rândul cu to­va­răşul, până au crescut nu am fost la un restaurant». Valentin era un ti­mid şi ea spunea că a greşit, că i-a în­vă­ţat să fie aşa de timizi şi rezervaţi. Mi-a povestit într-o împrejurare cum i-a spus Zoia, care era studentă în pri­mul an de facultate, că stătea pe hol cu nişte colegi, a trecut un profesor care i-a spus «săru-mana», iar Zoia a răspuns «mulţumesc». Că nu ştia ce se răspunde în asemenea si­tuaţie."

A rămas celebră vizita cuplului prezidenţial român la Londra în 1978. Mai puţin cunoscut este faptul că Elena cunoştea bine oraşul. "Ea cunoştea Londra, explică Violeta Năstăsescu, Valentin, fiul cel mare, şi-a făcut studiile acolo şi venea nu foarte des, dar destul de des, să vadă ce face. Era plimbată prin lo­cu­rile de interes din Londra – muzee, catedrale, parcuri. Venea în vizite particulare, fără Ceauşescu, se caza la ambasadă, venea să vadă ce face băiatul, să vadă ce învaţă. Noi eram la ambasadă pe vremea studenţiei lui Valentin, soţul meu era diplomat în Marea Britanie. Cred că a fost o ma­mă excelentă. Dacă şi cât îi controla, nu aş putea să spun. Ca orice mamă, probabil că nici un băiat nu e destul de bun pentru fată şi nici o fată pentru un băiat. Cu prima soţie a lui Va­lentin nu se plăcea, dar era reciproc, din ce m-a lăsat să înţeleg, nici nora ei nu se străduia foarte mult să-i in­tre în graţii, să se apropie de ea. Îmi mai amintesc un episod, se uita dezaprobator spre o doamnă, se vedea că nu o place, şi m-a întrebat la un mo­ment dat: «Cine e tovarăşa?». «E soţia tovarăşului...» şi am spus a cui soţie era. Ea s-a uitat şi a spus: «Ei, uită-te şi tu ce poate să-ţi facă un copil». Probabil că se gândea la copiii ei."

Elena Ceauşescu a fost un personaj mai complex decât a fost pre­zentat după Revoluţie, este de părere Violeta Năstăsescu. "Ea era o femeiea fără educaţie, dar nu era o femeie proastă, şi asta trebuie să se ştie. O femeia proastă nu realiza ce a realizat ea, inclusiv cu latura male­fică. Era o inteligenţă nativă, dar necultivată. A căutat să se impună ca şi cum ar fi făcut parte din lumea aceea, ca şi cum ar fi fost de acolo. Îi reuşea prin ţările africane, dar în Anglia, bunăoară, n-a putut. Sunt lucrurile care vin cu edu­caţia, sunt nişte etape peste care nu poţi sări, oricât te-ai strădui. Cred că era ambiţioasă, ceea ce nu e un defect. Cred că în mod natural, dacă ea primea de mică o altă educaţie, dacă ar fi trăit în alt mediu, ar fi realizat treptat, firesc, ceea ce a ajuns să aibă până la urmă. Nerealizându-le de această manieră, a încercat să sară peste etape şi să se impună ca atare. Vorbind cu ea, în discuţii private, era cea mai rezona­bilă femeie. Avea şi ea problemele ei de sănătate, de fa­mi­lie, pe care le gestiona cu mult, mult echilibru. Trăgea nişte concluzii absolut normale şi mă întrebam de ce nu le aplică şi în acti­vi­tatea ei publică. Că au fost minţiţi, asta aşa este. În cele mai mici fleacuri, nu i se spunea, ca să fie linişte. Şi cred că ea a fost lăsată să creadă, cu lipsa ei de educaţie, că este ceea ce nu era."

Ştirea despre cutremur i-a bulversat pe cei doi Ceauşeşti
Aflată adeseori în preajma cuplului prezidenţial, Violeta Năstăsescu a avut ocazia să îi observe pe cei doi şi în momente mai puţin fericite.
În martie 1977 se afla cu ei în Nigeria, când la recepţia de rămas-bun a so­sit din ţară ştirea că un cutremur devastator a lovit România. A fost unul dintre puţinele momente, pe larg descris în volum, când soţii Ceauşescu şi-au pierdut cumpătul şi s-au abandonat spaimei. "Am văzut un ofiţer apropiindu-se în mare gra­bă de preşedintele Ceauşescu, scrie memorialista, cu o bucată de hârtie în mână, întrerupând în mod ireve­renţios conversaţia acestuia cu omo­logul lui nigerian, pentru a-i înmâna hârtia respectivă. Mi s-a părut straniu că notiţa nu putea să mai aştepte puţin şi că ofiţerul îşi luase riscul de a-l deranja pe preşe­dinte chiar în toiul unui dineu oficial. Nicolae Ceauşescu a citit nota în linişte, a privit la soţia lui şi, fără să scoată un cuvânt, i-a dat foaia de hârtie care conţinea un text bătut la maşină. În timp ce o citea, faţa i-a devenit dintr-o dată pământie, iar mâna a început să-i tremure îna­poind nota ofiţerului. Apoi se în­toar­se spre mine şi îmi spuse cu vo­cea răguşită de emoţie: «Violeta, chiar acum a avut loc acasă un cu­tremur mare. Este mai rău ca în 1940!» (...). Preşedintele Ceauşescu s-a ridicat apoi de la masă şi, urmat de soţie, s-a îndreptat spre o cameră alăturată. M-am luat după ei, cu Şte­fan Andrei pe urmele mele. (...) În camera alăturată, în care ne aduna­se­răm cu toţii, s-a instalat panica. Singurele cuvinte pe care le-am au­zit de la preşedintele Ceauşescu au fost: «Trebuie să plecăm imediat!», după care l-am văzut mergând prin cameră într-o agitaţie extremă. (...) Elena Ceauşescu arăta ca o persoa­nă lovită de paralizie, scrie memo­rialista, total lipsită de vigoare. Ui­tând de orice convenţii, de rangul şi poziţia pe care le avea, a cerut să mear­gă la toaletă. Când a revenit s-a uitat în jur după mine, a luat un scaun şi l-a aşezat lângă al meu. Simţea nevoia să vorbească cu cineva, bănuiesc, pentru că, frângân­du-şi mâinile neîncetat, şi-a deschis su­fletul: «Vai de mine, ce-o fi făcând Zoe a mea, e atât de sensibilă, se spe­rie de toate alea! Şi cele două bă­trâne, mama şi soacră-mea, sunt atât de fragile şi neajutorate. Închi­puie-ţi că toţi bucureştenii sunt pe străzi. Nu mai îndrăznesc să stea în casă de frică să nu se repete cutre­mu­rul!» (...). În mod surprinzător, cel care, în acel moment de confuzie, a preluat iniţiativa a fost Nicu Ceau­şescu. El a fost cel care i-a convocat pe toţi membrii echipajului şi le-a dat instrucţiuni să plece la aeroport să pregătească avionul în vederea plecării imediate. Tot el a fost cel ca­re, după ce a dat instrucţiuni echi­pa­jului, s-a întors în încăpere şi a spus tare şi apăsat: «Toată lumea să plece în camere şi să-şi facă bagajele. Plecăm acum!». Atunci a înce­put degringolada. Toţi au început să fugă ca de frica morţii în diferite direcţii ale complexului, sub privirile uimite ale gărzilor nigeriene."

Ce s-a ales de valoroasele bijuterii ale Elenei Ceauşescu?
În numeroasele vizite în care a în­so­ţit-o pe Elena Ceauşescu, Violeta Năs­tăsescu a avut ocazia să cu­noas­că garderoba, dar şi bijuteriile To­va­răşei. Care nu erau puţine şi nici lipsite de valoare. Unele piese îi fuse­seră oferite în dar cu ocazia vizitelor în străinătate. De pildă, în Filipine, de la Imelda Marcos a primit un va­loros colier de perle. Altele au fost cum­părate chiar de Elena Ceau­şes­cu din capitalele prin care a trecut. Prin­tre alte sarcini, Violetei Năs­tă­ses­cu îi revenea şi misiunea să se­lec­teze de pe piaţa locală felurite obiec­te cu specific, spre a fi prezentate primei doamne a României spre cumpărare. Vân­ză­torii se pre­zentau apoi la reşedinţă cu măr­fu­rile, mu­sa­fira le examina şi, dacă îi plăcea ceva, începea târ­gu­iala. Din Coasta de Fildeş, bună­oară, a achi­ziţionat câteva bijuterii, dintre care o frumoasă şi totodată costisitoare bră­ţară de fildeş montată în aur. Ce s-a ales de bijuteriile Elenei Ceau­şescu, pe care interlocutoarea noastră a avut ocazia să le vadă în rep­e­ta­te rânduri, nu se ştie. "Avea, de pildă, un foarte frumos set – colier şi cercei, de perle veritabile, nu de cultură, cu diamante. Erau nişte piese vechi, de colecţie, se vedea că nu sunt bijuterii moderne. Avea şi pie­se deo­se­bite, monturi vechi, dar avea şi mo­derne. Cu ce a mai primit, ce a mai cumpărat ajunsese la va­lori conside­ra­bile.
Ce s-a făcut cu ele, şi eu aş fi cu­rioasă să aflu. Auzeam că s-ar afla la Banca Naţională. Mă­car de-ar fi acolo. Dacă le-aş vedea, mi-aş putea da seama dacă sunt chiar acelea şi dacă lipseşte ceva de valoare."