"În neputincioşii care ne guvernează s-a deşteptat bestia". Ce scriau ziarele de partid, acum 100 de ani?

Am încercat, în articolele referitoare la evenimentele de acum o sută de ani – retragerea Opoziţiei din Parlament (16 decembrie 1911), marele miting al Opoziţiei (8 ianuarie 1912), marele miting al Puterii (15 ianuarie 1912), discursurile liderilor celor trei partide "care contau" în România de acum un veac – să folosesc, din presa vremii, acele ziare care nu erau prea adânc intrate în jocul politic, fără să foiletez cele trei oficioase de partid. În această pagină mă voi referi însă chiar la ele şi la ceea ce publicau în miezul de ianuarie al anului 1912. Voi trece în revistă opiniile consemnate de editorialiştii aserviţi (unii chiar angajaţi) politic de la "Epoca" (Partidul Conservator), "Voinţa liberală" (Partidul Naţional Liberal) şi "Ordinea" (Partidul Conservator-Democrat). Permiteţi-mi să nu comentez nimic, ci să-i lăsăm pe condeieri să se exprime, încă o dată, la un secol distanţă după ce şi-au aşternut opiniile pe hârtie.

Epoca: "Un odios spectacol"
Oficiosul Partidului Conservator, "Epoca", titrează pe prima pagină, în ediţia din 9 ianuarie 1912: "Un odios spectacol", subliniind: "Opoziţiunea cointeresată ţine astăzi o întrunire publică în Sala Băilor Eforiei" (astăzi, adică pe 8 ianuarie, data la care se făcea ziarul şi nu cea în care ieşea pe piaţă – e o caracteristică a acelor timpuri faptul că ziaristul se raporta la ziua în care scria, nu la cea de apariţie). Cu litere de-o şchioapă, pe prima pagină a publicaţiei scrie: "În toate timpurile şi în toate ţările s-au putut vedea oameni cu idei cu totul opuse, dându-şi mâna, la un moment dat, ca să-şi scape ţara lor de primejdie. Nicăieri şi niciodată nu s-au văzut doi oameni care până ieri s-au tratat de faliţi şi de hoţi, dându-şi mâna cu lipsul de scrupul şi de obraz de care ne dau azi dovadă şefii opoziţiei cartelate". Publicaţia – condusă de doi parlamentari ai puterii, Stelian Popescu şi C. Bacalbaşa, readuce în atenţie fragmente din disputele mai vechi dintre liderii de acum ai opoziţiei unite: "Take Ionescu despre Ionel Brătianu: Pacostea Brătienismului", "Ionel Brătianu despre Take Ionescu: Fiul ruşinei". În reportajul despre manifestaţiile de la 8 ianuarie 1912, "Epoca" scrie: "Capitala invadată de bande care trag cu revolverul"; "S-a făcut dovada că toată mascarada de la Eforie a fost organizată numai pentru provocarea scandalului (…) Cuvântul de ordine a fost atacarea trupelor şi năvala la Palat"; "Asupra dlui gral Deşliu, de la o fereastră unde se afla Toma Cămărăşescu şi alţii, s-a aruncat cu o chibritelniţă monom de plumb. Tot de la o fereastră de la acest otel (Continental – n.n.) şi de la clubul takist s-au tras două focuri de revolver (…) De altfel, focuri au fost trase din trei direcţiuni: de la hotel Continental, de la clubul takist şi de la Independenţa". Membrii opoziţiei sunt numiţi în altă parte "cavalerii tramvaiului şi ai revolverului", fiind ridiculizaţi în fiecare pagină a ziarului, în următoarea săptămână, până la mitingul conservator, şi după aceea: "Ziua de 8 ianuarie a trecut – şi guvernul n-a căzut... Mai grav, guvernul nici n-are să cază. E bizar, extraordinar, piramidal –, dar este aşa!... (…) Realitatea spulberând cu brutalitate fantasmagoriile apelpisiţilor, acum ipochimenii se înghesuiesc într-o altă formulă: criza e declarată! Criza? Care criză? De ce criză? (…) Două mari partide, coalizate pentru cel mai desperat asalt, şi-au văzut sforţările şi iluziile sfărâmate în cea mai ridicolă mascaradă publică. Opoziţia a dat singură dovadă că nu merită să fie decât opoziţie".

Voinţa Naţională: "Ororile din piaţa teatrului"
Între "Epoca" şi "Voinţa Naţională" – acesta din urmă fiind oficiosul Partidului Naţional Liberal – disputele erau vechi şi săpaseră şanţuri adânci. Nu doar că loveau unul în partidul pe care îl reprezenta celălalt, dar şi unul în altul. "«Epoca» regretă că soldaţii n-au tras în mulţime", scrie "Voinţa Naţională" în replică la un articol în care fuseseră citate "instrucţiunile ministeriale" cu privire la revoltele de masă, când, în anumite situaţii, se poate da ordin să se tragă în manifestanţi: "Instrucţiunile militare de care vorbeşte Epoca nu privesc mişcările de stradă", se spune, precizându-se că ele se aplică atunci când se are de a face cu "atacul unor rebeli înarmaţi" (ceea ce nu era cazul, în ciuda focurilor de revolver – unul, şase sau douăzeci, depinde de sursă – care s-ar fi tras în perimetrul dintre teatrul naţional (cel vechi) şi Continental. "Când «Epoca» scrie negru pe alb: «Duminică, autoritatea a avut indulgenţa să nu aplice chiar şi în contra turburătorilor şi a asasinilor de meserie, decât cu mare blândeţe, instrucţiunile de mai sus» (cele referitoare la deschiderea focului asupra manifestanţilor – n.n.), nu face decât să demaşte intenţia pe care guvernul o avea de a provoca vărsări de sânge, dacă nu chiar asasinate. Apărarea este regretabilă şi ridicolă pentru un oficios guvernamental care motivând vărsările de sânge prin nişte instrucţiuni militare, ce privesc cu totul alte cazuri, îşi exprimă chiar regretul că nu s-a tras în carne vie".

Nu ne putem permite, ca după un secol, să intrăm în polemica lor. Şi, oricum, pentru a înţelege mai bine luptele politice ale acelor vremuri, aşa cum erau ele reflectate de jurnalişti, ar fi nevoie să parcurgem presa "partinică" şi "partidică" pe întinsul mai multor ani. Şi tot nu ar fi de ajuns!...

Ordinea: "Guvern de mizerabili"
Până la plecarea lui Take Ionescu de la Conservatori şi formarea unui nou partid – Conservator-Democrat – "Ordinea" fusese un oficios al celor care se aflau la putere, în 1912. Dar cum tăkiştii erau în opoziţie, şi "Ordinea" se afla în opoziţie. Pe 10 ianuarie, ziarul lui Take Ionescu scria cu litere îngroşate: "Ţara se rosteşte contra guvernului Carp"; "Guvern de asasini"; "Guvern de mizerabili"; "Vărsările de sânge de aseară. Ordin către trupe de a avea câte 20 de cartuşe de război". Iată cum prezintă ziarul conservator-democrat marele miting al opoziţiei din 8 ianuarie 1912: "Bandele regimului, organizate şi puse sub comanda dlui Al Marghiloman, au stâlcit în bătăi sute de oameni nevinovaţi. (…) au ordonat trupelor să tragă cu gloanţe de război asupra Clubului conservator-democrat, la al cărui balcon se găseau şeful şi fruntaşii partidului. Ofiţerii superiori, prefăcându-se în agenţi electorali ordinari, au fost văzuţi luând puştile din mâinile soldaţilor şi strivind cu paturile lor bătrâni şi copii". Perspectiva asupra după-amiezii zilei de 8 ianuarie, acum un secol, este aproape apocaliptică. Generalul Deşliu este descris smulgând puşca din mâna unui soldat şi "ca un sălbatic lovind fără milă în toţi câţi îi ieşeau în cale". Un alt reportaj, pe aceeaşi temă, este titrat: "Manifestaţia şi măcelul": "În neputincioşii care ne guvernează s-a deşteptat bestia. (…) După ce s-a întins cursa mizerabilă făgăduindu-se solemn că se va lăsa manifestaţiei cea mai largă libertate, s-a format, din ordinul ministrului de interne, o armată compusă din toate scursorile puşcăriilor, din toate existenţele îndoioase, din toate acele fiinţe patibulare care îşi scurg viaţa pe sub mesele tripourilor (…). Oştirea se arunca ca hienele asupra mulţimii inofensive". În zilele următoare, tot "Ordinea" face dezvăluiri, armata fusese plătită din fonduri secrete pentru a înăbuşi în forţă manifestaţia opoziţiei, "câte 50 de bani de soldat şi câte un leu de jandarm pedestru (…). Credeam că avem de a face cu o armată naţională, dl Marghiloman îşi închipuieşte însă că are de a face cu o armată de mercenari pe care o poate cumpăra ca pe nişte transfugi politici".