Corina Cretu: "Ministerul cheltuirii fondurilor europene este o gluma"

Acum cateva zile un oficial al FMI, Robert Shapiro, anunta o noua criza globala, daca nu se rezolva problema datoriilor suverane in doua-trei saptamani. Punctul sau de vedere este intarit de premierul britanic David Cameron, care lanseaza, in esenta, acelasi mesaj. Desi nu ne spun ce-au decis, cancelarul german Angela Merkel si presedintele francez, Nicholas Sarkozy, ne spun, dupa intalnirea lor de duminica, 9 octombrie, ca au un plan de salvare, dar ca nu pot preciza inca in ce consta el. Intre timp o banca majora, Dexia, pare sa fi fost salvata, cum altcumva, cu bani publici, fiind nationalizata de guvernul belgian. Adica un stat din zona euro a mai adaugat ceva, nu putin, patru miliarde de euro, la datoria publica. Cum se vad toate acestea de la Bruxelles?

Parerea mea este ca la Bruxelles domneste o confuzie in crestere, din cateva motive. In primul rand, impresia mea este ca nu exista o imagine clara despre cauzele acestei crize, care sa permita o abordare coerenta si coordonata a Comisiei Europene, a Parlamentului European si a statelor membre. Mai ales statele membre intretin confuzia, dintr-un motiv explicabil: fiecare traieste criza in felul lui, pentru ca fiecare stat are particularitatile sale economice si probleme specifice. De aici, viziuni adesea radical diferite in legatura cu solutiile care trebuie adoptate.

Pe acest fond de confuzie intervin si alte constrangeri, de data asta externe. Este vorba despre acuzele americanilor, pe de o parte, si ale chinezilor, pe de alta parte, care cer Europei sa actioneze mai rapid, intr-un fel sau altul.

La aceste lucruri se adauga presiunile “pietelor', de fapt cele ale diverselor grupuri de interese financiare, care dispun acum de sume foarte mari de bani, pe care nu-i mai pot investi cu randamente uriase, ca pana acum, si cauta oportunitati pentru asta. Ele nu vor sa investeasca in infrastructuri, in sanatate sau educatie, in productie. Vor doar sa speculeze. Ceea ce nu se mai poate face decat cu datoriile suverane ale statelor.

Cum SUA au reactionat violent la incercarea de a se specula cu datoriile ei, singura zona promitatoare a ramas Europa. O Europa care ezita sa gaseasca o solutie pentru problemele Greciei si nu se omoara nici sa usureze situatia Portugaliei, Spaniei si Italiei.

Nu cred ca planul franco-german, convenit duminica de Sarkozy si Merkel, poate rezolva de o maniera durabila problemele. Inteleg ca se adreseaza capitalizarii bancilor europene. Dar in urma cu cateva luni nu erau probleme dupa cel de-al doilea test de stres bancar. Ce se va intampla dupa capitalizare? Se reia creditarea? Se reia cresterea economica? Cum? Pentru ca programele de austeritate au dus la contractia consumului si de ce ar investi cineva in noi capacitati de productie, daca nu exista suficienti cumparatori?

Totusi, recent presedintele Comisiei Europene, José Manuel Durão Barroso, intr-un discurs rostit in fata Parlamentului European, parea convins ca UE poate sa depaseasca problemele generate de criza, ca exista solutii, inclusiv pentru Grecia, care, se spunea, nu va fi lasata singura in fata furtunii. Iar solutia oferita de el poate fi rezumata astfel: “mai multa solidaritate, mai multa integrare, mai multa responsabilitate'. A convins discursul sau?

Sincer, nu cred ca a convins, desi a fost un discurs care nu a ocolit problemele. Dar una este discursul, alta realitatile carora trebuie sa le ofere raspunsuri politicile europene. Din pacate, la acest capitol lucrurile nu stau deloc bine. Criza a scos la iveala egoismele nationale, jocurile de putere dintre tarile mari ale Uniunii, diferentele de vederi au fost exacerbate, consensul in diverse domenii rupt. Pe unii dintre membrii importanti ai UE ii cam incurca democratia din sanul Uniunii, tanjesc dupa un soi de CAER, in care unii membri dicteaza si restul membrilor executa. Se iau decizii in cerc restrans, fara consultarea tuturor membrilor, ele sunt netransparente si servesc mai ales decidentilor.

Prinde tot mai mult ideea Europei cu mai multe viteze, cuplul franco-german s-a transformat in directorat. Aceste evolutii nu pot ramane fara urmari. Desi poate avem nevoie de mai multa integrare, multe tari se vor gandi de mai multe ori pana sa accepte noi transferuri de suveranitate. Modul arogant in care a fost tratata Grecia si umilirea ei nu au folosit ideii de adancire a integrarii.

Acest lucru se va vedea cu ocazia prezentarii modificarilor care se intentioneaza a fi introduse in Tratatul Constitutional de la Lisabona, a carui revizuire a fost anuntata si de Barroso in discursul sau.

Romania va fi avantajata sau devantajata de aceste schimbari preconizate de tarile mari din UE?

Eu cred ca va fi mai degraba dezavantajata de aceste schimbari. Si nu doar Romania, ci si celelalte tari recent primite in Uniune. Dezavantajul vine din diferentele de dezvoltare existente, care pot fi accentuate de noile constrangeri financiare si bugetare impuse de masurile preconizate de cei mari. Trebuie sa recunoastem ca interesele celor doua grupuri de tari sunt puternic divergente. tari precum Romania trebuie sa-si accelereze recuperarea ramanerilor in urma, tarile dezvoltate vor sa-si pastreze bunastarea si sa cheltuie pe cat de putin posibil pentru ridicarea celorlalti. Faptul ca toate aceste lucruri pot fi justificate cu limbajul unor astfel de discursuri nu schimba cu nimic esenta problemei.

La Bucuresti, aceste masuri par a fi primite cu satisfactie, ba, mai mult, presedintele Basescu si premierul Boc isi fac un titlu de glorie din a fi fost precursori, de vreme ce au implementat “austeritatea' si au inceput demantelarea “statului social', vazut ca un dusman al poporului. Care credeti ca va fi pozitia Bucurestiului fata de ultimele dezvoltari de la Bruxelles?

Va fi o aprobare fara comentarii a masurilor luate de cei mari. Nici nu are cum fi altcumva, cata vreme noi nu avem politica externa, politica europeana nici atat. Faptul ca am inventat un minister al cheltuirii fondurilor europene este o gluma. El nu tine loc de politici europene si nici nu defineste interesul national in relatie cu aceste evolutii. Este doar o masura de imagine, pentru a nu zice lumea ca Guvernul nu face nimic pentru accelerarea folosirii acestor fonduri.

Numai ca inainte de a le cheltui, ar trebui sa avem o viziune integratoare, sa stim ce vrem sa facem cu banii. Care sunt prioritatile? Terenurile de golf? Telecabine facute pe pustii? Mai bine nu!

Ce pozitie va lua Romania in privinta viitoarelor modificari ale Tratatului Constitutional? Ne avantajeaza sa avem constrangeri specifice tarilor din eurozona, fara sa avem si avantajele monedei unice? Nu cumva ne facem singuri probleme?

E nevoie de o dezbatere serioasa pe aceasta tema. Si asa intre cetatenii europeni si guvernele nationale, respectiv institutiile europene, se adanceste prapastia neincrederii si a refuzului politicului...

Este foarte posibil ca, la jumatatea mandatului de cinci ani, presedintia Parlamentului European sa fie preluata de un socialist. Daca acest lucru se va intampla, credeti ca se va schimba ceva in aceste evolutii? Si daca da, cum?

Exista o intelegere in acest sens, si sper ca va fi respectata. Sigur, asta nu schimba compozitia politica a Parlamentului European, dar poate schimba modul cum sunt abordate problemele si chiar relatiile cu Comisia Europeana. Este foarte clar ca problemele sociale, existenta si consolidarea modelului social european vor fi prioritare. Aceasta criza a produs zeci de milioane de noi saraci in Europa, sistemele publice de educatie si de sanatate sunt calamitate, extrema dreapta este in ascensiune si se inmultesc atacurile rasiste si xenofobe. Sunt atacate valorile fondatoare ale Uniunii. Aceste evolutii trebuie stopate si cred ca stanga are solutii realiste si pertinente pentru aceste probleme.