Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
(interviu realizat de Nelu Stratone, publicat in Vox Pop Rock, Nr. 4/1995)
Rep: Cornel Fugaru cum se face ca atunci cand se vorbeste despre rock-ul romanesc din anii '60, majoritatea isi amintesc de Phoenix si Sfinx, mai putini de Olimpic'64, Rosu si Negru, Mondial si Sideral, si extrem de putini de Sincron, asta in ciuda faptului ca voi ati fost deschizatorii de partie ?
Cornel Fugaru: Stiu eu ce sa spun ? Probabil ca memoria colectiva a retinut ceva mai putin numele de Sincron tocmai pentru ca celelalte nume au fost ceva mai intens mediatizate. Si totusi noi am fost primii care am avut inregistrari radio, emisiuni proprii la televiziune si primii care am inregistrat un album la Electrecord si unul in Germania la casa Amiga. Ma gandesc ca fanii nostrii s-au lasat de multisor de rock asa ca nu prea are cine sa ne pomeneasca. Desi, probabil ca prezenta ta aici imi demonstreaza ca nu am fost uitati.
Cum erau privite de catre autoritati formatiile rock ale anilor '60 ? Ati fost incurajati sau crezi ca vi s-au pus "talpi" ?
Cornel Fugaru: Bineinteles ca am fost obstructionati cat s-a putut de mult. Tot ceea ce venea din afara era rau deci si muzica de jazz sau rock-ul. Nu stiu daca-ti amintesti de bateristul de jazz Sergiu Malagamba. El purta niste pantaloni stramti, in carouri, si pentru ca mai multi tineri au inceput sa se-mbrace ca el au fost denumiti "malagambisti" si au avut de tras multe ponoase prin sedintele UTM. Si totusi tinerii iubeau aceasta muzica. Filmul "Tinerii" in care apareau The Shadows a avut un impact deosebit pentru ca a fost prima intalnire cu chitara electrica. Asa a aparut la multi pusti dorinta de a canta, precum cei de pe ecran. In plus, piesele erau deosebit de cantabile, usor de retinut si peste noapte au aparut zeci de formatii. Din pacate putine au supravietuit. Una este sa vrei si alta sa poti. Pana atunci se cantase numai muzica usoara asa ca-ti inchipui cum era primita muzica noastra. Imi amintesc de o emisiune TV. cu public, realizata de regretatul Tudor Vornicu, cred ca era prin 1967, cand trebuia sa cantam "Wooly Bully", fara cuvinte, cu "sa ba da ba da...". Dupa ce-am terminat piesa publicul era in delir asa ca ni s-a facut semn sa facem un bis. Atunci, fara sa ne pese de consecinte, am inceput sa cantam aceiasi piesa in limba engleza. Imediat s-a intrerupt sunetul, camerele de luat vederi s-au indreptat spre tavan, ce mai, a fost un vacarm general si pentru aproape sase luni am fost suspendati. Iata ce scria "Luceafarul" sub semnatura lui A. Sandu: "Cum se permite orchestrei Sincron si mai ales dirijorului ei Cornel Fugaru sa-si bata joc de ascultatori ? Sa transforme un concert in bataieli pe scena, acompaniate de urlete? Am mai auzit de refrene ca "la, la, la, la, la", dar "sab, saba, duba" le intrece pe toate". Nu-i asa ca seamana destul de mult cu ceea ce scriau ziarele americane la primele concerte Elvis? Oricum noua nu ne pasa asta facandu-ne reclama pentru ca toti se gandeau: "Ce-au facut aia Dom’le ? Au fluierat in biserica?" si normal ca veneau sa ne vada.
Cred ca ar fi interesant pentru cititorii de astazi sa afle cum va pregateati repertoriul?
Cornel Fugaru: O... era extrem de greu. Toti ascultam emisiunile muzicale la radio Novisad, Monte Carlo, Luxembourg sau Beirut, iar cei care aveau magnetofoane, celebrele Sonet Duo sau tancurile acelea rusesti cu care se pleca spre Berlin, inregistrau piesele care considerau ca ni se potrivesc. Eu, care aveam ureche muzicala ceva mai buna, ascultam de mai multe ori aceste benzi si scoteam notele dupa care faceam "cifrajele" pentru ceilalti membri ai trupei. Alti doi baieti, studenti la engleza, ne scoteau textele. Mai tarziu ne-a ajutat mult un prieten, Emil Host, care avea sa devina cu timpul un fel de impresar al trupei, care facea rost de discuri de pe la prieteni.
Cum se face ca tu care erai student la Conservator te-ai apucat de rock? Nu ai avut probleme din acest motiv?
Cornel Fugaru: Conservatorul a fost intotdeauna un sistem destul de rigid, cam "patrat". Din acest motiv, eu si ceilalti colegi care iubeam muzica de jazz sau rock-ul trebuia sa ne ascundem de profesori altfel eram amenintati cu exmatricularea. De altfel, de multe ori, pentru a nu fi recunoscut apaream pe afis sub numele de Bebe Corneliu sau imi puneam mustata, barba falsa sau peruca. Oricum, ii mai "driblam" si-n pauzele dintre orele de curs cand ne apucam sa cantam jazz cu Voicu Enachescu, Daniela Caraman Fotea si Dorel Donciu.
Care au fost principalele momente care au dus la ascensiunea formatiei Sincron?
Cornel Fugaru: Prin 1963 adunasem un nucleu care se pregatea prin diversele locuri unde gaseam o salita sau un beci liber. Dupa un an, in octombrie 1964, Emil Host a reusit sa adune baietii cu care am ramas aproape sase ani: Alexandru Arion, fratii Cobarzan, Dan Voinescu si Ucu Bratu Voicescu. De atunci am luat numele de Sincron si am repetat o perioada de timp la casa de cultura ... "Lenin', din calea Rahovei. A urmat un an extrem de bun, cu multe concerte si public in delir. In plus, pentru a imprima in radio si a apare la TV, am inceput sa cantam prelucrari folclorice care s-au bucurat de mult succes. Asa ne-am trezit invitati sa cantam intr-un spectacol al teatrului de revista Constantin Tanase. Aici eram eroii spectacolului si, pe langa piesele proprii, ii acompaniam pe solistii de muzica usoara: Dan Spataru, Cornel Popescu, Margareta Paslaru, Anda Calugareanu (descoperita de mine) si altii. Probabil ca le-a placut asa ca am facut destul de multe turnee alaturi de teatrul Tanase. A urmat un film: "Impuscaturi pe portativ" si mai multe discuri Electrecord.
Ati ales varianta prelucrarilor folclorice numai pentru a ocoli cenzura sau ati dorit sa fondati un stil de rock autohton?
Cornel Fugaru: Noi ne doream extrem de mult sa cantam si cred ca de aceea am preferat sa cantam prelucrari folclorice. Stiu ca Olimpic '64 sau Sideral au avut destul de multe probleme din cauza textelor asa ca noi am considerat ca asta era solutia cea mai practica pentru a iesi in fata. Altfel, puteam sa stam ca multele formatii din acea perioada. Daca vrei sa canti poti sa o faci si in baie dar nu vei ajunge in topuri.
Exista o oarecare concurenta intre Sincron si celelalte formatii bune ale momentului?
Cornel Fugaru: Dimpotriva ! Ne cunosteam intre noi si ne respectam. De multe ori ne si imprumutam instrumentele. Pe vremea aceea erau scule putine astfel ca atat statiile cat si chitarele erau construite de Sandu Arion care era student la Electronica. El se afla in relatii de prietenie cu Bibi Ionescu, de la Sfinx, si tot timpul faceau schimb de piese. Am colaborat destul de bine cu cel mai bun "muzicutist", Cornel Ionescu, care a si cantat alaturi de noi. Il respectam mult pe Dorin Liviu Zaharia, care, desi era autodidact, era extrem de talentat.
Care era atmosfera din concertele anilor '60 ?
Cornel Fugaru: Excelenta. Este greu de imaginat ca lumea se elibera total de stress-ul existent astfel ca la concertele noastre se exteriorizau, plangeau si isi smulgeau parul din cap mai ceva ca la concertele actuale din occident. De multe ori intervenea militia calare ca sa-mprastie spectatorii. Lumea participa cu trup si suflet, era un entuziasm nebun, o iesire din matca. Noi simteam asta si de aceea cantam pana la epuizare. De multe ori bisurile au depasit durata concertului. Era mare lucru sa te simti iubit de oameni.
Ce s-a intamplat cu Sincronul dupa anul 1969? Care au fost motivele care au dus la numeroasele modificari de componenta si la disparitia trupei din prim-planul rock-ului romanesc?
Cornel Fugaru: Eu sunt un om extrem exigent si destul de dur in relatiile cu ceilalti deoarece tin destul de mult la calitate. De fapt, Emil Host era cel care aplana intotdeauna conflictele dintre mine si ceilalti. Vazandu-se in varful piramidei baietii au incetat sa se mai pregateasca. Dupa ce am luat premiul III la Sofia, am facut primele modificari de componenta, asa ca la turneul din Israel am ajuns cu alti oameni: fratii Mihai si Stefan Berindei, care veneau din jazz, Silviu Hera, Mircea Tudoran, Ion Cristian - Calare si altii. Oricum si acolo am avut probleme cu Mircea Tudoran, care intarzia tot timpul de la repetitii asa ca la ultimul concert din Israel am cantat fara basist. De altfel se schimbasera si vremurile, muzica evoluase si "beat"-ul pierduse trenul.
Ce s-a intamplat cu vechii colegi de trupa?
Cornel Fugaru: Sandu Arion este in Grecia, fratii Cobarzan in California, Dan Voinescu a ajuns mecanic de locomotiva, iar Ucu Bratu Voicescu a terminat conservatorul si canta muzica simfonica. Cat despre Emil Host pot sa spun ca eu l-am invatat sa cante la saxofon si a ajuns intr-o buna formatie de jazz care a scos discuri in Brazilia si Argentina.
(interviu realizat de Nelu Stratone, publicat in Vox Pop Rock, Nr. 4/1995)
