x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri "Un Băsescu fără slugi e un Băsescu terminat"

"Un Băsescu fără slugi e un Băsescu terminat"

de Gabriela Antoniu    |    23 Ian 2011   •   19:37
"Un Băsescu fără slugi e un Băsescu terminat"
Sursa foto: Karina Knapeck/Jurnalul Naţional

147879-kk-adrian-nastase-640w1615.jpgAdrian Năstase declară că, strategic, decizia Opoziţiei de a se alia este corectă, ceea ce îi dă frisoane şefului statului.

Jurnalul Naţional: Realizarea Alianţei de Centru Dreapta dintre PNL şi PC a fost ştirea începului de an. S-a făcut această Alianţă la timp sau prea târziu şi fără efecte concrete, aşa cum s-a comentat?
Adrian Năstase: Cred că cei din zona Puterii au fost luaţi prin surprin­de­re. În Opoziţie s-a clarificat câmpul doctrinar, iar acum urmează, sper, consolidarea frontului. PDL şi Bă­sescu au o frică viscerală că rămân fără soluţii de alianţă, care să le per­mi­tă perpetuarea sistemului. După alegeri, Traian Băsescu riscă să fie con­cediat din rolul de preşedinte-jucător.

Care este din punctul dumneavoastră de vedere mesajul pe care să îl înţeleagă românii în urma realizării acestei Alianţe?
Menirea unei alianţe a partidelor de opoziţie trebuie să fie aceea de a arăta oamenilor că există un viitor după acest regim. Această alianţă trebuie să aibă un mesaj pozitiv. De aceea, propunerea lui Victor Ponta privind Agenda 2019 este un început de schimbare a discursului politic din ultimii ani şi cred că trebuie conti­nuat pe această cale. Este clar însă că, pentru a putea aplica un program, trebuie să ajungem la guvernare, lucru garantat acum doar de o alianţă a partidelor de opoziţie.

Pasul următor va fi alăturarea PSD acestei alianţe şi constituirea unei alianţe extinse. Este un pas important pentru Opoziţia din România. Va fi şi greu de realizat?
Până acum, discuţiile cu liderii Alianţei de Centru Dreapta au fost fructuoase. Contează cel mai mult că liderii au trecut peste orgolii şi că fiecare înţelegem să lucrăm în echipă. Toate celelalte lucruri sunt detalii peste care vom trece fără probleme.

Ce probleme credeţi că ar fi pietrele de încercare pentru realizarea acestei alianţe lărgite: cele tehnice (conducerea, listele de candidaţi, cine va da premierul etc.) sau cele de ideologie? Se ascunde într-adevăr diavolul în detalii?
Totul depinde de voinţa reală de a face această alianţă, căci doar astfel este securizată îndepărtarea PDL de la guvernare. Nu ştiu dacă diavolul se ascunde în detalii, dar ştiu că unii au eşuat în competiţii electorale câştigate pe hârtie, pentru că au pierdut din vedere detalii de ultimă oră sau de ultimă seară. Mă bazez însă pe experienţa politicienilor din PSD şi ACD pentru a nu ne împiedica în detalii. Nu suntem într-o situaţie normală, tocmai de aceea trebuie să gândim paşi prin care România să poată reveni în normalitate.

Ce va trebui să facă, ce măsuri credibile, imbatabile trebuie să propună această alianţă lărgită pentru a reuşi schimbarea la viitoarele alegeri? Practic, ce ar aduce nou?
Oamenii aşteaptă să nu mai fie minţiţi şi furaţi. Impresia în prezent este că statul este pentru unii mumă, pentru alţii ciumă. Soluţii avem şi încă multe. Proiectul de Program de guvernare pe care l-am lansat anul trecut oferă un set consistent de astfel de măsuri. Şi liberalii au lansat un program, şi conservatorii au propus în ultimele luni măsuri pentru zona economică şi socială.
O alianţă a partidelor de opoziţie ar aduce mult mai multă normalitate în funcţionarea statului. Ar aduce un accent mai mare pe relansarea economică, pe crearea de locuri de muncă şi pe protejarea celor mai afectaţi de criză. Plus un set amplu de măsuri de combatere a evaziunii, a politizării şi a corupţiei din instituţii. Pentru că, aşa cum spuneam, bani sunt, dar ei sunt folosiţi pe un princi­piu de tip invers Robin Hood – se ia de la săraci şi se dă la clientela PDL.

Vă aşteptaţi la atacuri din partea Pu­terii şi a susţinătorilor săi la adre­sa acestei alianţe lărgite şi a celor care o propun? Cum le veţi contracara?
Aceste atacuri se dau zilnic, iar ce-i mai rău probabil va veni. Aceste atacuri nu fac decât să ne convingă şi mai mult că o alianţă a Opoziţiei este o decizie corectă din punct de vedere strategic. Băsescu se zvârcoleşte la gândul că nu va mai putea numi un Boc premier. Nu neapărat pe acest Boc, dar pe oricare altul. Un Băsescu fără slugi este un Băsescu terminat.

Pentru că tot vorbim de atacuri, din mesajul preşedintelui Băsescu reiese că dumneavoastră sunteţi de vină pentru creşterea necontrolată a preţului la benzină, având în vedere că privatizarea Petrom s-a făcut în mandatul dumneavoastră. Care au fost deciziile, mecanismul privatizării de a ajuns şeful statului la o asemenea concluzie?
Aceste atacuri sunt nişte mizerii absurde. Privatizarea Petrom a fost iniţiată în guvernarea CDR cu mâna lui Băsescu. Am prezentat public do­cumentul semnat de Băsescu, prin care se angaja la privatizarea acestei companii, dar şi a altor obiective importante. Astăzi, acuză şi el, şi Boc fără pic de ruşine Guvernul PSD, în condiţiile în care Petrom era o gaură neagră, puternic căpuşată de tot felul de băieţi deştepţi.

A oferit statul român OMV zăcăminte de petrol atât de va­loroase? Au fost austriecii mai in­teligenţi decât românii la negocieri?
Ce a obţinut Guvernul în această privatizare a depăşit multe dintre cele mai optimiste estimări. Atunci se vehiculau aproape zilnic sume de sub 1 miliard de dolari, iar noi am obţinut mult mai mult. Faptul că Puterea de după 2005 şi-a bătut joc de o serie de drepturi conferite statului român în contractele de privatizare este o altă problemă, care ar merita aprofundată. S-a renunţat la "acţiunea de aur", s-au vândut din acţiunile deţinute de statul român la Petrom, iar astăzi se doreşte lichidarea acţiunilor rămase.
Strategia lui Băsescu şi a PDL a fost întotdeauna aceea de a da din gură, pentru a acoperi nenorocirile pe care le fac.

Mai există vreo soluţie pentru ţinerea preţului carburanţilor sub control?
Da. Executivul avea la dispoziţie pentru a interveni asupra preţului la benzină unele prevederi din Legea Concurenţei nr. 21/1996, care în art. 4 stipulează faptul că "sectoare economice determinate şi în împrejurări excepţionale precum: situaţii de criză, dezechilibru major între cerere şi ofertă şi disfuncţionalitate evidentă a pieţei, Guvernul poate dispune măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creşterii excesive a preţurilor sau blocarea acestora".
Chiar şi în Legea privind privatizarea Petrom se menţionează faptul că în situaţii de criză Guvernul, prin membrii Consiliului de Admi­nistraţie, vor lua, de asemenea, în considerare şi interesele consumatorilor, şi interesul naţional al României.
A folosit Guvernul aceste instrumente? Nu.
Este lăudabil însă faptul că spiritul civic, pe care îl credeam dispărut, a reînviat prin protestele din benzinării. Sunt mişcări apărute din ceea ce simt oamenii şi cred că sunt un exemplu. 

Recent aţi fost protagonistul unei situaţii care în mod normal nu are ce căuta într-un stat democra­tic. Un fost procuror DNA judecă un dosar instrumentat tot de DNA. Dosarul este al dumneavoastră. Bănuiţi vreo comandă, inclusiv politică, având în vedere persona­jele din ecuaţie? A cui şi care ar fi scopul?
Nu bănuiesc, ştiu că sunt comenzi politice venit de la Băsescu pentru servitorii săi, iar ceea ce se întâmplă acum cu completul de judecată înseamnă o asumare pe faţă a acestui lucru. Mă întreb foarte serios cam cât de aleatorii sunt desemnările completelor de judecată. Mie mi se pare că trăim o mascaradă informatizată.
Scopul acestei abordări este simplu şi trădează disperarea lui Băsescu, care a renunţat la orice încercare de a mai păstra anumite aparenţe. Nu îl mai interesează că până şi cei de afară au înţeles foarte bine că au în cadrul Uniunii Europene un fel de Lukasenko. Pentru a păstra controlul în politica internă, Băsescu este în stare să facă praf România şi interesele sale pe termen lung. Probabil, visează la o conducere dinastică portocalie, măcar.

Aţi trimis o scrisoare preşe­dinţilor CSM, ICCJ şi ministrului Justiţiei pentru a semnala acest caz. Aţi primit vreun răspuns?
Aştept încă un răspuns de la instituţiile cărora le-am scris. Sunt chiar curios cum percepe domnul Predoiu, avocat, o astfel de situaţie.

Deşi avocaţii dumneavoastră au încercat, nu au reuşit să obţină recuzarea Ioanei Bogdan din completul de judecată, preşedintele completului devenind chiar nervos din cauza acestor solicitări. Ce alte mijloace aveţi la dispoziţie şi intenţionaţi să le folosiţi pentru recuzarea Ioanei Bogdan?
Mă gândesc foarte serios să sesizez instituţiile internaţionale, cu predilecţie organismele din care România face parte. Aş vrea să ştiu ce vor spune instituţii care vorbesc despre lipsa de reformă a Justiţiei române despre un astfel de caz. Pentru că aceste instituţii au parte de foarte multe ori doar de informaţii venite pe linie guvernamentală, iar multe, poate cele mai multe dintre aceste date sunt trunchiate.
Gunoiul produs de Băsescu şi clica sa în cazul Justiţiei române nu mai poate fi acuns sub preş, iar ceea ce ni se întâmplă cu aderarea la spaţiul Schengen este o consecinţă a acestui fapt.

×
Subiecte în articol: psd adrian nastase