Arhiva
Special.
Joi, 24 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol5.jpg
SHOP

Jurnale personale: 1 ianuarie 1989 – La mulţi ani!

22 decembrie 2008

Incredibil cât de repede trec anii. Parcă numai acum două-trei săptămâni era 1 ianuarie 1988. Am des­luşit aceasta azi-noapte la părintele Argatu, după ce ne-a citit din moliftele Sfântului Vasile la 12:00. Ne-a zis că orele sunt nu­mărate si că "vre­murile noi" se apropie. Dar ele nu vor aduce pentru oamenii lui Dumnezeu bu­curii, ci nu­mai întristări şi lupte mari, de aceea Dumnezeu scur­tează timpul oa­menilor.



Desigur, este vorba de timpul duhovni­cesc, căci zilele ca ore şi minute sunt aceleaşi, dar puterea de a trăi a omului în parcursul ace­luiaşi timp nu mai este cea de acum doi-trei ani, nimeni nu mai este acelaşi şi aproape că nimeni nu mai poate să facă nimic din ce îşi propune. Aceasta este de la Domnul, ca semn că lumea trebuie să se po­căiască, să se pregă­tească, nu numai fiecare individ în parte, ci toţi, în general, ca naţiune în faţa lui Dumnezeu vor da socoteală de toate relele şi smintelile pe care le-au făcut altor neamuri.

În mod special, a subliniat dânsul, avorturile grăbesc sfârşitul şi cei care invocă sărăcia şi lipsurile pentru a face astfel de crime se dovedesc a fi mincinoşi în faţa altor familii, cum ar fi a dânsului, de pildă, unde există şi preoţi care au 15 copii cu un salariu minim de 2.000 de lei pe lună şi totuşi copiii sunt sănătoşi, la şcoală şi, cu mila şi grija lui Dumnezeu, se cresc unii pe alţii (căci cei mari îi ocrotesc şi îi îngrijesc pe cei mici). Dar în aceste familii nu există ieşit în discoteci, nunţi, petreceri, nu există desfătări sau desfrânări, nu există bătăi, beţii, politică, min­ciuni. Trăiesc toţi în frica şi dragostea de Dumnezeu.

Foarte greu pot pricepe tinerii (17-20 de ani) în zilele noastre astfel de lucruri, din cauză că nu au nici cea mai mică atingere a Duhului Sfânt şi nici dreapta judecată, astfel că vrăjmaşul se străduieşte să le înhaţe sufletele şi să-i facă slujitori ai lui. După modelul lui Hristos, Care a spus: Lăsaţi copiii să vină la Mine, se pare că şi Antihristul va chema tineretul, şi ei vor răspunde, pentru că vor avea deja creierul îmbâcsit de comunism, ateism, satanism, totul pavoazat cu muzică rock şi revolte la maximum. Doamne, ai milă de noi toţi!
Monica Fermo
Taguri asociate:     special
Comentarii
Jurnale personale: 1 ianuarie 1989 – La mulţi ani!
niciun comentariu
Esenţial
  • Un nou cutremur cu o magnitudine peste 4 a zguduit capitala bulgară, noaptea trecută. Potrivit Centrului Seismologic Euro-Mediteranean, magnitudinea cutremurului a fost 4,3. Institutul pentru Fizica Pământului din România anunţă o replică a cutremurului din Bulgaria cu magnitudinea 4,6 pe scara Richter. Nikolai Miloşev, directorului...
  • Galerie Foto Dintre toate cele 18 ţări concurente în prima semifinală Eurovision din Baku Crystall Hall, România a fost singura văduvită de monitorizarea din cască. De ce tocmai cu noi, organizatorii s-au făcut de baftă?! "A fost foarte dificil să cânt fără să aud nimic. Mă bucur că am reuşit să nu vă dezamăgesc şi să cânt...
  • În România trăiesc 461 de persoane cu vârsta de 100 de ani sau mai mare decât această etate, iar cel mai bătrân locuitor al ţării este o femeie de 112 ani din Tulcea. Informaţia a fost publicată de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din MAI.Din totalul celor care au împlinit...
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Încă un cutremur la graniţa cu România. Bulgaria, zguduită de un seism cu magnitudinea peste 4
Încă un cutremur la graniţa cu România. Bulgaria, zguduită de un seism cu magnitudinea peste 4 Un nou cutremur cu o magnitudine peste 4 a zguduit capitala bulgară, noaptea trecută. Potrivit ... Citește articolul
Răzvan Lucescu a confirmat despărţirea: "Am dominat Dinamo, dar am pierdut! Plec de la Rapid!"
Răzvan Lucescu a confirmat despărţirea: "Am dominat Dinamo, dar am pierdut! Plec de la Rapid!" Răzvan Lucescu a recunoscut că a pregătit aseară pentru ultima oară trupa din Giuleşti, ... Citește articolul
Cupa e în Ştefan cel Mare după 7 ani! Dinamo o bate pe Rapid, 1-0, şi aduce al 13-lea trofeu în vitrină
Cupa e în Ştefan cel Mare după 7 ani! Dinamo o bate pe Rapid, 1-0, şi aduce al 13-lea trofeu în vitrină Ermetismul italian al lui Bonetti a fost peste organizarea lui Răzvan. Dinamo s-a apărat eroic, ... Citește articolul
Platini modifică regulamentul la Euro 2012. Cartonaşele galbene nu se mai cumulează
Platini modifică regulamentul la Euro 2012. Cartonaşele galbene nu se mai cumulează Michel Platini vrea un turneu final cît mai spectaculos. Şi mai ales o finală în ... Citește articolul
Astăzi e ziua ta: General (r) prof. dr. Vasile Cândea
Astăzi e ziua ta: General (r) prof. dr. Vasile Cândea General (r) prof. dr. Vasile Cândea, preşedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă din ... Citește articolul
imopedia.ro
Apartament in Berceni

2 camere

Suprafata utila: 52 mp

51.000 EU

Apartament in Vitan

2 camere

Suprafata utila: 77.28 mp

117.000 EU

PUBLICITATE
Loading from
Jaguar se asteapta la dublarea vanzarilor in Romania
Jaguar se asteapta la dublarea vanzarilor in Romania Premium Auto, importatorul oficial al marcilor Jaguar si Land Rover pentru Romania, se asteapta la ... Citește articolul
Ponta: Cu cat la TV se transmit stiri inadmisibile legate de leu-euro, cu atat ar putea fi mai rau
Ponta: Cu cat la TV se transmit stiri inadmisibile legate de leu-euro, cu atat ar putea fi mai rau Premierul Ponta considera ca stirile transmise de posturile TV prin care se anunta prabusirea ... Citește articolul
Lumina (sub)acvatica asupra afacerilor cu microhidrocentrale: "Multi vorbesc, putini cunosc!"
Lumina (sub)acvatica asupra afacerilor cu microhidrocentrale: "Multi vorbesc, putini cunosc!" “Afectarea grava a sistemului acvatic”, “dezastru ecologic”, ... Citește articolul