Arhiva
Special.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

„La Universitate prindem viaţă”. Clujenii vor scanda sloganurile antidictatură împrumutate de la bucureşteni

Autor: OANA MOISIL
21 februarie 2012
 Foto: George Călin / Agerpres 

Universitatea e înţurţurată. Între florărie şi căbănuţa la care aveau să se strângă donaţii în următoarea zi, pe o placă de marmură, un text mărunt, un 8 şi un 9. Fiori. La ora 19:56, o doamnă flutură steagul în timp ce explică unor tineri (ciumpalaci, îmi zic în gând) cum e cu corupţia. Lângă băncuţă, Vlad şi M. (nu mai ştiu dacă e Mihai sau Marian) îşi fac încălzirea. Pe M. îl recunosc de la protestul din 28 ianuarie, mi-a spus că am voce bună. El e răguşit. Ne întindem mănuşile, ne spunem numele, le povestesc un pic despre Piaţa pe care o cunosc eu. Încet, umbrele lungi acoperă zăpada. În acelaşi ritm, jandarmii ocupă câte un capăt al trotuarului, între casino şi florărie. „Reginele” (termen de interior pentru dubele gri, mari, în care au fost bătuţi zeci de protestatari paşnici, în primele zile) aşteaptă.

La 20:30 a sosit megafonul. Avea să treacă prin mâinile a patru persoane şi să cânte până spre 23:00 („Nu vă opriţi din cântat, că jandarmii-au îngheţat... Aleee! Aleee...”). În Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, jandarmii nu sunt atât de puşi în rime ca aici. Bucureştenii au versuri frumoase pentru „ţestoase” (alint împrumutat de la suporteri). „Jandarmeria păzeşte florăria!” e unul pe care mi-ar fi plăcut să-l cânt, dar ciumpalacii şi l-au amintit abia în Control. Control-ul e un club din Pasajul Victoriei, omologul Zorki-ului din Cluj. Mărturie pentru asemănare stă dimineaţa de 16 spre 17 februarie când, la ora la care metroul începe să circule, şase voci cântau în întuneric şi lasere, pe ritmuri indie: „Tineretul n-a muriiiit, e prin baruri ameţit!”. Pe una din mesele la care ne-am adunat în cele două seri petrecute în capitală, un sticker murdar de funduri de bere te îndeamnă să vii în Piaţă, la agăţat.

La Universitate e libertate. Şi viaţă de noapte. Şi ceai. „Atenţie, vă rog! Avem un anunţ! A sosit ceaiul!” Aplauze şi „Cinste lor, cinste lor, cinste ciumpalacilor!” (şi cium­pa­la­ce­lor). Îndulcit şi fierbinte, ceaiul se termină repede. Chiar şi cu el în mână, se sare pentru schimbare.

La ce îi bate Bucureştiul pe clujeni? La zăpezi. Sunt mari şi arată ca nişte muşuroaie albe care fac din maşini turte dulci şi din plimbare slalom printre gheţuşuri. Mie îmi plac parcările albe. Aici, pe alocuri, găseşti îngeraşi făcuţi în entuziasmul de-a te arunca în zăpadă. Rimele bu­cu­reştene dau clasă monotoniei clujene. Ori sunt toţi artişti la Universitate, ori Clujul nu are ureche muzicală. Între spontaneitate şi cântece învăţate de o lună încoace, sunt zâmbetele. La megafon se zâmbeşte. Vlad cântă spre cer. Fetele ţi se uită în ochi. La TNB, un băieţel are emoţii. Pentru o clipă, mi-l imaginez la serbarea de sfârşit de grupă pregătitoare (care, conform noii Legi a educaţiei, nu mai există)...

E îmbrăţişat în tricolor şi tatăl lui îl îndeamnă să cânte. În a doua seară, aflu că statuia de la TNB a costat aproximativ un milion de euro. Brusc, mă bucur că Cezar o calcă în picioare de o lună încoace. La TNB suntem în excursie. Una în semicerc. În Cluj, excursia e rotundă. Presupune un traseu între Piaţa Unirii – Prefectură – Primărie – Casa de Cultură – Piaţa Unirii. Îmi plac excursioniştii. Nu obosesc. Nu se plâng. Discuţiile despre ilegalităţi, abuzuri, şantaje, mârlănii, curg pline de argumente. Se mai încruntă nişte sprâncene, se mai tace un pic reflectând. Vaietul, însă, lipseşte. Vai, vai. În timp ce scriu îmi dau seama că protestez împotriva văicărelilor.

Taguri asociate:     special | proteste piata universitatii
Comentarii
„La Universitate prindem viaţă”. Clujenii vor scanda sloganurile antidictatură împrumutate de la bucureşteni
2 comentarii
burebista
bolsevicii au invadat tara si i-a invatat sa fure la greu pe-ai nostrii fruntasii de tara-solutia finala ,sa plece-n primavara/
21/02/2012 11:21:34 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
NELU ION
SPER SA NE ADUNAM CITI MAI MULTI IN TOATE ORASELE SA SCAPAM PINA LA 15 MARTIE DE BASESCU MAI E PUTIN SI SCAPAM SI DE EL ASA CUM AM CISTIGAT SI CELELALTE REVEDICARI CADERA GUV. BOC TAXA AUTO E.T.C
21/02/2012 08:40:48 | Îmi place (8) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Citeşte şi
Am ieşit pentru prima dată în Piaţa Universităţii pe 19 ianuarie. De atunci merg acolo în fiecare zi. La ... Citeşte articolul
Într-o bună zi, mi-am dat seama că de 20 de ani fac o greşeală imensă ne­fă­când politică. Ca ... Citeşte articolul
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute îşi apără titlul mondial în faţa lui Froch. Meciul începe la ora 02:00
Bute îşi apără titlul mondial în faţa lui Froch. Meciul începe la ora 02:00 Lucian Bute îşi va apăra pentru a zecea oară centura de campion mondial IBF, la ... Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia.  MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO) UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ... Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul