Legende despre Ceauşeşti – "încuiatul" şi "betiva"

Mulţi dintre cei care au fost cu diverse misii în apropierea soţilor Ceauşeşcu au pus ulterior în circulaţie diverse legende menite să-i înfăţişeze în ipostaze negative. Din relatările actuale ale fostului translator de bulgară reiese că a fost în slujba unui "încuiat" şi a unei "beţive".

Mulţi dintre cei care au fost cu diverse misii în apropierea soţilor Ceauşeşcu au pus ulterior în circulaţie diverse legende menite să-i înfăţişeze în ipostaze negative. Din relatările actuale ale fostului translator de bulgară reiese că a fost în slujba unui "încuiat" şi a unei "beţive".

Tiberiu Iovan a fost moştenit de Ceauşescu de la Gheorghiu-Dej ca traducător oficial de limbă bulgară. Din longeviva "prietenie româno-bulgară", exprimată public prin strîngeri de mînă şi pupături "frăţeşti" între Ceauşescu şi Jivcov, fostul interpret a reţinut întîmplările anecdotice.    

Cînd am plecat spre întîlnirea cu Tiberiu Iovan, mă temeam că nu-mi vor ajunge casetele pentru înregistrarea amintirilor provenite de la o "sursă de mîna întîi" despre patru decenii de "trainică prietenie" româno-bulgară. Speram să găsesc, în fine, momentul de-a consemna pertinentele reflecţii ale unui "umanist cultivat" – poate chiar apolitic acum – "pensionar al puterii"!

"TRANSHUMANŢA" ANILOR ’50. Din Balata spre Certej, am ajuns în Hondol, ghidaţi de către "subiect" prin Ţara Haţegului. Nu se ştie cînd şi de ce, colţurile satului unde-a revenit  "interpretul" lui Ceauşescu "la matcă", au urcat de la drum mult prea sus peste dealuri. Iar Tiberiu Iovan s-a aşezat tocmai în standul de vîrf al  Hondolului. A combinat însă şi binefacerile din această "păşune a raiului" cu luxul unei epatări de Capitală, instalîndu-se în munţii sanctuarului Daciei în mobilă "antică" sculptată. Altfel decît la Bucureşti vezi "lumea" din pridvorul casei unde stă singur acum!

Dar privită de-aici, şi viaţa sa pare adunată de soartă din albii diverse. A plecat, după debutul în minerit în Valea Jiului, la facultatea de Filologie din Bucureşti. Erau anii ’50 ce vor rămîne probabil în istoria României ca timp al unei singulare "transhumanţe". Student fiind, a fost "selectat" şi trimis la studii la Sofia. A revenit în calitate de traducător (de primul rang!) pentru bulgară. "Voiau români în aparatul extern şi de propagandă, explică el, referindu-se la selecţia de cadre ce-o avea ca responsabilă pe Ghizela Vass, bunica preşedintelui de-acum al Senatului României. M-au folosit apoi ca traducător, dar eram angajat referent. Mă ocupam de trei ţări – Bulgaria, Iugoslavia şi Albania."

COCOŞUL LUI HOHXA. Dintre limbile acestor ţări, ştie bine doar bulgara. De altfel, pentru relaţiile ce le aveam noi cu Albania nici nu era nevoie de traducător. Pentru fostul translator, relaţiile româno-albaneze din acea perioadă se rezumă la o întîmplare ce pare o glumă. "Nici nu ştiu dacă am avut contacte cu albanezii, cugetă el acum. Nu!... N-a fost nimic! În afară de faptul că... – o chestie nostimă de tot... Fratele lui Bodnăraş era ambasador la Tirana. Şi reşedinţa lui era vizavi de reşedinţa lui Enver Hohxa.   Şeful cel mare al Albaniei avea în curtea lui un cocoş. În fiecare dimineaţă cocoşul lui Hohxa dădea nişte chiote zdravene. Ambasadorul nostru nu mai putea suporta. Şi pînă la urmă i-a împuşcat lui Hohxa cocoşul. Da! Să iasă scandal mare... Să vedeţi ce şi-a permis fiind fratele lui Bodnăraş?!" De unde a aflat? "Ştiu de la diplomaţii care au povestit." Şi care-a fost urmarea acestor relaţii... diplomatice? "Nu s-a întîmplat nimic. I-au făcut scandal şi s-a aplanat în cadrul relaţiilor frăţeşti."  

Care va să zică acestea se ştiu despre politica, la vîrf, româno-albaneză. Cu Iugoslavia – îmi exprim eu cu voce tare speranţa –, trebuie să fi fost multe contacte interesante şi înţelegeri ascunse între liderii ei… Mă înşel însă aşteptînd chei la "enigme" de la fostul traducător (al lui Dej în vremea aceea). "Da, atunci a intervenit schimbarea mare, este «sinteza» lui. Tot Gheorghiu-Dej a început-o, el care se dăduse la Tito şi la Rankovici, şi tot el a scăldat-o, a adus-o din condei. Mă ocupam de relaţiile cu partidele respective. Îmi amintesc că Maurer zicea odată: «Măi, cîţi bani am băgat noi din cauza ruşilor în Banatul ăla, cîte fortificaţii am făcut acolo, cîtă lume am deportat de-acolo! Şi de ce?! Nu a plecat nici un pericol din partea lor». Nu mie mi-o spunea, bineînţeles, ci vorbea cu cineva de-acolo." Şi... pune punct la capitolul Iugoslavia!
Trecem la Jivkov... Poate că eu n-am început bine, gîndesc. Şi încerc să-l chestionez "în meserie" pe traducătorul celor mai longevive personaje din istoria recentă a sud-estului Europei – Ceauşescu şi Jivkov. Despre Jivkov ştie că fusese "la bază" tipograf. Mai cultivat, prin urmare, decît "al nostru". După ce i-a murit nevasta, venea în vizitele oficiale însoţit de fiica sa, Ludmila. Cînd se afla cu fiică-sa în vizită la Neptun, i-a invitat şi pe copiii Ceauşeştilor în Bulgaria. Ceauşescu l-a scuzat însă pe Nicuşor: nu poate merge că e prea ocupat cu funcţia de conducător al UTC-ului!

Ce discutau cei doi "în numele popoarelor" român şi bulgar? "Discuţii economice puţin, se mergea mai mult pe discuţii politice... Adică informare reciprocă. Nu era sub formă de interogatoriu. Ceauşescu încerca, discret, să-l desprindă pe Jivkov de ruşi. I-a spus odată că să ne gîndim la relaţiile cu China, că e o ţară puternică, că nu ştiu cum, că nu trebuie să ne legăm numai de unii... Dar  Jivkov s-a făcut că n-aude. N-a reacţionat în nici un fel..."

Tiberiu Iovan a trăit cu Jivkov chiar un moment inedit de complicitate. "Cînd l-au dus pe Jivkov la Institutul de Chimie unde era directoare Ceauşeasca, şi-a dat seama Jivkov că nu-mi convine terminologia, că nu prea mă descurc. Şi-mi zice: spuneţi ce vreţi. Adică nu mă interesează, să nu traduc ce spune..."

"TANTI". Mi-e uşor să-mi închipui respectul şi stima lui Tiberiu Iovan cînd se afla în apropierea "tovarăşei". Comportamente obligatorii ca şi ţinuta vestimentară în orice timp şi loc al puterii. Cum "tovarăşa" a trecut, se ştie cum, în lumea cealaltă, o numeste... "tanti" acum! Iar "tanti" din amintirile sale e şi beţivă, nu doar proastă, rea şi urîtă cum o descriu si ceilalţi care i-au stat pe-aproape. "Masă de vînătoare!, povesteşte Tiberiu Iovan episodul de unde-a extras el concluzia. Ei beau vinul lor – aveau un vin de-al lor, de Scorniceşti, roşu, slab. Ca dracu – o chestie lipsită de politeţe să le dai oaspeţilor altceva decît bei tu! Se termină masa, Ceauşeasca se ridică. Mai rămăseseră două degete într-o sticlă. Ia frumos sticla, îi pune dopul aşa... prima doamnă a ţării!"

Cum despre detalii ori reflecţii politice nu poate fi vorba, din această anecdotică relatare reiese că soţul alcoolicei (ori zgîrcitei "tanti") era... cam "încuiat". S-a înroşit de furie Ceauşescu la cheful de după "înscăunarea" lui, când Leontin Sălăjan, ministrul Armatei, bine cherchelit, a început să dirijeze orchestra. Avea grijă şi ca "anturajul" cu care pleca în vizită să nu petreacă "peste program".  S-a supărat şi pe şoferul care asculta radioul aşteptându-l.      
Dar lumea e cum poate s-o perceapă fiecare. Fără culoare pentru orbi, lipsită de armonie pentru surzi, săracă dacă n-ai "organul fin" de judecată. Iar istoria orală – fără şansa unui povestitor onest şi talentat – e o mai mult sau mai puţin reuşită caricatură.

Momente unice

În nenumăratele vizite şi convorbiri dintre Ceauşescu şi Jivkov, Tiberiu Iovan a avut o unică şansă de-a traduce un banc spus de Ceauşescu. "Că un bărbat care n-o ducea prea bine cu bărbăţia s-a consultat cu medicii şi ăia i-au spus: ia lăptişor de matcă. Întrebat care e rezultatul, a zis «bîzîie, dar nu înţeapă»." S-a amuzat bulgarul? Probabil, ce era să facă?! Altă "chestie nostimă" s-a petrecut în trenul prezidenţial. Călătoreau pentru o vînătoare organizată de dragul "prieteniei româno-bulgare". "Se duc la culcare şi stabilesc întîlnirea pentru micul dejun în vagonul salon pentru o anume oră. Cînd m-am prezentat, Ceauşescu era singur, nu m-a observat. Avea un radiofon Grundig, pe-atunci o raritate. Asculta un imn patriotic ceva, dar nu ştiu cum, cu «Iancule, mare» şi acompania şi el. Vocea lui – să te sperii! Ce-a tresărit cînd m-a văzut! La el patriotismul era autentic, nu era de paradă!"