Legislaţia privind interceptările audio, perdantă la CEDO

Dacă v-am explicat în ziarul de ieri mecanismul care declanşează efectuarea convorbirilor telefonice ale unor persoane de anchetatori, la fel de clare ar trebui să fie şi condiţiile în care acestea se dispun. Deşi legiu­i­to­rul specifică faptul că se cere autori­za­rea înregistrărilor în momentul în care există suspiciuni asupra comiterii unor fapte penale, cei ascultaţi şi care într-un final sunt inculpaţi în dosare penale sunt de altă părere.

Cel mai recent exemplu este cel al fostului ministru Ioan Mureşan (inculpat alături de Traian Remeş în deja celebrul dosar "Caltaboşul") şi al fostului şef al Direcţiei Generale a Finan­ţe­lor Bihor, Ioan Lascău (judecat pentru fapte de corupţie). Cei doi au contes­tat la Curtea Constituţională art.91 indice 1 din Codul de procedură penală, cel care se referă la mo­da­li­tăţile de înregistrare video şi audio de procurori.

Cei doi au motivat că acest articol din Cod încalcă preve­derile Constituţiei Române şi ale art 8 din Convenţia Drepturilor Omului "deoarece este posibilă auto­ri­zarea interceptărilor şi înre­gis­tră­ri­lor audio-video, indiferent dacă este sau nu declanşat un proces penal. Or, obţinerea unor astfel de mijloace de probă anterior începerii urmăririi penale, deci în afara regulilor specifice procesului penal, este de natură a leza echitatea procesului şi inviolabilitatea secretului corespondenţei", se arată în plângerile celor doi, co­ne­xa­te într-un singur dosar de ju­de­cătorii Curţii Constituţionale.

"De asemenea", continuă explicaţia în plângere "în ipoteza dispunerii in­ter­ceptărilor şi înregistrărilor audio-video atunci când există doar date privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni, este afectat şi principiul proporţionalităţii consacrat de art 8 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a liber­tă­ţilor fundamentale deoarece gravi­tatea faptei penale ce nu a fost însă efectiv comisă nu poate fi evaluată, pentru a fi pusă în balanţă  cu gravitatea ingerinţei în exercitarea dreptului la viaţă privată".

Analizând aceste argumente, magistraţii Curţii Constituţionale au considerat că susţinerile celor doi nu "stau în picioare" pentru că "socie­tă­ţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex, motiv pentru care sta­te­le trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace asemenea ame­nin­ţări şi de a supraveghea elemen­tele subversive ce acţionează într-o societate democratică, în vede­rea asi­gu­rării securităţii naţionale, apărării ordinii publice ori prevenirii să­vâr­şi­rii de infracţiuni. (...) Dispoziţiile legale criticate nu permit, aşa cum în mod eronat susţine autorul excepţiei, administrarea mijloacelor de probă în afara procesului penal, adică în faza actelor premergătoare. Dacă ar fi aşa, în mod evident o astfel de instrumentare poate fi cenzurată în faţa instanţelor de judecată".

Astfel, prin decizia 962 din 25 iu­nie 2009, Curtea Constituţională a respins plângerile lui Mureşan şi Lascău, privind neconstituţionalitatea art.91 indice 1 din Codul de pro­­cedură penală care se referă la inter­ceptări audio şi video de or­ga­nele de anchetă, decizie justificată şi prin faptul că "textul stabileşte în termeni fără echivoc, că înregistrarea audio sau video se dispune dacă sunt date privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni, prin aceas­tă a doua alternativă înţe­le­gându-se evident şi situaţiile ce intră în sfera actelor de punere în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea în acord cu art.20 din Codul penal referitor la tentativă şi nu în sfera unor simple ace de pregătire."

Această decizie a venit după ce în urmă cu un an Dumitru Popescu câştiga la Curtea Europeană a Drepturilor Omului procesul cu statul român după ce reclamase că i s-ar fi încălcat drepturile la viaţă privată şi de familie, precum şi dreptul la un pro­ces echitabil, ca urmare a inter­cep­tării convorbirilor sale telefonice de autorităţi şi a utilizării transcrierii lor ca probă în cadrul procesului penal în care era inculpat.

Du­mi­tru Popescu a fost judecat pentru că a par­ticipat la evenimentele care s-au desfăşurat în noaptea de 16-17 aprilie 1998 pe Aeroportul Militar Otopeni, unde o mare cantitate de ţigări a fost descărcată dintr-un avion înmatri­culat în Ucraina şi introdusă ilegal pe teritoriul românesc. Opera­ţi­u­nea a fost cunoscută la vremea respectivă ca "Ţigareta II".

Potrivit pro­cu­ro­rilor, pe toată prioada de­ru­lă­rii aces­tor operaţiuni, inculpaţii s-au aflat în contact telefonic prin intermediul reţelelor de telefonie mobilă, aşa cum reiese din lista convorbi­rilor telefonice dintre ei la mo­men­tul să­vâr­şirii faptelor ce constituie obiectul cauzei, listă pe care au întocmi­t-o serviciile speciale şi pe care parchetul a anexat-o la rechizi­to­riul său, ca probă în acuzare. Parchetul însă, spune că rechizitoriul nu a fost întemeiat pe eventuale ascultări operate la posturile telefonice ale lui Dumitru Popescu.

Articolul 8 al Convenţiei Euro­pe­ne a Drepturilor Omului, intitulat Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie prevede: "Orice persoa­nă are dreptul la respectarea vieţii pri­vate şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. Nu este admis amestecul unei autorităţi pu­blice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este pre­văzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesar pentru securitatea naţională, siguranţa pu­blică, bunăstarea economică a ţării, apă­ra­rea ordinii şi prevenirea faptelor pe­nale, protejarea sănătăţii sau a mo­ralei, ori protejarea drepturilor şi li­ber­­tăţilor altora".

Autorizarea convorbirilor telefonice ale lui Popescu a fost făcută prin mandatul nr. 00169 din 6 martie 1998 emis de Parchetul  Înaltei Curţi.  Susţinând că intercep­ta­rea telefonului său a fost ilegală, întrucât nu s-a făcut o redare integra­lă în scris a rezultatului acestor ascul­tări, Popescu nu a avut câştig de cauză în faţa magistraţilor militari. In­stanţa militară a reţinut că într-ade­văr conform art 92 indice 2 din Codul de procedură penală înre­gistrările trebuiau transcrise integral, dar a respins acest argument pentru că "aspectul integralităţii convorbi­rilor se referă la fapte şi persoane ce sunt deduse judecăţii".

Acelaşi art.91 indice 1 din Codul de procedură penală este contestat de avocatul lui Dumitru Popescu la Curtea Constituţională, care respin­ge însă plângerea la 3 februarie 2000, invocând o hotărâre a CEDO din 1978 în procesul Klass şi alţii împotriva Germaniei care contestau preve­derile legii G10, care spuneau ei, nu respectă dreptul la o viaţă privată prin interceptarea telefoanelor şi a corespondenţei.

După o perioadă lungă de timp, Dumitru Popescu, ajuns cu contes­ta­rea art.91 indice 1 din Codul de procedură penală la CEDO, câştigă, ju­de­cătorii europeni constatând că i-a fost încălcat dreptul la o viaţă privată fiindu-i interceptate convorbiri­le telefonice de la birou. El nu a contestat niciodată conţinutul steno­gra­me­lor, ci modul în care s-au efectuat înregistrările. Astfel Curtea Europeană, prin hotărârea din 26 aprilie, admite încălcarea prevederilor art.8 din Convenţia Drepturilor Omului şi "că simpla constatare a încălcării sale constituie în sine o satisfacţie echitabilă suficientă pentru prejudiciul oral suportat de reclamant din cauza acestei încălcări".

Curtea Drepturilor Omului i-a dat câştig de cauză şi fostului jude­că­tor clujean Viorel Burzo care a contestat legislaţia naţională în domeniu. Adică acelaşi art. 91 indice 1. Fost preşedinte al Secţiei Penale a Curţii  de Apel Cluj, a fost condamnat în România  pentru trafic de influenţă. Împotriva lui au fost folosite înregistrări telefonice obţinute la dispoziţia procurorului (între timp legis­la­ţia a fost modificată iar inter­cep­tă­ri­le se pot face numai cu autorizarea emisă de un judecător). CEDO a constatat astfel încălcarea dreptului la o viaţă privată prin înregistrarea telefoanelor de la birou şi a drepturilor parentale.