Maria, regina României - Povestea vieţii mele (51)

Poveşti fascinan­te, po­veşti pe care n-aţi avut timp niciodată să le citiţi, poveşti pe care nu le-aţi auzit până acum. Jurna­lul de du­mi­nică vă oferă şan­sa de a descoperi ceea ce inima a lăsat să vorbească şi să dicteze, dând valoare scrisului, prin sincerita­tea, claritatea şi profun­zimea sentimentelor celei care a fost Regina Tuturor Românilor.

„Mă sculai mai devreme de 6, ca să fiu gata înainte de a începe să fim clătinaţi pe mare şi pe­trecurăm câteva ore foarte neplăcute, până să intrăm în minunatul golf de la Cattaro. E tocmai ca un mare lac, înconjurat de munţi foarte înalţi. Ne trebui un ceas şi jumătate ca să ajungem la capătul lui, unde se află micul oraş Cattaro. Am găsit acolo întreaga escadră. A doua zi, sâm­bătă, merserăm la un picnic organizat de ofiţerii va­sului Alexandra pe malul unui mic golf. S-a pe­tre­cut de minune; se făcură o mulţime de jocuri, aler­gări, sărituri prin apă şi erau toţi foarte încălziţi şi murdari. Unii chiar cântau din diferite instrumente, de parcă erau o gloată de copii.

Ieri-di­mineaţă am părăsit Cattaro la ora 8 şi am făcut o mi­nunată plimbare cu trăsura timp de 6 ore, pes­te munţi. De când sunteţi n-aţi văzut aşa o pri­velişte şi un drum atât de minunat... George venise cu noi şi, afară de el, mai erau mrs. Manson, că­pitanul Bourke şi mr. Keppel; din nenorocire, fu­răm prinşi într-o ceaţă şi nu mai puturăm vedea din vârf peisajul nespus de frumos. La graniţa Muntenegrului, ne ieşi în întâmpinare prinţul Nikita, ceea ce a fost o mare bucurie pentru noi, căci e un vechi prieten şi un om cât se poate de plăcut.

Pregătise un dejun într-o căsuţă a lui, şi ne era foarte foame după lunga noastră plimbare. Prinţul însuşi şi toată lumea în ţara lui poartă frumosul costum naţional. Sunt bărbaţi de o mare frumuseţe, chiar printre ţărani; sunt deosebit de prietenoşi şi de cuviincioşi.

Se poartă toţi foarte curtenitori, aleargă până la marginea şoselei ca să ţi se închine şi prinţul e ca un adevărat tată printre ei. Dar ni se părea curios, că nu întâlnim niciodată vreo femeie pe străzi. Sunt foarte sfioase şi stau în casă, iar bărbaţii se plimbă de colo, colo, şi seara dansează un foarte ciudat dans războinic mult mai sălba­tic decât dansul naţional scoţian; în acelaşi timp, cântă un cântec vijelios, care sună foarte straniu în linştea serii. Înainte de a ajunge la Cettini ieşi în întâmpinare fiul mai mare al prinţului, un băiat foarte frumos de 16 ani, înalt şi oacheş, cât se poate de curtenitor şi cu o înfăţişare foarte deşteaptă şi vioaie.

Călărea în fruntea unei escorte de călăreţi, având toţi nişte ponei mici şi vânjoşi. Ne însoţiră tropăind în jurul nostru, unii luând-o la galop nebuneşte peste pietre şi drumuri desfundate. Acasă, ne ieşiră înainte prinţesa cu fiicele ei, toate în costum naţional. Eu cunoscusem două dintre fete, pe când eram în Rusia, dar acum s-au făcut mari, şi sunt foarte drăguţe şi vioaie. Îi plac foarte mult lui George, care s-a împrietenit de tot cu ele. Ele  râd şi vorbesc, iar el le ţine isonul pe franţuzeşte. Mai e şi un drăguţ băieţel de 8 ani, îmbrăcat în prea frumos costum: intră făcând cel mai nostim salut şi sărută mâna fiecăruia. Îl cheamă Mirko şi tatăl său e nebun după dânsul; însă nu răsfaţă pe nici unul dintre copii. Ba chiar e foarte sever şi toată lumea îl ascultă, fără cea mai mică şovăire şi cu multă dragoste. Închipuiţi-vă că toţi umblă cu revolvere încărcate, chiar şi servitorii, când servesc la masă.

Marţi am fost într-o excursie la lacul Scutari; foarte frumos peisaj. Întâi merserăm pe şosea şi apoi într-un mic vapor pe râu şi în sfârşit pe lac, cu o minunată privelişte pe munţi. Prinţul îşi clădeşte o casă pe o mică peninsulă; debarcarăm printre stânci şi trebui să urcăm un deal foarte povârnit, ceea ce nu prea îmi plăcea pe aşa căldură; dar tovarăşii mei mă trăgeau în sus aşa de zdravăn, încât trebuia să merg fără a mă opri. Am dejunat afară.

Pe când ne întorceam, prinţul omorî un şarpe foarte veninos, care avea poftă să se ridice pe coadă. Ieri ne-am întors la Cattaro pentru prânz, împreună cu prinţul şi fiul său, care vizitară mai toate vapoarele, apoi papa dădu un mare prânz pe Alexandra şi azi-dimineaţă am plecat.

Mi-a făcut mare bucurie să primesc aici veşti de la voi. Sper că Sandra a fost la dentist, deoarece trebuie să-i scoată în curând aparatul.
Să organizaţi o frumoasă serbare de aniversarea lui Alfred. Dar ce mâhnită sunt să fiu departe de voi de ziua mea!
Vă trimit la toate multe sărutări. Bătrâna voastră, Mama (Îmi pare bine că i-au plăcut lui mademoiselle cadourile.).”

Continuarea în numărul următor