Martori ai vremurilor regale de la Sinaia

10 Mai 1928 reprezintă prima sărbătoare a lui Mihai în calitate de Rege. Cu un an înainte, în 1927, pleca de la Sinaia împreună cu mama sa, Principesa Elena, pentru a-şi asuma rolul de rege-copil: nu împlinise încă 7 ani. Peste ani, la 3 ianuarie 1948, Regele Mihai şi Regina-mamă plecau tot din Sinaia, dar într-un lung exil.

Ilustraţiunea Română publica în mai 1928 o cronică de o pagină şi un fotoreportaj dedicate festivităţilor de la data de 10: "În anul acesta, ziua de 10 Mai a avut un tâlc încă mai adânc, prin faptul că micul nostru Rege, nădejde neprihănită a României, a stat în fruntea bucuriei obşteşti şi a primit, pentru prima dată, defilarea armatei". Cu un an înainte de această sărbătorire specială a lui 10 Mai, într-o dimineaţă de iulie a lui 1927, micul Rege Mihai pleca de la Sinaia împreună cu Principesa Elena, mama sa, la Bucureşti. Acolo, întreaga armată avea să jure credinţă noului Rege. Peste o vreme, Regele şi Regina-mamă plecau tot de la Sinaia, dar nu cu destinaţia Bucureşti, ci în exil. Regele Mihai I al României s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. Şi-a început şcoala primară la Castelul Peleş. Mulţi dintre cei care au fost martori vremurilor regale de la Sinaia au murit, dar au avut grijă să-şi lase moştenire de familie amintirile. Este cazul doamnei Marina Tudoran, din Sinaia, care afirmă că "locuitorii din Sinaia respectau Casa Regală. Mai ales că depindeau material de aceasta".

VIAŢĂ ACTIVĂ. Bunicul doamnei Tudoran, Constantin Bejan, a venit în Sinaia în 1902, pentru a lucra ca funcţionar la Castelul Peleş. "Era o persoană pedantă şi educată şi ţinea o parte din registrele contabile şi de achiziţii ale Casei Regale de Hohenzollern. Făcea parte din anturajul regelui Ferdinand în mod special, deoarece erau destul de apropiaţi ca vârstă. Bunica îmi povestea adesea că Regele făcea în fiecare zi o plimbare pe domeniul său, ocazie cu care saluta extrem de politicos toate soţiile angajaţilor! De la bunica ştiu că la Peleş cinele erau însoţite de concerte de cameră în sala de muzică a castelului. Iarna era un fast deosebit. Se construise o pârtie de bob care se termina chiar în una dintre intrările la castel. Batalionul de gardă «Vânători de Munte» a fost în Sinaia şi tinerii ofiţeri participau şi ei la sporturile de iarnă". Printre bătrâni se ştia care case aparţineau anturajului Regelui Carol al II-lea: "Se ştia şi că acolo se jucau jocuri de noroc, desigur în prezenţa dnei Lupescu, marea iubire a lui Carol al II-lea. Totul se petrecea într-o discreţie maximă. Regina Maria a fost extrem de atentă cu educaţia copiilor ei: Carol al II-lea şi prinţul Nicolae făceau ore de atelier, învăţau să facă diverse unelte în atelierul castelului, cot la cot cu meseriaşii. Fetele făceau muncă voluntară ca infirmiere".

LINIŞTEA. În amintirile doamnei Tudoran, un loc aparte îl ocupă momentul plecării Regelui Mihai către Gara regală Sinaia, de unde a pornit în exilul său în 1947. "De la mama ştiu că, deşi totul a fost ţinut într-un strict secret, cei din Sinaia au aflat că Regele va pleca în preajma Crăciunului (din 1947). Tinerii din Sinaia - străjerii, au ţinut să-i aducă un ultim omagiu, participând la colindele din Ajunul Crăciunului la castel, unde au cântat şi imnul Casei Regale. Mama îmi spunea că spre final cu toţii aveau ochii înlăcrimaţi." Crăciunul lui 1947 era începutul a ceea ce urma să se întâmple. În legătură cu acest moment, Regele Mihai avea să declare cu câţiva ani în urmă, într-un interviu acordat presei: "M-am dus la Sinaia să sărbătoresc Crăciunul. Un Crăciun trist. Se instaurase o linişte nefirească, nimeni de la Guvern nu mă mai căuta. Liniştea a durat însă până la 30 decembrie 1947, când am fost rugat telefonic să vin de urgenţă la Bucureşti, pentru a regla o chestiune cu Groza...". În ţară se instaurase, din 1945, guvernul lui Petru Groza. România era la 30 decembrie 1947 ultima ţară, din blocul comunist, care avea Rege. Petru Groza îl cheamă la Bucureşti sub pretextul unei probleme personale. Îi sugerează Regelui să abdice...

ULTIMA ZI. Între timp, la Peleş a fost trimisă o comisie formată din militari şi civili. "Au confiscat tot, ca fiind «bun al poporului». În puţinele zile în care a mai stat la castel, Regele Mihai a strâns pe toată lumea - atât oameni nevoiaşi, cât şi personalul palatului, şi le-a împărţit tot ce a putut. Adică: mălai, zahăr, cartofi...". A venit şi ultima zi: 3 ianuarie 1948. "Străzile erau pline de oameni, fiecare stătea la poartă şi dorea să-şi ia rămas bun. Un corp de gardă al Casei Regale a însoţit convoiul regal. Era o tăcere grea, apăsătoare. A început să coboare de la Peleş convoiul regal. Maşina în care erau Regele şi mama lui, Regina... Îi aştepta la Gară un tren cu obloanele trase."  O dată cu abdicarea Regelui şi plecarea lui, întregul batalion Vânători de Munte a fost strămutat de la Sinaia la Sighişoara. "Tatăl meu a fost acolo în jur de cinci ani, după care au fost duşi la Făgăraş. Toate aceste manevre au fost bine gândite, astfel încât cei care juraseră credinţă Regelui şi Casei Regale să fie cât mai dispersaţi şi să nu poată să acţioneze."  

Orice moment al istoriei are urmările lui. "Cei doi băieţi ai doamnei Maria Costinescu - fostă prinţesă, şi în anturajul Reginei-Mamă, au fost închişi, iar la eliberare au fost puşi să sape la alimentarea cu apă a oraşului Sinaia. În orăşelul nostru mic, deşi provincie, foarte mulţi tineri localnici s-au refugiat în munţi, încercând într-un fel sau altul să participe la rezistenţa armată împotriva regimului comunist. Din păcate, după anii '60, o parte dintre ei s-au întors din închisori bolnavi şi fără a se putea integra într-o societate care avea cu totul alte principii şi valori decât cele pe care le ştiau ei", încheie doamna Tudoran.