Arhiva
Special.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Michael a murit, legenda trăieşte

26 iunie 2009 – 01:08
Fanii lui Michael Jackson din România i-au adus ieri omagii Regelui în faţa Ambasadei SUA la Bucureşti, iar seara s-au strâns “in memoriam” pe Stadionul Lia Manoliu
 Foto: Radu Vioreanu / EPA/Agerpres
Americani de toate vârstele au ieşit ieri pe străzi
 Foto: Eric Thayer / REUTERS
Michael, odihneşte-te în pace!
 Foto: Lucy Nicholson / REUTERS
Gândurile fanilor s-au urcat la cer la sufletul cântăreţului
 Foto: Mario Anzuoni / REUTERS
Pelerinaj la reşedinţa din Los Angeles
 Foto: PHIL KLEIN / REUTERS
 Foto: Gene Blevins / REUTERS
 Foto: Allen Fredrickson / Reuters
 Foto: ANDREW GOMBERT / EPA/Agerpres
 Foto: BARBARA GINDL APA / EPA/Agerpres
 Foto: OLAF SELCHOW / EPA/Agerpres
 Foto: PASCAL GEORGE / AFP
 Foto: PHIL KLEIN / Reuters
 Foto: Reuters
 Foto: Sorin Lupsa / Agerpres
 Foto: STEFAN WERMUTH / Reuters
 Foto: STEFAN WERMUTH / Reuters
 Foto: TIMOTHY A. CLARY / AFP
 Foto: WALTER DHLADHLA / AFP
 Foto: Reuters

Starul pop Michael Jackson a murit vineri dimineaţă, ora României, după ce a fost spitalizat la Los Angeles, în urma unui stop cardiac. "E ca şi atunci când a fost asasinat Kennedy", spunea ieri un american din New York, citat de Associated Press.



Cântăreţul american Michael Jackson a suferit un atac de cord în urma căruia a fost dus cu ambulanţa la Centrul Medical UCLA din Los Angeles, a anunţat joi ediţia online a cotidianului Los Angeles Times. Potrivit publicaţiei, artistul nu mai respira atunci când paramedicii au sosit la reşedinţa sa din Los Angeles.

Aceştia l-au resuscitat înainte de a-l transporta la Centrul Medical UCLA. Nici un fel de alte detalii privind diagnosticul sau starea sa de sănătate nu au fost dezvăluite, iar purtătorii de cuvânt ai lui Jackson nu au putut fi contactaţi pentru comentarii. Potrivit site-ului TMZ, tatăl său, Joe Jackson, a declarat că Michael nu se află într-o stare prea bună.

Când paramedicii au ajuns la reşedinţa din Bel-Air - un castel în stil francez construit în 2002 şi având şapte dormitoare, 13 băi, 12 şeminee şi o sală de cinemă -, cântăreţul nu avea nici puls şi nici nu respira, scrie LA Times, citând surse anonime. Michael a fost transportat cu ambulanţa la cel mai apropiat spital, situat la circa şase minute de impresionanta reşedinţă pe care starul o închiriase cu 100.000 de dolari pe lună. Pe drum, paramedicii au încercat să îi administreze medicamente şi proceduri pentru resuscitare. Fără succes însă, mai scrie LA Times.

Acelaşi rezultat negativ l-au avut şi medicii specialişti de la Spitalul UCLA. Potrivit surselor, familia Jackson a fost înştiinţată de coma profundă în care se afla Michael şi era aşteptată ieri la spital. Sute de jurnalişti s-au adunat la porţile Centrului Medical UCLA pentru a se informa cu privire la starea artistului.

SINUCIDERE? SUPRADOZĂ?
Pe de altă parte, Poliţia din Los Angeles (LAPD) a anunţat începerea unei anchete în cazul morţii starului american, deoarece condiţiile în care a murit Michael sunt deocamdată considerate neclare. Detectivii de la Departamentul Omucideri (din cadrul LAPD) urmează să îi interogheze pe toţi membrii familiei Jackson, pe prietenii artistului, precum şi pe medicii care s-au ocupat de cântăreţ, scrie LA Times.

Presa de peste Ocean nota ieri că anchetatorii nu exclud deocamdată ipoteza sinuciderii, iar primele rezultate ale investigaţiei ar putea să fie făcute publice abia peste şase sau opt săptămâni, în funcţie de analizele medicale care trebuie făcute. În cazul analizelor de toxicologie, scrie publicaţia Chicago Tribune, rezultatele ar putea veni în câteva săptămâni. Ieri după-amiază erau însă aşteptate rezultatele autopsiei.

Unul dintre fraţii lui Michael, Marlon, a declarat la CNN că starul se simţea rău încă de miercuri noapte, iar familia a avut grijă să-i aducă un doctor. Joi la prânz (joi noapte în România), o ambulanţă a fost chemată din nou la reşedinţa cântăreţului. Pentru o ultimă dată. Unul dintre avocaţii familiei Jackson, Brian Oxman, a declarat la televiziunea CBS că Michael ar fi putut muri din cauza unui abuz de medicamente prescrise. Cel mai probabil un calmant cu care se trata cântăreţul în cazuri de depresie.




REVENIREA
Artistul american îşi pregătea în această vară reîntoarcerea pe scenă. Jackson, în vârstă de 50 de ani, avea programate 50 de concerte la O2 Arena din Londra, care ar fi trebuit să aibă loc între 13 iulie anul acesta şi martie 2010. Artistul a locuit în ultimele două luni în Los Angeles, unde a făcut repetiţii şi s-a pregătit pentru show-urile mult aşteptate de fani. Biletele pentru toate cele 50 de spectacole s-au epuizat în doar câteva ore de la punerea lor în vânzare - un adevărat fenomen.

SCANDALURI
Michael Jackson este unul dintre artiştii cu cele mai mari vânzări de discuri din toate timpurile. El şi-a început cariera muzicală împreună cu fraţii săi în trupa Jackson 5, promovată de celebra Casă de discuri Motown, după care s-a lansat într-o strălucită carieră solo. Aceasta a fost însă afectată după 1990 de scandaluri şi dezvăluiri despre stilul său de viaţă excentric. Jackson a fost anchetat şi achitat de un tribunal american după ce a fost acuzat de pedofilie în 2005.

Presa internaţională a declarat în repetate ocazii că Jackson s-a confruntat cu probleme financiare în ultimii ani, după ce starul muzicii pop a fost pe punctul de a-şi vinde celebra fermă Neverland la licitaţie în mai 2008. Câteva luni mai târziu, în noiembrie, el a predat titlul de proprietate asupra fermei Neverland unei companii înfiinţate de el însuşi şi de firma care deţine o ipotecă de 24 de milioane de dolari asupra reşedinţei.

Albumul său "Thriller" a câştigat opt premii Grammy. Şapte din aceste premii au fost obţinute pentru melodia care dă titlul albumului. Jackson nu a mai lansat nici o piesă nouă din 2001.



Corpul lui Michael Jackson este transportat de la spitalul UCLA Medical Center la medicina legală

Taguri asociate:     jackson | michael | Los Angeles | special
Comentarii
Michael a murit, legenda trăieşte
33 comentarii
Alexa
Nu pot sa uit si nu cred ca voi putea sa uit vre`odata ziua in care a murit!Era idolul meu inca de la varsta de 6 ani! Eram asa de captivata de tot ce facea pe scena la concertul din '96. Cel mai mare regret al meu e ca nu am apucat sa il vad niciodata..s-a sfarsit prea curand...RIP MJ! I WILL NEVER FORGET YOU!
29/07/2009 17:38:06 | Îmi place (1) | Raportează limbaj indecent
Alexa
Inimi frante...cred ca sa se poate incepe poveste acestui cosmar in ziua de 25-26 iunie ...veste ca megastarul a incetat din viata la varsata de 50 ani o varsta mult prea "frageda" sa ii spunem asa, ne-a distrus inimile...la fiecare pas pe care il fac pe strada aud oamenii spunand' amurit megastarul' "ce ne facem fara el?" "cand ne vem trezi din acest vi urat cand??" ... Citeşte întreg comentariul
19/07/2009 14:57:28 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
brancoveanu
intamplarea a facut sa ajung in America la scurt timp dupa moartea lui ELVIS PRESLEY. nici azi nu pot uita fantastica impresie pe care mi-a lasat-o atmosfera generala de acolo. toate vitrinele, toate locurile publice erau impanzite de portretul marelui cantaret,plachete batute special pentru eveniment, se vindeau tot felul de obiecte cu chipul lui Elvis, oamenii aproape plangeau pe strazi... ce ... Citeşte întreg comentariul
09/07/2009 07:05:02 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
WakeUp
Michael Jackson martorul lui Yehova,
In cartea a 2-a a Regilor din Vechiul Testament (dupa editia “initiatilor” francezi), urmasii profetului Moise (cel care fusese facut “un dumnezeu in fata Faraonului” de catre Yehova, vezi Exodul cap. 7,1), povestesc urmatoarele : copilul vaduvei in casa careia locuia profetul Elisei, a murit pe neasteptate. La cererea mamei, profetul ia copilul din ... Citeşte întreg comentariul
28/06/2009 12:08:39 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
WakeUp
Michael Jackson alias Chipul Mortii,
Cat de usor pot fi manipulati oamenii ? Cat de usor si fara scrupule sunt considerati « mase » si « vietati » numai bune pentru a fi « stapanite » si posedate !
Apollon canta din lira pentru a aduce in oameni lumina, armonia si frumusetea, acea frumusete care este suma bunatatii si intelepciunii, intelepciunea fiind « fructul » unirii dintre ... Citeşte întreg comentariul
28/06/2009 12:04:22 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Victor Ponta si marea criza
Romania este un stat plasat la periferia Uniunii Europene. Chiar daca, strict geografic, se afla in ... Citește articolul
Condamnaţi de nihilism
Auzim prea des „Toţi cei ce ne-au condus după comunism au fost incapabili sau hoţi, lipsiţi ... Citește articolul
Boc-PDL insultă Clujul
Boc se vrea din nou primar la Cluj. Mi se pare o imensă obrăznicie. Domnul Boc, personaj sufleteşte ... Citește articolul
BAJOCORIŢI ÎN ŢARA SUVERANĂ. BĂSESCU DOARME
Încerc o senzaţie în care mânia se amestecă firesc cu sila. Mânie faţă de ... Citește articolul
COD GALBEN de ploi pentru jumătate de ţară. În est vor cădea şi 50 de litri pe metrul pătrat. Posibil şi grindină
COD GALBEN de ploi pentru jumătate de ţară. În est vor cădea şi 50 de litri pe metrul pătrat. Posibil şi grindină Administraţia Naţionala de Meteorologie a emis un cod galben de ploi pentru 22 de judeţe ale ţării, ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Top On The Move: Ce manageri si-au schimbat jobul in ultima saptamana
Top On The Move: Ce manageri si-au schimbat jobul in ultima saptamana  Afla ce manageri si-au schimbat locurile de munca in ultima saptamana. Citește articolul
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul