Misiunea secretă "Sirius"

Doamna Maria Preda a aflat, datorită Jurnalului Naţional, după aproape 28 de ani, cum i-a murit soţul. Maiorul Gheor­ghe Preda a decedat în Angola, în 1981, ca urmare a unui accident aviatic. Elevul african pe care îl antrena să devină pilot a decuplat din greşeală motorul şi avionul în care erau s-a zdrobit de pământ de la o înălţime de peste 70 de metri.

Se afla în Africa, într-o ţară măcinată de război, în cadrul misiunii secrete "Sirius", menită să aducă valută forte (32 de milioane de dolari) regimului "campion la lupta pentru pace" al lui Nicolae Ceau­şes­cu.

Un camarad român a ridicat la baza aeriană de la Negage, un­de s-a petrecut tragedia, un monument în memoria celor doi zbu­­rători căzuţi, două lacrimi făcute din palele unei elice.

Cau­ze­le morţii maiorului au fost ocultate, nevestei sale i s-a livrat un si­criu sigilat şi i s-a sugerat să facă o înmormântare rapidă, fără să ceară explicaţii. Abia când generalul Aurel Niculescu, comandantul misiunii "Sirius", ne-a acordat un interviu despre "aventura an­goleză" a aviatorilor români a aflat doamna Preda circums­tan­ţe­le în care i-a dispărut bărbatul.

Am organizat la redacţia noastră o întâlnire emoţionantă între generalul Niculescu şi Maria Pre­da. Am ajuns împreună cu ei la concluzia că ar fi necesară o punere în drepturi, post mortem, a maiorului Gheor­ghe Preda, un ofiţer al Armatei Române căzut la datorie departe de ţară.


Acum câteva săptămâni am publicat un interviu cu generalul de aviaţie în rezervă Aurel Niculescu despre misiunea secretă Sirius a regimului Ceauşescu. Pe scurt, era vorba despre un număr important de piloţi militari români trimişi să instruiască forţele de aviaţie ale Angolei, ţară aflată în anii '80 ai secolului trecut  într-un crunt război civil.

Domnul general a povestit despre moar­tea maiorului Gheorghe Preda, care a căzut cu avionul pe aerodromul de la Negage, din cauza unei erori de pilotaj a elevului său angolez. Am fost contactaţi la redacţie de doamna Maria Preda, văduva aviatorului.

SECRETOMANIE
Ne-am deplasat la Buzău, unde locuieşte doamna Preda. Ne-a primit în apartamentul ei modest dintr-un cartier muncitoresc al oraşului. Încă de când am intrat ne-a spus că nici un oficial nu i-a comunicat vreodată circumstanţele în care a murit bărbatul său.

Acesta a decedat la 6 iulie 1981, iar la 8 iulie doamnei i s-a comunicat vestea într-un mod straniu: "Eu făcusem o cerere să-mi fac concediul în Angola. Aveam veşti de la soţul meu că acolo e greu, dar voiam să-l văd. El era sociabil, făcuse o echipă de fotbal cu angolezii, se plimba cu echipa prin oraşe de unde mai putea să mă sune. Îmi trimisese cu câteva zile înainte să moară cinci kilograme de cafea şi serviciul de Jena din care beţi dumneavoastră acum.

La 8 iulie a venit doctoriţa întreprinderii la care lucram şi a spus că trebuie să-mi facă un vaccin pentru Angola. Era de fapt un calmant, m-am moleşit toată. Au venit apoi secretara de partid cu un locotenent-colonel de la unitatea soţului meu. Acesta vorbea, eu abia îl auzeam, despre riscurile meseriei de aviator. Apoi a venit medicul militar al unităţii de la Bobocu, prieten de familie, şi mi-a spus că Gheorghe a murit. Am simţit că îmi pierd cunoştinţa.

De atunci până acum nu mi-a parvenit nici un act oficial de la MApN prin care să se certifice că soţul meu a căzut în misiune şi circumstanţele decesului. Am primit doar un certificat de deces în portugheză prin care se spune că a avut hemoragie internă, ceea ce poate să însemne orice. Colegii de misiune pe care îi cunoşteam, după ce s-au întors, au fost evazivi şi nu mi-au spus nimic concret. Prin oraş circulau zvonuri că ar fi fost împuşcat, că ar fi murit de o boală ciudată, câte şi mai câte. Un coleg mi-a dat, fără explicaţii, o fotografie cu monumentul făcut pentru soţul meu la baza de la Negage".

Înhumarea s-a făcut rapid. Sicriul de zinc a ajuns la Buzău şi comandanţii militari ai unităţii de aviaţie de acolo au vrut să o oblige pe doamna Preda să-şi bage soţul în pământ în mai puţin de 24 de ore. Cu greu a mai obţinut o păsuire de o zi: " Nu m-au lăsat să desfac capacul sicriului, acesta a fost păzit. A fost mai mult să aibă grijă să nu văd ce e în interior.

Abia după 13 ani am aflat de la o doamnă medic legist care lucrase în Buzău că am înmormântat nişte bolovani şi tot dânsa a spus că a căzut cu avionul de la 70 de metri, lucru care se potriveşte cu ce v-a declarat domnul general. La înmormântare a venit foarte multă lume, prieteni, colegi, rude ale celor plecaţi în Angola. Pe lângă ei am văzut mulţi securişti de aici pe care-i ştiam, dar şi oameni străini care cred că erau securişti din alte părţi. Nu ştiu de ce se temeau aşa".

ÎNTÂLNIREA
Am fost să vedem mormântul maiorului Preda, după care i-am propus doamnei să organizăm, a doua zi, la Bucureşti, o întâlnire cu domnul general Niculescu. Îşi aducea aminte de dânsul de la sfârşitul anilor '70, când pe atunci mult mai tânărul fost şef al aviaţiei române mai încingea o miuţă cu subordonatul său Preda sau mai făceau un grătar. Am pornit a doua zi spre casă şi i-am întâlnit pe cei doi în camera de protocol de la redacţia noastră. Momentul în care s-au văzut, greu de descris în cuvinte, a fost consemnat în imagini de nişte colegi de la Antena 1. Aurel Niculescu i-a explicat doamnei Preda încă o dată circumstanţele morţii maiorului.

PUNEREA ÎN DREPTURI
După 1990, militarii români care au căzuti în misiune, indiferent de circumstanţe, în afara hotarelor ţării, în Afganistan, Irak şi unde au mai acţionat trupe române, au fost înaintaţi în grad post-mortem, decoraţi, familiile lor au fost ajutate material de Ministerul Apărării Naţionale. Cu maiorul Preda nu s-a întâmplat nimic de acest fel. Văduvei sale nu i-a parvenit nici măcar salariul integral al ofiţerului. Nişte camarazi i-au dat 850 de dolari şi sfatul să-i cheltuiască cu fereală, prin intermediul unor străini sau posesori de paşapoarte româneşti, la magazinele pe valută existente în epocă.

Circumstanţele istorice erau altele. Nicolae Ceauşescu se proclamase un "titan al luptei pentru pace" şi regimul a ocultat participarea unor militari români, chiar şi în calitate de instructori de zbor, într-un conflict extern. Chiar dacă misiunea din Angola a fost făcută, pentru camuflaj, sub umbrela firmei civile Romconsult, Gheorghe Preda era la data decesului ofiţer activ al MApN aflat în misiune.

Fostul său comandant, generalul Aurel Niculescu, crede că ar trebui cinstită memoria lui la fel ca şi cea a militarilor căzuţi la datorie în ultimii ani. Şi noi am ajuns la concluzia că ar trebui făcut ceva din partea autorităţilor militare pentru maiorul Gheorghe Preda, chiar dacă au trecut aproape 28 de ani de când şi-a pierdut viaţa. Dacă nu neapărat o reparaţie materială, măcar una morală, cum ar fi ridicarea în grad şi acordarea unei decoraţii.