Arhiva
Special.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Moartea SRL

19 ianuarie 2010
Anchetatorii au răscolit pământul din curtea familiei Piciog pentru a da de urmele victimelor ucise pentru un pumn de bănuţi

Afaceriştii inventaţi de "regizorul" Sergiu Băhăian au fost ucişi cu sânge rece. Înecaţi sau îngropaţi de vii, ei au plătit un preţ mult prea mare pentru păcatele altora.



Toate cele patru victime descoperite de anchetatori ale organizaţiei conduse de Sergiu Băhăian au plătit cu viaţa pentru că au fost de acord să facă jocul călăilor. Lucian Cernat (42 de ani) a murit înecat. Petrică Captalan (28 de ani) şi Ionel Ulezu (42 de ani) au sfârşit îngropaţi în curtea familiei Piciog din Măgura, judeţul Constanţa. Emilian Leonte (47 de ani) a sfârşit şi el înecat în albia Canalului Dunăre - Marea Neagră. Pe numele lor s-au desfăşurat tranzacţii uriaşe, iar ei au acceptat să-şi pună semnătura pe documente care învârteau între conturi sume cum ei nu ar fi visat să câştige toată viaţa. Atunci când au realizat că cei care le dirijează "afacerile" câştigă pe seama lor sume uriaşe au îndrăznit să îşi ceară şi ei partea. Au plătit pentru această îndrăzneală cu viaţa.

AFACERI PLĂTITE CU VIAŢA
La prima vedere, maşinăria de făcut bani a lui Sergiu Băhăian era ca o piramidă, în vârful căreia era însuşi regizorul de la Sabina Product - o escrocherie care a lăsat fără economii 5.000 de oameni. La baza piramidei, victimele omorâte cu sânge rece de cei de la mijlocul ei, Adrian Grigoraş (23 ani) şi Valentin Şlepac (32 de ani). Cei doi îşi racolau victimele din rândul oamenilor nevoiaşi. Amărâţii erau ademeniţi cu sume de bani şi li se promitea o viaţă îmbelşugată, lipsită de griji. După ce Grigoraş şi Şlepac câştigau încrederea amărâţilor, aceştia le luau actele şi înfiinţau societăţi sau preluau unele deja existente, în care le învesteau pe victime cu calitatea de administrator. Din această calitate, nefericiţii erau singurii răspunzători legal de activitatea firmelor. Administratorii paravan doar semnau documentele. Erau cumpărate bunuri şi încheiate contracte pe care semnau aceşti administratori fără să cunoască responsabilităţi pe care le atrag acţiunile lor. Plăţile se făceau cu documente care nu aveau acoperire legală.

PRIMUL CADAVRU, PRIMA LEGĂTURĂ
Primul cadavru descoperit a fost cel al lui Lucian Cernat. Acesta a sfârşit după ce a fost îmbătat şi drogat cu diazepam. Cernat a apărut la mijlocul anului 2006 ca asociat într-o societate care stârnise atenţia autorităţilor cu un an mai devreme, când în urma unui control s-a constatat că aceasta a comercializat piei de vite şi a făcut achiziţii diverse, dar nu a înregistrat contabil operaţiunile.

Cernat a fost aruncat la începutul lunii septembrie de pe podul rutier de la Cernavodă. Când au găsit cadavrul, poliţiştii au descoperit asupra lui buletinul unui oarecare Ionel Aurelian Spiţă. Informaţia are relevanţă, pentru că Spiţă este cel care l-a înlocuit în calitatea de asociat şi administrator chiar pe Sergiu Băhăian în câteva din firmele cu care gruparea a operat. Spiţă a semnat mai multe documente în primele zile ale lunii august 2006, şi de atunci nimeni nu mai ştia nimic de el.

PATRONUL, MUNCITOR CU ZIUA
Cadavrul lui Emilian Leonte a fost găsit anul trecut în Canalul Dunăre - Marea Neagră. Numele lui apare la Registrul Comerţului într-un total de nouă societăţi comerciale. Multe sunt astăzi în faliment, lăsând tot felul de datorii în urmă. Şlepac şi un alt partener de-al său, Nicolae Mîrşu, au cesionat în ianuarie 2008 către Leonte şi Ion Bojin participarea lor la General Management Construction SRL. În plus, Mihaela şi Valentin Şlepac i-au cedat lui Leonte firma European Company Control SRL. Acestea sunt dintre puţinele legături oficiale dintre călău şi Leonte.

Dar viaţa lui Leonte nu semăna deloc cu starea lui oficială, de mare întreprinzător; locuia cu concubina sa cu chirie într-un imobil din comuna Castelu, din judeţul Constanţa. Duceau o viaţă la limita sărăciei. Vecinii îşi amintesc că Leonte a început să fie vizitat de o maşină albă, luxoasă. Amănunte despre activitatea sa nu ştia nici femeia cu care trăia. Oamenii îşi amintesc însă că acesta a primit de câteva ori sume de bani de la vizitatorii săi misterioşi. Cei 1.000 lei care i-a primit după prima sa afacere l-au făcut pe amărât să creadă că i-a pus Dumnezeu mâna în cap. Într-o zi, acesta a plecat de acasă şi i-a spus concubinei sale că se duce până la Murfatlar. Dus a fost. Femeia a anunţat dispariţia sa după vreo patru zile şi până la urmă a decis să plece în Maramureş, la familia sa. Când a fost găsit cadavrul său, poliţiştii au crezut iniţial că au de-a face cu o sinucidere.

CURTEA GROAZEI

La 15 februarie 2008, Nicolae Mîrşu şi Valentin Şlepac şi-au cesionat firma Dinput SRL lui Ionel Ulezu. Aşa a fost inventat al treilea "afacerist", care s-a dovedit că de fapt îşi cesionase zilele. Ionel Ulezu este cea de-a treia victimă descoperită de anchetatori. Anul trecut, bărbatul a fost îngropat de viu în curtea unui imobil din localitatea Măgura. Legiştii au stabilit că, mai întâi, Ulezu a fost îmbătat şi apoi sedat. Se pare că cei doi criminali au folosit un amestec de tărie cu diazepam. Criminalii l-au îngropat la aproximativ doi metri adâncime şi apoi au turnat o placă de beton deasupra. Peste aceasta a fost construit un WC.

La începutul anului 2007, Florian George Oprea (23 de ani) a preluat de la Erdogan Ablamit firma Remsa Industry SRL. Un an mai târziu, Ionel Ulezu împreună cu Florian George Oprea au preluat de la Georgiana Barbu firma Maraton Nav SRL. În aceeaşi zi, cei doi au mai preluat şi Georgia Plus SRL, deţinută de Georgiana şi Ionuţ Barbu. Oprea, ca şi Ulezu, nu este de găsit la această oră.

Ultima victimă găsită de anchetatori este Petrică Captalan, omorât tot în 2008. De origine timişorean, Captalan a devenit pentru scurt timp asociat şi administrator al societăţii Transrom Prest SRL. El a fost ucis cu o lovitură în cap şi apoi îngropat în curtea aceleiaşi case din satul Măgura. Cadavrul a fost descoperit la aproximativ un metru adâncime. Peste acesta a fost turnat beton şi pietriş şi apoi pământ ca să nu atragă atenţia.

Casa în curtea căreia au fost îngropate cadavrele aparţine fraţilor Marin şi Petrică Piciog, şi ei membri ai reţelei conduse de Sergiu Băhăian. Cei doi fraţi nu au prea multă pregătire, abia dacă ştiu să citească, dar au firme pe numele lor şi au intrat în combinaţii de miliarde de lei. Sunt faliţi, dar se pare că sunt în viaţă. Cei doi cumpăraseră casa din Măgura în urmă cu doi ani. Ilie Piciog, cel de-al treilea frate al celor doi, s-a mutat în casa de la Măgura în urmă cu două luni. Şocat de descoperirea celor două cadavre din curtea casei, Ilie spune că nu mai poate dormi noaptea. "Aveau capetele tăiate şi puse în pungi. Corpurile erau împachetate în pături. Nu am mai văzut aşa ceva în viaţa mea!", ne-a povestit Ilie Piciog.

În noiembrie anul trecut, Ioana Piciog în vârstă de 81 de ani, mama fraţilor Piciog, a fost găsită moartă pe un teren viran de la marginea satului Olteni. A fost găsită moartă, dezbrăcată, iar hainele aruncate în apropiere. Medicii legişti au stabilit că femeia a murit din cauza hipotermiei. Acum, anchetatorii iau în calcul şi varianta ca femeia să fi fost asasinată. (au contribuit Doru Cobuz şi Petru Zoltan)

Bojin, veriga slabă
Se pare că demascarea filierei morţii patronate de Sergiu Băhăian a plecat de la un anume Ion Bojin, un fost membru al reţelei. Acesta apare asociat în 18 societăţi comerciale, în multe dintre ele împreună cu Emilian Leonte. Ion Bojin, de 24 de ani, originar din Dumbrăveni, judeţul Constanţa, se află încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă de aproximativ un an şi jumătate pentru infracţiuni de natură economică. Se pare că el a demascat filiera şi a indicat şi locul unde erau îngropate cele două cadavre din satul Măgura. Bojin este asociat cu părţi egale în mai multe firme. Majoritatea acestora au sediile sociale declarate la adrese pentru care nu mai plătesc chirie de mult timp. Autorii manevrei închiriau câte un stand de patru metri pătraţi pentru câteva luni după care nu mai plăteau chiria şi se pierdea urma firmelor.

Taguri asociate:     special
Comentarii
Moartea SRL
12 comentarii
dan
Profetia lui Ogica: Sergiu Bahaian se va sinucide. Vezi pe haziar. ro
19/01/2010 17:34:16 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
FERETZ IANOTZI
Din pacate suntem toti cetatenii acestei tari fatalai si nu intelegem ca fara a cere reintroducerea pedepsei capitale nu vom avea zile linistite.
19/01/2010 16:48:25 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Canis lupus
Esti bolnav rau.Cauta-te la doctor mai amaratule.De unde ati mai aparut mai specialistilor in c.a.c.a.t.Sunteti fatati la stana ? Da multi n.e.r.o.z.i mai sunt !!!Bine inteles ca exista mercur dar o forma chimica inofensiva si in cantitati neglijabile.AR FI CAZUL SA SOLICITI CAND VEI FACE ANALIZELE SA-TI DETERMINE CANTITATEA DE MERCUR PE CARE O AI IN C.U.R SI IN CAP CA TOT AIA E.
19/01/2010 14:57:11 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
curios
''Aveau capetele tăiate şi puse în pungi. Corpurile erau împachetate în pături. Nu am mai văzut aşa ceva în viaţa mea!"
si atunci CUM ERAU INGROPATI DE VII..cu capetele taiate ??
PS: alegerile tot furate raman, sa va spalati pe cap cu Base, uran gutanilor
19/01/2010 13:07:16 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
gica contra
A trecut trenul prin gara in care astepti,dle Horvath.Campania electorala is closed.
19/01/2010 13:04:56 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Victor Ponta si marea criza
Romania este un stat plasat la periferia Uniunii Europene. Chiar daca, strict geografic, se afla in ... Citește articolul
Condamnaţi de nihilism
Auzim prea des „Toţi cei ce ne-au condus după comunism au fost incapabili sau hoţi, lipsiţi ... Citește articolul
Boc-PDL insultă Clujul
Boc se vrea din nou primar la Cluj. Mi se pare o imensă obrăznicie. Domnul Boc, personaj sufleteşte ... Citește articolul
BAJOCORIŢI ÎN ŢARA SUVERANĂ. BĂSESCU DOARME
Încerc o senzaţie în care mânia se amestecă firesc cu sila. Mânie faţă de ... Citește articolul
COD GALBEN de ploi pentru jumătate de ţară. În est vor cădea şi 50 de litri pe metrul pătrat. Posibil şi grindină
COD GALBEN de ploi pentru jumătate de ţară. În est vor cădea şi 50 de litri pe metrul pătrat. Posibil şi grindină Administraţia Naţionala de Meteorologie a emis un cod galben de ploi pentru 22 de judeţe ale ţării, ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Top On The Move: Ce manageri si-au schimbat jobul in ultima saptamana
Top On The Move: Ce manageri si-au schimbat jobul in ultima saptamana  Afla ce manageri si-au schimbat locurile de munca in ultima saptamana. Citește articolul
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul