Moaşte

Puterea lor magică s-a manifestat mai intens în momente de cumpănă colectivă, în catastrofe: inundaţii, molime, incendii, secetă, război – când ră­mă­şitele sacre erau scoase din biserici şi catedrale şi purtate în lungi procesiuni. Sicriul cu scheletul Sf. Marco – la Veneţia ori al Cuvioasei Parascheva – la Iaşi, un dinte al lui Buda aşezat pe spinare de elefant şi un fir din barba profetului Mahomed – în Asia, o picătură din sângele sfânt care nu coagulează niciodată – la Neapole, toate sunt elemente care au provocat emoţie bigotă. Pe lista sacralităţilor materiale mai putem adăuga brâul Maicii Domnului, sandalele lui Iisus, giulgiul său, potirul de la ultima cină, darurile magilor, dinţii, lacrimile, ombilicul, coroana de spini, buretele, lancea, lemnul Crucii şi cuiele, urma tălpii Mântuitorului pe Muntele Măslinilor...

Unele moaşte, precum cele ale Sf. Nicolae, au fost furate de piraţi; altele, se spune, au ajuns pradă de război: toiagul lui Moise, sabia lui David ori mâna Sf. Ioan Botezătorul odihnesc, acum, în palatul otoman Topkapî.

Interesant e că moaştele n-au fost mereu re­cu­noscute de societate şi, mai ales, de biserică. Cru­ciadele le-au adus din Orient în Occident, după care acelaşi Occident şi-a arătat intoleranţa, dis­trugându-le în Revoluţia Franceză şi în reforma pro­testanţilor. Azi, la catolici, cultul relicvelor e re­la­tiv; teama lor de a idolatria chipului cioplit şi de ado­rarea icoanelor mărturiseşte repetatele erezii me­dievale pedepsite cu autodafeuri, dar şi disputele iconoclaste soldate cu divizarea lumii creştine.

În ultima sută de ani, Europa modernă a mai in­ventat ceva. „Înfierând” credinţa în sfinţi, comuniştii au înlocuit moaştele de sub cruce cu noile moaşte ale ateismului materialist-dialectic. Trupul îmbălsămat al lui Lenin tronează, şi-acum, în Piaţa Roşie din Moscova, iar defunctul Kim Jong-Il îi va repeta, fatalmente, condiţia mumificată, la Phenian. Ce va fi mâine? Lumea viitorului va continua, probabil, să descopere martiri  (în greceşte, martiri înseamnă „martori”) ai credinţei, adă­u­gându-i celor de azi şi de ieri. Moaştele lor ne­pu­tre­zite, parfumate, uşoare, vor mai genera adoraţii şi, în mod sigur, vor umple golul întrebărilor fără răs­puns despre condiţia umană.