Necropola de sub Piaţa Universităţii

Academia Domnească
Faptul că acest vechi cimitir a existat şi a funcţionat pe lângă o mănăstire celebră din Bucureştiul de altădată nu este un lucru neobişnuit. Istoricul Dan Falcan, de la Muzeul Municipiului Bucureşti, ne-a relatat că în secolele trecute, când actuala Capitală era încă un oraş patriarhal, abia ieşit din feudalism, populaţia obişnuită trăia în mici cartiere, aşa-zisele mahalale care de obicei îşi luau numele fie de la ocupaţia de bază a locuitorilor, fie de hramul bisericii căreia aceştia îi erau arondaţi. Motiv pentru care scheletele găsite acum aproape de Piaţa Universităţii trebuie să fie ale unor bucureşteni trăitori în mahalaua Sfântul Sava. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, cimitirele nu erau amplasate, ca acelea din zilele noastre, în locuri special amenajate. Nu! Veacuri la rând, a existat obiceiul ca morţii să fie înhumaţi în pământul sfinţit din curţile bisericilor. Inclusiv al bisericii de la Mănăstirea Sfântul Sava. Cimitirele aşa cum le ştim azi au apărut în Bucureşti abia în 1858, când pe un teren donat municipalităţii în 1853 de baronul Barbu Bellu s-a inaugurat celebrul cimitir care poartă numele donatorului. Istoricul Dan Falcan ne-a mai relatat că este foarte posibil ca din subsolul zonei în care se va construi viitoarea parcare din apropierea Pieţei Universităţii să iasă la iveală şi multe alte vestigii deosebit de importante pentru istoria Capitalei. Acolo a existat cândva Academia Domnească, care a funcţionat în chiliile Mănăstirii Sfântul Sava. Mănăstirea însăşi a apărut cândva, prin secolul al XVI-lea, ctitorită fiind de un negustor bogat al vremii. Dar începând cu anul 1695 voievodul Constantin Brâncoveanu împreună cu socrul său, stolnicul cărturar Constantin Cantacuzino, au înfiinţat acolo o instituţie de învăţământ superior unică în Ţara Românească şi celebră pe atunci în tot sud-estul Europei. Într-atât de celebră, încât, pe lângă tinerii din Muntenia, aici veneau la studii mulţi alţi învăţăcei, sosiţi din Peninsula Balcanică, din Asia Mica, din Palestina, Siria şi Egipt, ba chiar şi de la Stambul. Pe atunci, limba de predare era elina, iar profesorii erau majoritatea de origine greacă, veniţi de la Constantinopole. Academia Domnească a funcţionat în această formă până în anul 1818, când Vodă Caragea a scos-o de sub tutela mănăstirească şi a dispus reorganizarea ei sub numele de Şcoala Naţională de la Sfântul Sava, la conducerea căreia l-a numit pe cărturarul Gheorghe Lazăr. Iar în scurt timp acesta a introdus aici, pentru prima dată în ţara noastră, predarea în limba română. De-a lungul vremii, pe băncile Academiei Domneşti de la Sfântul Sava au trecut numeroase mari personalităţi care au marcat decisiv atât viaţa noastră culturală, cât şi pe cea politică. Acolo, la Sfântul Sava, au învăţat Nicolae Bălcescu, fraţii Ion şi Dumitru Brătianu, precum şi Ion Heliade Rădulescu, care a fost aici atât elev, cât şi profesor. Pornind de la această istorie multiseculară, istoricul Falcan consideră că relicvele identificate în necropola descoperită de curând sub asfaltul din zona Pieţei Universităţii au o anumită importanţă istorică. Dar dacă în viitorul apropiat de acolo vor fi scoase la iveală şi vestigii aparţinând Mănăstirii Sfântul Sava, icoană a Bucureştilor de altădată, întreaga zonă va deveni cu adevărat extrem de valoroasă.