Arhiva
Special.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Niculae, naşul gazului ieftin

22 aprilie 2010
 Foto: Dragoş Stoica / Jurnalul Naţional 

Ioan Niculae, patronul InterAgro, vrea să obţină profit veşnic în urma afacerilor cu statul român, dar uită să-şi plătească datoriile. Gazele la preţ subvenţionat pe care le va primi industria chimică ne vor costa pe toţi mai mult şi vor provoca probleme sistemului de alimentare cu gaze naturale, potrivit unei analize realizate de Jurnalul Naţional.

În plus, operaţiunea ridică serioase semne de întrebare în privinţa concurenţei din interiorul UE, ştiut fiind că gazele româneşti sunt mult mai ieftine decât cele procesate în Europa şi care provin fie din Norvegia, fie din Rusia.

Grupul InterAgro, controlat de omul de afaceri Ioan Niculae, a anunţat săptămâna trecută că a propus o modificare a legii gazelor, astfel încât companiile din industria chimică să beneficieze numai de gaze din producţia internă şi la preţ de producţie.

Problema e cu atât mai importantă, cu cât InterAgro are datorii totale de 529 de milioane de lei (130 de milioane de euro) pentru gazul luat de la Romgaz. Din această sumă, 102 milioane de lei sunt datoria curentă, pentru 51,4 milioane de lei cele două companii se luptă în justiţie, iar 375,5 milioane de lei sunt datorii istorice ale InterAgro care au fost eşalonate de-a lungul timpului. Spre comparaţie, combinatul Azomureş are o datorie totală de doar 26,5 milioane de lei, potrivit datelor oficiale.

"Nu este nici o eficienţă economică pentru ca un producător să vândă în aceste condiţii. În afara perioadei de criză, toţi (producătorii de îngrăşăminte -n.r.) luau la preţ de coş. Dacă nu importă ei, cineva le ia locul, adică toţi consumatorii casnici şi micile firme consumă gaz de import în locul lor", au declarat pentru Jurnalul Naţional surse din cadrul Ministerului Economiei. În acelaşi timp, măsura va afecta programul de înmagazinare de gaze pe vară. Informaţiile respective au fost incluse într-un raport realizat de Ministerul Economiei.

O analiză a Jurnalului Naţional din luna martie arăta că InterAgro a făcut numai în cea de-a doua jumătate a anului trecut economii de 18,5 milioane de dolari din folosirea gazului ieftin de producţie internă. Ceea ce ar aduce pe 2010 încă 30 de milioane de dolari în buzunarele lui Niculae.

GAZ SCUMP PENTRU POPOR
În acest moment, preţul recomandat la vânzare de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) este de 495 lei/1.000 de metri cubi, ceea ce înseamnă cam 165 de dolari. Acesta este însă la jumătate faţă de cel de import, de 330 de dolari/1.000 de metri cubi. În timp ce oamenii simpli plătesc un gaz cu 30% mai scump, "băieţii deştepţi" ai gazelor primesc şi discounturi în plus faţă de preţul stabilit de ANRE, deoarece Guvernul a aprobat recent şi un act normativ privind politica de discounturi a Romgaz.

O altă problemă de principiu este că în sectorul de termoficare se discută deja eliminarea subvenţiilor pentru căldură (la Bucureşti, de exemplu), ceea ce ar aduce din nou necesitatea realizării unui Fond Social de Gaze pe modelul celui din 2008, la care au contribuit voluntar exact Romgaz şi Petrom, producătorii de gaze din ţară.

Propunerea legislativă a stârnit nemulţumire la nivelul Petrom, societate care extrage jumătate din producţia internă de gaze. Petrom doreşte să exporte gaze naturale, iar intrarea în funcţiune a conductei Arad-Szeged i-ar da această posiblitate. "Având în vedere că 80% din preţul îngrăşămintelor este gazul, producătorii acestora practic exportă gaz la preţ de producţie. Dar tu, ca producător, vinzi îngrăşămintea la preţul tău de cost?", a precizat o sursă din cadrul Petrom.

Expunerea de motive a OUG 54/2009 spune clar că măsura este destinată furnizării de îngrăşăminte agriculturii româneşti. În acelaşi timp, combinatele au exportat 70% din producţia de îngrăşăminte.
Industria chimică şi petrochimică "arde" anual 2,5 miliarde de metri cubi de gaze din cele 13 miliarde de metri cubi consumate în România, potrivit lui Marin Mirea, consilier în grupul InterAgro şi preşedintele patronatului Nitrosfor.

Oficialii Romgaz au precizat că nu au fost întrebaţi cu privire la acest proiect de lege. "Nu am fost consultaţi în privinţa acestei propuneri", se arată în răspunsul oficial primit de la Romgaz.




"ROMGAZ, CEL DINTÂI AGRICULTOR AL ŢĂRII"
Surse sindicale ne-au declarat că oamenii sunt îngrijoraţi la Romgaz că societatea va avea în curând probleme de cash-flow din cauza datoriilor neplătite de grupul InterAgro. "Niculae s-a lăudat la televizor că e cel dintâi agricultor al ţării. Ar trebui să spună că Romgaz e cel dintâi agricultor al ţării", spune unul dintre angajaţii Romgaz. Mitrea a declarat săptămâna trecută că InterAgro cumpără gaze de la compania de stat Romgaz Mediaş, dar intenţionează să cumpere şi de la OMV Petrom.

Continuarea acestei stări de fapt pune Romgaz într-o situaţie ingrată, deoarece compania este parte a proiectului energetic numit AGRI ("Micul Nabucco"), prin care gazele naturale din regiunea
Caspică ar trebui să ajungă în Europa în următorii trei-patru ani. Pentru aceasta, Romgaz trebuie să construiască un terminal de gaze naturale lichefiate în Constanţa. Acesta ar trebui să aibă o capacitate anuală de 3-4 miliarde de metri cubi de gaze, însă realizarea sa va costa minimum 1 miliard de euro, sumă la care Romgaz trebuie să contribuie consistent.

 

Prelungire la nesfârşit
Ordonanţa de Urgenţă 54/2009 a dat industriei chimice şi energetice posibilitatea de a accesa numai gaze din producţie internă dacă societăţile se declară consumatori întreruptibili în perioada iunie-octombrie 2009. În Parlament însă, măsura a fost extinsă peste cele cinci luni iniţiale cu încă un an, până în octombrie 2010. Acum, InterAgro vrea să permanentizeze această excepţie gândită doar pentru perioada de criză.

Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), crede că măsura este bună, dar că implementarea sa are mai multe hibe.

"E foarte corect că măsura Guvernului pune probleme de concurenţă. În Franţa, Sarkozy i-a chemat pe toţi marii consumatori de energie electrică la el, i-a pus să facă un consorţiu de unic consumator ca să le dea energie subvenţionată. Acum, Comisia Europeană le-a interzis", a apreciat el.

AOAR propune ca toate companiile din ţară să beneficieze de gaz ieftin intern sau, în caz contrar, să se crească preţul la nivelul celui de import, iar diferenţa între costuri şi profit să fie virată printr-o taxă Robin Hood în bugetul unui Fond de Dezvoltare.

Jurnalul Naţional a solicitat puncte de vedere oficiale încă din luna februarie Ministerului Economiei şi Guvernului, însă nu am primit răspuns nici până acum. Jurnalul Naţional a sesizat şi comisarul european pentru competiţie, Joaquin Almunia.
Contactat, omul de afaceri Ioan Niculae a declarat că nu poate vorbi, fiind la masă.

 

Niculae, în Topul Forbes
Ioan Niculae este ultimul român intrat în topul Forbes al "Miliardarilor planetei", alături de Dinu Patriciu şi Ion Ţiriac. Cu o avere estimată la 1,1 miliarde de dolari, magnatul român a intrat direct pe locul 880. El este prezentat ca un om care a lucrat toată viaţa în industria chimică. "În septembrie 2009, a investit peste 100 de milioane de dolari în uzina de bio-etanol de la Zimnicea.

Portofoliul său de investiţii este diversificat, incluzând rafinării, hoteluri de patru stele, firme de consultanţă, restaurante, abatoare, echipe de fotbal şi imobiliare", se arată în descrierea sa din prestigioasa revistă americană. Potrivit declaraţiilor din presa vremii, investiţia de la Zimnicea a fost realizată "din fonduri proprii" ale InterAgro. Asta în timp ce grupul cere continuarea subvenţiei de la stat.

 

"În Franţa, Sarkozy i-a chemat pe toţi marii consumatori de energie electrică la el, i-a pus să facă un consorţiu de unic consumator ca să le dea energie subvenţionată. Acum, Comisia Europeană le-a interzis", a apreciat el.
Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România

Taguri asociate:     special
Comentarii
Niculae, naşul gazului ieftin
11 comentarii
ASDASDASD
ht tp : // e-pariu . bl og sp ot . com/
fara spatii intre ele...
Va astept sa comentam ponturile zilei... totul despre pariuri si poker.. turnee freeroll parole
22/04/2010 17:54:38 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Virgil
-Primo; acest Niculae nu este aceeasi persoana cu Ioan Neculaie, patronul PRESCON Brasov si al clubului FC Brasov.
-Secondo; mai demult citeam pe aici ca acest NICULAIE santaja guvernul sa-i vanda gaz la pret subventionat ca altfel trimite in somaj ~6000 salariati. Nu cred ca este cazul sa ne speriem la santajele oricui ca daca trimite in somaj, de unde sa mai aiba castiguri.
Citeşte întreg comentariul
22/04/2010 14:54:49 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
jeanvaljean
asta-i largirea ceruta de basescu, nu marirea bazei de impozitare, nataraule!!!!!!!!!! si anaf-ul ala cu sute de angajatzi, ce face, ii tzii pe salarii grase si in plimbari in strainatate????????????? si ca fumegantul asta de nicolae sunt multzi, multzi de totttttttttttttttt talharilor nerusinatzi!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
22/04/2010 14:01:03 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Don Profanattore
Mai slabutilor.Incetati sa va mai luati de acesti oameni deosebiti. Eu si gasca mea controlam interesele lor. Nu va e teama ca Mafia mea va poate cauta intr-o zi? Calmati-va si lasati-ne sa furam in continuare. Si, eventual, stati pt noi la coada sa prindem un loc mai in fata la Rai. Grazie tutti!
22/04/2010 12:28:16 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
D. Fodor
In Bacau Combinatul lui Niculae (Amurco) polueaza cu amoniac orasul, iar Garda de mediu se face ca nu vede nimic. Aceasta Garda de Mediu nu verifica non-stop aerul din Bacau, ei asteapta sa fie atentionati de cetatenii din Bacau precum ca miroase a amoniac, ca si cum ei (cei de la mediu) n-ar avea nas sau echipamente pentru asta. Era un tinar Gabriel Gritcu care lupta inversunat impotriva ... Citeşte întreg comentariul
22/04/2010 10:52:18 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Victor Ponta si marea criza
Romania este un stat plasat la periferia Uniunii Europene. Chiar daca, strict geografic, se afla in ... Citește articolul
Condamnaţi de nihilism
Auzim prea des „Toţi cei ce ne-au condus după comunism au fost incapabili sau hoţi, lipsiţi ... Citește articolul
Boc-PDL insultă Clujul
Boc se vrea din nou primar la Cluj. Mi se pare o imensă obrăznicie. Domnul Boc, personaj sufleteşte ... Citește articolul
BAJOCORIŢI ÎN ŢARA SUVERANĂ. BĂSESCU DOARME
Încerc o senzaţie în care mânia se amestecă firesc cu sila. Mânie faţă de ... Citește articolul
COD GALBEN de ploi pentru jumătate de ţară. În est vor cădea şi 50 de litri pe metrul pătrat. Posibil şi grindină
COD GALBEN de ploi pentru jumătate de ţară. În est vor cădea şi 50 de litri pe metrul pătrat. Posibil şi grindină Administraţia Naţionala de Meteorologie a emis un cod galben de ploi pentru 22 de judeţe ale ţării, ... Citește articolul
imopedia.ro
PUBLICITATE
Loading from
Top On The Move: Ce manageri si-au schimbat jobul in ultima saptamana
Top On The Move: Ce manageri si-au schimbat jobul in ultima saptamana  Afla ce manageri si-au schimbat locurile de munca in ultima saptamana. Citește articolul
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul