Noi suntem români?!

"Amintiţi-vă că suntem aici!", ne cer românii din Harghita şi Covasna

Românii din Harghita şi Covasna se simt singuri în propria ţară. Povestesc cu lacrimi în ochi cum neamul românesc şi graiul românesc se sting în fiecare zi puţin câte puţin.

Românii din Harghita şi Covasna sunt din ce în ce mai puţini. Unii nu mai sunt, pentru că i-a chemat la El Dumnezeu. Alţii pentru că din motive de supravieţuire economică, dar şi spirituală au ales să plece în alte zone ale României, ale Europei, ale lumii. Alţii au dispărut, dar au rămas pe loc. Cum e posibil? În timp, strânşi în cleşte de evenimentele istorice, trecute sau recente, au fost siliţi să uite puţin câte puţin limba română. Sau, mai simplist: ca să se înţeleagă bine cu vecinii, să poată lucra undeva a trebuit să vorbească în maghiară. Sunt datele unui proces lent, dar sigur de dispariţie.

Dar românii din Harghita şi Co­vasna încă nu au dispărut. Ei sunt acolo zi de zi, clipă de clipă, în­cer­când să facă faţă greutăţilor zilnice, pe care nu ţi le poţi închipui decât dacă le baţi în poartă. Ne fac câteva reproşuri, nouă, "regăţenilor", nouă, cei care i-am uitat. Inimile a 400.000 de români din Harghita, Mureş şi Covasna bat chiar în inima ţării.

Când am dus ultima dată o floare la Monumentul Eroilor? Când am simţit ultima dată mândria aceea de a fi român, vecină cu nemurirea? Când nu am luat patriotismul în derâdere?
Pentru românii din Harghita, Ziua Naţională, Ziua Eroilor sunt zile sfinte. Iar când vorbesc, rostesc cuvintele cu grijă, mângâie parcă fiecare silabă. Au teamă să nu piardă ceva din esenţa, frumuseţea şi dulceaţa limbii române. Te primesc bucuroşi şi îţi spun "frate" sau "soră" şi îţi sărută obrazul de parcă ar vrea să te sărute pe suflet. Pe sufletul de român. Se bucură de orice vorbă românească, de orice carte, de orice cântec în limba română, în graiul strămoşesc şi aşază cu mândrie trico­lorul la loc de cinste.

Se luptă să îşi păstreze identitatea în propria ţară.
Sunt localităţi în care românii nu mai vorbesc româneşte. Ori nu mai au cu cine, ori au uitat. Sunt localităţi în care nu mai există "numărul legal de copii" pentru a se putea înfiinţa clase, şcoli în limba română. Sunt ro­mâni care nu se pot angaja pentru că ştiu doar româneşte şi... limbi străine. Mai puţin limba maghiară. Sunt cazuri concrete. Sunt şi cazuri când vorbesc cu tine, vorbesc româneşte, dar te roagă să nu spui mai departe. Ei sunt acolo, în inima ţării, acolo unde românii de la câmpie nu prea merg şi nici nu-i întreabă ce mai fac.

Am dat titlul "Noi suntem ro­mâni?!" acestei campanii. Şi am răs­puns durerosului strigăt al fraţilor din această parte de ţară: "Amintiţi-vă că suntem aici!"