Nu a mai apucat să-i spună mamei "Crăciun fericit!". Dan Jubea a fost omorât de un glonţ, chiar în apartamentul părinţilor, în seara de Crăciun

Dan Jubea a fost ucis pe 24 decembrie 1989 de un glonţ tras de un lunetist, în timp ce se afla în bucătărie. "A fost în Piaţa Maria încă din 15 decembrie. Nici nu am vrut să îl mai lăsăm să iasă. Pe 21 decembrie a aprins lumânare în centru, după care a revenit acasă. Spunea că nu ne putem imagina ce se întâmplă afară. Se trăgea foarte tare. În locul mall-ului de acum era un câmp şi antenele radio. Vizavi de noi, în locul Centrului Bancar, era un PECO", şi-a început povestea Elena Jubea. Fiul ei a camuflat geamurile, iar apoi s-a pus la televizor. A vrut să se uite la "Revoluţia în direct", transmisă de Televiziunea Română.

Dimineaţa, la ora 9, mama lui Dan s-a dus în bucătărie, să pre­gă­teas­că micul dejun. Băiatul avea poftă de jambon cu ouă. Elena Jubea i-a cerut soţului să aducă ouăle din balcon. Când a vrut să deschidă uşa, ci­ne­va din plutonul aflat în benzinăria din faţă a deschis focul inexplicabil.

Glonţul intrat prin uşă, l-a nime­rit în umăr pe Andrei Jubea, iar din os a ricoşat în gâtul fiului. Amândoi s-au prăbuşit la pământ. "Atât îmi amin­tesc că Dan a căzut peste aragaz. Am strigat după ajutor, dar apoi am leşinat. Au venit două salvări. Dan a murit la spital, pentru că a pierdut foarte mult sânge în bucătărie. Pe soţul meu l-au băgat în operaţie.

6 luni a stat cu braţul legat", a mai povestit Elena Jubea. Faptul a fost stabilit după traiectorie şi prin expertiză balistică de către procurorii mi­litari încă din 1990.  La faţa locului s-au făcut numeroase expertize şi reconstituiri ale procurorilor şi crimi­naliştilor. S-a decis că s-a tras din staţia PECO, însă nu a fost identificat nici până în ziua de azi cine a făcut acest lucru", a spus femeia. Între timp, soţul acesteia, rănit şi el la Revoluţie, l-a urmat pe Dan, iar Elena Jubea a rămas singură, doar cu fotografiile şi cu amintirile crude, înecate în lacrimi de durere şi neputinţă.

"Pentru mine fiecare an, când vine luna decembrie, este un coşmar. Alţii stau cu familia şi se bucură de cadouri, de sărbători, iar eu stau şi îmi plâng copilul. Mi-au distrus viaţa. Nu vreau să aud nici de avocaţi, nu vă dau nume şi nici de asociaţiile de revoluţionari. fii-au bătut joc de soţul meu până în ultima clipă. Nu a contat că i-a murit fiul şi nici că el însuşi a fost împuşcat. Drepturile de rănit şi certificatul de rănit în Revoluţie ale soţului meu i-au venit înainte de a muri cu un an, adică în 2008. La 19 ani după ce l-au schilodit şi ne-au omorât copilul. fii certificatul a venit întâi cu scandal şi greşit. A venit un certificat pe numnele de Jubea, însă cu poza altuia pe el. După care tot soţul a făcut drumuri la Bucureşti şi a cheltuit bani doar ca să îşi primeasc un drept prin lege. Nu am nevoie de mila nimănui. Apoi a fost foarte bolnav şi nu a mai putut merge. Apoi a murit. Adeverinţa cu drepturile a venit de abia anul trecut, în 2010. Nu a mai dat nimeni banii retroactiv. Am rămas cu adeverinţa. Am reuşit cu o avocată să socotim cât îi datorează soţului, dar el a murit între timp. Hârtiile sunt şi acum la casa de pensii şi banii cică o să îi primim eşalonat din 2012 încolo. Nu cred să mai apuc ziua aia, căci am şi eu o vârstă", spune Elena Jubea.

Au urmat ani de zile de procese pentru găsirea vinovaţilor. La faţa locului s-au făcut numeroase expertize şi reconstituiri ale procurorilor şi criminaliştilor. S-a decis că s-a tras din staţia PECO, însă nu a fost identi­fi­cat nici până în ziua de azi cine a fă­cut acest lucru. "A venit personal pro­cu­rorul Bălan. Zile în şir au făcut mă­su­rători. Se pare că s-a tras cu o puşcă cu lunetă", a mai spus Elena Jubea.

La 22 de ani de la acele evenimente, familia Jubea se judecă încă pentru dreptate. Instanţele din România nu au fost în stare să găsească un vinovat pentru moartea lui Dan Jubea. "A murit de mâna lui Iliescu şi Militaru. Ei au dat ordin să se tragă. Ne-au lăsat cu un mort şi un rănit în casă. Nu a meritat. Au murit atâţia copii, mame, taţi, pentru ce? Soţul meu nu a mai putut să muncească cu mâna şi a intrat în pensie de boală. Din păcate, acum 6 luni a murit şi el, fără să fi aflat măcar adevărul", a mai declarat Elena Jubea. După două decenii, procesul a ajuns Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de la Strasbourg.

În perioada 17-22 decembrie 1989, până la căderea lui Ceauşescu, în Timişoara au murit 72 de persoane (71 împuşcate şi una călcată de un tanc) şi au fost răniţi 297 de oameni (253 împuşcaţi şi 44 cu alte leziuni violente). Cele mai multe victime s-au înregistrat în 17 decembrie, 65 de morţi, iar următoarea zi au mai fost doar cinci victime. După 22 decembrie s-au înregistrat însă încă 20 de morţi şi peste 100 de răniţi, cu toţii plătind pentru crimele celor care s-au instalat la conducerea ţării. Mulţi dintre urmaşii celor omorâţi îşi caută acum dreptatea la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului de la Strasbourg. Unii au primit despăgubiri materiale ridicole, de ordinul a cinci-şase mii de euro. Asta pentru că au reclamat doar lipsa unui proces echitabil în România. Alţii au fost înşelaţi de diverşi avocaţi, dornici de a câştiga un procent de 20-30% din sumele pe care rudele victimelor le-ar putea primi, dând în judecată statul român, cu mai multe capete de acuzare. CEDO însă nu mai re­pre­zintă o speranţă pentru majoritatea celor care şi-au pierdut pe cineva drag din familie, la Timişoara, în decembrie 1989.