"Nu-ţi fie frică, nu ţine decît o clipă!"

TRAGIC ● Un petec de hîrtie şi şuieratul unui glonţ l-au salvat de la moarte
Între 28 şi 30 iunie 1941, a avut loc pogromul evreiesc de la Iaşi. Se împlinesc 67 de ani. Atunci, pe străzile oraşului, în curtea Chesturii Poliţiei şi în "trenurile morţii" ce au plecat din gară către diferite destinaţii au pierit în condiţii de neimaginat peste 10.000 de evrei, mai bine de o zecime din populaţia de atunci a urbei.

TRAGIC ● Un petec de hîrtie şi şuieratul unui glonţ l-au salvat de la moarte
Între 28 şi 30 iunie 1941, a avut loc pogromul evreiesc de la Iaşi. Se împlinesc 67 de ani. Atunci, pe străzile oraşului, în curtea Chesturii Poliţiei şi în "trenurile morţii" ce au plecat din gară către diferite destinaţii au pierit în condiţii de neimaginat peste 10.000 de evrei, mai bine de o zecime din populaţia de atunci a urbei.

Martori care să povestească despre ororile petrecute la Iaşi în zilele pogromului au rămas puţini. Unul dintre ei este şi profesorul Hugo Rosman, pe atunci un adolescent de 15 ani. Luat cu forţa de acasă, umilit şi bătut, Rosman a fost dus cu mîinile sus în dimineaţa zilei de 29 iunie în curtea Chesturii Poliţiei, acolo unde aveau să sfîrşească schingiuiţi mii de evrei. A scăpat ca prin minune, căpătînd întîmplător acel bilet salvator pe care scria "Liber". Rosman se numără printre puţinii care au păstrat şi fac public acest document unic.

ÎNCEPUTUL. Bătrînul, acum de 82 de ani, aminteşte şi contextul în care s-a ajuns aici. Atmosfera ostilă împotriva evreilor începuse încă din 1940. De altfel, ei au căpătat din 1941 interdicţie totală în învăţămîntul de stat: "Sufeream cumplit, pentru că oamenii mă alungau şi mă coborau din tramvai. De asemenea, la şcoală mulţi încercau să mă bată doar pentru că eram evreu". Acutizarea prigoanei asupra evreilor s-a realizat o dată cu izbucnirea la 22 iunie 1941 a ostilităţilor între Germania şi Uniunea Sovietică. Unii dintre ieşeni îi suspectau în mare parte pe evrei ca fiind simpatizanţi ai sovieticilor. Aşa că a început măcelul.

RIDICAREA. În perioada apropiată pogromului era prima lui săptămînă de vacanţă. "Seara zilei de 28 iunie 1941 reprezintă momentul declanşării pogromului de la Iaşi, la care au participat unităţi ale Armatei Române, în special ale jandarmeriei, ale armatei germane şi o parte a populaţiei, mai ales oameni de la marginea societăţii, persoane uşor de indus în eroare cu sloganuri antisemite". La 28 iunie, a aflat că evreii erau bătuţi, scoşi din locuinţe şi că mulţi dintre ei deja fuseseră ucişi. "În dimineaţa de 29 iunie, o patrulă militară românească, îndrumată de un vecin «binevoitor» care afirmase că din locuinţa noastră s-au tras focuri de arme, ne-a somat s-o urmăm." Unul dintre vecini, Aioanei, maistru într-o fabrică de textile, s-a opus, însă fără succes. "Tatăl meu şi cu mine am fost bruscaţi şi duşi într-o direcţie pe care nu o cunoşteam. Am fost înjuraţi, umiliţi, împinşi spre Chestura Poliţiei, acolo unde, la orele amiezei, a început masacrul." Pe drum au fost bătuţi şi scuipaţi. Îi stăruie şi acum în suflet despărţirea de mama sa. "Nu-ţi fie frică, nu durează decît cîteva clipe!", i-a şoptit ea printre lacrimi. Se gîndea că fiul său nu va scăpa cu viaţă atunci cînd jandarmii i-au ridicat pe bărbaţi. La Chestură a văzut ofiţeri nemţi cu însemnele "Todt", cei care lucrau la terasamente, poduri, căi ferate. Era o comisie formată din trei comisari. Unora le dădea biletul "Liber", pe alţii îi opreau, dar, între timp, cei sosiţi erau în continuare bătuţi şi umiliţi. "În faţa mea, un avocat a fost reţinut şi m-am speriat. Am dat carnetul de elev şi mi-au spus: «Fugi, fugi acasă!», şi mi-au întins un bilet. L-am păstrat împreună cu alte documente ce subliniază discriminarea, cum este acest act pe care scrie «sînge evreiesc»".

MORŢI PE STRADĂ. Adolescentul de 15 ani a văzut atunci pentru prima dată pe drumuri oameni ucişi. "Erau plini de sînge, fie împuşcaţi, fie mutilaţi din cauza loviturilor primite, batjocoriţi." Dacă Hugo a scăpat, multe dintre rudele sale nu s-au mai întors acasă. A realizat cu adevărat tragismul acelor evenimente atunci cînd a revenit, în toamnă, la şcoală. "A fost un şoc teribil să constat că, dintre cei 40 de elevi care au absolvit clasa a IV-a (a IX-a de acum), nouă dintre ei lipseau." Între zecile de cunoştinţe care au pierit atunci, Hugo nu uită să enumere şi numeroşi profesori de la şcoala evreiască. "Nu pot uita niciodată privirile pline de mirare şi neputinţă ale mamelor colegilor noştri ucişi atunci cînd ajungeam inevitabil în dreptul lor şi le salutam."