Arhiva
Special.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Nu văd cifrele, dar sunt olimpici la matematică

Răzvan vrea să devină magistrat, iar Ana să ajungă în Japonia
2 februarie 2012
 Foto: Karina Knapek / Jurnalul Naţional
 Foto: Karina Knapek / Jurnalul Naţional
 Foto: Karina Knapek / Jurnalul Naţional
 Foto: Karina Knapek / Jurnalul Naţional

Sub genele lungi, negre, ochii Anei sunt limpezi. Calzi şi neobosiţi de nimic din ce este în jurul ei. Zâmbeşte des, şuşoteşte cu fratele său, Răzvan, gesticulează mult şi vorbeşte repede. Are 17 ani. Nu se uită la filme, nu merge la discotecă şi nici la cinematograf, nu deosebeşte culorile. Lumea ei este adesea pictată în alb şi negru. Ana-Maria abia dacă întrezăreşte ceva când Soarele bate puternic pe cer. Despre mama, ştie că are ochii negri şi că este brunetă, ca şi ea. Cât despre tată, s-a întâmplat de atâtea ori să treacă pe lângă el, în curtea şcolii, nepăsătoare, fără să ştie că-i acolo. „Trebuie să îmi audă vocea”, spune tatăl lor, Ion Nedu, şi privirea-i de om bun lasă să se vadă o mare suferinţă.

Răzvan are 15 ani şi a fost nevoit să înveţe Braille mai bine decât Ana, ochii lui îi sunt mâinile. Neobosite, îi traduc în ima­gini lumea. Ana şi Răzvan sunt olimpici pe ţară la matematică şi neîntrecuţi la jocul de şah. Îşi iau cu ei tabla de joc specială şi nu e concurs de la care să lipsească, fiind încurajaţi în permanenţă de profesorii lor. Aproape că nici nu mai trebuie să se concentreze prea mult când simt în mână piesele de şah. Jocul a devenit pentru ei la fel de simplu ca şi vorbirea. „I-am luat regina, cât de curând o bat”, spune Răzvan vesel, în timp ce mama  înşiruie pe masă trofeele câştigate la concursurile de mat­ematică. Numai premii I şi II. La olimpiade, profesorul le citeşte pro­blema, iar ei o scriu în Braille şi, după câteva minute apare şi răspunsul. Pentru ei, nimic nu pare prea greu.

Lupta lor, de două ori mai dură
Răzvan nu se plânge niciodată. „Dacă nu eram aşa, nu mai puteam să cunosc atât de mulţi oameni mi­nunaţi. Nu le zăresc chipul, dar le văd sufletul.” Le spune pe toate cu privirea în pământ, cuminte, ghemuit în locul lui preferat de pe canapea. Ştie tastatura calculatorului pe de rost şi toate materiile le învaţă fie cu ajutorul programului Jaws, care îi citeşte textele în word, fie în Braille, la puţinele cărţi şi manuale pe care le are traduse în sistemul de învăţare al nevăzătorilor. „Vocea care ne citeşte textele de pe calculator este robo­tică, obositoare, în toate celelalte limbi, ea este asemenea celei umane, dar, se pare că la noi nu îşi dau interesul să schimbe lucrurile în bine”, spune Răzvan şi chipul vesel îi devine serios. Asta nu l-a împiedicat însă să fie unul dintre cei mai buni elevi din şcoală. La fel ca şi Ana.

Prinde din clasă materia predată, atât de bine că în vreo oră liberă sau în câteva pauze reuşeşte să îşi facă temele notate cu 10. Nu se întâmplă însă ca vreunuia dintre ei să li se ceară ajutorul la vreo materie şi ei să spună „nu”. „La ce bun să ştii atâtea, dacă nu împărtăşeşti şi altora?”,  întreabă Ana, chicotind.

Împăcaţi cu sine
Au învăţat să fie riguroşi de la profesori. Amândoi ştiu că, mai devreme sau mai târziu, vor trebui să se descurce singuri, iar bătălia pe care o dau cu viaţa este, poate, de două ori mai dură pentru ei decât pentru ceilalţi copii. Aşa că, pentru a reuşi, îşi pun la bătaie cunoştinţele, îşi ascut simţurile şi încearcă să pătrundă în lumea celor mulţi cu ambiţie şi multă strădanie. Ana şi Răzvan aplică pla­nul, fără să stea mult pe gânduri. O fac firesc, cu voioşie multă, cu glume strecurate în discuţiile lor elevate, întrecându-se unul pe celălalt, ca-ntr-un joc de copii.

„Au ajuns să stea mai mult în casă, ei se joacă, ei dezbat probleme, ei fac totul împreună. Adeseori, copiii au fost răi cu ei. Nu mai pun la suflet, nu se mai încarcă cu răutăţile lor”, spune tatăl copiilor, mereu în căutarea unui doctor bun care să-i spună o dată: „copiii au şansa de a vedea”. Nu s-a întâmplat asta niciodată. Ana şi Răzvan s-au lăsat târâţi de tatăl lor pe la cele mai de seamă clinici, pe la doctori renumiţi, peste tot prin ţară. De dragul părintelui, spun ei, şi încep să înşire persoane nevăzătoare, care acum sunt profesori universitari sau unii dintre cei mai buni în calculatoare.

Au fost ba şi pe la bioenergeticieni, care îi spuneau tatălui că soarta copiilor trebuie schimbată. Bărbatul a cheltuit numai la unul dintre ei mai bine de 40 de milioane de lei vechi, însă soarta celor doi a rămas aceeaşi: ei continuă să înveţe şi să se bucure de viaţa pe care părinţii încearcă să le-o creioneze în cele mai luminoase culori. „Nu vedem, dar simţim. Suntem nişte copii fericiţi”, spune Răzvan şi ochii tatălui se ascund în palmele umede de lacrimi. Majoritatea colegilor lor urmează, după liceu, cei trei ani de postliceală pentru a deveni cei mai buni maseuri. „Prea plictisitor”, spun ei într-un glas.

Pentru Răzvan a fost decisivă ora de limbă română, când profesoara i-a împărţit pe echipe şi i-a pus să aducă argumente într-o dispută. Atunci şi-a spus că i-ar plăcea să de­vină avocat sau judecător. Ana însă este pasionată de tot ce înseamnă Ja­po­nia, le răspunde părinţilor în pu­ţi­nele cuvinte pe care le-a învăţat de la desenele animate şi visează să lucreze la ambasada Ţării Soarelui Răsare. Mama şi tata le cumpără haine, nu au umblat niciodată la aragaz, nu le place să piardă vremea pe afară şi nici chipul oamenilor nu îi interesea­ză prea mult.

„Pe mine mă atrage personalitatea omului, e de-ajuns să văd dacă are ceva în cap, dacă este volubil, amuzant, dacă ştie să îşi trăiască viaţa frumos, să vadă întotdeauna partea plină a paharului”, spune Răzvan, convins că în viaţă „nu există «nu pot», ci prea mult «nu vreau»„.

Taguri asociate:     special
Comentarii
Nu văd cifrele, dar sunt olimpici la matematică
2 comentarii
gabi
Trec peste tema in sine a articolului (felicitari celor doi copii ca aleg sa-si dezvolte mintea in ciuda impedimentelor), si vreau sa ii atrag atentia autoarei articolului ca a fi jurnalist nu inseamna a da copy si paste din carnetelul cu expresii frumoase din clasa a 4a.
02/02/2012 16:01:05 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Felicitari Ana si Razvan!
Ma bucur foarte mult pentru voi ca ati reusit sa va depasiti conditia de vedere. Voi dati celorlalti ochi sa-i multumeasca lui Dumnezeu pentru ca sunt sanatosi si da-ti speranta celor care sunt in dificultate.
Cu ambitie puteti face orice. Daca facultatile din Ro nu va ajuta cum trebuie, poate incercati sa veniti in UK unde aveti tot suportul de care aveti nevoie.
Ca ... Citeşte întreg comentariul
02/02/2012 11:42:59 | Îmi place (6) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute îşi apără titlul mondial în faţa lui Froch. Meciul începe la ora 02:00
Bute îşi apără titlul mondial în faţa lui Froch. Meciul începe la ora 02:00 Lucian Bute îşi va apăra pentru a zecea oară centura de campion mondial IBF, la ... Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012: MANDINGA a intrat în concurs cu numărul 14. Cum vi s-a părut?- LIVE TEXT
FINALA EUROVISION 2012: MANDINGA a intrat în concurs cu numărul 14. Cum vi s-a părut?- LIVE TEXT UPDATE 00.17 S-a încheiat votul. UPDATE 00.05 Melodiile participante sunt trecute în ... Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ... Citește articolul
Între fluturaşi de stradă, consiliere politică şi rock alternativ
Între fluturaşi de stradă, consiliere politică şi rock alternativ A absolvit Ştiinţe Politice şi un Master în Relaţii Internaţionale şi Diplomaţie, şi-a-nceput ... Citește articolul
imopedia.ro
Apartament in Cismigiu

2 camere

Suprafata utila: 52 mp

475 EU/luna

Apartament in Berceni

2 camere

Suprafata utila: 52 mp

51.000 EU

PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul