Nunta Reginei Mamă a Marii Britanii

Înainte de Primul Război Mondial nunţile la Curtea Regală a Marii Britanii nu erau evenimente publice, aşa cum erau înmormântările sau încoronările. Războiul a schimbat multe… tradiţii. Astfel în 1923 Regele George V a anunţat căsătoria celui de-al doilea fiu al său, Albert, Duce de York cu Elizabeth Angela Marguerite Bowes-Lyon, cunoscută de noi ca Regina Mamă (1900-2002), simpatica şi extravaganta bă­trâ­nică, atât de iubită de supuşii ei.

Era pentru prima dată când Regele Angliei a fost de acord ca unul dintre fii săi, în directă succesiune la tron, să se căsătorească cu „o supusă”, întrucât aleasa lui Albert nu era o moştenitoare a vreunei case regale, ceea ce contrazicea tradiţia, dar reprezenta un gest de modernizare a monarhiei. Mulţi dintre membrii familiei regale şi nu numai au considerat căsătoria o mezalianţă. Regina Maria a României scria că „mai mulţi membri mai ti­neri ai familiei ce se aflau şi ei acolo, nici unul nu era chiar «regal», pentru că se căsătoriseră cu soţi sau cu soţii care nu făceau parte din case re­ga­le. Doar sora Baby şi cu mine făceam ex­cep­ţie”.

De altfel de câte ori îl menţiona pe Albert şi pe Elisabeth, Regina Maria scria „Bertie şi so­ţia sa”, ei niciodată nu îi spune pe nume şi nu o des­crie în vreun fel. O ignoră, ceea nu se întâmplă cu Regina May, soţia Regelui George V, pă­rinţii lui Bertie: „May era extrem de elegantă, (…) cu părul ei cărunt şi tenul minunat, ea, realmen­te, arăta ca o regină foarte distinsă şi im­po­zantă.” Cu altă ocazie scria despre verişoara sa, Regina Marii Britanii „May a fost magnifică şi monumentală, în auriu, cu smaralde, cu biju­te­rii superbe, şi atât de frumos îmbrăcată în sti­lul său special de perfecţiune completă.” Poa­te de aceea presimţind dezaprobarea fami­liei regale, Elisabeth a refuzat de două ori cere­rea în căsătorie. În jurul acestei căsătorii s-au ţe­sut multe poveşti, dar anii ce au urmat au do­vedit că a fost pe cât de romantică, pe atât de fe­ri­cită.

O dată stabilită data nunţii, pe 28 aprilie, s-a ho­tă­rât să fie un eveniment public pentru a consolida imaginea monarhiei. Tocmai de aceea ceremonia a avut în loc la Westminster Abbey, şi nu la Capela Regală, cum se obişnuia. Ultimul prinţ care se căsătorise în această catedrală a fost Edmund, fiul Regelui Henric al III-lea, în 1269. Pe 17 aprilie 1923 febra pregătirilor pentru nunta Ducelui de York ajunsese şi în Ro­mâ­nia, Universul scria: „Londra asistă la serioase pre­gătiri pentru acest eveniment. Ferestrele, bal­coanele şi terasele situate pe drumul ce va fi parcurs de cortegiul nupţial sunt solicitate de o mulţime imensă şi pentru fiecare locşor de la care se poate privi se oferă sume fabuloase.

Pentru cele mai proaste locuri se oferă echivalentul a peste 3.000 de lei, alte locuri au fost angajate pentru preţul fantastic de 10.000-15.000 mii de lei. În hotelurile din Londra, cu toate miile de camere pe care le posedă fiecare în parte, nu mai poţi încăpea de mulţimea străinilor veniţi de pretutindeni pentru a vedea ceremonia”. Observând interesul publicului, BBC a cerut permisiunea să înregistreze şi să transmită la radio slujba religioasă, dar nu au primit aprobare. Străzile Londrei erau inundate de Union Jack „drapele, cu miile, ca un cer de steaguri, un mod englezesc de a decora, care produce un efect ce nu se poate compara cu nimic. (…) În privinţa caleştilor, escortei, sol­da­ţi­lor, a frumuseţii şi perfecţiunii manifestării, ni­mic nu îi mai poate egala pe englezi” scria Regina Maria.

A fost o zi înnorată, dar se spune că a fost puţin soare când a intrat mireasa în catedrală. În timp ce se îndrepta spre altar, la braţul ta­tălui ei, contele de Strathmore şi Kinghorne, Eli­sabeth s-a oprit şi a pus buchetul ei de tran­dafiri albi pe mormântul Eroulul Necunoscut, gest făcut de atunci de toate miresele regale.

Ducele de York a purtat uniforma Forţelor Aeriene Regale cu grad de căpitan, cavalerul de onoare fiind David, prinţ de Wales, viitorul Rege Edward VIII. Atenţia presei de atunci s-a îndreptat mai mult spre alegerea uniformei lui Albert, decât spre rochia miresei. Elisabeth a preferat o rochie tipică pentru anii 1920, din şifon ivoriu, fără talie şi fără mâneci, brodată cu perle, cu trenă, realizată de creatoarea Handley Seymour. Iar deasupra o haină de hermină albă. A purtat două şiraguri de perle, fără alte bijuterii. Cum avea părul scurt, voalul, lung şi somptuos din dantelă Nottingham i-a încadrat faţa, fără să fie nevoie să o acopere.

După ceremonia oficiată de arhiepiscopul de Canterbury au plecat în procesiune, spre Pala­tul Buckingham pentru clasicul salut de la balcon, într-o minunată caleaşcă, trasă de şase cai, escortată de poliţişti, urmaţi de toate sui­tele în caleşti, tinerii căsătoriţi fiind aclamaţi de mii de oameni. A urmat apoi un wedding-breakfast în ţinută de gală. A fost o etalare de flori, aurărie, bi­juterii, haine elegante şi uniforme, în acorduri mu­zicale. Toute à fait dans la juste note! Tortul şi mâncărurile au fost pregătite de chef Gabriel Tschumi, celebrul bucătar al Casei Regale. Tortul cu patru etaje, cu glazură albă, decorat cu elemente din aur veritabil cântărea 400 de kilogra­me. După scurta petrecere de nuntă cei doi au plecat în luna de miere la conacul Polesden Lacey, în Surry, Scoţia.

Ducesă de York, Regină, apoi Regină Mamă, Elisabeth a trăit 102 ani, devenind un simbol al regalităţii britanice. În urmă cu 88 de ani, pentru că se căsătorea cu Albert, cel de-al doilea fiu al Regelui George V, această tânără părea a fi întruchiparea unei Cenuşărese moderne. Cert este că atunci ca şi acum nunţile regale erau irezistibile strârnind interesul tuturor.