Oamenii de bună-credinţă au interzis Partidul Comunist

La 12 ianuarie 1990 - zi de doliu naţional pentru eroii Revoluţiei -, a fost interzis Partidul Comunist Român. În conducerea Frontului Salvării Naţionale s-a produs prima sciziune - Dumitru Mazilu contra Ion Iliescu. "Oamenii de bună-credinţă" s-au liniştit noaptea târziu scandând "Frontul e cu noi!".

De mai bine de trei săptămâni, România era ţinută în clocot. După procesul Ceauşeştilor au continuat ştirile despre teroriştii care se opun noii puteri. "La o săptămână după dărâmarea lui Ceauşescu, membrii CFSN se simt în continuare ameninţaţi şi circulă în vehicule blindate", scria la finele lui decembrie Le Monde.

Citându-l pe vicepreşedintele CFSN Cazimir Ionescu, Agenţia France Presse informa că, în România, securitatea încă este o ameninţare. Cotidianul englez Sunday Times deplângea moartea fotoreporterului său Ian Perry: avionul cu care plecase să ducă la Londra filmele fotografice cu imagini de la revolta populară împotriva lui Ceauşescu se prăbuşise din motive necunoscute puţin după decolarea din Bucureşti.

"RĂZBOIUL CIVIL NU S-A TERMINAT ÎNCĂ!"
"Războiul civil nu s-a terminat încă" titra La Reppublica. Iar The New York Times relata despre execuţia dictatorilor români pentru "genocid". "Acuzaţiile împotriva soţilor Ceauşescu au inclus, scria cotidianul citat, «genocidul» a 60.000 de oameni, mulţi dintre aceştia fiind ucişi în luptele de săptămâna trecută; subminarea puterii de stat; distrugerea economiei naţionale şi a valorilor spirituale şi tentativa de fugă din ţară pentru a recupera miliardul de dolari ascuns peste hotare".

DE LA PARASTAS LA REVOLUŢIE
Cu trei zile mai înainte, CFSN adoptase o serie de măsuri privind comemorarea eroilor Revoluţiei. Ziua de 12 ianuarie fusese declarată zi de doliu naţional; Timişoara şi Bucureşti oraşe-martir; Piaţa Palatului din Bucureşti îşi schimba numele în Piaţa Revoluţiei; urmau a fi ridicate monumente în toate locurile-simbol ale Revoluţiei din ţară; şi, în fiecare vineri, preoţii vor oficia slujbe de comemorare pentru eroi...

În ziua parastasului naţional decretat de noua putere, mulţimile au invadat spaţiile publice. Mulţi găseau abia atunci ocazia potrivită de a se declara "oameni de bine", sintagmă care desemna categoria activă a potrivnicilor defunctului Ceauşescu. Astfel că vineri, 12 ianuarie 1990, au sunat sirenele fabricilor şi au bătut clopotele bisericilor pretutindeni în România. Printre parastase şi sfinţiri de colivă, lacrimi şi mătănii, fără număr au fost discursurile.

În numele eroilor Revoluţiei, oamenii au cerut adevărul despre terorişti, cifra exactă a morţilor, opţiunile politice ale noilor conducători. S-a propus şi scoaterea PCR în afara legii şi distribuirea fondurilor şi bunurilor sale noilor partide din ţară.

La Bucureşti, cei care comemorau în pieţele Revoluţiei, Romană, Universităţii şi la Cimitirul Eroilor s-au îndreptat în coloane de furioşi şi contestatari spre sediul Guvernului.

ÎL VREŢI JOS PE ILIESCU?
Sub presiunile mulţimii, conducătorii au ieşit din sediul Guvernului. Unii nu sosiseră încă de la manifestaţiile din Timişoara. Au urcat pe-o tanchetă Dumitru Mazilu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Ion Caramitru.
"Să vină Iliescu!" - scanda însă dezlănţuită mulţimea.
Îl vreţi pe Iliescu jos? - a întrebat atunci Dumitru Mazilu.
Astfel s-a produs prima sciziune în echipa noii puteri.

În cronica vorbelor de duh s-a păstrat şi interpelarea "revoluţionarei" Steluţa Ivan adresată noilor lideri: "Ce-ai făcut în ultimii cinci ani?" Presa anului 1990 a transformat-o în rubrică de scandal.

LA "CEREREA GENERALĂ A POPORULUI ŞI OAMENILOR DE BUNĂ-CREDINŢĂ"
În vacarmul iscat, dialogul dintre manifestanţi şi conducătorii de pe tanchetă era imposibil. Astfel că liderii CFSN au admis că revendicările mulţimii sunt justificate, iar FSN o forţă provizorie care îşi asumă responsabilitatea organizării primelor alegeri libere postcomuniste. Vorbitorii au propus să poarte în continuare discuţiile cu delegaţia desemnată de manifestanţi în sediul Guvernului.




Cu mulţimea isterizată sub ferestre s-au semnat trei decrete. Primul decidea scoaterea în afara legii a Partidului Comunist Român. Cei care-l semnaseră şi mare parte din mulţime erau însă la zi cu plata cotizaţiei de partid.

Printr-un al doilea decret s-a hotărât ca la 28 ianuarie 1990 să se ţină un referendum privind reintroducerea pedepsei cu moartea în Codul Penal (abolită după execuţia Ceauşeştilor). Al treilea decret instituia o comisie naţională pentru rezolvarea sesizărilor şi cererilor cetăţenilor.

În textele amintitelor decrete s-a menţionat justificarea "la cererea generală a poporului şi împreună cu oamenii de bună-credinţă din întreaga ţară".

FRONTUL E CU NOI!
Decretele au fost citite mulţimii de la înălţimea balconului. Între timp, aceasta sporise datorită transmisiei evenimentului în direct de Televiziunea Română Liberă.

În apogeul popularităţii sale, Petre Roman a propus apoi încolonarea demonstranţilor victorioşi în direcţia locurilor de martiraj ale Revoluţiei. În frunte cu Petre Roman, bucureştenii au început să mărşăluiască spre Piaţa Romană. Au îngenuncheat şi s-au recules în faţa crucilor noi din zonă. Ritualul s-a repetat în Piaţa Universităţii şi în Piaţa Revoluţiei.
"Frontul e cu noi!" au scandat până noaptea târziu numiţii oameni de bună-credinţă.

FSN = PCR
La două zile după execuţia Ceauşeştilor s-a ţinut prima plenară a CFSN. A decis structurile de conducere, constituirea şi organizarea FSN în teritoriu.
Biroul executiv al CFSN era alcătuit din: preşedinte - Ion Iliescu; vicepreşedinţi - Cazimir Ionescu şi Kiraly Karoly; secretar - Dan Marţian; membri - Silviu Brucan, Ion Caramitru, Nicolae Radu, Bogdan Teodoriu, Vasile Neacşa, Gheorghe Manole.

Una dintre primele lozinci anticomuniste apărute cu ocazia acestei organizări a fost "FSN = PCR". Pe marginea ei, ziarul Le Monde făcea încă de la 29 decembrie 1989 următorul comentariu: "Comitetul executiv format din 11 membri, prezidat de Ion Iliescu, este adevăratul depozitar al puterii, ca un fel de birou politic. CFSN a fost lărgit de la 39 la 145 de membri «pentru a integra toate tendinţele politice ale noii puteri», ceea ce aminteşte de comitetele centrale ale partidelor comuniste din Europa de Est.

Este legat cu structuri teritoriale care se suprapun pe cele ale vechiului regim şi care moştenesc de altfel şi clădirile lor, personalul fostelor consilii populare ale regimului Ceauşescu. Structura aminteşte de structura piramidală a «centralismului democratic», justificată de noua putere prin necesitatea unei organizări puternice pentru a se restabili ordinea, pentru repornirea economiei şi pentru asigurarea tranziţiei până la alegeri."

"Petre Roman, mamă spaniolă, studii în Franţa. Un playboy aristocrat conduce noul guvern de la Bucureşti. (...) Faţă de Iliescu nutreşte o admiraţie necondiţionată, astfel că în transmisiile televizate îi lasă viitorului preşedinte rolul de protagonist. Ambii vorbesc despre o orientare tehnocrată a noii Românii, care să vină în primul rând în întâmpinarea necesităţilor de bază ale populaţiei şi să dezvolte relaţiile economice internaţionale"
Ziarul La Repubblica, 30 decembrie 1989