Ochiul şi timpanul, manual de utilizare

Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a lansat ieri în dezbatere publică normele metodologice pen­tru aplicarea Legii 298/2008 privind reţinerea da­te­lor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de co­mu­nicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, cunoscută şi ca Legea Big Brother. Iniţiativa vine după ce o coaliţie de organizaţii guvernamentale a anunţat că va ataca în Justiţie actul normativ. Speriat de impactul pe care l-a avut intra­rea în vigoare a Legii 298/2008, ministerul a vrut să dea dovadă de transparenţă, o transparenţă ce seamănă mai mult a praf în ochi. Demersul ministerului este inutil, în con­di­ţi­i­le în care aces­te norme sunt extrem de tehnice, destinate spe­cia­lişti­lor în domeniu şi nu vizează chestiuni fundamentale precum le­gea în sine, ce reprezintă o intruziune în dreptul la viaţă pri­vată şi care a stârnit critici din partea opiniei publice. E inu­til şi în condiţiile în care consultarea publică va fi făcută doar de formă, nu şi pentru a se ţine cont de observaţiile făcute. În plus, legea şi normele trebuiau dezbătute public împreună şi nu la o distanţă de doi ani. Există şi o veste bună. Normele de aplicare a Legii Big Brother intră în vigoare în 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Cum  aceste norme abia au fost lan­sa­te în dezbatere, teoretic ne mai putem bucura de puţină libertate.

Ministerul Comunicaţiilor a publicat ieri pe site-ul propriu proiectul normelor metodologice pentru aplicarea Legii Big Brother, spre a fi dezbătut public. Înşiruirea de condiţii tehnice nu modifică însă în nici un fel esenţa actului normativ, iar lansarea dezbaterii publice este doar praf în ochii cetăţenilor. Mai mult, normele impun operatorilor ca prin camera de monitorizare a convorbirilor să nu treacă nici o ţeavă de gaze, dar nu spun nimic despre sistemul de stocare a datelor.

Normele metodologice propuse de minister se referă strict la convorbirile telefonice, firmele de telefonie fiind obligate prin lege să stocheze, pentru şase luni, următoarele date: numărul apelantului şi al apelatului, numele şi adresa abonatului, data şi ora iniţierii şi încheierii convorbirii, informaţii privind serviciul de telefonie utilizat etc. Prin normele metodologice, operatorii de telefonie mobilă sunt obligaţi să înfiinţeze spaţii speciale pentru activitatea de monitorizare a convorbirilor. Astfel, spaţiile trebuie “să fie prevăzute cu căi de acces securizate corespunzător”, “să nu fie traversate de conducte de apă sau gaze”, “să nu fie amplasate într-o zonă a clădirii cu trafic intens”, “să nu fie amplasate în apropierea unor spaţii de depozitare cu risc de incendiu (arhiva de documente, spaţii de reciclare a hârtiei etc.)” şi, în plus, în aceste spaţii trebuie să fie monitorizat “nivelul temperaturii şi umidităţii”. Precauţiile asigură protejarea datelor împotriva distrugerilor sau alterărilor accidentale sau ilicite. În plus, în camerele de monitorizare a comunicaţiilor trebuie să existe sistem de alarmă, senzori de detectare a incendiului, inundaţiilor, “mişcării” şi a codurilor de acces necorespunzătoare, sistem de urmărire video şi sistem electronic de înregistrare a accesului pe bază de cartelă magnetică. Legea obligă operatorii de telefonie mobilă şi furnizorii de internet să angajeze şi personal suficient, astfel încât să asigure “continuitatea activităţii de transmitere a datelor reţinute”.

Datele privind comunicaţiile se reţin de operator timp de şase luni, după care “vor fi distruse după o procedură automată şi ireversibilă”. Datele solicitate de instituţiile autorizate, adică Ministerul Administraţiei şi Internelor, Parchetul General, SRI şi SIE, se transmit de operator pe suport electronic, spune actul normativ, suport care este ridicat “personal” de “reprezentantul desemnat al autorităţii competente”. Cheltuielile legate de crearea şi administrarea bazei de date sunt deductibile fiscal.

NU EXISTĂ SISTEM OMOLOGAT, NICI SECURITATEA DATELOR
Fostul preşedinte al Comisiei parlamentare pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţii, deputatul Varujan Pambuccian, a identificat deja trei hibe ale normelor metodologice. În primul rând, nu este definit sistemul de stocare a datelor privind convorbirile telefonice ale abonaţilor. Dacă actul normativ arată că prin “camera secretelor” nu trebuie să treacă ţevi de apă sau gaze şi trebuie să existe senzori de detectare a incendiului, în schimb, nu se spune nimic despre sistemul de stocare. “Ar trebui prevăzută obligativitatea omologării sau auditării acestui sistem, care trebuie făcută de un terţ, în nici un caz de una din părţile interesate, adică de vreo instituţie a statului sau un operator de telefonie. Omologarea sau auditarea sistemului va garanta atât securitatea şi integritatea sistemului, cât şi faptul că la datele stocate nu pot avea acces persoane care nu au dreptul să deţină aceste date. Să nu vină un terţ, mai şmecher, şi să-şi ia date de acolo”, explică Pambuccian.

O a doua obiecţie a deputatului este legată de modalitatea prin care se face predarea datelor, modalitate pe care Varujan Pambuccian o consideră nesigură. “Se prevede că datele se înmânează pe suport electronic. Asta înseamnă un CD, care trece din mână în mână. Nu există nici un element de securizare”, spune Pambuccian. El arată că normele ar trebui să prevadă prezenţa semnăturii electronice pe care o aplică mai întâi sistemul la livrare a datelor. “Apoi, cel care înmânează datele ar trebui să aplice o semnătură electronică, la fel cel care le primeşte. De fiecare dată când informaţia trece din mână în mână trebuie aplicată o semnătură electronică ce garantează că datele nu s-au modificat. Aşa cum sunt elaborate normele, riscul este ca datele să fie falsificate”, explică deputatul, care ar fi propus ca, mai mult, datele să nu fie livrate unei persoane, ci schimbul de cereri să fie făcut electronic.

DE CE SE VORBEŞTE DESPRE “CALITATEA DATELOR” DACĂ E VORBA DOAR DE DOUĂ NUMERE DE TELEFON?
Mai mult, unul dintre articolele normelor metodologice i se pare un nonsens, dacă nu cumva ascunde ceva mai mult. Articolul 3 alineatul 2 spune că “datele reţinute trebuie să fie de aceeaşi calitate cu cele utilizate la nivelul reţelelor furnizorilor de comunicaţii electronice”. “Despre ce calitate vorbim? Conform legii ăsteia, operatorul trebuie să stocheze două numere de telefon şi două date. Această prevedere se referă, în schimb, la conţinut. E absurdă în raport cu informaţiile pe care legea le impune a fi stocate”, spune Varujan Pambuccian. Orange şi Vodafone au refuzat să comenteze proiectul normelor metodologice pe care l-a propus ministerul.

MONITORIZARE FĂRĂ ACORD
Preşedintelui ProDemocraţia, Cristian Pârvulescu, i se pare inutilă dezbaterea normelor metodologice atâta vreme cât legea în sine a fost deja adoptată. “Mi se pare suspect că am primit o invitaţie la dezbatere din partea ministerului abia după ce am anunţat că vrem să deschidem o procedură juridică de contestare a legii. Nu cred însă că avem ce să discutăm despre norme. Noi vrem să contestăm directiva europeană care a stat la baza legii şi vrem să incităm la o coaliţie europeană împotriva ei”, ne-a declarat Cristian Pârvulescu. Preşedintele ProDemocraţia consideră inacceptabil ca datele unei convorbiri private să fie înregistrate fără acceptul celui care apelează. “Dacă sun la un serviciu Vodafone sau Orange sunt avertizat că dacă efectuez apelul el va fi înregistrat, deci mi se cere un acord, chiar şi formal. În cazul acestei legi nu sunt nici avertizat şi nici nu mi se cere acordul. Se putea măcar legifera astfel încât în momentul în care semnez un contract de abonament să mi se ceară acordul să fiu monitorizat. Dar aşa, fără preaviz, sunt transformat în suspect. De ce sunt suspect? Că m-am născut?”, se întreabă Pârvulescu.

Ministrul Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, îşi declină orice responsabilitate în privinţa legii. “Nu mă întrebaţi pe mine de lege. Obligaţia ministerului este să elaboreze normele. În rest, legea asta trebuia adoptată de doi ani de zile şi vă pot pune la dispoziţie toată corespondenţa cu Uniunea Europeană prin care ni se cerea să adoptăm legea”, se dezvinovăţeşte Sandu. El promite însă să organizeze întâlniri cu operatorii de telefonie mobilă şi furnizorii de internet, cu presa şi cu ONG-urile pentru a prelua în norme propunerile de modificare.

INSTITUŢII PRIVILEGIATE
Normele nu repară nici articole ale legii care lasă loc de abuzuri, precum articolul 20, potrivit căruia, “în scopul prevenirii şi contracarării ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, organele de stat cu atribuţii în acest domeniu pot avea acces, prin actele normative ce reglementează activitatea de realizare a securităţii naţionale, la datele reţinute de furnizorii de servicii şi reţelele publice de comunicaţii electronice”. APADOR-CH arată că organele de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale pot accesa aceste date în baza Legii siguranţei naţionale din 1991, “o lege nedemocratică, cu prevederi vagi care permit abuzuri împotriva drepturilor omului”. Cum formularea din Legea 298 este şi ea evazivă, aceste instituţii ar putea avea acces inclusiv la conţinutul unui e-mail sau al unei convorbiri telefonice.

“Dacă sun la un serviciu Vodafone sau Orange sunt avertizat că dacă efectez apelul el va fi înregistrat, deci mi se cere un acord, chiar şi formal. În cazul acestei legi nu sunt nici avertizat. Se putea măcar legifera astfel încât în momentul în care semnez un contract de abonament să mi se ceară acordul să fiu monitorizat. Dar aşa, fără preaviz sunt transformat în suspect”
Cristian Pârvulescu - preşedinte ProDemocraţia