Paradă şi antiparadă

După primele trei ediţii ale GayFest credeam că Bucureştiul s-a transformat într-un fel de Pamplona. Adică, o dată pe an, se dă drumul pe stradă nu taurilor, cum se întîmplă în Spania, ci boilor.

De data asta, nu! - nu s-a mai lăsat nici cu bătaie, nici cu gaze lacrimogene

După primele trei ediţii ale GayFest credeam că Bucureştiul s-a transformat într-un fel de Pamplona. Adică, o dată pe an, se dă drumul pe stradă nu taurilor, cum se întîmplă în Spania, ci boilor.

De dimineaţă m-am dus la marşul aşa-zis “pentru normalitate” al Noii Drepte. Mai întîi am dat peste “căpitanul” Tudor Ionescu, şeful sacului cu scandalagii care este Noua Dreaptă. Împreună cu un alt cetăţean încercau să-şi organizeze ciracii. Se zbiera: “Unde-s băieţii din Constanţa?”. Vreo doi timizi răspundeau: “Prezent!”. M-am dat de-a dura cu dreptacii ăştia prin oraş şi am avut impresia că mă aflu în mijlocul unei galerii de echipă de fotbal din divizia C. Făceau ole-ole şi oli-ola aiurea-n tramvai, răcneau “Naomi (n.r. – am înţeles că e nuş’ce transsexual) şi ai lui / cas-ca-do-rii rî-su-lui” şi “Nu sîntem neam de poponari”. Din cînd în cînd mai făceau o aluzie porcoasă la ţepele pe care le-ar fi băgat un anumit domnitor în fundul homosexualilor. Singurele potenţiale victime ale dreptacilor am fost eu şi un coleg de la Adevărul. Ne-am trezit cu nişte haidamaci cît dulapu’ care ne-au spus: “Pe dumneavoastră nu v-am invitat la marş. Ieşiţi sau vă scoatem noi!”. Plini de curaj, ne-am dat prudent după jandarmi.

EPISCOAPA-URS. Spre seară, la ora cinci, ne-am dus la Nerva Traian, locul clasic de pornire a marşului ACCEPT. Probabil fiindcă aveau invitaţi de seamă (ambasadorul Suediei şi un parlamentar iubitor de bărbaţi din Marea Britanie nu au mai avut accese de exhibiţionism la fel de profunde ca în anii trecuţi). Transsexualii de serviciu erau şi ei acolo, încercau să facă pe vedetele. Cel mai tare mi-a plăcut o cucoană, Fisher, episcoapă la o biserică obscură de prin SUA. Onor-asistenţa făcea poze cu ea aşa cum faci cu ursul împăiat pe plajă. Toată lumea se simţea atrasă de doamna în care-şi ataşase de gît un ştergar în culorile curcubeului. Am pornit spre Parcul Izvor însoţit de un număr imens de jandarmi. Cam de patru ori mai mulţi decît mărşăluitorii propriu-zişi. Traseul a fost parcurs în relativă linişte. Nu tu omoruri cu Jandarmeria, nu tu pietre, roşii şi ouă. Pe la Piaţa Unirii s-au auzit nişte vagi huiduieli. Iar la Parcul Izvor, punctul de destinaţie, a apărut un viteaz care-a zbierat către ziarişti: “Bă bulangiilor, v-aţi pus aparate şi ecusoane! Tot vă recunoaştem noi şi v-o tragem!”. Dacă tot ne făcuse bulangii, ne-am întrebat în ce sens voia să ne-o tragă. Ceva-ceva s-o fi-ntîmplat, căci, conform declaraţiilor comisarului Ciocan, purtătorul de cuvînt al IPC, au fost conduse la secţie 26 de persoane. Pînă la închiderea ediţiei nici una nu fusese arestată. Din cîte ne-am interesat la ACCEPT, pînă în jurul orei 20:00 nu primiseră nici un semnal că ar fi fost agresat postmarş vreun homosexual. Fiindcă de data asta nu s-a mai luat nimeni la bătaie cu nimeni, am ajuns la concluzia că bucureştenii se normalizează. La ambele manifestaţii luate la un loc nu ştiu dacă au fost 500 de participanţi. De unde trag concluzia că oamenii cu capul pe umeri şi care nu au nici un interes direct în tărăşenii de-astea au stat frumuşel acasă sau au ieşit la un grătar.