Parinte orb, care vede in suflete

Atras inca din copilarie de gandul calugariei, Parintele Teofil Paraian, orb din frageda pruncie, a studiat Teologia pentru a-si implini idealul de a inmulti binele si bucuria. In 1953 a intrat in obstea Manastirii Brancoveanu, judetul Brasov. Marea sa iubire pentru oameni l-a ajutat sa-i inteleaga si sa-i indrume pe cararea catre Dumnezeu.

Din zapada proaspat asezata se ridica, impecabile, zidurile Manastirii Brancoveanu, Sambata de Sus. Geometrie, ordine. Cate un calugar trece printre coloane, soapta negru pe alb. La rastimpuri, din foisorul de lemn razbate, scurt, vocea unui duhovnic. O mama iese cu copilul in brate. Intra un calugar din manastire, apoi altul. Spovedaniile au luat sfarsit. Deocamdata. Usa foisorului ramane larg deschisa. Lumina se opreste pe straiele Parintelui Teofil. Salutul sau energic spulbera umbrele cuvintelor de spovedanie ce pluteau inca in incapere. "Am intrat in viata constienta fara vedere" Orb, Parintele Teofil se indreapta, insotit de un alt calugar, spre chilia sa. Aici il asteapta, pe o masa, zeci de casete audio, iar biblioteca este ticsita de ceasloave scrise in Braille. In germana, in franceza, in romana. Parintele isi descopera capul, aranjeaza suvitele razlete, apoi ia reportofonul. De ani si ani inregistreaza fiece convorbire la care este parte si vorbeste numai despre ce crede ca este important. Se incrunta: "Nu intereseaza daca am vazut vreodata sau nu. Mie-mi place sa spun ca am intrat in viata constienta fara vedere, pentru ca atunci este nasterea spirituala". Rugaciunea, legata de respiratie Rugaciunea care l-a ajutat cel mai mult, de care este cel mai atasat, este "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul". Are un mod special de a spune aceasta rugaciune, dupa cum l-a invatat Parintele Serafim acum 50 de ani, cand Parintele Teofil abia venise la Sambata de Sus: "Mi-a spus de rugaciunea de toata vremea si mi-a dat in grija sa folosesc aceasta lucrare de imbunatatire sufleteasca. Mi-a zis sa o zic cu gandul si legata de respiratie. Intre respiratie sa zic "Doamne", in timp ce trag aer in piept sa zic "Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu" si dand aerul afara din piept sa zic "miluieste-ma pe mine, pacatosul"". Pe cei ce vin sa se spovedeasca, Parintele ii sfatuieste intotdeauna sa spuna aceasta rugaciune. Pentru ca, indesita, aceasta ii conduce la constiinta de sine, ii ajuta sa se descopere, sa realizeze propriile inclinari, incarcatura negativa cu care au venit in lume, adaosurile care au survenit in viata lor. Rugaciunile insa nu se spun oricum: "Importanta nu este rugaciunea, ci starea sufleteasca cu care te rogi, prin care reversi rugaciunea din sufletul tau". A vrut sa se calugareasca de la 13 ani Parintele Teofil si-a descoperit inclinatia catre cele bisericesti din copilarie. "M-am trezit, as putea spune, in biserica", povesteste el. Are si o explicatie: s-a nascut intre oameni credinciosi. Uneori are impresia ca s-a nascut cu rugaciunile stiute. Dorinta de a invata - mereu spune ca a fost un elev bun, un student bun - s-a ivit in Parintele Teofil si din cauza ca i s-a spus de multe ori: "Ma, tu nu poti, ca nu vezi". De mic a vrut sa se calugareasca. In copilarie, cand auzea de vreun calugar ar fi vrut sa-l intalneasca, sa-l intrebe, sa afle cum isi duce viata, ce simte, cu ce se ocupa. In 1942, cand avea 13 ani si jumatate, a venit la Manastirea Sambata sa intre in calugarie. Staretul de atunci i-a spus ca nu poate ramane la manastire, pentru ca mitropolitul Nicolae Balan vrea la Sambata numai absolventi de Teologie. Un raspanditor de bucurie Credinciosii ii cer mereu sfaturi, il roaga sa le spuna cuvant de intelepciune. Parintele este bucuros sa le vorbeasca. Le spune, printre altele, ca "la Dumnezeu sa te gandesti ca la Dumnezeu, nu ca la om, si sa-l respiri pe Dumnezeu cum respiri aerul". Prin cuvintele pe care le imprastie cu dragoste celor ce-l asculta, prin cele peste 60 de conferinte duhovnicesti pe care le-a tinut in toata tara, Parintele Teofil a intrat in inimile oamenilor. Spune cu mare bucurie ca este "un om dorit de oameni". Pentru ca imprastie bucurie. In cartea "Cine sunt eu?", Parintele rememoreaza drumul sau spre scoala. Mergea si zicea rugaciuni. "Aveam asa de multe bucurii in suflet, incat imi era frica sa nu-mi crape inima. (...) Am fost un om al bucuriei. Sunt un raspanditor de bucurie. Asa m-a lasat pe mine Dumnezeu: cu o inclinare spre multumire, spre bine", marturiseste el. Parintele Teofil ne marturiseste ca se simte putin dezamagit ca duhovnic. Prea putini dintre cei ce i se spovedesc ii asculta indemnurile. Se declara multumit de realizarile sale pe celelalte planuri. Neajunsul de a fi orb nu i-a fost obstacol in viata spirituala. "Um om fara lumina, dar luminat", asa dupa cum l-a descris mitropolitul Nicolae Colan. TATIANA DABIJA

---

 

CV

Teofil Paraian

S-a nascut pe 3 martie 1929, in satul Toparcea, la 25 km de Sibiu, din parinti "nestiutori de carte, dar iubitori de Dumnezeu". Parintele Teofil este intaiul nascut din cei patru copii ai familiei. Urmeaza, la Cluj, scoala primara (1935-1940), iar in 1942 se inscrie la o scoala din Timisoara. In 1948 absolva un liceu teoretic pentru vazatori si se inscrie la Teologie. Incheie studiile in 1953, an in care, la 1 aprilie, intra in obstea Manastirii Sambata de Sus. In acelasi an este tuns in monahism. Trei ani mai tarziu, Parintele Teofil ajunge diacon, iar in 1983 este hirotonit preot si duhovnic. Dupa cinci ani este numit arhimandrit.

---

"

Sunt si mare, si mic, si de nimic. Sunt mare pentru cei ce ma asculta, sunt mic pentru cei ce nu ma asculta si sunt de nimic pentru cei ce ma ocolesc" Parintele Teofil despre sine ca duhovnic

---

CONTINUARE:  Ilarion - biruitorul legiunilor demonice