"Pe-un franc poet" - Caragiale tălmăcit de Tudor Gheorghe

Vă propunem o Ediţie de Colecţie inedită. Povestea unui spectacol interzis - "Pe-un franc poet". "Vinovatul"?! Maestrul Tudor Gheorghe. La 28 septembrie, o poveste uimitoare şi un album care te lasă fără replică.

"Aţi aruncat pe lefegii/ În drum cu dame şi copii,/ Le-aţi smuls modestul lor dejun,/ Le-aţi smuls şi francul de tutun.// Miniştri cruzi! Mai bine v-aţi/ Fi hotărât să suprimaţi/ Atâtea mii de sinecuri,/ Nu pânea de l-atâtea guri!" Sunt versurile lui Caragiale scrise în urmă cu mai bine de o sută de ani! "Toate-s vechi şi nouă toate!", cum ar spune, în replică, Eminescu. Ironic, păstrându-şi spiritul ludic şi acutul simţ critic, Caragiale este şi în versuri un corector al moravurilor vremii sale. Şi de ce nu şi al vremurilor noastre? Versuri de Caragiale? În anii comunismului, poemele sale au fost bine ascunse. Mulţi n-au crezut că dramaturgul a fost şi poet. Răsfoind paginile îngălbenite ale ziarelor din secolul trecut, maestrul Tudor Gheorghe l-a redescoperit pe Domnul Caragiale, aşa cum cu mare respect şi admiraţie îl apelează. "Mi se pare atât de contemporan Domnul Caragiale, încât pentru mine nu este mort. Aşa îi zic şi Domnului Eminescu! (Uite, ca o glumă, Nichita nu-i spunea Domnului Eminescu pe nume, ci: «Ai văzut Mişu ce bun e în poezia aia?» De parcă îl cobora acolo, între noi, la o şliboviţă!!) În clipa în care domnul Silvestru mi-a dat ideea cu poezia Domnului Caragiale am început să o caut. Dar... n-o găseam! Am găsit aşa, nişte colecţii, pe la bibliotecă, două-trei poezii, dar nu cele mai importante. Şi am găsit până la urmă o cărţulie, dar nici aceea întreagă, de prin 1930, din Colecţia Fundaţiei Regale", îşi aminteşte maestrul.

CREAŢIA
A adunat poem cu poem şi a creat spectacolul "Pe-un franc poet", pus în scenă la Teatrul Naţional din Craiova în 1981. Spectatorii au fost înmărmuriţi. "Am făcut spectacolul! Reacţia publicului la primul spectacol a fost incredibilă: la început nedumerire. (Trebuie să ne gândim şi la conjunctura din acea perioadă, când era frig în casă, când era frig în teatru, peste tot, iar eu spuneam poeziile alea). La început râdeau mânzeşte, neştiind ce să creadă, ce se va întâmpla, spunându-şi probabil: «Nu se poate! Ce se întâmplă? Ăsta e nebun?». Iar, pe final, când am spus: «Daţi-ne drumul din puşcărie/Daţi-ne posturi...», şi-au spus: «Dacă ţara e la mâna tuturor, hai, tată! De ce numai voi?». Şi aşa se încheia spectacolul, cu această poezie." Nu le venea să creadă! Când tuturor le era teamă să vorbească şi în şoaptă, Tudor Gheorghe spunea adevărul gol-goluţ în versuri ce loveau fără milă în guvernanţi şi nu numai. Concluzia propagandei: spectacolul a fost interzis!

ÎN ZILELE NOASTRE
"Dacă noi am fi avut un parcurs firesc de la dispariţia Domnului Caragiale până astăzi, politic vorbind, până la starea de azi... Dar noi am avut lumea Domnului Caragiale, din care mă bucur că nu fac parte, şi după aceea, mai târziu puţintel, a venit o nenorocire cumplită: războaiele, comunismul, şi... ne-au dat înapoi. Ne-am întors exact acolo: în lumea Domnului Caragiale. De-aia mă bate gândul să reiau acest spectacol, pentru că e mult prea de azi. Din punctul meu de vedere, genialitatea se manifestă la spiritele care sunt atemporale. Există însă şi poeţi de conjunctură. Dar poezia Domnului Eminescu, a Domnului Caragiale cuprinde poeme pe care zici că le-au scris astăzi."

Să râdem sau să plângem?
Luni, 28 septembrie, vă propunem să staţi de taină cu marele tălmăcitor al poeziei în muzică: Tudor Gheorghe, care vi-l dezvăluie cu măiestrie pe Domnul Caragiale, poetul. O Ediţie de Colecţie cu şi despre Tudor Gheorghe şi un album de excepţie: un recital pe versuri de Caragiale. "Era pe vremea când purtau/cocoanele nişte turnůri/Ş'-un malacof piramidal/Şi alte multe umpluturi.../ (...)" şi pe când "(...) toanta de Mărie,/ Ce gătită! cum şi-a dat/ Pe obraz cu rumenie/ Şi pe cap cu alifie:/Să se mire toţi din sat." Pe vremea când... poeţii se chinuiau pe ei şi chinuiau şi carneţelele cu rimele înduioşătoare: "O, rimă, Muza mea! o, rimă! A! pentru-o rimă-aş face-o crimă:/ De fac crima,/ Eu fac rima!".

· "De ce mă tragi tu de păr, tată,/Când mama, vai! e depărtată? (...)", pe când iubirile erau aşa... "Eşti tu Ida,/ Eşti candida/ Pentru care şi să mor/ De ai cere,/ Cu plăcere/ Primesc... însă, nu mă-nsor!", în timp ce alţii sufereau în tăcere: "Nu vreau să ştii că te iubesc;/ Voi suferi tăcut, discret/ Cochetele dispreţuiesc/ Pe-un franc poet! (...)". După iubiri nespuse sau ratate poposeşti la poalele muntelui mângâiat de o doină bătrână... "Carpatu'şi înalţă semeţe bătrânele culmi spre albastru, scăldându-le-n ploaia de raze de soare d'-amiază de vară... (...) Mioarele pasc îndelete sub grij-a doi baci de credinţă (...) Sunt frate şi frate. Cel mare, cu pleoapele-nchise, îşi trage luleaua. Iar fratele tânăr, culcat stând pe spate, doineşte o doină din fluieru-i magic... Şi cântă, şi cântă flăcăul, de dor şi de jale, un cântec pe care Carpatu-l cunoaşte (...) Carpatul şi doina de veci sunt prietini, de veci or să fie... (...) Dar, iată-l, deodată, în sus se ridică şi fluieru-şi trage din buze... l-întoarce la ceafă şi-l vâră-n cămaşa soioasă de zer şi scorţoasă... Se scarpină bine; răsuflă... Şi iar îl ia-n buze, şi iar se porneşte... (...) E limpede aer şi vântul adie alene şi doina doineşte... Ce vraje!"