Poezia Crăciunului la Mărţişor

Sufrageria şi veranda de la Mărţişorul lui Tudor Arghezi deveneau de Crăciun "camera bradului". De mulţi ani, fiica poetului, Mitzura Arghezi, a păstrat această tradiţie, astfel că elevii de la trei şcoli au venit să colinde la 20 decembrie Casa Memorială Tudor Arghezi.

Decorul a fost unul de vis. Era ca şi cum cireşii din livadă şi-ar fi scuturat florile, iar un covor alb s-ar fi aşternut special pentru colindători. Bradul, în tradiţia noastră, este legat de momentele importante ale vieţii - naştere, căsătorie, moarte - simbolizând ideea de pom al vieţii. Podoabele nu erau şi nu sunt deloc întâmplătoare. Se puneau mere, nuci, corabia, care simboliza biserica, crucea, îngeraşii, lumânările, ceea ce Mitzura Arghezi a reuşit ajutată de Sabina Ispas, folclorist, director al Institutului de Etnografie şi Folclor "Constantin Brăiloiu", de actriţa Mariana Cercel, de poetul Nicolae Dragoş şi de alţi invitaţi speciali.

"Sărbătoarea Crăciunului este una dintre ofertele pe care Dumnezeu le face omului. Individul o acceptă sau nu o acceptă. De el de­pin­de", spunea Sabina Ispas. "Se colinda din seara de 24 decembrie şi până în 25 de­cem­brie, când avea loc agapa sau masa co­mună, frăţească, la vechii creştini, la care se adăuga obiceiul colindatului de Bobotează şi de Sfântul Ioan. Astăzi se face o confuzie gravă între cântece de Cră­ciun şi colinde. Acestea din urmă sunt componente ale vechiului ritual, ceea ce se cântă astăzi sunt cântece de Crăciun. A colinda nu înseamnă a merge din loc în loc, din casă în casă, după cum greşit a apă­rut şi expresia «a colinda magazi­nele», ci înseamnă a vesti."

 Copiii de la Colegiul Naţional "Gheorghe Şincai" au fost dirijaţi de profesoara Iuliana Niculae şi Ada Monica Roatămoale, iar Colindele lor de Crăciun i-au sensibilizat pe cei pre­zenţi, la fel şi flautul uneia dintre eleve, căreia, din păcate, nu am reuşit să-i aflăm numele. Poetul Nicolae Dragoş a avut un moment la fel de sensibil precum sufletul său, recitând extrem de inspirat din proza şi poezia lui Tudor Arghezi. Un alt grup de elevi de la Şcoala 120, alături de profesoara Viorica Dumitriu, a susţinut un montaj de Crăciun cu poeme ale lui Tudor Arghezi, dar şi câteva amintiri despre ceea ce înseamnă Mărţişorul pentru cei care locuiesc în zonă, despre cât de vizitat este şi care este însemnătatea lui pentru cei care vin din urmă.

Actriţa Ma­riana Cercel a recitat o Colindă lungă de Crăciun în aşa fel încât cei prezenţi au mustăcit, apoi au râs din toată inima la auzul modalităţii pe care marele poet, folosindu-se de agerimea condeiului, i-a por­tre­ti­zat pe Moş Ajun şi Moş Crăciun. Toţi co­piii care au împodobit bradul au primit ca­douri şi au promis că vor urma sfatul Jurnalului Naţional de a citi cu sârg, mai ales că Moşul le-a dăruit câteva din volu­me­le apărute în "Biblioteca pentru toţi" pe lângă un măr, cinci covrigi şi zece nuci...  

Mitzura Arghezi, care a împlinit 85 de ani la 10 decembrie, îngrijeşte cu pasiune casa memorială a tatălui său. În fiecare primăvară, prin strădaniile ei, acel para­dis al cireşelor reînvie universul liric arghezian - actori, scriitori, profesori şi elevi -, iubitorii de carte din Bucureşti aducându-şi prinosul întru cinstirea maestrului "cuvintelor potrivite". "Mă ocup de această casă de la inaugurare, din 1974. Nu am amestecat activitatea politică niciodată cu activitatea de la Casa Memorială. M-a costat, pentru că nu se mai gră­beşte nimeni să vină să vorbească despre Mărţişor. A fost puţin greu să port acest nume, pentru că oamenii m-au pus în ba­lan­ţă cu tatăl meu. Tata a fost unul dintre marii scriitori europeni, a muncit cu condeiul toată viaţa, şi eu, din respect şi dra­goste pentru ai mei, am renunţat la o se­rie de probleme ale mele şi m-am devotat Mărţişorului", ne-a spus fiica poetului.


UN OM ADEVĂRAT
Tudor Arghezi s-a născut la 21 mai 1880 la Bucureşti, cu numele de Ion N. Theodorescu. Pseudonimul său provine de la denumirea veche a râului Argeş - "Argesis". Neînţelegerile cu tătăl său îl determină să părăsească familia la vârsta de 11 ani şi să-şi câştige singur existenţa, paralel cu studiile liceale de la Sfântul Sava: ucenic la pietrar, secretar al unei expoziţii de pictură, lucrător la fabrica de zahăr de la Chitila. Sub pseudonimul Ion Theo (Ion Theodorescu) debutează la 16 ani cu poezia "Tatăl meu", publicată la Liga Ortodoxă a lui Macedonski (nr. 4/1896). O criză de misticism îl determină să se călugărească la vârsta de 19 ani la Mănăstirea Cernica. Părăsind după un an definitiv mediul ecleziastic, duce o viaţă de vagabondaj, îndeplinind în Elveţia, apoi în Franţa tot soiul de munci fizice, de la cărat cu spinarea la vândut bibelouri. Abia în anul 1927, la vârsta de 47 de ani, apare primul său volum de versuri - "Cuvinte potrivite". După această dată, Tudor Arghezi va publica mai multe volume de versuri, romane, nenumărate articole.


DEPARTE DE LUME
Undeva, la margine de Bucureşti, într-o mahala numită "Cărămidarii de Jos", Tudor Arghezi şi soţia sa, Paraschiva, au început în 1926 construcţia casei în care aveau să locuiască până în anii '60. Aici a fost locul în care a trăit şi a scris Tudor Arghezi între anii 1930 şi 1959, când s-a mutat într-un apartament din Bd. Aviatorilor, iar casa a fost donată statului, pentru a fi transformată în muzeu. Căldura şi farmecul acelor vremuri se păstrează şi astăzi în acest loc departe de freamătul oraşului. Casa a fost ridicată după planurile lui Tudor Arghezi în zece ani şi s-au folosit bambus şi prefabricate tocmai din Italia. Pentru că la început zona era puţin populată, Arghezi a fost cel care a introdus apa curentă la Mărţişor, a adus lumina şi a pietruit strada. Prima sonerie de telefon s-a auzit tot la familia Arghezi. În curtea de la Mărţişor se află mor­mintele soţilor Arghezi, dar şi cel al lui Zdreanţă, atât de bine cunoscut tuturor copiilor. "Muzeul Memorial Tudor Arghezi" din Str. Mărţişor nr. 26 poate fi vizitat de marţi până duminică între 10:00 şi 18:00.