Arhiva
Special.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Poşta Română, agent electoral pentru Băsescu

1 decembrie 2009
Prin contractul încheiat cu Poşta Română, PD-L plăteşte scrisorile expediate către electorat, la kilogram. Valoarea unei tranşe de scrisori expediate poate ajunge şi la 10 mii de euro
 Foto: Bogdan Iuraşcu / JURNALUL NAŢIONAL 

Campania pentru alegerile prezidenţiale a scos poştaşii în stradă. La comandă, aceştia s-au dus la mitinguri sau au împărţit scrisori din partea preşedintelui în exerciţiu. În campania dinaintea primului tur al prezidenţialelor, conducerea Poştei Române a promis creşteri salariale şi chiar a semnat un document în acest sens. Contractul dintre PD-L şi Poşta Română a fost încheiat înainte de alegerile parlamentare din 2008 şi expiră la sfârşitul acestei săptămâni.



Poşta Română s-a transformat peste noapte într-un agent electoral pentru preşedintele Traian Băsescu. Mai mulţi angajaţi ai CN Poşta Română ne-au contactat pentru a acuza politizarea instituţiei după alegerile parlamentare de anul trecut. Guvernul condus de Emil Boc l-a desemnat la şefia Poştei pe Marius Vătavu, un tânăr din echipa liderului PD-L Gheorghe Flutur. În luna septembrie, însă, acesta a fost înlocuit din senin de ministrul Comunicaţiilor, Gabriel Sandu. În locul său a fost numit director general Tudor-Gabriel Bohâlţeanu, fost vicepreşedinte EximBank.

Bohâlţeanu este un nume des întâlnit în jurul Petromservice, societate condusă de liderul sindical Liviu Luca şi pusă în slujba intereselor lui Sorin Ovidiu Vântu. Proaspătul director general al Poştei Române a explicat presei că este vorba despre o simplă legătură de familie.

Între timp însă, Poşta s-a transformat într-un adevărat campion al agenţilor electorali ai lui Traian Băsescu. "Ni se cer mai nou completarea listelor de adeziuni pentru Traian Băsescu, împărţirea de fluturaşi (pliante publicitare - n.r.) electorali cu sigla PD-L... Nu mai zic că, la alegerile electorale, în ziua în care nu mai era voie să faci campanie electorală, noi eram trimişi să distribuim fluturaşi cu iubitul nostru PD-L", ne scrie o angajată a unui oficiul poştal din Sectorul 1.

Angajaţii din mai multe departamente ale companiei au acuzat politizarea instituţiei de către PD-L, care a schimbat 200 de directori la nivelul întregii ţări, cu un singur scop: slujirea campaniei candidatului Traian Băsescu. Între timp, poştaşii au început să umble prin Bucureşti cu scrisori voluminoase semnate de lideri pentru susţinerea campaniei preşedintelui în funcţie, iar oficiile poştale să fie decorate cu afişe ale aceluiaşi candidat. Şi primarul Sectorului 2 a trimis o scrisoare votanţilor săi prin care îşi argumenta susţinerea lui Traian Băsescu. Scrisorile "independentului" Neculai Onţanu erau tipărite însă pe banii PD-L.

Contactat de Jurnalul Naţional, Tudor-Gabriel Bohâlţeanu a declarat că expedierea scrisorilor s-a făcut ca urmare a unor contracte încheiate între societatea pe care o conduce şi partidul din Modrogan. El spune că orice candidat poate avea parte de aceste servicii contra cost. Poştaşii şoptesc însă că au fost ameninţaţi chiar cu pierderea locului de muncă dacă refuză distribuirea plicurilor.

CONTRACT ÎNCHEIAT DIN 2008
Ministrul Telecomunicaţiilor, Gabriel Sandu, în a cărui subordine se află Poşta Română, a declarat pentru Jurnalul Naţional că PD-L a încheiat cu această instituţie un contract valabil de la alegerile din 2008 până la al doilea tur al prezidenţialelor. "Poşta Română are un serviciu care se numeşte info politics, este un serviciu folosit de partide, şi noi beneficiem de acest serviciu, contra cost", a explicat ministrul Sandu. Acesta a spus că nu ştie la ce sumă se ridică valoarea contractului, deoarece fiecare comandă se achită separat.

"Preţurile sunt cele standard ale Poştei şi se achită la fiecare comandă în parte. De exemplu, dacă avem de trimis o scrisoare electorală, preţul se calculează la kilogram hârtie şi plătim imediat după expediere", a mai spus pedelistul.

PRECUM PCR
Înainte de primul tur al prezidenţialelor, Poşta din Braşov şi-a tapetat oficiile cu afişele candidatului Traian Băsescu, dar lucrurile nu s-au oprit aici. Salariaţii Poştei, dar şi cei ai CET Braşov au fost obligaţi să participe la mitingul de la Sibiu din 15 noiembrie. Ei au fost ameninţaţi cu pierderea locului de muncă. Această incredibilă situaţie, similară anilor ‘80, ai lui Ceauşescu, a fost descrisă de lideri sindicali braşoveni, acuzată de consilieri locali, dar şi dezvăluită de unii salariaţi ai regiilor pedeliste, înfricoşaţi de spectrul şomajului forţat.




Conducerea Poştei Braşov, coordonată de apropiaţi ai primarului George Scripcaru, vicepreşedinte al PD-L, membri în Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Poşta Română. Cristina Iuliana Antonie a ameninţat cu concedierea pe toţi aceia care nu merg la Sibiu, pentru Traian Băsescu. Afirmaţia aparţine liderului BNS Braşov, fost lider al sindicatului din Tractorul UTB, Gheorghe Apostu, care subordonează şi sindicatul Poştei Braşov.

"Este inadmisibil în anul 2009 ca salariaţi ai Poştei Braşov să fie ameninţaţi cu şomajul, dacă nu se duc ca masă de manevră la Sibiu, ca la vechiul 23 August, pentru a-l proslăvi pe Traian Băsescu. I-au şi plătit cu 3 milioane de lei vechi, plus o masă, diurnă pentru deplasarea la Sibiu, unde aveau obligaţia de a-l aplauda pe preşedinte. Mai mult, zeci de autobuze din Braşov au fost mobilizate pentru acţiunea electorală de la Sibiu", susţine liderul BNS.

3 MILIOANE PENTRU APLAUDACI
Afirmaţia sa este confirmată şi de un consilier local, Adrian Atomei, care a constatat că "Salariaţi ai CET au fost «sfătuiţi» să participe la 15 noiembrie la manifestarea prezidenţială a lui Traian Băsescu, de la Sibiu, altfel vor avea probleme cu serviciul. Au şi fost remuneraţi cu 2-3 milioane de lei vechi, două pentru cei din Feldioara, de exemplu, şi trei pentru braşoveni. Au fost folosite autobuze ale Regiei Autonome de Transport, aflată în subordinea primarului George Scripcaru, dar şi autobuze de la Transbus, sau MondoTour", susţine consilierul.

Informaţia a fost confirmată parţial şi de patronul Transbus, Constantin Codreanu, care a recunoscut sincer: "Au închiriat atâtea autobuze câte le-au trebuit". Un salariat al Poştei Braşov, cu funcţie de conducere, ne-a declarat sub protecţia anonimatului: "Da, ne-au impus să mergem la Sibiu, sau luni nu mai are nimeni servici. Nu mai comentez şi vă rog să nu-mi daţi numele, că ăştia nu glumesc şi am copii acasă. Omerta portocalie de la Poşta Braşov a fost foarte expresiv redată de liderul de sindicat, Ştefania Butunoiu, care s-a eschivat: «Nu ştiu, n-am auzit de aşa ceva, nu vă pot spune mai multe. Înţelegeţi!»". Fară comentarii.

BOHĂLŢEANU: "DACĂ VOM AVEA SESIZĂRI SCRISE, VOM FACE O ANCHETĂ"
Directorul general al Poştei Române a negat implicarea societăţii în acţiuni electorale şi a spus că a trimis personal o scrisoare subordonaţilor cu funcţii de conducere pentru a-i avertiza că implicarea în campanie electorală contravine contractului colectiv de muncă. Tudor-Gabriel Bohâlţeanu a mai spus că nu a auzit de nici un fel de presiuni asupra angajaţilor şi că toate activităţile s-au efectuat contra cost, dar detalii nu cunoaşte, deoarece contractele s-au semnat la nivelul Direcţiilor Regionale.

Cât priveşte forţarea angajaţilor de a participa la manifestări electorale, Bohâlţeanu a mimat intrasingenţă: "Dacă vom avea sesizări scrise, vom face o anchetă". El a catalogat totuşi informaţiile "pure speculaţii" şi a spus că formaţia de bancher nu îi permite să ia decizii pe baza unor "zvonuri".

Liniştea directorului general al CN Poşta Română are însă şi un temei. Conducerea societăţii a semnat înainte de turul I un act adiţional la contractul colectiv de muncă care prevede creşteri salariale pentru angajaţi începând din ianuarie 2010. Întrebat cum se face că s-a semnat acest protocol pentru creşteri salariale, deşi situaţia economică a CNPR nu este una tocmai fericită, Bohâlţeanu a răspuns că documentul a fost obţinut de sindicat ca urmare a pretenţiilor, dar acesta nu va fi pus "în aplicare" decât cu condiţia ca Ministerul de Finanţe să aprobe bugetul necesar.
Taguri asociate:     special
Comentarii
Poşta Română, agent electoral pentru Băsescu
37 comentarii
gelu
dictatura nu face bine....Base trebuie sa piarda..
01/12/2009 22:06:11 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
dan
Traian Basescu nu are solutii sa sa rezolve problemele din Romania asa ca singura solutie care ne ramane e sa acordam votul de incredere unui om care cu adevarat are sanse
01/12/2009 22:05:22 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
gelyx
de unde suint banii aia ? din banii taxelor platite de populatie ? La POSTA? lumea nu are bani si tu defilezi cu ei ...!
01/12/2009 22:04:51 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
florin
asta ma care zicea ca in 15-20 ani face si el Romania cu trai bun ? pai da iti mai trebuie inca 3 mandate ca sa faci si tu ceva in tara asta ! auzi tu ...15 ani!
01/12/2009 22:04:04 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
mircea
Nu mai merita sa fie presedinte!
01/12/2009 21:56:51 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Victor Ponta si marea criza
Romania este un stat plasat la periferia Uniunii Europene. Chiar daca, strict geografic, se afla in ... Citește articolul
Condamnaţi de nihilism
Auzim prea des „Toţi cei ce ne-au condus după comunism au fost incapabili sau hoţi, lipsiţi ... Citește articolul
Boc-PDL insultă Clujul
Boc se vrea din nou primar la Cluj. Mi se pare o imensă obrăznicie. Domnul Boc, personaj sufleteşte ... Citește articolul
BAJOCORIŢI ÎN ŢARA SUVERANĂ. BĂSESCU DOARME
Încerc o senzaţie în care mânia se amestecă firesc cu sila. Mânie faţă de ... Citește articolul
COD GALBEN de ploi pentru jumătate de ţară. În est vor cădea şi 50 de litri pe metrul pătrat. Posibil şi grindină
COD GALBEN de ploi pentru jumătate de ţară. În est vor cădea şi 50 de litri pe metrul pătrat. Posibil şi grindină Administraţia Naţionala de Meteorologie a emis un cod galben de ploi pentru 22 de judeţe ale ţării, ... Citește articolul
imopedia.ro
Apartament in Aparatorii Patriei

2 camere

Suprafata utila: 54 mp

46.000 EU

Apartament in Tei

3 camere

Suprafata utila: 70 mp

85.000 EUR

PUBLICITATE
Loading from
Top On The Move: Ce manageri si-au schimbat jobul in ultima saptamana
Top On The Move: Ce manageri si-au schimbat jobul in ultima saptamana  Afla ce manageri si-au schimbat locurile de munca in ultima saptamana. Citește articolul
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul